ALBA CA ZAPADA NU EXISTA

Din primavara ni se vorbeste pe un ton misterios despre o ipotetica formatiune politica numita Alba ca Zapada, care ar trebui sa revolutioneze politica romaneasca. De cand tot auzim de ea fara s-o vedem la fata, ne vine parca sa exclamam, ca in cantecul cu Alice, “who the…is Alba ca Zapada?”. Nu mai spun ca la un moment dat din surse politice se sugera chiar ca UNPR ar fi Alba ca Zapada. Ei da, curat revolutionar!

Nu cred insa ca Sebastian Lazaroiu, care a lansat denumirea si conceptul, se gandea la oastea lui Gabriel Oprea. Este adevarat ca EVZ, care graviteaza in jurul UNPR, i-a inchinat ministrului muncii un articol elogios dincolo de hotarele jurnalismului, dar iata ca si Blogary se implica in promovarea ideii de innoire, dupa cum aflam dintr-o sueta la Sulina intre Mihai Neamtu si Sebastian Lazaroiu. Aflam din aceasta discutie – si din alte declaratii facute prin tara -  ca domnul Lazaroiu isi doreste o miscare de centru dreapta care sa schimbe tot ce nu functioneaza in politica romaneasca. Comentatorii grabiti au trecut repede peste distinctia dintre partid si miscare si s-au repezit sa anunte aparitia iminenta a unui nou partid in perspectiva alegerilor din 2012. Distinctia dintre miscare si partid este insa importanta si ne poate da cheia unor proiecte politice despre care cred ca nu sunt inca bine definite, chiar daca Ioana Basescu a inregistrat la OSIM marca “Miscarea Populara”.

Amintesc doua lucruri: 1. inainte de Conventia Nationala a PDL, Traian Basescu a respins categoric ideea unui nou partid, cu Monica Macovei in frunte; 2. tot prin primavara, cand ideea a fost “pusa pe piata”, Cristian Ghinea a lansat un apel la actiune, din care nu s-a ales nimic. Se vede treaba ca infiintarea unui partid este mai complicata decat redactarea unor articole inteligente. Daca ar fi fost sa avem un nou partid, ar fi trebuit pana acum sa existe un grup de initiativa si o miscare de sustinere bine structurata; sa stim care ar fi programul si obiectivele noii constructii si eventual sursele sale de finantare; sa existe deja comitete de intiativa in plan local si sa fi inceput strangerea de semnaturi. Nimic de acest fel nu a aparut pe ecranele radar. Mai mult, “reformistii” din PDL, cu exceptia lui Cristian Preda, si-au gasit locuri in conducerea PDL aleasa la Conventia Nationala, si nu mai dau cu batul pe gard. Cum bine a zis Lyndon Johnson acum patru decenii despre J. Edgar  Hoover, “It’s probably better to have him inside the tent pissing out, than outside the tent pissing in”.

Nu cred asadar ca vom fi blagosloviti cu un nou partid de centru-dreapta (neaparat de centru, ca sa nu speriem lumea!) mai curat si mai uscat decat cel(e) existent(e). Cu miscarea este insa altceva, pentru ca o miscare poate ingloba partide, grupuri de intiativa, ONG, sindicate, asociatii si personalitati independente. Miscarea – populara sau crestin-democrata – ar putea fi un de fapt un bun colac de salvare pentru PDL, pentru ca ii ofera ocazia sa se reinventeze in planul imaginii fara sa schimbe prea multe in interior, exact cum propunea Farfuridi. Unii vor tine discursul reformist, iar altii, aparatul de partid, se va ocupa de bucataria alegerilor. Sa nu ne imbatam cu apa rece: aici vorbim de strategii de castigare a alegerilor din 2012, nu de revolutionarea politicii romanesti, sau,daca vreti, de revolutionarea politicii romanesti exact atat cat va fi nevoie pentru a permite supravietuirea actualei coalitii dupa viitorul scrutin. De altfel, comasarea alegerilor locale cu alegerile parlamentare are si ea acest scop, pentru ca asigura organizarea alegerilor de catre primarii coalitiei aflati acum in functie. Ei sunt cheia succesului!

