NU TU PREMIER, NU TU PREȘEDINTE

Ce fel de țară mai e și România, cu un premier care pleacă de capul lui în lume, în avionul unui șef de stat străin, fără să anunțe nimic în prealabil, și cu un șef de stat care stă de lemn-Tănase la Cotroceni și nu face nimic? Dacă privim situația cu seriozitate, putem să ne întrebăm în mod legitim – și chiar trebuie să o facem – dacă nu cumva avem de a face cu o fugă – sau o tentativă de fugă din țară a premierului cercetat penal. Dacă este așa, atunci este legitim să ne întrebăm de ce președintele Iohannis nu intră în acțiune. Este complice cu Ponta sau nu știe ce să facă pentru că evenimentele i-au scăpat de sub control? În tot cazul, tăcerea prelungită a Administrației prezidențiale este un lucru extrem de prost făcut – sau tăcut – în aceste zile. Oricum ar sta lucrurile, șeful statului este dator să limpezească situația, pe care nu are cum să nu o știe, de vreme ce serviciile de informații îi stau la dispoziție.

Ca să-mi explic suspiciunile, încerc să rezum elementele stranii și scandaloase în același timp legate de „operația” lui Victor Ponta, undeva în Turcia

-         Nu există nici un comunicat al guvernului înafară de cel legat de delegarea competențelor premierului către vicepremierul Gabriel Oprea. Or nu este normal să nu știm în ce condiții a plecat premierul în Turcia, care este starea lui de sănătate. Comunicarea pe Facebook nu înlocuiește nicăieri în lume comunicarea instituțională.

-         Nu există nici un fel de comunicare oficială a medicilor care l-au consultat pe premier în țară și în Turcia. Să ne amintim de operațiile suferite de Traian Băsescu și de informările zilnice oferite de medici, fie că era vorba de Viena sau de București.

-         Nici soția, nici mama, nici prietenii apropiați (de ex. Sebastian Ghiță) nu sunt alături de Victor Ponta, deși neoficial ni se spune că situația lui este gravă iar recuperarea complicată. Ce soție își abandonează soțul dacă acesta cu adevărat suferind?

-         Nu știm cine plătește și nici cât pentru aceste pretinse servicii medicale.

-         Nu știm oficial cum a ajuns Victor Ponta în Turcia. Dacă a călătorit cu avionul unui șef de stat străin, în speță Recep Tayip Ergodan, se ridică o serie de semne de întrebare cu privire la relațiile pe care premierul României le întreține cu oameni politici înafara cadrului instituțional.

-         Este o coincidență stranie totuși că operația la genunchi a fost invocată exact în ziua în care premierul trebuia să fie audiat la DNA.

 

În lipsa unor informații și documente oficiale, prezentate de guvern și de instituțiile medicale, avem toate temeiurile să suspectăm că suntem mințiți în față, mai ales că personajul principal este cercetat într-un dosar penal de fals, uz de fals, spălare de bani și evaziune fiscală. Este legitim să ne imaginăm chiar că Victor Ponta se gândește – dacă nu s-a și hotărât deja – să rămână multă vreme în Turcia, unde se pare că poate scăpa și de o eventuală extrădare dacă este considerat victima unor persecuții politice. Dar cum a ajuns el în relații atât de apropiate cu Erdogan? Prin contactele personale din Dubai și Abu Dhabi? În absența unor informații oficiale credibile, avem tot dreptul să speculăm. Dar deja este prea târziu ca vreun comunicat guvernamental să mai poată fi credibil, iar suspiciunile privind o fugă în stilul Omar Haysam încep să nu mai pară fanteziste. Mai mult, gândul mă duce la cazul premierului socialist italian Bettino Craxi, care, în 1994, a fugit în Tunisia când a aflat că va fi audiat de procurori într-un caz de corupție. Tot lui Craxi i s-a reproșat că a contribuit la venirea la putere a președintelui tunisian Ben Ali, considerat dictator de poporul său și devenit în 2011 obiect al revoltelor de la Tunis care au dat semnalul de începere a „primăverii arabe”. Cum Ponta este un plagiator dovedit, nu m-aș mira să-l plagieze pe Craxi: toate condițiile sunt întrunite.

 

Mă interesează mai puțin acum soarta PSD sau odiseea combinațiilor politice – oricum mizere – care vor urma pentru salvarea găștii aflate la putere. Am scris despre ele ieri, pe acest blog. Mă interesează însă pe mâinile cui am ajuns, în calitate de cetățean plătitor de taxe al acestei țări. În primul rând, constat că nu există nici o procedură oficială privind gestionarea problemelor medicale ale demnitarilor, ceea ce nu este normal. Avem dreptul să știm în ce măsură guvernanții sunt capabili să-și îndeplinească obligațiile, pentru că deciziile lor ne privesc pe toți. Avem de asemenea dreptul să știm dacă beneficiază de îngrijiri corespunzătoare. Toți cei care tunau și fulgerau împotriva celei mai mici întârzieri a comunicatelor medicale în cazul lui Traian Băsescu, adică psd-iștii, dau acum din umeri la televizor și ne spun că premierul este cetățean UE și se poate opera unde dorește. Se poate, dar nici un premier nu este un simplu cetățean, ci personaj public, cu responsabilități, și este dator să ne informeze în mod credibil, prin mijloace instituționale.

 

În al doilea rând, mă întreb ce legi guvernează relațiile dintre un demnitar român și o putere străină. Poate premierul României să întrețină, în mod total netransparent, relații private cu președintele Turciei, de pildă? Ce ar zice nemții, de pildă, dacă s-ar trezi într-o bună dimineață că Angela Merkel se tratează în Turcia sau în Maroc de o afecțiune pentru care nu prezintă nici un certificat medical?

In opinia mea, acțiunile premierului din ultimele două săptămâni ar trebui să facă obiectul unei investigații oficiale, ordonate de CSAT. Președintele Klaus Iohannis trebuie să iasă din muțenie, dacă nu vrea să fie perceput ca o marionetă a unor forțe pe care nu le controlează, sau pur și simplu ca incapabil de a-și îndeplini atribuțiile de șef de stat. În tot cazul, ne datorează, nouă, cetățenilor, informații și o luare de poziție fermă față de această situație inacceptabilă – dacă nu vrea să devină el însuși inacceptabil.

 

 

JOCURILE GENERALULUI OPREA ȘI INTERESUL NAȚIONAL

Pentru că refuz să-mi trădez condiția de „trestie gânditoare” (roseau pensant), am încercat și eu să descifrez sensul mișcărilor contradictorii ale generalului Oprea pe eșichierul politic dâmbovițean. De câteva zile toată lumea se întreabă de ce s-a convertit brusc acest personaj cel puțin controversat la democrația liberală care are drept stâlp de susținere statul de drept, cum de face declarații care lovesc – indirect dar sigur – chiar în cel pe care afirmă cu tărie că-l sprijină, și anume în Victor Ponta. Căci ce altceva pot fi declarația de susținere a Laurei Codruța Kovesi pentru un nou mandat la conducerea DNA și amenințarea cu retragerea din coaliția de guvernare dacă modificările legislației penale nu vor fi abandonate?

