UN NOU PARTID?

Din postarea lui Cristian Preda din 20 ianuarie intitulata Nereprezentatii, presa a desprins rapid ideea ca domnul Preda și Monica Macovei ar pregati lansarea unui nou partid.

Problema nu este noua si discutia este veche, riscand sa readuca in prim plan fantoma asa-numitului partid Alba ca Zapada, despre care am mai scris pe acest blog (Alba ca zapada nu exista).  Intai de toate insa ar trebui sa spunem ca in realitate Cristian Preda nu lanseaza un nou partid, ci pune problema nereprezentarii celor care ar putea fi considerati clasa de mijloc din Romania – adica antreprenorii privati si o parte din intelectualii angajati civic.  Dorintei de reprezentare politica a acestei categorii difuze ii poate raspunde fie un partid aflat acum in adormire, fie un nou partid ce ar urma sa fie creat.

Partide nou create insa avem deja – fie ca este vorba de Noua Republica, perfect adecvata categoriei de electorat mentionata de Cristian Preda dar incapabila sa faca totusi jonctiunea cu ea, fie ca este vorba de Forta Civica, scoasa de la naftalina pentru a-l promova pe MRU, a carei identitate reprezinta insa deocamdata un mister bine pazit pentru public.  Tot ce am putut deduce este ca MRU ar dori sa-l transforme intr-un refugiu pentru personaje ca Andrei Chiliman si Calin Popescu Tariceanu in cazul excluderii lor din PNL.  Cu aceasta infuzie de “forte proaspete”, Forta Civica ar trebui sa devina probabil o alternativa la un PNL uzat si compromis.  Doar ca domnii Chiliman si Tariceanu nu sunt interesati de experimentele domnului Ungureanu si nici de promovarea sa ca viitor candidat la presedintie, ambitiile si proiectele lor vizand, cel putin deocamdata, insusi PNL.  Pe langa momentul penibil al refuzului public exprimat de cei doi fata de invitatia lui MRU,  mentionez si penibilul situatiei in care MRU, exclus din guvernul Tariceanu de insusi premierul de atunci, il invita pe acesta sa-i fie subordonat pe linie de partid.  O fi politica o femeie de moravuri usoare, dar nu putem promite reforma clasei politicii prin  transformarea politicii in bordel!

In ceea ce o priveste pe Monica Macovei, nu am auzit-o public exprimand vreo dorinta in directia crearii unui nou partid, desi pozitia ei in cadrul unui PDL condus de Vasile Blaga devine tot mai precara.  Realist vorbind, nici una din taberele care se lupta acum pentru suprematie in PDL  nu agreaza reforma, iar membri gruparii reformiste nu au demonstrat capacitatea de a purcede la intemeierea unui nou partid, care inseamna mult mai mult decat enuntarea de idei si principii, oricat ar fi ele de valoroase.

Problema lansata in discutie de Cristian Preda ramane deocamdata fara un raspuns multumitor, pentru ca intr-adevar categoriile mentionate de el  nu sunt reprezentate, PDL nu da semne ca ar fi capabil sa se transforme intr-o alternativa de dreapta autentica si credibila, iar un partid nou are infime sanse de a lua fiinta.  Logic ar fi sa ne intrebam de ce nu reusesc Monica Macovei, Cristian Preda, Adrian Papagagi, Mihai Neamtu si altii ca ei sa se uneasca si sa valorifice o structura deja creata cum este Noua Republica? Un posibil raspuns este pentru ca nu au incredere nici in fortele lor, nici in electorat, si s-ar putea sa aibe dreptate. Dan Andronic a aratat corect ca electoratului nu-i pasa de integritate si de principii, de vreme ce a umplut parlamentul de penali si semidocti.  Asa este, dar nici nu i s-a oferit o alternativa credibila.  Dimpotriva, atunci cand Noua Republica a incercat sa se afirme, PDL a pornit o adevarata campanie de desfiintare si de sabotaj mediatic, preferandu-i un PNTCD condus de Aurelian Pavelescu si chiar un non-partid ca Forta Civica.

Cum spuneam, problema ramane “ca in tren”, adica fara solutie – doar cu speranta ca englezii au dreptate cand spun “politics abhors a vacuum”.