Revenind la Alba ca Zapada, cred ca ea este doar un joc de umbre; un joc, sa zicem intelectual, prin care se intentioneaza crearea unei asteptari. In functie de succesul acestui demers se va decide probabil daca Alba ca Zapada va prinde viata cu adevarat. Pentru sceptici ca mine ea nu are sanse sa fie mai mult decat un artificiu, pentru ca nu mai cred demult in povesti.

ROSIA MONTANA REVISITED

Ma bucur ca postarea anterioara pe aceasta tema (Ouch, Rosia Montana!) a generat atatea replici si comentarii. Acum, dupa ce dezbaterea a fost cat de cat relansata, simt nevoia sa punem putina ordine in idei, la rece.

In primul rand, fondul problemei ar trebui elucidat: Romania are nevoie de exploatarea aurului de la Rosia Montana (RM) sau nu? Unii resping de plano insasi ideea exploatarii miniere, cerand alte solutii pentru dezvoltarea zonei, altii spun ca avem nevoie de aurul de la Rosia, iar cea de-a treia categoria accepta mineritul dar nu in orice conditii. Cred, absolut intuitiv, ca a doua categorie este mai numeroasa, pentru ca dezvoltarea economica este, in mintea multora, prioritara. Nu spun ca majoritatea are dreptate, pentru ca de multe ori s-a dovedit ca nu are, dupa cum bine a punctat Margaret Thatcher, dar nici nu pot exclude importanta dezvoltarii economice. Pana la urma totul tine de o ierarhie a valorilor pe care o stabilim atat individual, cat si ca grup sau societate. (Doamna Thatcher m-ar contrazice, pentru ea “there is no such thing as society”). Statul chinez de pilda nu ar avea nici o ezitare sa dea unda verde proiectului RMGC, iar protestele ecologistilor chinezi nici nu s-ar auzi. S-a intamplat deja pe Yangtze.

Poate spune cineva insa care sunt valorile unanim acceptate ale societatii romanesti in 2011? Probabil ca nu, iar cercetarile sociologice, atatea cate s-au facut, nu ne incurajeaza prea mult. S-ar putea de pilda sa descoperim ca majoritatea compatriotilor nostri tanjesc dupa pedeapsa capitala. Totodata, cred ca i-ar impresiona prea putin argumentele istoricilor si arheologilor care vor sa salveze minele romane. Nici la argumentele ecologistilor nu cred ca ar fi prea sensibili. Peisajul dezolant al gunoaielor aruncate de sateni in padurile limitrofe si in raurile care le traverseaza curtile si localitatile este prea viu in memoria mea. Nu-i confund cu turistii nesimtiti, stiu bine ce spun si pot da exemple. Nu stiu asadar ce ar raspunde acesti oameni la intrebarea: va deranjeaza ca exploatarea miniera de la RM ar distruge muntii? Tare ma tem insa ca ar raspunde “nu, daca ne vom imbogati si noi de pe urma ei.”

Nu acesta ar fi si raspunsul meu, personal. Iubesc prea mult muntii pentru a accepta distrugerea lor. Stiu ca zona Apusenilor este saraca, dar nu este totusi Etiopia, ca sa declaram ca mineritul este unica solutie. Nici acum nu sunt convinsa ca turismul in conditiile Romaniei este suficient pentru a-i asigura prioritatea, dar cred ca pot exista si alte initiative economice.

Sa ramanem insa la minerit. Probabil ca o formula de compromis ar fi “dezvoltarea sustenabila”, adica extragerea aurului fara distrugerea mediului inconjurator. Nimeni nu a reusit insa sa ne convinga ca proiectul RMGC este lipsit de riscuri. Problema cea mare este a lipsei de informatii in domeniul public, atat in privinta naturii contractului existent cu RMGC, cat si a proiectului sau tehnologic. Pana la urma nu ma intereseaza cum functioneaza minele din Finlanda sau Noua Zeelanda, ci cum vor functiona cele de aici.