Nimeni nu crede în sinceritatea acestei „convertiri”, care vine prea târziu pentru a fi credibilă și nu a fost anunțată de nici una din acțiunile și declarațiile anterioare ale actualului vice-premier. Admit că, în timpul guvernului Boc, partidul pe care îl conduce, UNPR, a sprijinit în Parlament reforma justiției așa cum a susținut-o Traian Băsescu. Tot el însă l-a trădat pe președinte în 2012 fără nici o remușcare. Deci nu trebuie să căutăm resorturile acțiunii sale în sfera principiilor, ci a calculelor politice de conjunctură.  Care ar fi așadar calculele pe care le putem ghici în spatele acțiunilor din ultima vreme ale generalului Oprea? Fără a avea acces la meandrele gândirii liderului UNPR, deduc că este vorba nu atât de o inițiativă a sa proprie, ci de un efort a unui segment din actuala coaliție de guvernare de a-și salva poziția dominantă în fața degringoladei pe care o poate declanșa ancheta DNA în cazul Ponta, privită ca punct culminant al campaniei anti-corupție din ultimii ani. Este clar că Victor Ponta nu poate continua să conducă guvernul dacă este chemat frecvent la DNA pentru a da socoteală pentru faptele sale din perioada cârdășiei cu Dan Șova. Este deci necesar ca PSD să scape de el ca să supraviețuiască, fie și într-o formulă restrânsă, impusă tot de rigorile justiției. Metoda modificării legislației penale, menită să întoarcă ceasul istoriei înapoi la momentul „Rodica Stănoiu” nu rezistă presiunii externe, din partea UE și a NATO. Nu uitați că toate încercările de a acționa în această direcție au fost stopate în ultimul moment; așa s-a întâmplat și acum, când modificările propuse de PSD pentru a-i paraliza pe procurori au fost amânate pentru sesiunea din toamnă, deși parlamentarii puterii erau nerăbdători să le adopte înainte de vacanța de vară. Nu cred că decizia amânării a fost luată în urma amenințărilor generalului Oprea cu retragerea sprijinului politic, ci în urma unor demersuri discrete dar ferme din partea aliaților occidentali, care știu cum să pună presiune pe o țară care are nevoie de condiții favorabile de creditare pentru a-și acoperi salariile bugetarilor și pensiile. Cred că generalul Oprea s-a folosit de acest moment, probabil fiind bine consiliat, pentru a se legitima ca garant al independenție justiției.

În consecință, generalul Oprea spune acum exact ce vor să audă UE și NATO pentru că dorește să-și legitimeze partidul ca partener de negociere în eventualitatea prăbușirii, fie și controlate, a PSD. Generalul știe bine că PNL nu este de fapt un partener credibil pentru Occident, mai ales că „vechiul” PNL, când se afla la guvernare, a încercat să retragă forțele românești din Irak iar președinteel Iohannis a fost – și a rămas – destul de indulgent față de Moscova. El însă nu a fost niciodată suspectat de afinități putiniene, fiind un produs eminamente local. Această tentativă de legitimare în ochii partenerilor externi poate facilita pe plan intern o preluare a psd-iștilor care nu doresc să renunțe la putere de dragul lui Ponta, sau chiar o preluare a conducerii unui nou partid, rezultat din fuziunea PSD-UNPR, fuziune despre care s-a mai vorbit în trecut. Nu știm dacă generalul Oprea se visează pe sine viitor premier sau pregătește terenul pentru altcineva, poate un personaj cu altă anvergură intelectuală și alt nivel de credibilitate internațională. În nici un caz nu cred că recentele lui mișcări au fost gândite de el; cred că i-au fost inspirate, chiar dictate, de alți actori. Dacă ne uităm atent în trecutul său, observăm, în perioada guvernului Boc, o prietenie accentuată cu Elena Udrea, care la rândul ei era în bune relații cu directorul SRI de atunci, George Maior, pe care și generalul îl apreciază și care trebuia să plece ambasador la Washington dar încă nu a plecat. Într-un scenariu anunțat de Victor Ponta, George Maior ar fi devenit premier în cazul victoriei domnului Ponta la prezidențiale. Oare să fie întâmplătoare atacurile doamnei Udrea la adresa lui Cătălin Predoiu, singurul politician decent al momentului, desemnat premier în umbră de PNL? Nu cred, cum sigur nu au fost întîmplătoare nici apărarea lui George Maior, cu care se întâlnea în timpul campaniei, nici atacurile ei la adresa lui Florian Coldea, adjunctul supraviețuitor al domnului Maior la SRI.

Jocurile sunt în tot cazul ascunse și complicate. S-ar putea ca domnul Maior să devină brusc singura candidatură valabilă a actualei coaliții în cazul ieșirii din scenă a lui Victor Ponta – din motive medicale, desigur. Occidentul ar fi, într-un fel,    constrâns să-l accepte; majoritatea parlamentară l-ar vota ca pe ultima șansă de a rămâne la putere, uitând că și el a sprijinit DNA; iar noi, alegătorii și contribuabilii, nu am avea nici un cuvânt de spus. Nu știu dacă așa se vor desfășura evenimentele, dar am destule indicii ca să cred că intenția unei astfel de evoluții există, iar informațiile cu privire la o posibilă fuziune PLR-PC, menită să coalizeze grupusculele care se pretind de dreapta din fostul USL, sugerează că pe scena politică se operează acum regrupări importante.  Sigur, poate contează și cum vede lucrurile președintele Iohannis, care nu este un fan al lui George Maior. În această privință însă, cred că președintele va vedea ceea ce îi vor spune să vadă cei mai puternici decât el.

Va fi această mișcare, dacă se va concretiza, în interesul național – cel mult invocat de Gabriel Oprea? Doar în măsura în care interesul unei țări poate fi servit de personaje dubioase și partide compromise – adică de ciori vopsite. Noi nu avem partide autentice, ci doar triburi, care-și negociază teritorii și se bat pentru accesul la resurse. O alternativă reală nu există, iar societatea civilă, așa cum a existat la începutul anilor 90, este moartă. Din când în când, fantoma ei mai trimite în spațiul virtual câte un comunicat revoltat de care nimeni nu ține seama, nici măcar șeful statului – de care de asemenea nu mai ține seama multă lume.  În cazul scandalului recent legat de dosarul penal al lui Victor Ponta și de tentativele de modificare a legislației penale, fantoma societății civile a uitat să ne viziteze.

Poate că am prezentat un tablou prea sumbru. Unde este speranța, îmi veți spune? Iar eu voi răspunde că, atâta vreme cât puterea de la București nu se poate rupe de Occident, cum ar dori ea în fundul sufletului ei mic, negru și hrăpăreț, mai avem o șansă să nu ne prăbușim, fie și grație unor penibile compromisuri și expediente. În privința speranței autentice în regenerarea noastră morală și politică, mărturisesc că rămân sceptică până în momentul în care vom vedea că există forțe interne viguroase – în societate și în politică – decise și convinse să susțină un astfel de reviriment. Dar acum este dimineața, ziua este mohorâtă și reveriile total inoportune.

A TRĂI SUPERFICIAL, SAU DE CE NE POATE ÎNVINGE PUTIN

Într-un excelent documentar de televiziune despre regimul nazist din Germania, o nemțoaică în vârstă recunoștea că aproape toată lumea avea cunoștință despre lagărele de exterminare, sau cel puțin își dădea seama că vecinii evrei dispăreau fără urmă și fără nici o explicație, dar toți preferau să nu afle mai mult, ca să nu dea ochii cu fapte față de care ar fi trebuit probabil să ia atitudine. „Am trăit superficial”, conchide memorabil persoana în cauză și, de când a auzit această replică, nu contenesc să mă întreb cât vom continua și noi să trăim superficial, orbi față de lucrarea malefică a forțelor anti-democratice din interiorul și dinafara granițelor României. Nu-mi propun acum o analiză a acestui fenomen în toată amploarea lui, ci încerc doar să explic de ce mi se pare inconștientă, atunci când nu este criminală, toleranța față de demersurile Rusiei lui Putin la adresa României.