VORBE SI CIFRE

De cateva zile ma straduiesc sa inteleg cum au ajuns premierul Victor Ponta si Ministerul Sanatatii la cifrele pe care le-au vehiculat in ultima saptamana privind finantarea serviciilor medicale. In raportul  Ministerului Sanatatii scrie ca negru pe alb ca 80% din romani, cei amarati si cu venituri mici, finanteaza, fie si partial, spitalizarea in sistemul privat a celorlalti 20%.  Se subintelege ca acestia din urma sunt niste nenorociti care traiesc pe seama celor dintai, caci acesta este spiritul raportului dar si al discursului ulterior al premierului, care conchide, fara sa ne spuna si noua din ce statistici s-a inspirat, ca doar 3% din romani ajung sa se trateze in sistemul privat, fiind finantati de ceilalti 97% din romani.

Sa vedem insa cine plateste de fapt pentru asigurarile de sanatate: potrivit statisticilor oficiale, raportul salariati/cetateni in tara noastra este de 20%, adica 20% din cetatenii patriei platesc taxe, impozite si alte contributii la stat. Potrivit site-ului cursdeguvernare.ro, este vorba de cel mai scazut raport salariati/cetateni din UE.  Deci, din start, doar o cincime din cei care apeleaza la serviciile medicale platesc pentru aceste servicii.  MS ne aminteste ritos ca sistemul de asigurari de sanatate este bazat pe solidaritatea celor sanatosi cu cei bolnavi.  Corect, dar este vorba – sau ar trebui sa fie – de solidaritatea intre cei care platesc, nu de solidaritatea celor care muncesc legal cu tot restul natiei, din care cea mai mare parte prefera sa nu plateasca nimic dar sa beneficieze de toate serviciile publice.  Aceasta este de fapt problema fundamentala a tuturor sistemelor de asigurari de stat – sociale sau de sanatate – din Romania si nici un guvern nu a rezolvat-o.

Sa admitem ca, din cei care platesc asigurari, doar o cincime poate sa-si permita tratamentul intr-un spital privat. Ei nu sunt insa in nici un fel finantati de altii, de vreme ce statul deconteaza un serviciu, nu subventioneaza sistemul privat.  Iar daca s-au incheiat contracte incorecte intre CNAS si unele spitale private, chestiunea trebuie reglata la acel nivel, si nu aruncand copilul odata cu apa din copaie.  Mai mult, cum bine au aratat atat Vlad Mixich acum cateva zile cat si EVZ astazi, Romania deconteaza deja partial serviciile medicale pentru romanii care s-au tratat in strainatate iar din octombrie 2013 orice cetatean UE, inclusiv romanii, vor putea sa se trateze in orice spital de pe teritoriul UE, fie el privat sau de stat, iar statul va fi obligat sa deconteze aceste servicii. Despre ce vorbim asadar? In nici un caz nu despre realitati; tinem doar discursuri stangiste ca sa acoperim coruptia si ineficienta sistemului cuplate cu prabusirea economica.  Si pentru ca vorbim de economie, propun o scurta vizita pe site-ul ANAF pentru a vedea care sunt marii datornici la stat. Veti descoperi toata floarea companiilor romanesti private si de stat. Ce ar fi daca acesti datornici si-ar plati contributiile la sanatate? Sau daca statul ar sanctiona cu adevarat munca la negru? Domnii Arafat, Nicolaescu si Ponta nu par deloc preocupati de acest aspect, desi ar trebui sa fie principala lor prioritate. Ce ar fi sa prioritizam (termen mult iubit de MS domnilor Arafat si Nicolaescu) astfel: intai sa-i executam scurt pe datornici,  sa eliminam coruptia din institutiile de stat care negociaza contractele cu companiile private, si abia apoi sa aruncam cu pietre in cei care muncesc si isi achita obligatiile fata de stat. Abia atunci am asista la marea schimbare pe care o anunta cu mare pompa Victor Ponta imediat dupa alegeri.

A propos de Victor Ponta, citesc tot felul de exercitii de admiratie la adresa competentelor sale administrative.  Suntem chiar avertizati ca popularitatea sa creste rapid. Nu contest cresterea de popularitate, dar atunci cand ea se bazeaza pe vorbe goale si nu este rezultatul unor demonstratii de corectitudine sau de competenta prim-ministeriala, mi se pare ca fenomenul este de-a dreptul un pericol.  “Sansa” natiei este ca nu-si da seama de acest lucru.