La TVR, atat la Jurnal cat si pe TVR Info ne-am straduit sa abordam cat mai multe fatete ale problemei si sa dam informatii. Problema cea mare tocmai aceasta a fost – nu exista suficiente informatii in domeniul public si nici suficiente studii de impact. In plus, cei care lucreaza in domeniul mineritului se feresc sa spuna tot ce stiu despre implicatiile mineritului cu cianuri. Informatiile relevante raman secrete, in parte si pentru ca asa prevede Legea minelor, invocata agresiv de reprezentantii RMGC. In concluzie, cand presedintele si premierul spun ca vor sa renegocieze contractul, noi nu stim exact ce vor sa renegocieze. Totodata, nu stim daca exista metode alternative de extragere a aurului si nici care sunt masurile de siguranta menite sa previna daunele in cazul unui accident tehnologic sau al unei catastrofe naturale. Nimic din ce am aflat nu mi-a atenuat temerile fata de tehnologia pe baza de cianuri. In acelasi timp, nu m-am lamurit cine s-ar imbogati cu adevarat de pe urma acestei exploatari: ce beneficii ar avea localnicii, inafara locurilor de munca intr-un mediu toxic (cred)? Africa este bogata in zacaminte de tot felul, iar africanii sunt cei mai saraci. Nu-mi sariti in cap, stiu ca este un exemplu extrem si ca noi “suntem europeni de 2000 de ani”, dar cred ca am dreptate sa ridic problema de principiu, pentru ca, inainte de a jertfi un munte pe altarul dezvoltarii economice, trebuie sa stim ceva si despre dimensiunile si natura acestei ipotetice dezvoltari.

In consecinta,”la morale de cette histoire” este ca ni s-au dat prea putine informatii despre acest proiect. “La morale de la morale” este ca, avand in vedere secretomania care inconjoara proiectul, putem presupune ca in interiorul sau ceva este putred. Altfel nu s-ar grabi presedintele si premierul sa spuna ca trebuie renegociat.

In final, permiteti-mi sa derapez: poate ca, in final, proiectul nu se va face, pe principiul “boala lunga, moarte sigura”. Proiectele mari si complicate au pana la urma soarta lor. Daca ne gandim bine, nici Catedrala Mantuirii Neamului nu e prea avansata.

Stiu ca am inceput postarea promitand o analiza “la rece”, dar e weekend si mi-am acordat un minut de wishful thinking!

PS. Ca sa nu se creada ca am ignorat cu buna stiinta aspectul patrimoniului si al deciziilor ministerului culturii vis-a-vis de RM, amintesc aici ceea ce am scris de curand in Formula AS: http://www.formula-as.ro/2011/979/intrebarile-saptamanii-23/cum-ne-facem-singuri-rau-13984

NEPUTINTELE CODULUI RUTIER

Dupa ce si-a dovedit totala ineficienta, Codul Rutier va fi schimbat. Nici nu merita sa comentam cum, pentru ca orice schimbare este inutila, atata vreme cat politiestii de la Politia Rutiera nu se afla pe sosele pentru a sanctiona incalcarile sale. Actualul Cod Rutier este si el bun doar pentru lectura in biblioteci.  In Bucuresti si in restul tarii se conduce salbatic, se depaseste inconstient si nici macar nu se mai semnalizeaza schimbarea directiei de mers. Politistii nu sunt insa niciodata acolo unde se produc incalcarile Codului Rutier, ci doar cate doi (prietenii stiu de ce), in masini dotate cu radar – amplasate de preferinta acolo unde s-a impus o restrictie stupida si nejustificata. Dau un singur exemplu: decriminalizarea depasirii liniei continue nu va face altceva decat sa usureze viata soferilor care efectueaza depasirile ilegale si cel mai adesea cauzatoare de accidente. Putin ii va pasa ghertoiului cu 4×4 cat un tanc de amenzile politistilor, in cazul in care i le vor aplica – doar stim bine ca un simplu telefon anuleaza exercitiile televizate de profesionalism ale “oamenilor in uniforma”. In plus, discursul populist practicat la ora actuala la radio si tv la adresa celor care conduc bolizi si ar fi singurii vinovati de accidente ii scoate din cauza pe soferii de taxi, de TIR sau chiar de Dacia, care fac prostii la fel de mari.