Înafară de site-ul Inliniedreaptă.ro, nimeni nu a urmărit sistematic activitățile lui Aleksandr Dughin, ideolog militant pentru integrarea eurasiatică, apropiat al Kremlinului. Târziu au înțeles jurnaliștii români, obsedați de meniul din penitenciar al marilor penali ai țării și de glumițele lui Ponta, că Dughin și, prin el, Kremlinul, alimentau nu numai mișcările de protest împotriva gazelor de șist de la Pungești, ci și activitățile partidului extremist maghiar Jobbik, menite să destabilizeze România prin exacerbarea pretențiilor autonomiste ale secuilor. Liderul Jobbik Gabor Vona este de altfel invitat frecvent la televiziunile rusești. Prea puțini știu și scriu că liderul partidului anti-european UKIP din Marea Britanie, Nigel Farage, instigatorul campaniilor anti-românești, este un admirator deschis al lui Vladimir Putin, ca și Marine Le Pen, președinta Frontului Național, alt partid extremist anti-european. Declarată oficial inamic al Rusiei din toamna lui 2013, Uniunea Europeană a devenit un obiectiv pentru Kremlin, care se străduiește să o submineze din interior, susținînd partidele anti-europene, a căror presiune asupra guvernelor occidentale frânează aplicarea unor reforme necesare dar dureroase. Totodată, presa noastră a trecut cu ușurință peste recenta  reevaluare de către Vladimir Putin a Pactului Molotov-Ribbentrop, devenit dintr-odată o necesitate istorică. Timothy Snyder, profesor la Yale și specialist în totalitarismele și autoritarismele de multe feluri, autor al excepționalei cărți Bloodlands, atrage atenția în New York Review of Books asupra faptului că această reevaluare este semnalul unui atac asupra ordinii de drept din Europa, ordine care presupune caracterul inacceptabil al războaielor de agresiune. Iată însă că, la Kremlin, aceste războaie devin legitime, cum legitime au fost pentru Stalin împărțirea Poloniei și ocuparea Basarabiei și a statelor baltice. Să nu ai tu în România nici o dezbatere publică de amploare pe această temă, să chemi la calm și să nu te îngrijorezi când afli că Dughin are un cerc de simpatizanți în România și că organul de propagandă internațională al Kremlinului, Russia Today se încuibează în România, iată culmea gândirii superficiale!

Toate aceste apeluri la calm, pe care le auzim la unele televiziuni și pe Facebook, au la bază, atunci când sunt rostite cu bună credință și nu de personaje vândute deja Moscovei, ideea că Rusia ar fi un partener dificil dar legitim, care are doar un parcurs mai special pe calea democratizării. Mai multe cărți apărute în spațiul anglo-saxon demonstrează însă că această percepție este falsă, deși ea a persistat la nivel guvernamental în SUA și Europa. O carte recentă a profesoarei Karen Dawisha, de la Miami University, Ohio, intitulată Putin’s Kleptocracy, demonstrează cu documente că actuala putere din Rusia folosește limbajul democrației doar de fațadă, adevăratul său scop fiind de fapt reinstaurarea unui regim autoritar al KGB-iștilor. Nu am citit cartea profesoarei Dawisha, pe care o voi comanda online luna aceasta, dar am citit recenzia scrisă în NYRB de Anne Applebaum, autoarea cutremurătorului volum Gulag, apărut și la noi la Humanitas.( http://www.nybooks.com/articles/archives/2014/dec/18/how-he-and-his-cronies-stole-russia) De altfel, cine nu a citit Gulag nu știe nimic despre esența regimului sovietic și nici nu ar trebui să deschidă gura pe această temă. Pe scurt, Kleptocrația lui Putin demonstrează că actualul regim și-ar avea sorgintea în decizia unui grup de ofițeri de elită ai KGB, care, la sfârșitul anilor 1980, anticipând căderea comunismului, ar fi hotărât să-și asigure prosperitatea și influența și în viitoru post-sovietic al Maicii Rusia, și ar fi scos din țară pe căi doar de ei știute,  sume imense de bani publici care, în loc să ajungă la poporul rus, ar fi ajuns într-o rețea de firme off-shore, de unde s-ar fi întors în anii 1990 și 2000 prin diferite bănci și companii menite să albească acești bani negri, furați de la rușii de rând care se extaziază acum în fața conducătorului iubit. După venirea la putere a lui Vladimir Putin, această elită a KGB și clientela sa,a trecut la instaurarea unui nou autoritarism gândit să-i asigure puterea și prosperitatea. Partener i-ar fi fost nu odată criminașitatea organizată din spațiul post-sovietic. Opoziția politică a fost anihilată, ca și societatea civilă, inclusiv prestigioasa organizației Memorial, acuzată că ar fi „agent străin”. Investitorii străini, încurajați de propriile guverne grăbite să reseteze relațiile cu Rusia, au prosperat doar atât cât i-a convenit Kremlinului să-i lase să prospere. Cei care au început să pună întrebări incomode au plătit cu sânge. Este cunoscut cazul lui Bill Browder, care a înființat un fond de investiții în Rusia pentru a profita de expansiunea Gazprom, dar a fost contrariat de lipsa de transparență a companiei. Curând, fondul său a fost distrus de organele de control fiscal și de poliție, lui Browder i s-a interzis să intre în Rusia iar avocatul său, Serghei Magnițki, a murit în închisoare în urma bătăilor administrate. În România s-a vorbit desigur prea puțin despre acest caz. Dar noi nici de cazul aproape similar al lui Gheorghe Ursu nu ne-am lăsat tulburați prea mult…

Karen Dawisha, ca și Anne Applebaum, ajung la concluzia, prefigurată și de alți autori înaintea lor, că Rusia este de fapt un „stat de gansteri” (a gangster state), pe care trebuie să-l înțelegi și să-l tratezi ca atare. Că, în ciuda unui munte de dovezi și documente, poți viziona pe canalele de televiziune interviuri realizate de jurnaliști germani care îl prezintă pe Putin ca pe un personaj aproape luminos, nu poate demonstra decât succesul obținut de Kremlin în manipularea unei părți a presei și politicii occidentale, mai ales în Germania, unde doi foști cancelari, Gerhard Schröder și Helmut Schmidt, i-au luat apărarea lui Putin și după anexarea Crimeei. În ceea ce-l privește pe Gerhard Schröder, acesta măcar a profitat financiar, fiind membru al CA al companiei Nord Stream, care administrează conducta de gaze din Marea Nordului și care este condusă de Matthias Warnig, fost coleg din STASI al lui Putin și constant partener de proiecte economice cu acesta. Nu este de mirare însă că Rusia reușește să manipuleze opinia publică occidentală, de vreme ce, încă din 2008, strategii Kremlinului se referă la „informație” ca la un instrument menit „să semene confuzie, să șantajeze, să demoralizeze și să paralizeze” societățile occidentale. Nu vedeți aici o  asemănare cu ceea ce fac la noi Antenele și RomâniaTV? Înseamnă că nu vă uitați la televizor.  Chiar dacă nu sunt afiliate Kremlinului, practicile acestor televiziuni, mai ales a Antenei3, sunt aceleași.