CU TRISTETE DAR FARA REGRETE

Comparand amploarea pe care posturile de televiziune mogulesti au dat-o aniversarii unui an de la izbucnirea manifestatiilor de protest din Piata Universitatii cu modul in care a fost marcata implinirea a 23 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 ai zice ca primele au avut o importanta mult mai mare decat cele din urma.  Este de inteles, caci pentru USL evenimentele din ianuarie 2011 au reprezentat un moment re-fondator, in spiritul partidului italian numit Rifondazione communista – caci am ajuns, la capatul unui an complicat si marcat de lovituri politice sub centura (USL) si de tradari (PDL) pe mainile unei mafii cu discurs stangist. Nu voi spune ca am ajuns pe mana stangii, pentru ca eu cred ca in Europa exista si o stanga onorabila, care insa nu este reprezentata in Romania, cum de altfel nici dreapta onorabila nu are un partid autentic in tara noastra, ci doar un partid care se preface a avea aceasta orientare.

Din toate gesturile care au marcat aniversarea unui an de la manifestatiile din ianuarie 2011 retin, din motive lesne de inteles, remarcile senatorului USL Gabriela Firea, fosta jurnalista  in trustul Intact.  Doamna Firea se plangea de modul in care TVR a reflectat atunci protestele.  Ca fosta angajata a familiei Voiculescu are si de ce sa se planga, de vreme ce TVR nu a adoptat versiunea USL a faptelor, ci a relatat ceea ce se vedea pe teren: mult mai putini demonstranti decat urlau Antenele si Realitatea ca ar fi fost, acte de provocare la adresa jandarmilor, manipularea politica a intregii actiuni.   Pentru ca TVR nu s-a aliniat atunci la propaganda USL, echipele sale au fost agresate fizic si verbal.  Ulterior TVR Info a fost prima victima a schimbarii de putere, alaturide TVR Cultural.  A ramas in schimb neclintit TVR3!

Principalele ONG care se lauda ca monitorizeaza activitatea mass media nu au spus nimic atunci si nu spun nimic nici acum despre prestatia TVR.  Nici cele cateva organizatii civice care au mentinut o distanta decenta fata de protestele din piata nu au vazut atunci ca era vorba de inceputul unei lovituri de forta asupra televiziunii publice.  Nici unii, nici altii nu s-au scandalizat cand “societatea civila organizata” a colonelului Dogaru impreuna cu “revolutionarii” condusi de Dorin Lazar Maior, cel cu procesele de santaj, au luat cu asalt TVR cerand deschis schimbarea conducerii stirilor.  Si nimeni din societatea civila nu a fost deranjat cand PDG al TVR, Alexandru Lazescu, a ordonat transmiterea in direct a protestului si a declaratiilor insultatoare la adresa unor colegi ai sai, apoi i-a invitat pe domnii Dogaru si Maior in biroul sau, declarand ulterior  in direct ca a fost  “un exercitiu de normalitate”.  M-a surprins si atunci si nu inteleg nici acum de ce macar acele organizatii civice independente si decente nu au protestat fata de tentativa colonelului Dogaru de a confisca spatiul societatii civile.  Dimpotriva, toata lumea a tacut, unii pentru ca l-au subestimat, altii pentru ca probabil jucau in aceeasi echipa cu el.

A urmat neinspirata inlocuire a lui Emil Boc cu MRU si tradarea in masa a unor parlamentari pdl-isti (intamplator sau nu din tabara lui Vasile Blaga), a UNPR si a UDMR care au dus la instaurarea guvernului Ponta.  Scandalurile s-au tinut lant, ocupand 75% din timpul guvernantilor, dupa cum insusi premierul a spus-o.  Dementa suspendarii din vara ne-a facut de rasul lumii, iar rezultatul alegerilor din 9 decembrie ne-a intors la inceputul anilor 1990, in mare parte si datorita ineptiei si atitudinii non-combat a PDL.  Suntem martorii  unui asalt salbatic asupra justitiei, pentru ca – nu-i asa – ce i s-a intamplat lui Adrian Nastase nu trebuie sa i se mai intample nici unui usl-ist.  ANI si DNA sunt si ele in vizorul barbarilor politici din noul Parlament, exact asa cum a cerut colonelul Dogaru si cum s-a angajat USL printr-un protocol semnat de cei trei co-presedinti ai sai. Degeaba dau lectii de buna guvernare in presa personalitati academice din societatea civila.  Nici lui Gigi Becali, nici lui Victor Ponta nu le pasa de bunele practici europene, si cu atat mai putin preocupat de ele este Crin Antonescu.

