MONICA, BIBELOU DE PORTELAN

M-am trezit azi dimineata cu un gust neplacut in ochi si in minte dupa ce am citit in Adevarul remarca lui Radu Berceanu a propos de co-optarea personajelor Dan Diaconescu, Gigi Becali si a altora asemanatori in Miscarea Populara: “Eu nu trebuie să stau la masă cu Becali, Vadim sau Diaconescu, nu mai sunt în conducerea PDL, abia aştept s-o văd pe Monica Macovei la masă cu ei.”  Cinism si marlanie intr-o combinatie unica! Pe de alta parte, ar trebui sa fie un mare semn de intrebare si un semnal de alarma: ce va face Monica Macovei, care a devenit un simbol al principialitatii in politica, in noua Miscare (cuvant cu rezonante problematice in istoria interbelica a Romaniei)? PDL a ales-o vicepresedinte la Conventia Nationala din mai si a pus-o pe etajera, ca pe un bibelou pe care trebuie sa-l admire musafirii de soi, carora li se serveste sampanie cu caviar. Prietenii adevarati stau insa la masa din bucatarie, beau tuica,  canta manele si danseaza din buric. Curand insa fatada va crapa si usa bucatariei se va deschide larg, iar prietenii de nadejde vor face gesturi obcene cu degetul in deliciul maselor de pomanagii. Bibeloul de portelan fie fuge, fie trece si el in bucatarie, daca nu vrea sa fie spart.

Concret, daca lucrurile merg cum se anunta acum – adica daca se va crea o structura menita sa adune voturi prin populism si mitocanie, prin promovarea unor idei dubioase, inclusiv legionare, si prin mita electorala materializata in mici si bere la tot poporul alegator, atunci Monica Macovei – ca si Cristian Preda si Sever Voinescu – vor avea o mare problema. Faptul ca noua miscare, cu aliantele ei problematice, este sustinuta de figuri considerate pana acum respectabile, care `nu exclud` nimic, da masura disperarii PDL de a castiga viitoarele alegeri si – probabil – a pozitiei sale nefavorabile in sondaje. Cum o victorie a opozitiei ar insemna maturarea tuturor esaloanelor actualei puteri, este clar ca orice combinatie devine acceptabila. Acesta este adevarul urat si crud al politicii noastre; aceleasi aliante au fost facute in trecutul nu prea indepartat si  de PDSR/PSD. Mai trist este insa ca astfel de aliante au un pret, caci aliatii de stransura nu se vand ieftin. Ce conteaza? Natia va plati, cum plateste de 21 de ani, chiar daca pretul include degradarea politicii, a societatii si a vietii publice.

Nu neg necesitatea unei alternative la actuala clasa politica – irecuperabila, dupa parerea mea – dar nu vad unde ar putea fi gasita. Este adevarat ca pe internet a aparut miscarea Noua Republica,  cu  theophylepoliteia.wordpress.com ca varf de lance. Nivelul intelectual este desigur cu totul altul, dar eu tot am o temere: nu cumva in culise se afla tot papusarii Miscarii Populare, care au elaborat si un produs upmarket, pentru mediul urban? Nu spunea Roberta Anastase ca ISP si FCD vor face parte din Miscarea Populara? Astept asadar clarificari de la initiatori. Eu stiu? Poate le asteapta si Monica Macovei, care – sunt sigura – nu se va multumi cu statutul de bibelou, tocmai acum cand bivolii se pregatesc sa intre in magazinul de portelanuri.

 

 

GAZONUL POLITIC

Unele povesti revin in actualitate cand nici nu te astepti, iar povestea gazonului de pe Arena Nationala este una dintre ele, cel putin pentru mine, pentru ca mi-a marcat evolutia profesionala. Este poate cel mai politizat gazon din Romania! Iata, pe scurt, povestea sa, din perspectiva mea, mai mult sau mai putin personala.

Aparut pe ecrane ca o rusine nationala in 2003, la meciul cu Danemarca, gazonul a devenit rapid un subiect de presa, pe care l-am investigat cu constiinciozitate la EuropaFM, unde eram directoarea stirilor. Venisem din Anglia, din motive familiale, lasand in urma un contract permanent la BBC, in speranta ca patronatul francez al postului ar fi fost o garantie a independentei sale fata de politica romaneasca. Am platit pentru aceasta naivitate. Sa revenim insa la gazon, subiectul jurnalelor noastre de atunci. Dupa ce s-a aflat ca el fusese furnizat, fara licitatie, de firma fratelui lui Marian Oprisan, au inceput telefoanele management-ului statiei, care ne cereau sa abandonam subiectul. Am refuzat si am continuat. Ne aflam in plina glorie a guvernarii Adrian Nastase. A doua zi, management-ul l-a demis pe redactorul sef al stirilor peste capul meu, fapt ce mi s-a parut inacceptabil. A inceput scandalul, in timpul caruia am fost certata drastic pentru ca impiedicam propasirea economica a firmei franceze Lagardere, care urmarea sa vanda Airbus guvernului pe care eu il hartuiam. Colaborarea noastra devenise imposibila: fie ma supuneam, fie plecam. Revoltata, am demisionat, fiind urmata de Cosmin Prelipceanu si Nadina Forga (Dogioiu).  La scurta vreme dupa aceea emisiunea pe care o realizat la TVR, Ultima editie, a fost scoasa din grila de Valentin Nicolau.

In naivitatea mea, m-am asteptat ca jurnalistii independenti din Romania sa fie solidari cu mine. Nu au fost. Doar cativa mi-au trimis pe ascuns mesaje de simpatie. Formatorii de opinie insa m-au ignorat. Aveam sa aflu curand ca, asa cum scrie si Evanghelistul Matei, “nici o sluga nu este mai buna decat stapanul sau” si ca regulile pe care le invatasem eu la BBC nu se aplicau in Romania, unde presa functiona dupa aceleasi principii ca si politica. Nu am nici un resentiment si nu regret nici o suferinta, pentru ca suferinta s-a dovedit folositoare si ziditoare. Cand vad insa ca acelasi Adrian Oprisan nenoroceste din nou gazonul de pe stadionul national desi guvernul s-a schimbat si ar trebui sa te astepti la un minim progres, ma ingrozesc, pentru ca s-ar putea sa fie adevarat ca desteptul invata din greselile altuia, iar prostul nici din ale lui. Sau poate este mai bine sa-l invoc pe Raymond Aron, care scria in memoriile sale ca a pierdut iluzia ca partidele de stanga recruteaza oameni mai buni si mai morali decat cele de dreapta – si reciproc. Cu alte cuvinte, calitatea morala a politicienilor nu este o conditie de acceptare si promovare in vreun partid politic.

Aceasta este, in cheie personala, povestea gazonului nostru politic. Dincolo de experienta mea insa cred ca povestea lui este emblematica pentru efectul dezastruos al politicii romanesti asupra Romaniei. Sper ca macar de data aceasta sa nu fie sacrificat nici un jurnalist care scrie despre acest subiect. Ar fi unicul semn de evolutie.