Nu cred că actuala elită politică a României este pregătită să facă față actualului asalt politic, economic și mediatic al Kremlinului. Am scris și voi mai scrie pe această temă. Îi voi urmări – pas cu pas.

În sfârșit, am scris aceste rânduri pentru a explica de ce nu pot privi placid la instalarea organelor de propagandă rusească în România și nici nu pot medita filozofic asupra complexității sufletului rus când vine vorba de ideologia brutală și subversivă a lui Aleksandr Dughin și a patronului lui de la Kremlin. Nu vreau să văd România înhățată din nou de labele ursului sovietic, chiar dacă ursul poartă astăzi costume Armani și vorbește englezește la perfecție. Nu vreau să trăiesc superficial.

PSD, FAZA PENIBILĂ

Legea consecințelor neintenționate (the law of unintended consequences) lovește din nou PSD, demonstrând și pentru cei care nu au fost interesați de istorie – și deci sunt sortiți să-i repete greșelile – cât de puțin pot actorii politicii sau istoriei să controleze evenimentele pe care le declanșează. Pe scurt, excluderea lui Marian Vanghelie și a lui Mircea Geoană din PSD ar fi trebuit să-l scutească pe Victor Ponta de o concurență nedorită din interior la un viitor congres. În loc de zile liniștite însă, Victor Ponta are de a face cu un scandal fără margini, care nu se va încheia prea curând și din care nu are cum să iasă triumfător. În spațiul public curg dezvăluirile celor excluși cu privire la ilegalitățile pe care le-ar fi comis echipa lui Victor Ponta la guvernare, ultima dintre ele referindu-se la contractele acordate firmei Teldrum, apropiată de Liviu Dragnea, și Asesoft, apropiată de Sebastian Ghiță, contracte pentru care Comisia Europeană ar fi cerut guvernului o investigație serioasă. Nu-l credem pe Marian Vanghelie pe cuvânt, dar acest gen de informație are totuși parfum de credibilitate, având în vedere tot ceea ce am aflat din dosarele penale ale DNA despre modul în care funcționează guvernele României. Victor Ponta a uitat o regulă de aur: cei care trăiesc în case de sticlă nu trebuie să arunce cu pietre. Li se poate face casa țăndări. Cu alte cuvinte, Victor Ponta a declanșat un scandal care se poate transforma într-o avalanșă care-i va dezintegra partidul. Nu vom plânge de mila psd-iștilor, căci PSD nu este un partid social-democrat modern de tip european, ci o clică de jefuitori ai avuției publice; este partidul care a instituit corupția ca regulă fundamentală în politică și a pervertit toate instituțiile democrației, inclusiv mass media.  România nu va ieși din zona periferică a UE decât după ce va scăpa de acest partid și de tot ce reprezintă el. Deocamdată însă asistăm la agonia sa și ea este absolut penibilă.

Ce poate fi mai penibil, de pildă, decât să-i vezi astăzi pe liderii PSD, de la Ioan Rus la Sebastian Ghiță, dezicând-se de Ion Iliescu, pe care l-au tămâiat timp de 25 de ani. Să ne amintim de exercițiile de admirație ale lui Victor Ponta însuși la ultimul congres al PSD. Sebastian Ghiță demisionează acum din partid de sila valorilor bătrânului comunist Ion Iliescu, deși același Ion Iliescu era președinte de onoare al PSD și atunci când s-a înscris domnul Ghiță în PSD. Se plâng psd-iștii lui VictorPonta că au pierdut alegerile prezidențiale din cauza asocierii cu eticheta „comunist”, care i s-ar datora exclusiv lui Ion Iliescu. Dar alegerile parlamentare din 2012 le-au câștigat cu o majoritate fabuloasă tot cu Ion Iliescu pe post de președinte de onoare. Să fi trecut domnul Iliescu la comunism abia după 2012? Adevărul este desigur altul, iar „crima” domnului Iliescu nu este legată, pentru Ponta, Ghiță, Rus și Dragnea, de morții Revoluției sau de mineriade, ci de declarația sa potrivit căreia principala răspundere pentru pierderea președinției îi revine lui Victor Ponta și insistența asupra ținerii unui congres cât mai curând. Suspiciunea unui complot Geoană-Vanghelie sponsorizat de Ion Iliescu în scopul înlocuirii lui Victor Ponta în fruntea partidului este cea care a cauzat reacția pripită și disperată a premierului și a oamenilor săi, disperați să nu-și piardă accesul la resursele bugetare.

Ca să ne convingă că stăpânește la perfecție arta penibilului, Victor Ponta încearcă să se reinventeze. Nu-l mai înjură pe Băsescu, are un discurs decent, e pro-european, nu influențează justiția, etc. De ce abia acum? Ce credibilitate poate avea demersul său de imagine? Bineînțeles că nu-l crede nimeni, dar el nu știe că, în timp ce petrecea el prin Dubai și alte locuri exotice cu amicul Ghiță, țara s-a schimbat iar contactul cu Europa a deschis mințile celor pe care altădată PSD îi cumpăra cu un lighean și o geacă de fâș. Au mai rămas și din aceștia, dar au devenit minoritari, după cum s-a văzut în 16 noiembrie. Cei care au ieșit atunci pe străzi și au scandal „PSD, ciuma roșie!” nu se vor lăsa convinși nici de noul look al lui Victor Ponta, nici de retorica simplistă și falsă a lui Sebastian Ghiță. Precaritatea intelectuală a liderului PSD nu este depășită decât de precaritatea sa morală. Cât despre explicațiile jalnice ale lui Liviu Dragnea cu privire la pro-americanimsul său, ele sunt la fel de penibile ca și o bună parte din acuzațiile lui Vanghelie, devenit dintr-odată un pol pentru coagularea unui nou partid de stânga!

Ca să nu ne pierdem într-un inventar de penibilități, vom spune doar că asistăm cu interes la procesul de autodistrugere a unui partid care a deformat democrația și a sfidat moralitatea publică de la înființarea sa, adică a partidului care a întruchipat, împreună cu sateliții săi, sistemul „ticăloșit”. Este un frumos cadou făcut de psd-iști României de ziua națională, dar i-aș ruga să se grăbească și să termine treaba până la Crăciun, ca să încheiem anul cu bine.

UN PREMIER PENTRU LINIȘTEA NOASTRĂ?

Nici nu se terminase bine numărătoarea voturilor din primul tur de scrutin al prezidențialelor că Victor Ponta se și grăbea să lanseze o nouă diversiune anunțând trei variante pentru funcția de premier, care ar fi vacantată în urma victoriei sale în al doilea tur de scrutin: Călin Popescu Tăriceanu, Florin Georgescu sau George Maior.

Aș observa mai întâi că nu va fi la latitudinea sa să desemneze viitorul premier, ci la latitudinea viitoarei conduceri a PSD, din care domnul Ponta nu va mai face parte, dacă va câștiga pe 16 noiembrie. Nu trebuie să uităm că acest partid, acest un cancer politic pe trupul României, liderul necontestat al majorității parlamentare, va avea un rol esențial în tot ceea ce se va decide de acum înainte, astfel încât anunțul lui Victor Ponta privind viitorul premier trebuie privit strict ca o manevră politică și nimic mai mult, căci nimeni nu știe ce se va întâmpla în PSD după alegerile din 16 noiembrie și mai ales după încheierea mandatului lui Traian Băsescu pe 21 decembrie.