Nu vreau sa fiu zbirul soselelor, dar un adevar simplu este ca degeaba faci reguli, sau le schimbi, daca nu esti in stare sa le aplici. Aceasta este de fapt marea problema nu numai a Politiei, ci a statului roman.

OUCH, ROSIA MONTANA!

In stilul sau transant, presedintele Traian Basescu a pus capat ezitarilor si ambiguitatii cu care guvernul dansa in jurul proiectului Rosia Montana. Afirmatiile sale vor atinge fara indoiala multi nervi, asa ca este important sa ne pastram sangele rece si mintea limpede.

Avantajele economice ale proiectului sunt, teoretic vorbind, incontestabile. In fond, daca romanii exploatau aurul la Rosia Montana, de ce l-am lasa noi sa zaca in pamant, mai ales cand pretul sau pe piata creste? Sa recunoastem totodata ca optiunea turismului in zona nu este la fel de profitabila din punct de vedere economic, avand in vedere situatia generala a infrastructurii si nivelul de civilizatie din Romania in general. Pana la urma, exploatarea aurului ar putea fi profitabila pentru tara, cu conditia sine-qua-non ca si contractul sa fie renegociat.

Problema cea mare este insa a cianurilor. Poate ca tehnologia care ni se propune este sigura, dar este si personalul roman care o va manipula la fel de sigur? Nu avem nici un motiv sa credem ca este, daca recapitulam toata experienta noastra in materie de seriozitate si respectare a regulilor si procedurilor. Suntem tara scurtaturilor, a solutiilor “ingenioase”, a lui “merge si asa”. Tara oamenilor smecheri si destepti, care nu au nevoie sa invete nimic de la altii. Aceasta este de fapt problema si de aceea este inutil sa ni se invoce exemplul Finlandei sau al Noii Zeelande, de pilda, unde aurul se exploateaza cu cianuri si nu se intampla nimic. La noi nu exista nici aceeasi seriozitate, nici atata temeinicie si constiinta civica si profesionala ca in tarile scandinave, sau in alte tari avansate. Abil, presedintele nu a sustinut explicit tehnologia cianurilor, dar problema nu poate fi evitata.

Poate ca, asa cum se spune, este adevarat ca in spatele contestatarii zgomotoase a proiectului minier de la Rosia Montana se afla George Soros, finantator al multor ONG romanesti. Nu este de altfel greu sa-i identifici pe fostii sai bursieri sau salariati in randurile protestatarilor de astazi. Eu nu am avut niciodata nici o legatura cu Fundatia lui si nu contest potentialul economic al proiectului, dar nici nu am incredere in capacitatea muncitorului roman de a gestiona o tehnologie riscanta. In plus, trebuie sa spun ca agresivitatea grobiana a reprezentantilor  RMGC in dezbaterile publice este de natura sa-i indeparteze si pe cei care nu au fost poate initial adversarii proiectului. Dar aceasta este problema lor, nu a mea.

 

ULTIMUL PICIOR AL MIRIAPODULUI

Cine si-ar fi putut imagina ca un partid care a aplicat cele mai drastice masuri de austeritate din istoria post-decembrista a Romaniei mai poate castiga un mandat de deputat intr-un fief electoral al principalului partid de opozitie? Iata ca s-a intamplat si miracolul se datoreaza probabil liderilor PSD de azi si de ieri. Sa ma explic. Alegerile din Neamt, castigate de candidatul PDL, s-au desfasurat intr-un colegiu aflat exclusiv in mediu rural, acolo unde altadata PSD era rege. Iata insa ca oricine se afla la putere si poate oferi “ceva” acestui electorat are sanse sa castige. Electoratul rural, imbatranit, needucat si cu o situatie materiala precara, este de fapt un electorat captiv al puterii, pentru ca ea distribuie resursele. PSD a tinut din 1990 acest electorat in captivitate, bazandu-se pe el pentru a da cu tifla electoratului urban care-l respinge, in proportii variabile, incepand din 1992. Mita electorala si plimbarile in ziua alegerilor a fost inventata de oamenii lui Ion Iliescu. Metodele lor au fost aplicate insa cu succes si de PDL, care a castigat astfel un loc de deputat care a apartinut PSD. De aceea era atat de vehement ieri seara Victor Ponta. In paranteza fie spus, iesirea sa a fost lipsita de intelepciune, deoarece trada furia esecului si cu totii stim ca intotdeauna dupa alegeri cel ce iese primul la rampa este perdantul. A fost, ce-i drept, si o infrangere personala pentru el si pentru Crin Antonescu, pentru ca ambii lideri USL s-au implicat personal in campania din Neamt.

