CE FEL DE OPOZITIE?

In ziua alegerilor locale, Nicoleta Savin, o jurnalista pe care o pretuiesc, a trimis pe internet un text in care ne chema la vot impotriva USL si justifica o serie de masuri politice luate de PDL. Interesant este ca nu ne-a indemnat sa-l votam pe Prigoana (nici nu aveam de gand!), ci pe Nicusor Dan (cum am si facut), si a citat exact acele paragrafe din articolul lui Dan Turturica pe care le-am selectat si eu pe FB.  Nu voi analiza lungul text al Nicoletei Savin, tocmai pentru ca este foarte lung. Voi spune insa clar de la bun inceput ca nu impartasesc decat partial opiniile exprimate in acest manifest, pentru ca nu ma pot identifica cu o retorica anti-capitalista si anti-privatizare.  Nu pot sa inteleg de ce e rau ca a fost privatizat turismul. Eu cred, dimpotriva, ca este foarte bine. Cred de asemenea ca si companiile de stat trebuie privatizate, pentru ca nu fac altceva decat sa-i imbogateasca pe bani publici (adica ai nostri) pe baietii destepti din toate domeniile. Statul are destule intrumente prin care poate apara interesele cetatenilor si bugetul de stat, dar nu le foloseste. Mentinerea companiilor in proprietate de stat este in tot cazul   cea mai rea solutie, de care nu beneficiaza decat clientela politica a celor aflati la putere.

Pentru mine textul ridica insa o problema de fond: ce fel de opozitie practicam? O opozitie indreptata pur si simplu impotriva USL cu liderii sai reali Ion Iliescu si Dan Voiculescu, dublati de liderii sai de parada Victor Ponta si Crin Antonescu, sau o opozitie bazata pe principii, valori si adevar? Sa sustinem PDL doar pentru ca este putin mai putin rau decat USL si se declara de dreapta, desi a practicat clientelismul si coruptia, sau o forta politica promotoare a unor principii democratice autentice si sustinuta de personaje credibile?  Sigur ca nu avem acum o astfel de forta, dar la fel de sigur este ca argumentul „raului celui mai mic” nu mai tine. Avem nevoie de angajamente politice clare  - nu de seminarii teoretice pe banii fundatiilor straine – de optiuni politice si economice si de politicieni care au dovedit ca nu fac compromisuri majore pe principii. Sa ne amintim de Corneliu Coposu, care declarase „negociem orice, inafara de principii”.

Asa cum a demonstrat miscarea Carta 77 din Cehoslovaia, comunismul s-a prabusit in Europa pentru ca oamenii – mai intai o parte si apoi tot mai multi – au refuzat sa mai traiasca in minicuna.  Nici noi nu mai trebuie s-o facem, si trebuie sa incepem prin a refuza minciunile, compromisurile si jumatatile de adevar pe care ni le servesc partidele parlamentare, de la USL la UDMR trecand prin PDL si fara a exclude UNPR.  De PP nici nu este cazul sa vorbesc aici, deocamdata.

In 2004 PDL si Alianta D.A. a fost intr-adevar o speranta, dupa abominabila guvernare Nastase care ne-a inscris in UE la capitolul corupti. In 2008, dupa despartirea dureroasa de PNL, care a preferat alianta mult mai practica cu PSD, PDL ramasese ultimul bastion al opozitiei la PSD si de aceea a primit cele mai multe mandate in Parlament. Din pacate – nevoit sau voit – a ales sa guverneze cu PSD in dezastruoasul an 2009, apoi in 2010 cu UNPR si UDMR. Guvernarea intr-o perioada de criza l-a erodat, dar a scos la iveala si contradictiile sale interne:  faptul ca a sustinut reformele (in special in educatie) doar de frica lui Traian Basescu, nu din convingere, incapacitatea de a gasi solutii de fond la problemele generate de criza economica, luptele dintre tabere, rezistenta la reforma interna, toleranta fata de corupti – vezi cazul Boldea, printre altele –  conflictul dintre spiritele liberale si vechiul fond FSN-ist. Mai grav este insa ca PDL nu s-a deschis catre societate si a ramas un cerc inchis al vechilor cadre si al acolitilor sau copiilor lor.  Monica Macovei, Cristian Preda, Teodor Baconschi, etc. au fost primiti datorita presiunilor lui Traian Basescu si au ramas neasimilati. Intelectualii au facut si ei pasi inapoi, ceea ce nu este resimtit ca o pierdere de catre activistii partidului care si asa nu-i suportau, caci fondul FSN-ist este profund anti-intelectual.  Iar la capitolul „comunicare” PDL a fost absolut catastrofal exact atunci cand ar fi trebut sa fie magistral.

Daca se gandeste sa redevina principalul partid de opozitie, PDL trebuie sa se reinventeze profund, nu de fatada, sa adopte criteriile de integritate in viata interna si viata publica, sa nu mai accepte scursorile altor partide, sa puna in aplicare un program cu adevarat de dreapta, in care sa si creada si de la care sa nu se abata. Dar mai ales trebuie sa-si faca ordine in cadre, sa gaseasca lideri care sa poata exprima un mesaj principial autentic si puternic. Astazi nici macar nu are cine sa vorbeasca in  numele lui daca nu vine Monica Macovei de la Bruxelles – caci pe Cristian Preda l-a redus la tacere dupa ce mai intai a vrut sa-l excluda.  MRU nu poate vorbi in numele PDL, pentru ca nu-l reprezinta si, pe de alta parte, pentru ca nici el nu ne-a convins ca are valori solide. Cine este cu adevarat liberal nu scoate din lege restitutia in natura a proprietatilor.