Ce urmărește deci domnul Ponta cu selecția mai sus pomenită? Țintele sunt multiple, în funcție de candidat. Lansarea numelui lui Călin Popescu Tăriceanu, cel care a lăsat țara cu un deficit bugetar de 8%, este un cântec de sirenă menit să-i atragă înapoi în USL pe liberalii care au mai rămas în PNL, alături de Klaus Johannis. Răsplata trădării ar fi accesul neîngrădit la resursele bugetului de stat. Se știe deja că pnl-iștii nu au manifestat prea multă tragere de inimă în primul tur de scrutin, fiind mai mult cu ochii ațintiți spre perspectivele promise de CPT decât spre campania actualului lor lider. Acum ar trebui să dezerteze definitiv, știută fiind duplicitatea funciară a acestui partid cu nume istoric și apucături contemporane. După ce se va vedea la Cotroceni, Victor Ponta poate foarte bine să găsească un pretext pentru a nu-l mai numi pe domnul Tăriceanu, mai ales că  PSD nu a promis oficial nimic în acest sens.
Mai interesantă este propunerea lui George Maior ca posibil viitor premier, căci domnul Maior este un euro-atlantist convins și bine pregătit și s-a distins prin sprijinul acordat de SRI anchetelor realizate de DNA. Chapeau! Ar trebui deci să credem că tocmai pentru aceste merite l-ar fi selectat și Victor Ponta, nu-i așa? Sigur că nu. Mai degrabă domnul Ponta încearcă să împuște doi iepuri: să convingă electoratul nehotărât dar simpatizant al DNA că anchetele anti-corupție vor continua și să-și asigure partenerii din NATO și UE că nu va vinde țara nici rușilor, nici chinezilor, ci va fi (brusc!) atașat cauzei și valorilor euro-atlantice.

Deși George Maior este un personaj căruia nu-i putem deocamdată reproșa nimic, numirea sa în funcția de premier ar produce efecte contrare celor pe care dorește să le sugereze Victor Ponta. În primul rând, am pierde un director al SRI care a sprijinit eforturile anticorupție și a menținut neutralitatea politică a serviciului. Victor Ponta, devenit președinte, va numi un înlocuitor și, judecând după toate numirile lui de până acum, nu cred în ruptul capului că va face o numire de același calibru.  Dacă a putut s-o numească pe Ioana Petrescu în postul-cheie de ministru de finanțe, este în stare de orice nenorocire. În nici un caz nu cred că un director al SRI numit de Victor Ponta va mai sprijini la fel de eficient anchetele DNA și nu va folosi informațiile la care are acces în scopuri politice. Iar George Maior nu va putea face mare lucru în sprijinul doamnei Kovesi și al colegilor ei.

În al doilea rând, domnul Maior ar fi numit într-un post în care are prea puține atribuții de politică externă, lăsându-i mână liberă lui Victor Ponta să-și urmeze tendința naturală de apropiere față de regimurile nedemocratice și ostile valorilor europene în fruntea cărora se află desigur Kremlinul lui Vladimir Putin.

În al treilea rând, ar trebui să ne amintim că George Maior are nevoie de votul majorității parlamentare pentru a deveni premier, iar acest vot nu va fi dat de parlamentarii aserviți baronilor penali pentru sprijinul pe care SRI l-a acordat DNA și pentru fermitatea convingerilor euro-atlantice ale domnului Maior, ci se va negocia contra imunități și schimbări legislative menite să anihileze lupta anti-corupție. Este simplist să crezi că baronii se vor speria de tăvălugul DNA și nu vor mai fi luați în seamnă de parlamentari: după cum s-a văzut în primul tur, frica de DNA și de justiție i-a mobilizat mult prea bine pentru a-i oferi lui Victor Ponta un scor peste așteptări, în speranța că-i va scăpa de rigorile legii. În plus, chiar dacă l-ar accepta PSD pe domnul Maior, ar putea domnul Maior să accepte o echipă guvernamentală dictată de PSD-UNPR-PC fără să se compromită? Bineînțeles că nu – iar PSD și aliații săi nu au nici un  motiv să voteze un eventual guvern de tehnocrați, care i s-ar potrivi domnului Maior.

În concluzie, atâta vreme cât PSD și aliații săi – la care adăugăm, mai nou, și PRM – controlează Parlamentul, nici un premier propus de Victor Ponta nu ne poate asigura că statul de drept nu va fi demontat și reformele democratice nu vor fi anulate în mod sălbatic. Nu avem deci nevoie de Victor Ponta președinte, indiferent ce poezii ne recită despre viitorul premier.

În varianta victoriei lui Klaus Johannis, măcar am fi asigurați că George Maior rămâne la SRI și continuă să sprijine anchetele DNA, iar guvernul Ponta – căci domnul Johannis nu are nici o pârghie constituțională să schimbe premierul – se va eroda serios până în 2016 sub impactul propriei incompetenței și propriei corupții. Între timp, expandarea sa într-un partid-stat ar fi contracarată de prezența unui președinte a cărui legitimitate derivă din votul anti-PSD – deci anti-impostură, anti-incompetență și anti-corupție. Nu am devenit peste noapte fan Johannis, dar, pentru motivele pe care le-am expus, cred că lupta pentru salvarea reformelor nu are nici o șansă dacă Victor Ponta ajunge președinte. În plus, Monica Macovei și GDS, care a lansat un Apel către nehotărâți, cerându-le să iasă la vot pentru apărarea democrației și a statului de drept, ca și declarațiile recente ale domnului Johannis, m-au convins că nu avem altă alternativă decât să-l votăm. Sigur, este exasperant să votezi tot timpul răul cel mai mic, dar noi suntem deja pe marginea prăpastiei, iar perspectiva prăbușirii în abis este chiar înspăimântătoare.  Să votăm deci cu capul limpede, cu sânge rece și cu hotărâre împotriva lui Victor Ponta.

ASCENSIUNEA LUI VICTOR PONTA TREBUIE OPRITĂ – SAU UMBRA LUI PUTIN LA COTROCENI

Pentru a înțelege mai bine ce ne pregătește PSD în eventualitatea în care Victor Ponta va câștiga președinția să ne uităm puțin peste gard, la țara „vecină și prietenă” Ungaria: Financial Times anunța azi dimineață că Budapesta ignoră opoziția Bruxelles-ului față de proiectul rusesc South Stream, neavând nici o jenă să fie considerată o cârtiță a Kremlinului în interiorul UE și NATO. Americanii au pus deja un grup de apropiați ai premierului Viktor Orban pe o listă neagră, după ce Ungaria a fost singura țară UE care a criticat sacncțiunile la adresa Rusiei, dar premierului maghiar nici că-i pasă. Potrivit unor politologi și jurnaliști maghiari și europeni, raționamentul său este simplu: profită economic de Rusia, cu care are afinități ideologice în direcția înlocuirii democrației liberale cu „altceva”, calculând că nici UE, nici NATO, nu își permit să excludă Ungaria.  În baza aceluiași raționament legile sale atacă fără jenă fundamentele democrației ungare – de la statul de drept la cultură și internet. Vladimir Putin, cel care tocmai a declarat că duritatea lui Stalin – călăul propriului său popor – a fost indispensabilă pentru câștigarea celui de-al doilea război mondial, se simte probabil foarte bine cu acest succes obținut într-un stat NATO și așteaptă cu interes cadoul pe care PSD i-l va oferi – dacă îl lăsăm – pe 16 noiembrie.

