La strada…

Perfect de acord cu articolele lui Dan Tapalga de pe Hotenws in care dezvaluie caracterul de facatura televizata a protestului din Piata Universitatii. In paranteza fie spus, ia sa nu dea transmita TVR ca la balamuc, sa vezi ce scandal iese cu opozitia revoltata si cu patronii ei din televiziuni, care, prin marii lor “ziaristi”, instiga la violenta impotriva altor ziaristi. Inchidem paranteza.

Ceea ce mi se pare mai greu de inteles este de ce ne imaginam ca demisia guvernului Boc ar fi o solutie? Tocmai pentru ca protestele sunt manipulate si amplificate de ambele RTV si de Antene, o cedare ar insemna o victorie a lui Dan Voiculescu & co. asupra mecanismelor democratice: guvernul se schimba atunci cand isi pierde majoritatea in Parlament sau cand pierde alegerile. Avem alegeri in mai putin de un an, de ce sa nu-i penalizam atunci pe guvernanti? Ce altceva decat o agitatie sterila poate iesi din tot procesul care duce la instaurarea unui nou guvern? Opozitia de altfel nici nu vrea un guvern de tehnocrati pentru rezolvarea problemelor tarii, ci doar pentru organizarea alegerilor. Ce tehnocrati cu adevarat competenti s-ar preta astazi la un asemenea joc? Intr-adevar, momentul schimbarii guvernului ar fi fost anul trecut in februarie, cand liderii PDL nu au vrut sa asculte de presedinte si au preferat sa se blocheze propriile jocuri interne. Acum trebuie sa-si duca crucea pana la capat si sa se prezinte in fata electoratului. Si sa nu se planga de televiziunile ostile, pentru ca ele nu ar fi prosperat daca statul de drept si mecanismele sale ar fi functionat sau daca unii lideri politici nu ar fi facut aranjamente, inclusiv financiare, cu mogulii si/sau cu mercenarii lor.

Guvernul poate cadea si in urma presiunii strazii, uneori, dar pentru aceasta trebuie sa ai in strada sute de mii de oameni, ceea ce nu pare a se realiza, in ciuda agitatiei create de opozitie si de televiziunile care o controleaza, secondate de unii (am zis unii!) ong-isti care au iesit in strada fie pentru a capata legitimitate, fie pentru a-si regla conturile personale cu X sau Y.

Cu exceptia catorva pancarte inspirate, majoritatea covarsitoare a sloganurilor vehiculate in piata sunt de o vulgaritate cutremuratoare – pe care nu o concureaza decat grobianismul in direct al lui Mircea Dinescu. Manipularea politica este evidenta, caci nu poti fi apolitic si sa strigi “vrem anticipate, nu comasate”, adica exact ceea ce spune si Crin Antonescu la televizor. Apolitismul Pietei este deci o mare farsa.

Si ar mai fi ceva: este la moda sa te plangi de clasa politica in totalitate pe motiv ca a dezamagit electoratul. Si eu consider clasa politica sub asteptari dar nici electoratului roman nu pot sa-i aduc laude: cand votezi fara sa te informezi, cand stai cu mana intinsa dupa paturi si ligheane,  cand alergi sa prinzi bancnotele aruncate de Gigi Becali, cand tu insuti mai furi pe ici, pe colo, prin partile esentiale, cand iti iei balalaureatul copiind si diploma universitara prin spagi,  cand si tu minti si te lasi cumparat, sau cand nici macar nu te duci la vot nu ai nici un drept sa clamezi superioritatea morala. Avem ce am votat cu mana noastra. Astazi ne uitam la televizor  si atribuim valente ascunse unei manipulari de proportii pentru ca este mai simplu, nu cere nici un efort intelectual si ne mai defulam putin. Totusi, ceea ce se intampla este altceva: mogulii, cu cohortele lor din umbra si cu concursul indirect al puterii, si-au consolidat puterea prin televiziuni si astazi ei fac legea in spatiul public. Noua corectitudine politica nu permite insa sa denuntam public acest lucru. Ar insemna, zic corifeii noii corectitudini politice, sa fim de partea puterii. Ba nu ar insemna deloc asa ceva: ar insemna doar ca putem gandi outside the box. Putem?

 

 

INCA O REVOLUTIE

Ca orice om preocupat de actualitate, ma intereseaza noua lege a sanatatii si cred ca trebuie dezbatuta sine ira et studio. Proiectul supus dezbaterii publice propune intr-adevar o revolutie prin transferarea managementului banilor asiguratilor unor companii de asigurari private. In principiu, oricine preia administrarea banilor inafara de stat este binevenit, caci vedem bine ce face statul cu banii nostri (il subventioneaza indirect de pilda pe Ioan Nicolae pentru ca acesta la randul lui sa-l subventioneze pe Mircea Geoana, dupa cum au constatat procurorii). Problema noii legi a sanatatii insa este ca statul nu dispare, ci ramane in continuare responsabil de colectarea contributiilor la fondul de sanatate din partea angajatilor si angajatorilor deopotriva. Acesti bani vor trece mai intai pe la Trezorerie si abia apoi vor ajunge la CNAS, de la care vor fi distribuiti catre ipoteticele companii private. Spun ipotetice pentru ca, avand in vedere actuala rata de colectare si lipsa de vointa politica privind executarea marilor datornici privati si publici, fondul de sanatate fie va fi prea mic si nu va atrage companiile serioase, fie va fi completat de la bugetul de stat, asa cum se intampla si acum prin rectificari bugetare. Noua lege garanteaza acest fond, deci bugetul de stat va fi bun de plata, ceea ce inseamna ca vor fi mai putini bani pentru alte domenii – adica tot noi mai platim odata pentru marii datornici. Aceasta mi se pare marea vulnerabilitate a noii legi, derivata, se pare, din rezistenta ministerului de finante. Stie ministerul ce stie: la sfarsitul anilor 90, dupa introducerea sistemului asigurarilor de sanatate si crearea caselor de asigurari de sanatate, fondul sanatatii era colectat de Casa si administrat independent. Si – minune mare! – inregistrase un excedent important. Atat de important incat Mihai Tanasescu, ministrul de finante din guvernul Nastase, a schimbat legislatia decretand ca toti banii, din impozite si din asigurari, vor fi colectati de stat si depusi la Trezorerie, de unde doar ministrul de finante ii va putea redirectiona. Astfel au fost luati banii fondului de sanatate si folositi – presupunem – la acoperirea deficitului bugetar, iar guvernul s-a putut lauda la FMI ca si-a facut temele. Cunosc situatia pentru ca m-am nimerit in mijlocul ei, cand, intr-o emisiune la TVR din 2003,am insistat ca Serban Mihailescu – pe atunci secretar general al guvernului – sa  explice de ce guvernul a pus mana pe banii asiguratilor. Domnul Mihailescu s-a enervat si mi-a spus “ce bani ai asiguratilor? guvernul ia toti banii si face cu ei ce considera necesar.” Aceasta era filozofia atunci; aceeasi este, in mare masura, si astazi.

In concluzie, to cut a long story short, cred ca reforma sistemului de sanatate nu poate fi completa si autentica daca nu se asigura si independenta financiara a sistemului. Ar mai fi nevoie asadar de inca o revolutie – profunda, de aceasta data.