Ma indoiesc ca PDL are in adancul fiintei sale capacitatea de a se reinventa.  Suspectez – sa dea Domnul sa ma insel! – ca dupa alegerile locale va urma o serie de acuzatii reciproce si o campanie pentru executarea vinovatilor de eventualele esecuri. Vinovatii trebuie executati politic dar nu este suficient. Daca totul se va limita la inlocuirea lui Emil Boc cu Vasile Blaga – marele adversar al reformelor Monicai Macovei – atunci este cazul sa cautam in alta parte o opozitie pe care s-o sustinem. Poate ca Noua Republica a meritat mai multa atentie decat i-am acordat, de pilda.

In tot cazul, nu avem nevoie de o opozitie de conjunctura, injghebata de tot felul de consilieri si „experti” bine platiti de unii si de altii. Orice decizie am lua insa trebuie sa aibe la baza intransigenta fata de principiile democratiei si ale economiei de piata corect reglementate. Daca noi, cetatenii, nu le vom cere imperativ, nu le vom avea niciodata. Daca ne vom lasa atrasi de toti iepurii scosi din joben de grupurile de interese ascunse in spatele televiziunilor si trusturilor de presa atunci nu vom iesi niciodata din marasmul spiritual si valoric in care ne aflam.  Nu stiu de ce, desi nu am nici un element concret, indraznesc totusi sa sper ca vom iesi!

CONSTITUTIA, UN MOFT

Citesc cu stupoare declaratia de ieri a lui Ion Iliescu.  Intrebat daca alegerile parlamentare pot fi devansate cu o luna cu respectarea Constitutiei, cum propune Victor Ponta, liderul de facto al PSD a raspuns: “”Nu ştiu. Trebuie să se poată. Constituţia este opera oamenilor şi dacă există un consens general al partidelor este practic bine”.  Putem deduce din acest raspuns ca legea fundamentala a unui stat poate fi modificata prin vointa partidelor politice. Ar mai trebui sa tinem cont si de vointa populara, exprimata prin referendum, dar domnul Iliescu nu face referire la ea. El stie bine ca orice lege poate fi modificata in functie de interesele de moment ale partidelor majoritare.

Ca domnul Iliescu gandeste asa nu ne miram, cunoscandu-i istoria personala si conditiile in care s-a format ca om politic.  Dar Victor Ponta, care se lauda ca ar reprezenta o noua generatie in politica, nu este departe nici el de aceasta mentalitate care pune vointa partidului conducator mai presus de lege. Domnul Ponta este cel care a propus devansarea alegerilor desi stie foarte bine ca declansarea alegerilor anticipate – caci despre asta este vorba, de vreme ce Constitutia prevede mandatul parlamentar de patru ani incheiati – este un proces anevoios, care nu a reusit niciodata. Pe scurt, presedintele tarii poate (nu este obligat) sa dizolve Parlamentul “daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura”.  Greu de realizat, mai ales ca nici nu mai sunt 60 de zile pana la incheierea sesiunii parlamentare. In plus, PDL nu are nici un motiv sa fie de acord si poate nici UDMR, desi cu aceasta formatiune totul se negociaza. UNPR este o necunoscuta dar nu vedem de ce ar fi avantajat de alegerile inainte de termen.

Chestiunea alegerilor anticipate a aparut in spatiul public la putina vreme dupa ce domnul Ponta a lansat alta idee dubioasa din punct de vedere constitutional, si anume supraimpozitarea bugetarilor cu salarii de peste 4500 lei. Lasam la o parte faptul ca propunerea tradeaza lipsa de resurse financiare a guvernului pentru generozitatea manifestata in ultima vreme in scop electoral, adica pentru satisfacerea electoratului PSD. Important este ca si aceasta propunere sfideaza Constitutia, pentru ca ii discrimineaza pe bugetari fata de celalalte categorii de salariati. Dar ce conteaza Constitutia cand guvernul are de dat pomeni si privilegii in schimbul voturilor?

Faptul ca domnii Iliescu si Ponta cred ca prevederile constitutionale pot fi ocolite prin manevre politice ne aminteste de celebra pronuntare a fostului sef al statului asupra proprietatii private pe care a etichetat-o drept “un moft” – desi este fundamentul democratiei pentru ca nu poti avea cetateni daca acestia nu detin nimic si depind de stat. Proprietatea este cea care le confera independenta economica si curajul de a emite pretentii fata de politicienii care le cer votul. Ca si proprietatea privata, Constitutia devine la randul ei un moft, daca interesele partidului o cer. Ne adunam, negociem si gasim noi o cale de o ocoli, nu-i asa?

In final, imi permit o consideratie personala. Cred ca propunerea premierului Ponta privind devansarea alegerilor este o dovada de slabiciune. Nu vrea alegeri anticipate decat un partid care se afla in scadere de popularitate si se teme ca nu va castiga majoritatea daca alegerile au loc la termen. Iar daca nici un partid nu are o majoritate absoluta totul se joaca la Cotroceni, la negocieri.  Este limpede ca domnul Ponta a inceput sa se teama de aceasta situatie. Interesant.