De altfel metodele lui Putin sunt aplicate deja în România. Televiziunile sunt controlate în totalitate de oamenii puterii și nu sunt altceva decât mijloace de propagandă deșănțată, care nu mai au nici o legătură cu jurnalismul autentic. Dau numai exemplul „vilei” atribuite de televiziunea lui Ghiță părinților lui Klaus Johannis în Germania, deși realitatea este că oamenii ocupă un apartament cu chirie la mansardă. Voi fi având eu dubii cu privire la autenticitatea convingerilor democratice ale domnului Johannis, dar asta nu înseamnă că suport minciuna și propaganda dementă a PSD, UNPR și PC. La fel se comportă și mass media din Rusia, exemplul cel mai recent fiind conflictul din Ukraina.

Ca și Putin, Ponta și PSD se aliază cu forțele naționaliste extremiste, ca PRM, exaltă retorica patriotardă – „mândru că sunt român” – și cultivă primitiv temerile privind „vânzarea Ardealului” de către Johannis. Filonul putinist este puternic, ca și tema conflictului etnic, pe care Kremlinul o alimentează în România indirect. Nu vi se pare ciudat că marele român Victor Ponta nu spune nimic despre proiectul UDMR privind autonomia Ținutului Secuiesc, deși tensiunile pe care acest proiect le va genera sunt imense? Dar exact asta vrea și Kremlinul: tensiuni interetnice în România, pentru a slăbi și destabiliza o țară membră în NATO și UE.

Ca și în Rusia lui Putin, pentru PSD și Victor Ponta toți cei care nu sunt înregimentați sub drapelul puterii sunt dușmani – în primul rând românii dinafara granițelor, despre care se știe că nu votează cu PSD. De aceea procedura lor de vot trebuie complicată inutil (există deja prevederi legale care pedepsesc votul multiplu, nu este nevoie de o declarație pe proprie răspundere), și condițiile în care votează trebuie să-i determine să nu mai bată drumul la ambasadele României. Ulterior, ministrul de externe și adjunctul său responsabil pentru diaspora au încercat să acrediteze teoria fantasmagorică potrivit căreia dificultățile din ziua votului s-ar fi datorat unor grupuri de provocatori, recrutați – ce să vezi! – din rândurile susținătorilor ACL. Teoria pare a fi tradusă direct dintr-un manual rusesc/sovietic al dezinformării și diversiunii.

Așa cum  Vladimir Putin nu a avut nici o jenă să-l întemnițeze pe omul de afaceri Mihail Hodorkovski în momentul în care acesta amenința să-i devină adversar politic, nici Victor Ponta nu are nici o jenă să trimită corpul de control la Sibiu, orașul unde este primar Klaus Johannis, ca să investigheze, tocmai acum, neregulli ce s-ar fi produs în 2010. Sigur că nu am ajuns la întemnițarea adversarului, dar spiritul acțiunii este același și…aveți puțintică răbdare.

Ceea ce  vreau să spun este că toate libertățile și drepturile noastre civice sunt amenințate brutal și fără perdea de PSD, un partid populat de baroni penali, care abia așteaptă să pună mâna pe președinția pentru a anula toate reformele care au abătut rigorile legii asupra ilegalităților și abuzurilor pe care le comit liderii săi de 25 de ani. Pentru aceasta au nevoie desigur de un electorat imbecilizat și amoral, manipulat și manipulabil printr- un aparat de propagandă mincinoasă.

În sfârșit, aflăm în ultimele zile cu oroare despre listele suplimentare dubioase și turismul electoral intens în zona de sud a țării, peste care împărățește Liviu Dragnea, și ne amintim că în Rusia lui Putin nu a existat nici un rând de alegeri care să nu fi fost viciat de proceduri asemănătoare. A propos, de unde știe Liviu Dragnea cu cine au votat cei înscriși pe listele suplimentare, dacă votul este secret? Măsluirea votului, direct și indirect, este o procedură standard a regimurilor autoritare care vor să mențină doar aparențele unei democrații.

Uitați-vă deci bine la ce se întâmplă la noi și în vecinătatea noastră și veți simți frigul siberian al dictaturii de partid, veți vedea umbra lui Vladimir Putin rânjind la Kremlin – căci Victor Ponta i-a preluat nu numai spiritul și metodele, ci și stilul de exprimare brutal și golănesc.

Nu vă lăsați păcăliți de cei care spun că Victor Ponta nu va putea să-i înfrunte pe americani. Va putea și o va face. Poate că îl va numi pe George Maior premier ca să-i convingă că este fidel cauzei euro-atlantice, dar partidul său nu-l va lăsa pe domnul Maior să guverneze după principii corecte, nici să protejeze și să susțină DNA în operațiunea de destructurare a statului mafiot. Este împotrive intereselor PSD să facă acest lucru, deci vor încerca din nou să păcălească Occidentul.

Suntem deci pe marginea prăpastiei și trebuie să ne trezim. Am în continuare unele dubii cu privire la Klaus Johannis, dar certitudinea cu privire la rolul malefic al PSD și al aliaților săi în istoria acestei țări și perspectiva demolării democrației în viitorul apropiat devine din zi în zi mai înspăimântătoare. Pentru binele nostru, al copiilor și al nepoților, și chiar pentru binele celor care votează tâmp și inconștient cu Victor Ponta fără să știe ce fac, ascensiunea lui Victor Ponta, ca și cea a lui Arturo Ui, trebuie oprită pe 16 noiembrie, iar PSD trebuie aruncat la groape de gunoi a istoriei – ca să nu transformăm România în pubela Europei. Ce altceva am fi, cu un gunoi pe post de președinte?

 

IMENSA RĂSPUNDERE A PREȘEDINTELUI BĂSESCU ȘI GREAUA POVARĂ A CANDIDATULUI JOHANNIS

Dacă ne uităm pe hartă după votul din 2 noiembrie putem crede că Marea Unire nu a avut loc niciodată: Ardealul – spre cinstea lui – a votat compact (cu excepția Hunedoarei) împotriva PSD – iar Moldova și Muntenia l-au votat pe Victor Ponta, premierul penalilor și al Lukoil – plagiator, impostor, incompetent, adversar al statului de drept. Prima mea reacție a fost să-i propun soțului meu emigrarea în Ardeal, de unde de altfel se trag strămoșii lui, dar apoi m-am gândit că lupta trebuie dată acolo unde este greu, deci în Regat.

Nu avem încă rezultatele de la București, căci trebuie să sosească și voturile diasporei, dar peisajul nostru politic nu se va schimba fundamental după ce le vom afla – poate doar orgoliul meu de bucureșteancă să fie satisfăcut.