Chiar daca in final scorul aritmetic al exercitiului electoral de duminica a fost 1-1, pentru ca USL a castigat la Baia Mare, a fost de fapt o victorie pentru PDL, care a castigat pe terenul adversarului, caci ambele mandate puse in joc apartinusera PSD. Nu este insa pentru nimeni un motiv de optimism, pentru ca modul in care s-au desfasurat alegerile din 21 august consacra un anumit mod de abordare a electoratului rural si demonstreaza ca nimic nu s-a schimbat de 20 de ani, iar PDL nu a tintit altceva decat detronarea PSD prin metodele brevetate de echipa lui Ion Iliescu. In consecinta, s-ar putea sa-i placa sa mentina si el captiv acest electorat pe care-l poate plimba pe unde vrea, cum plimbi cardul de gaste cu un pumn de graunte. Nu spunea Vasile Dancu, pe vremea cand era strategul electoral al PSD, ca votul unei babe de la tara este la fel de valoros ca al unui intelectual? Si oricum este mai usor de obtinut pentru politicieni, am adauga noi.

Te intrebi uneori cu exasperare daca se va schimba vreodata ceva fundamental in Romania, daca vom iesi din aceasta stare de semi-modernitate in care ne complacem, daca se vor face vreodata reforme fundamentale. Este adevarat ca un miriapod, oricat de incet ar merge, isi misca pana la urma si ultimul picior, dar de ce sa fim noi ultimul picior al miriapodului? Cum de ce? Pentru ca suntem prizonierii politicienilor, iar ei nu vor de fapt sa schimbe nimic.

No place like home

Aflam ca Tanase Joita va ramane pe viata in apartamentul pe care l-a primit in virtutea functiei detinute acum cativa ani, desi era vorba de o locuinta de serviciu. Ce sa zicem? Tanase Joita a binemeritat de la natiune, ca doar a distrus cariera procurorului Lele din Oradea, cel care-l arestase pe finantatorul penal al PSD din Bihor, Adrian Tarau, si tot el are probabil o responsabilitate morala pentru sinuciderea procurorului Cristian Panait. Odata insurubat in apartament, iata ca nu se mai da dus, iar “justitia” il apara. In acelasi bloc (revedeti reportajul TVR din Jurnalul de la ora 20 de ieri, 9 august) se afla si organizatia de tineret a PSD care datoreaza peste 4000 la intretinere. Nici pe ei probabil ca nu-i va evacua nimeni, ca doar se afla intr-o ctitorie ceausista, adica a epocii pe care o perpetueaza in spirit. La fel face si Mioara Roman, in deplin spirit nomenklaturist: nici nu paraseste casa, nici nu plateste chiria, desi orice alt pensionar si-ar fi cautat o locuinta dupa posibilitati. Iar magistratii, fideli devizei lor secrete de a apara interesele nelegitime de casta, o apara si pe ea, caci in viziunea lor natiunea, care munceste sa le plateasca lor pensii nemeritate, ii datoreaza si Mioarei Roman o vila la batranete. Stia Ion Iliescu ce stia cand spunea ca proprietatea privata este un moft: de ce sa muncesti ca prostul sa platesti ratele la banca pentru o casa cand poti sa obtii una si mai buna de la stat si sa nu platesti nimic? Sa ne mai amintim si ca in 1990 principala preocupare a noii nomenklaturi a fost sa ocupe casele nationalizate de comunisti, case pe care proprietarii de drept nu le-au redobandit in multe cazuri nici in ziua de astazi. A doua confiscare a proprietatii s-a facut sub zodia tranzitiei si sub obladuirea lui Ion Iliescu – pe care-l evocam doar pentru ca este cel mai puternic simbol al acestor practici si mentalitati, nu pentru ca ar fi singurul. Si tot el, impreuna cu oamenii numiti si promovati de el, este responsabil si pentru milioanele de euro pe care statul roman trebuie sa le plateasca proprietarilor care au castigat procesele la CEDO.

