REGELE ȘI PATRIA

Deși am avea toate motivele să ne gândim la lucruri frumoase când ne referim la Rege în aceste momente grele, până la urmă tot la evocarea unor lucruri urâte ajungem, așa cum pe un tablou de valoare remarci mai degrabă mizeria care s-a aruncat asupra sa decât frumusețea originalului. Ioan Stanomir a fost primul care a observat obcenitatea corului de foști fsn-iști care l-au batjocorit și insultat pe Rege în anii 1990, iar acum varsă lacrimi de crocodil în studiourile de televiziune, alături de cei care au fost întotdeauna loiali Familiei Regale, suportând batjocura celor dintâi. Ne vom aminti desigur frumoasele mesaje regale, naturalețea și eleganța Regelui Mihai la toate întâlnirile cu românii, discreția, curajul în momente cruciale și extraordinara putere de a-și duce crucea în exil,  dar ne-au marcat mai mult violența cu care a fost întors de pe A1 ca un infractor, odioasele calomnii și insulte din Adevărul lui Darie Novăceanu și Sergiu Andon, sau campania imundă a PDSR  în 1996, când monarhia era un cuvânt de ocară. Nu uităm desigur gestul reparator al guvernului Ciorbea, care a anulat decretul prin care Petru Groza îi retrăgea Regelui „naționalitatea română” – da, acel Petru Groza pe care  unii istorici s-au grăbit să-l realbiliteze după 1989! Au urmat însă, la scurt timp după aceea,  isteria lui Petre Roman după dineul din 30 decembrie 1997 si bâlbâielile lui Emil Constantinescu legate de dorința Regelui de a reveni definitiv în România. Și să nu ignorăm  reacția ostilă a multor „simpli cetățeni”, mereu dispuși să creadă tot ce este mai rău și mai urât despre Rege și despre familia sa, fără probe, doar pentru că așa le spuneau Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor și partidele lor. Înainte să se extazieze în fața Antenei3, o parte a publicului românesc l-a înjurat copios pe Rege și a răspândit toate calomniile generate pe seama lui. Poate nu este întâmplător că autorul  editorialului intitulat „Fir-ai al naibii, Maiestate!”, Sergiu Andon, este avocatul lui Dan Voiculescu, după ce a fost senator PSD. Și cum să nu-ți amintești cu dezgust de promovarea, din păcate chiar de președintele Băsescu, dar și de toată elita PSD înaintea lui, a impostorului Paul Lambrino, pe care și astăzi o prezentatoare ineptă îl numea „de România”?

Acum, desigur, este permis să-l admiri pe Rege, iar elogiile curg pe toate televiziunile. Din păcate, a fost nevoie ca tot Ion Iliescu să permită această „întoarcere a armelor” în 2000; altfel probabil că televiziunile care astăzi îl laudă pe Rege ar fi continuat să-l înjure.  Vă dați seama deci cât de puternic a fost – și încă este –  manipulată opinia publică de gașca puterii politice și mediatice constituite sub patronajul lui Ion Iliescu și Dan Voiculescu?

Acum, când Regele și-a luat rămas bun de la viața publică din România, el apare din nou ca un Gulliver printre liliputani, un personaj istoric demn și tragic, confruntat în permanență cu produsele umane mizere ale comunismului din patria sa.  Și este firesc să fie așa: nu avem nici un merit pentru calitățile Regelui, ele vin dintr-un alt univers uman și istoric; avem în schimb, ca națiune și societate, o responsabilitate pentru tot ce a făcut FSN în numele nostru. Măsuri reparatorii nu putem lua, dar putem să ne amintim mereu de meschinăriile și mizeriile care au însoțit relația Regelui cu puterea politică din România, foarte intens până în 1997 și apoi latent până în 2000, și să ne întrebăm cum de au devenit frecventabili promotorii acestor mizerii și de ce există atâția români care acceptă orice prostie propagandistică  pe care i-o servește gașca politică derivată din FSN. Probabil că succesorii FSN se bucură de retragerea Regelui, căci nu vor mai avea nici o oglindă care să le arate adevărata lor față sluțită, nici un reper cu care să fie comparați. Și cine își va mai bate capul să se întrebe cum ar fi arătat România condusă de Regele Mihai în comparație cu România condusă de Ion Iliescu?

Comments are closed.