Să adunăm deci cioburile speranțelor noastre, să evaluăm dimensiunile dezastrului și să vedem încotro o apucăm. Deși Monica Macovei, pentru care am votat și am militat online, a obținut sub 5%, rezultatul ei este cel mai bun pe care un candidat independent, dinafara sistemului, l-a realizat vreodată. A avut împotriva ei toate partidele, toate televiziunile, toate prejudecățile unei populații semi-europene, și, ca bonus, și pe președintele țării. Nu știu dacă rezultatul obținut de Monica este suficient pentru lansarea unei mișcări politice noi, dar primul meu gând este că ar trebui ca ea să treacă de la „one-woman-show” la o coagulare a forțelor reformiste, atâtea câte sunt, la o muncă de echipă, dacă va avea cu cine colabora. Faptul că europarlamentarul PMP Cristian Preda a cerut demisia Elenei Udrea și reorientarea partidului spre Klaus Johannis ar trebui să fie un semnal în direcția unei noi construcții politice, dar să nu fim prea optimiști, deocamdată – pentru că PMP este proiectul politic râvnit de Traian Băsescu, marele susținător al Elenei Udrea, unul din marii responsabili pentru divizarea dreptei politice și, implicit, pentru scorul bun obținut de Victor Ponta în primul tur. Din excelenta analiză a lui Barbu Mateescu pe blogul Sociollogica, rețin aici observația că nici unul din președinții României  nu și-a pierdut electoratul la final de mandat în măsura în care a reușit s-o facă Traian Băsescu. Cu toată campania lui vehementă și toate diversiunile aferente, inclusiv îndemnul la boicotarea votului, favorita prezidențială Elena Udrea a obținut scorul penibil de puțin peste 5%, sub scorul PMP la europarlamentare. Nici măcar sprijinul nelimitat a două televiziuni – B1 și RealitateaTV – nu au putut-o ajuta, ceea ce atestă forța limitată a televiziunilor noastre controlate politic.

Traian Băsescu a pierdut sprijinul alegătorilor săi pentru că i-a trădat, devenind agentul electoral al unei nulități cu conexiuni penale. Este deci singurul responsabil pentru soarta sa. Dar nu este singurul trădător al electoratului anti-PSD. Îi stă alături Vasile Blaga, cel care și-a forțat partidul într-o alianță nefirească cu puciștii din PNL, l-a scos din joc candidatul PDL la prezidențiale, Cătălin Predoiu, și a impus un candidat despre care toată lumea știa că este cel mai slab comunicator posibil. Iar PDL, ca o turmă de oi decerebrate, nu a avut fărța să-i spună NU liderului său. Nu exclud însă ca activul PDL să nu fi „tras” prea mult pentru Klaus Johannis în primul tur, ceea ce reprezintă cea mai nedemnă atitudine.

Iată-ne deci pe marginea prăpastiei, întrebându-ne dacă merită să-l votăm pe Klaus Johannis în cel de-al doilea tur de scrutin, deși știm că nu s-a delimitat de tentativa de puci din 2012 și că este liderul unui partid cu prea mulți penali și prea puține principii. Ne spune că este singurul care poate apăra independența justiției, dar nu a luat nici o măsură împotriva fostului ministru PNL Tudor Chiuariu, care este condamnat definitiv, cu suspendare, și reprezintă cu succes PNL în Parlament. Nici nu s-a delimitat de alți pnl-iști de vază pentru care DNA a cerut încuviințarea Parlamentului în vederea urmăririi penale. Parlamentul, evident, a refuzat. Este deci de înțeles de ce spune Klaus Johannis că nu va negocia cu nici un politician sprijinul pentru turul 2: cu Elena Udrea nu are rost, pentru că s-ar compromite el însuși, iar cu Monica Macovei nu poate, pentru că Monica i-ar cere să ia măsuri împotriva penalilor din propriul partid, ceea ce, evident, nu poate face. Grea povară a devenit PNL pentru un candidat care se pretinde garantul statului de drept și al luptei anti-corupție! Cum tot grea este și sarcina candidatului Johannis de a convinge electoratul anti-PSD că va ști să blocheze elanul destructiv al acestui partid malefic, după ce a promis că va fi politicos cu Victor Ponta. Nu mă deranjează politețea, dar mă tem de lipsa de fermitate și de slăbiciunea pe care le poate masca. O fi fost iritant stilul lui Traian Băsescu, dar a fost și util de multe ori, pentru că în bătălia cu primitivismul sălbatic al PSD nu poți lupta cu mănuși, decât dacă sunt de box. Fie că ne place sau nu, avem încă nevoie de un președinte-luptător și eu nu îl văd pe Klaus Johannis în această postură.

În sfârșit, suntem îndemnați să acceptăm răul mai mic și să oprim ascensiunea lui Victor Ponta – cu alte cuvinte, să înghițim încă o broască râioasă pentru a nu fi striviți de dinozauri. Dar dacă înghițim broscoiul și totuși ne strivesc dinozaurii? Riscul este real, iar sarcina lui Klaus Johannis și a ACL este să ne convingă că reprezintă o alternativă reală la PSD. Pe mine încă nu m-au convins (cu Blaga șef de campanie nici nu văd cum s-ar putea), indiferent cum voi vota pe 16 noiembrie.

CEL MAI MARE NESIMȚIT

Victor Ponta privește cu scârbă la adversarii săi. Iar noi privim cu scârbă la Victor Ponta , cel mai mare nesimțit dintre liderii PSD și cel mai slab dintre premierii acestui partid, pentru că nu are nici o jenă să-și manifeste prostia și ticăloșia în fața națiunii: cum poți să declari că la Paris s-a făcut coadă în fața Ambasadei pentru că nu s-au mai fraudat voturile? Ce legătură are opțiunea politică cu mersul votării – adică lentoarea bine organizată de către rivalul întru nesimțire al lui Victor Ponta? Mă refer desigur la ministrul de externe Titus Corlățean, acest exemplu de mediocritate cu reacții hormonale care este, de fapt, un bun reprezentant al PSD înafara țării. Mai lipsește ca Traian Băsescu să acuze implicarea SIE în proasta organizare a votării la ambasade și tabloul nebuniei naționale este complet.

Ca orice succesor al PCR, PSD știe că nu poate prospera decât în izolare, bazându-se pe o alianță de întunericiți, corupți și amorali care îi asigură suficiente voturi ca să depășească o dreaptă dezbinată din interior și de le Cotroceni. Cum intră în joc românii care trăiesc în țări normale și au respins regimul politic dictat de PSD în România, cum PSD pierde teren. Disperarea psd-iștilor, care nici măcar aparențele în Occident nu mai vor să le salveze, demonstrează însă că nu sunt siguri pe rezultatul din al doilea tur de scrutin și că le fuge pământul de sub picioare. Dar, pentru că legea consecințelor neintenționate (the law of unintended consequences) funcționează, eu cred că și-au făcut mai rău decât credeau, pentru că la votul decisiv de la al doilea tur românii din diaspora vor fi mult mai îndârjiți și mai bine organizați. Sau cel puțin așa sper, bazându-mă pe antecedente.

Nu o fi Klaus Johannis alternativa pe care ne-am dorit-o, dar măcar este mai decent decât Victor Ponta – pentru că este greu să-l depășești pe Victor Ponta la capitolul indecență.

Așteptăm deci cu interes și speranță rezultatele Monicăi Macovei și ne mobilizăm pentru un asalt final, peste două săptămâni, asupra nesimțirii ridicate la nivel de politică de stat. Până atunci, dăm cu pietre din toate pozițiile asupra guvernului. De acord?

O MIZĂ MAI MARE DECÂT PREȘEDINȚIA

Poate că este ciudat să afirmi că miza votului de astăzi merge dincolo de viitorul ocupant al fotoliului de la Cotroceni, dar, dacă aveți puțintică răbdare, veți vedea că nu este chiar o trăsnaie.