Prostii de vara

Daca tot arde Londra si se topesc bursele de la Est la Vest si de la Nord la Sud, ia sa ne ocupam si noi, comentatorii romani, de diversiuni. Nu mi-as pierde nici eu vremea cu ele, dar vad ca pana si site-uri serioase, ca Hotnews,  si publicatii ca EVZ, le iau in serios. O replica se impune.

Una din prostioare este legata de numirea lui Dinu Patriciu in fruntea guvernului. Postarea de pe blogul lui Stelian Tanase ignora cateva elemente fundamentale:

1. Presedintele Basescu nu a dat nici un semnal in acest sens si nici nu cred ca este preocupat de schimbarea lui Emil Boc in plina criza financiara internationala. Dupa cum se vede, astazi i-a convocat la Cotroceni pe premier, pe guvernatorul BNR, impreuna cu presedintele Consiliului Fiscal si ministrul de finante. Se vede treaba ca are alte griji.

2. Dinu Patriciu are inca niste dosare de mare coruptie nerezolvate in instanta. Cine ar  numi  premier un personaj cu un asemenea bagaj? 

3. Dinu Patriciu a afirmat candva ca prim ministrul trebuie sa-i faca in fiecare dimineata cafeaua. Daca ar fi el premier, cui i-ar face cafeaua?

Cristian Preda crede ca acest scenariu – caci doar scenariu este – ar fi imaginat de echipa lui Crin Antonescu, pentru a-l delimita pe presedintele PNL de Dinu Patriciu. Poate, dar ce castiga domnul Antonescu? Este oare mai onorabil sa fii partenerul lui Dan Voiculescu, asa cum se lauda liderul PNL? Mai degraba as crede ca scenariul este inventat de echipa din jurul lui Dinu Patriciu, care doreste sa-l relanseze pe acesta in spatiul public, sa-l albeasca, sa sugereze ca ar fi un actor important in jocul politic. Poate se sperie judecatorii, mai stii? Ma bazez pe faptul ca EVZ a publicat un lung interviu cu omul de afaceri in care se vorbea despre o impacare cu Traian Basescu. Inca odata, Traian Basescu nu a spus nimic, deci toata povestea este inventata. Ma intreb si eu, cum nu se intreaba raspandacii domnului Patriciu, de ce l-ar numi Traian Basescu premier pe cel pe care-l acuza ca a trucat imaginile unei intalniri electorale din 2004, astfel incat sa se creeze impresia ca presedintele ar fi lovit un copil?

Pana nu avem raspuns la aceasta intrebare, cred ca este bine sa ne ferim de diversiuni. Nu de alta, dar suntem din nou luati de prosti.

Asa cum am fost luati de prosti si luni seara, cand Realitatea TV incerca sa ne vanda scenariul unui putsch regizat de Vasile Blaga, Sorin Frunzaverde si Cezar Preda. Acest triumvirat ar propune un guvern de uniune nationala, cu USL si UDMR, dar fara aripa Udrea. Cui i l-ar propune, ma rog? Presedintelui Basescu? Parlamentului care se afla in vacanta? Pacat ca Hotnews s-a grabit sa preia si aceasta diversiune. O fi legata de audierea lui Blaga la DNA in dosarul mitei din vami?

Relatia unor oameni din PDL cu Realitatea TV este mai complexa decat pare, dar despre ea vom mai vorbi.