In ceea ce ma priveste, avand in vedere ce a urmat, cred ca a fost mai bine ca am plecat atunci.  Je ne regrette rien/ni le bien, ni le mal.  As mai face insa o remarca: acum un an, Alexandru Lazescu, si nu numai el, imi cerea sa ma retrag pentru binele institutiei. Ma intreb acum, privind retrospectiv anul ce s-a scurs: oare institutiei ii merge mai bine? Judecand dupa audiente nu s-ar zice.  Dar cine mai judeca astazi dupa audiente? Sau, mai bine zis, mai judeca oare cineva?

CINE SE DEZICE DE TRAIAN BASESCU?

O disputa inutila bantuie internet-ul: Sebastian Lazaroiu ii acuza pe Adrian Papahagi si pe Mihai Razvan Ungureanu ca s-au dezis de Traian Basescu dupa ce acesta i-a lansat in politica. Nu intram in stilistica acestei polemici si nici nu discutam ce i se cuvine sa faca unui consilier prezidential,  ca sa nu ne enervam si sa nu enervam.  Observam totusi ca acuzatorul nu este de o corectitudine ireprosabila, si aceasta pentru ca in cazul lui Adrian Papahagi nu este vorba de dezicere sau de critica la adresa presedintelui. Dimpotriva, desi observa pertinent ca in campania prezidentiala din 2014 nu ar avea sanse personalitatile politice lansate de Traian Basescu, domnul Papahagi spune explicit ca acest lucru este “ingrat”. De altfel si presedintele subliniaza de cate ori poate ca este supus unui tratament injust. Cu ce a gresit deci Adrian Papahagi? Cam cu ce a gresit si Cordelia. In plus,  nu presedintele Basescu l-a lansat in politica pe universitarul clujean, iar profesorul Papahagi l-a aparat fara rezerve pe presedinte in vara, in timp ce o seama de vechi pdl-isti se ascundeau pe sub palmieri.

Mai complicat este cazul lui MRU.  Problema nu este ca in noiembrie, inainte de alegeri, afirma ca domnul Basescu, desi “reprezentativ pentru generatia sa”, nu este un model desi este “un presedinte foarte bun”.  Putem chiar fi de acord cu el. Ce ne facem insa cu tirada tinuta la RTV acum cateva zile, cand facea o descriere a profilului viitorului prezidentiabil care putea fi interpretata si ca o critica la adresa sefului statului? Culmea ambiguitatii a fost atinsa cand a precizat ca presedintele trebuie sa fie un arbitru, dar unul respectat, nu unul care este fluierat cand intra pe teren (citez din memorie).  Numele domnului Basescu nu figureaza in citatele pe care le-am gasit transcrise in presa, dar aluzia era stravezie.  In plus, daca a fost gresit inteles, domnul Ungureanu avea destul timp sa faca precizarile necesare si sa-si clarifice mesajul.

Problema este ca, spre deosebire de Adrian Papahagi, domnul Ungureanu ii datoreaza cariera sa publica presedintelui Basescu.  Fiecare poate judeca si singur eleganta – sau ineleganta – comportamentului actual al fostului director al SIE.  Totusi, cum explica MRU faptul ca, desi numit de impopularul Traian Basescu, a pornit la drum cu o popularitate record, in jur de 30%? Faptul ca a pierdut pe drum aproape jumatate din aceste procente o fi tot vina domnului Basescu? Sau poate MRU si-a dezamagit alegatorii, ceva mai exigenti decat media? Nu cumva are prea putina substanta politica?  Din toate manifestarile sale publice eu – care ar trebui sa fac parte din electoratul sau natural – nu am inteles care este proiectul sau politic, care ii sunt valorile si care sunt solutiile sale la problemele stringente ale tarii, incepand cu cele economice.  Mai mult, desi nu am nimic de recuperat, am fost oripilata din principiu de ideea limitarii despagubirilor acordate fostilor proprietari la 15% din valoarea proprietatii, cu atat mai mult cu cat o serie de proprietati ar putea fi inca restituite in natura.  Apoi, l-am cautat in campanie si nu l-am gasit. Il aud in schimb mai des acum, cand se lauda cu cei patru parlamentari ai Fortei Civice (3 no names + el insusi), si se agita pentru a fi nominalizat rapid candidat la presedintie. Ce sa spunem? Cu caracterul o sta cum o sta MRU, dar cu simtul realitatii sigur sta prost.