 

Money-cat

Candva pe la inceputul lui 2003, intr-o emisiune de televiziune (Ultima editie) pe care Valentin Nicolau a avut grija s-o scoata din grila in sezonul urmator, il intrebam pe Serban Mihailescu, pe atunci secretar general al guvernului, de ce isi insusise guvernul de banii asiguratilor. Era vorba de banii proveniti din asigurarile de sanatate, care “disparusera” din Trezorerie, adica fusesera folositi de Mihai Tanasescu (pe atunci ministru de finante) pentru acoperirea deficitului bugetului de stat. Dl. Tanasescu, considerat astazi reformistul par excellence, a negat atunci ca ar fi devalizat excedentul CNAS, dar banii nu au mai aparut in Trezorerie nici pana in ziua de azi. Enervat de intrebarea mea, Serban Mihailescu mi-a raspuns “Ce inseamna banii asiguratilor, doamna? Guvernul colecteaza banii de la populatie si apoi face cu ei ce crede.” Episodul a facut destula valva in presa la vremea respectiva, pentru ca un membru al guvernului recunostea ca nimanui la Palatul Victoria nu-i pasa de faptul ca, potrivit legii, banii asiguratilor sunt administrati independent si separat de bugetul de stat. Mihai Tanasescu oferise insa guvernului Nastase o portita prin care putea pune mana pe banii asiguratilor, decretand ca toate sumele colectate urmau sa ajunga la Trezorerie, de unde guvernul, in intelepciunea lui, avea sa-i redirectioneze la destinatie. Evident, guvernul s-a sevit din banii colectati pentru asigurari de sanatate si curand CNAS a intrat in deficit.

Evoc acest episod pentru a aminti ca nu este firesc ca banii asiguratilor sa fie amestecati cu banii de la buget, si mai ales sa fie pusi la dispozitia unui ministru. Ministrul nu va avea nici un scrupul sa se foloseasca de ei cum doreste, iar asiguratul nu va putea – cel putin teoretic – sa urmareasca modul in care banii sai au fost folositi. Cu alte cuvinte, administrarea banilor proveniti din asigurarile de sanatate  va scapa si mai mult de sub control decat a scapat deja.

Faptul ca problema amestecarii fondurilor CNAS cu bugetul MS intr-o gaura neagra din care nu vor mai iesi niciodata se poate pune astazi, cand vorbim despre transparenta si “accountability” din partea guvernantilor, mi se pare periculos. Si totusi, acesta este obiectul santajului exercitat de UDMR la adresa PDL pentru a binevoi sa numeasca un ministru al sanatatii. Dincolo de frazele pompoase despre salvarea vietilor, este vorba pur si simplu de banii CNAS, la care UDMR doreste sa acceada, chiar daca legea prevede altceva. De fapt, Uniunea s-a orientat intotdeauna catre ministerele cu bani multi, cum este de pilda ministerul mediului, apelor si padurilor. Ati vazut acolo vreo reforma sau vreo masura drastica impotriva defrisarilor ilegale? Nicidecum, iar un raport al Bancii Mondiale critica aspru modul sau de functionare. Totusi fondurile de care a dispus acest minister nu au fost modeste. Cum spuneau pe vremuri  pisicile interlope din Gay Purr-ee, “the money-cat knows where the money-tree grows”.

Desi a pornit la drum ca aparatoare a drepturilor culturale ale maghiarilor, UDMR si-a dezvoltat tot mai intens interesul pentru sursele de finantare generoase. Demisia cu pretentii de eroism a lui Attila Cseke a declansat un episod din care Uniunea ar vrea sa se prezinte ca aparatoarea sanatatii publice, dar deocamdata nu demonstreaza decat dorinta de a acapara toate sursele de finantare din sanatate. Putem specula insa ca exista si un plan B, pentru eventualitatea in care premierul nu va ceda in fata pretentiilor sale: UDMR poate renunta la sanatate – unde se pregateste o reforma radicala  cu care probabil nu vrea sa-si bata capul – in schimbul altui minister, preferabil bine finantat. Si cum alt minister decat cel al fondurilor europene nu se intrevede, cine stie daca domnul Hunor si colegii sai nu au pus ochii pe el. Vorba cantecului, “it’s all about the money”.