In privinta presedintelui Basescu, cred ca o analiza sine ira et studio a mandatelor sale s-ar impune, desi, in climatul politic actual, orice spui va fi folosit impotriva ta de toata lumea.  Este totusi un demers de la care spiritele lucide nu pot abdica.

GANDIRE BOLNAVA

Pe blogul La coltul strazii preluat de Hotnews apare un interesant si pertinent articol care vestejeste argumentele ministrului sanatatii Eugen Nicolaescu privind stoparea finantarii publice a unor servicii oferite de spitalele private.  Nu numai ca sunt perfect de acord cu acest articol, dar adaug rationamentul care sta la baza gandirii de factura liberala in privinta serviciilor publice, fie ca este vorba despre sanatate, asigurari sociale sau invatamant: platitorului trebuie sa-i fie garantata libertatea optiunii. Cu alte cuvinte, pe banii mei am dreptul sa-mi aleg furnizorul de servicii.

Ca orice intreprindere sau organizatie de stat, spitalele de stat au demonstrat de-a lungul deceniilor ca administreaza prost banul public, atunci cand nu-l deturneaza de-a dreptul.  Spitalele private au demonstrat in schimb ca, pentru banii pe care ii primesc, pot oferi servicii de calitate si isi pot plati decent personalul medical.

Nu cred ca proiectul ministrului Nicolaescu este motivat de devotamentul fata de interesul public, ci de imposibilitatea de a asigura o gestionare corecta a banului contribuabilului.  Pun pariu ca nici dupa ce va mai injecta 10% din fonduri in spitalele de stat prestatia lor nu se va imbunatati si nici medicii tineri nu vor fi convinsi sa nu plece in strainatate.  De altfel ministrul a spus ca o eventuala marire a salariilor in sectorul medical va fi posibila abia in 2014, adica jam tomorrow.

Mai mult, rationamentul sau este fals, caci banii decontati spitalelor private achita servicii oferite platitorului de CASS, spitalul privat degrevand practic clinica de stat de o parte din pacienti. Daca toti pacientii care apeleaza la servicii private de sanatate se vor intoarce in sistemul de stat, cei 10% cu care se lauda ministrul vor fi cheltuiti cu ingrijirea lor, deci nu se va castiga nimic.  Probabil ca domnul Nicolaescu spera ca acesti pacienti sa recurga in continuare la sistemul privat, chiar daca vor plati mai mult, lasandu-i cei 10% neatinsi. Cu alte cuvinte, muta povara incompetentei si coruptiei guvernamentale pe umerii clasei de mijloc, ca un liberal echt ce este.

In cel mai bun caz, demersul ministerial nu este altceva decat un artificiu de calcul salutat de o parte a publicului cu gandire socialistoida, care refuza sa vada ca nu va castiga absolut nimic din acapararea banilor privati de catre stat. Asa cum ne explica fostul secretar general al guvernului Nastase, Serban Mihailescu, inca din 2003, guvernul va lua banii si va face cu ei ce crede de cuviinta, adica exact ce vrea el. Si apoi, nu este Eugen Nicolaescu omul care sa ne vorbeasca despre buna administratre a banului public: pe cand era ministru in guvernul Tariceanu a  cheltuit sume considerabile (s-a vorbit de 800 mii de euro) pentru o campanie anti-fumat care a umplut Bucurestiul de afise cu Mihaela Radulescu in chiloti rosii amintindu-ne ca “fumatul nu este singura placere”.  Ministerul nu a prezentat niciodata o evaluare a succesului acestei campanii.  Oare ce campanie “de interes public” va finanta acum cu banii pe care-i refuza decontarii serviciilor oferite de sistemul medical privat?