Fără doar și poate avem mai întâi datoria să scăpăm țara de Victor Ponta, această chintesență a imposturii și a incompetenței, acest demagog populist, acest inamic al statului de drept, acest scut al corupției, această creatură a degenerescenței morale și politice reprezentate de tagma baronilor PSD, acest ipocrit care nu are nimic sfânt și profanează bisericile folosindu-le pentru promovarea unui proiect demonic pentru România, în sfârșit – această rușine națională și internațională. Deci votul nostru trebuie dat împotriva lui Victor Ponta, pentru a salva România și pe noi înșine, pentru a împiedica forța malefică a PSD-PC-UNPR-UDMR să întoarcă înapoi ceasul istoriei, să anuleze toate reformele și să ne transforme într-o cârtiță a Rusiei putiniste în UE.

Putem deci să dăm astăzi un vot util, pentru Klaus Johannis, răul mai mic, pentru că sondajele îl plasează pe primul loc între adversarii actualului premier. Putem însă să fim ceva mai inteligenți și, înțelegînd că Victor Ponta este doar unul din capetele hidrei psd-iste,  să ne gândim la un proiect de reconstrucție politică menit să ne scape de cancerul corupției care secătuiește resursele țării. Iar pe Klaus Johannis îl putem păstra ca variantă de avarie pentru al doilea tur al alegerilor, în speranța că s-ar putea reinventa ca președinte sub presiunea partenerilor occidentali.

Vă propun așadar să dăm un vot pentru un proiect politic pornit dinafara partidelor actuale, care s-au discreditat pe parcursul ultimilor ani și care sunt pe cale a fi destructurate de DNA sub greutatea propriei lor corupții. Dacă nu vom avea o forță politică, fie și minoritară inițial, care să se opună actualelor practici politice și să le demaște eficient, vom rămâne din nou la mâna actualei clase politice, care va căuta să-și schimbe discursul, pe ici, pe colo, dar va rămâne incapabilă să iasă din logica împărțirii mitei pentru contractele publice. Mințile politicienilor noștri sunt virusate de această logică nenorocită, după cum reiese din recentele dosare făcute publice de DNA. Iar clasa noastră politică nărăvită în rele nu se va schimba decât sub presiunea unei mișcări politice și civice exterioare și necontaminate de practicile ei nefaste și rușinoase, de filozofia cupidității și a compromisului dezonorant. Cine, înafară de Monica Macovei, poate pune bazele mișcării reformatoare de care vorbeam? Președintele Traian Băsescu promite că va transforma PMP într-o forță politică sănătoasă, curățată de corupți, dar o susține pe Elena Udrea, care datorează totul sistemului ticăloșit, cu care a fost măritată și cu care este prietenă și parteneră. Să nu uităm că toată conducerea Fundației Mișcarea Populară, condusă de distinsul profesor Marian Preda, a demisionat și s-a delimitat cât a putut de doamna Udrea și de ambițiile ei. Ce oameni curați și necompromiși vor mai veni oare acum în PMP? Eu înțeleg că domnul Băsescu își dorește un viitor politic, dar el nu mai pare a fi același cu cel de care avem nevoie, pentru că proiectul lui pleacă tot din interiorul establishment-ului dâmbovițean actual – și poate chiar al clientelei sale penale.

Pentru ca proiectul Monicăi Macovei să aibe șanse de succes, el trebuie să se bucure de o susținere semnificativă în rândul alegătorilor. Iată miza majoră a votului din primul tur: să demonstrăm că există un electorat dispus să susțină reconstrucția politicii românești. Și apoi, nu ar fi mai bine ca domnul Johannis să negocieze cu Monica Macovei sprijinul pentru turul al doilea, decît cu Elena Udrea?  Sigur Monica i-ar cere un angajament ferm în direcția anti-corupției, integrității și transparenței și ar face astfel o breșă în carapacea nesimțirii publice cu care se protejează politicienii actuali. Ce ar negocia Elena Udrea? Imunitate pentru Dorin Cocoș, Niro, Bittner și Petrache? Avem deci datoria să întărim poziția Monicăi Macovei la eventualele negocieri pentru al doilea tur și s-o slăbim pe a doamnei Udrea.

Și ar mai fi ceva: toți cei care credem în democrație, în statul de drept, în orientarea euro-atlantică, în valoarea educației, culturii și moralității și mai ales în necesitatea stârpirii corupției și a asanării mocirlei conflictelor de interese și a imoralității publice trebuie să votăm pentru Monica Macovei pentru ca să ne demonstrăm măcar nouă înșine că mai existăm și că nu putem fi striviți de masa de ignoranți amorali, inculți și agresivi, sau doar inculți și indolenți, insensibili la valorile civilizației occidentale sau chiar ale civilizației în general, pentru care democrația nu implică nici o responsabilitate, ci înseamnă doar un prilej pentru a întinde din nou mâna după orice pomană le oferă mizerabilii de la putere. Prea multă vreme am suportat ca „the great unwashed”, împreună cu cei care s-au cuibărit în sistem ca viermele în rană și nu se pot descurca înafara lui, să ne impună opțiunile lor. Suntem minoritari? Foarte bine, să fim o minoritate care luptă pentru identitatea ei și nu poate fi ignorată.

Nu voi uita niciodată cum, în decembrie 2006, Traian Băsescu, susținut de o minoritate a PDL și a societății civile, a reușit să pronunțe condamnarea comunismului în ciuda vacarmului de nedescris al PSD și PRM, cu pnl-iștii ascunși în fundul sălii, jenați de propria lașitate. Este momentul acum ca, în același vacarm al unor televiziuni scelerate, prin care politicienii venali și fără scrupule operează marea manipulare a populației, să pronunțăm, prin vot, condamnarea post-comunismului eșuat în corupție. Abia apoi ne vom putea gândi la reconstrucția democratică a țării noastre.

MORALITATEA PUBLICĂ

Să vă spun o poveste de pe Tamisa, unde am învățat eu ce înseamnă un stat democratic. Pe scurt, președinta unei comisii guvernamentale a demisionat pentru că a avut legături de prietenie cu unul din miniștri pe care urma să-i investigheze. Este vorba de o comisie guvernamentală  înființată pentru cercetarea modului în care autoritățile au tratat cazurile de abuzuri sexuale asupra minorilor aflați în grija statului în anii 80, iar demisionara este însăși Fiona Wolf, Lord Mayor of London, care a locuit pe aceeași stradă cu fostul ministru de interne Leon Brittan și a luat masa cu el de câteva ori  într-un cerc restrâns. Înaintea doamnei Wolf fusese numită președinte a comisiei baronesa Butler-Sloss, dar și ea a fost nevoită să demisioneze pentru că fratele ei fusese procuror general tot în perioada supusă investigației.

Cele două demisii răsunătoare sunt rezultatul presiunilor exercitate de persoanele care au reclamat abuzurile sexuale comise asupra lor în casele de copii și care s-au plâns că autoritățile au ignorat cu bună știință scandalul.

În concluzie, într-o democrație solidă, cu tradiții, nu se pune problema ca președintele unei comisii de anchetă să aibe legături de prietenie cu vreuna din persoanele pe care urmează să le ancheteze. Moralitatea publică, nu legea, dictează ca astfel de legături să nu existe pentru că ele pot vicia ancheta. De altfel Fiona Wolf a declarat că nu poate continua să conducă comisia pentru că simte că a pierdut încrederea victimelor.

Cine vede în această istorioară o sugestie că prietenia strânsă dintre procurorul șef DIICOT Alina Bica și omul politic Elena Udrea este toxică și nepotrivită pentru moralitatea publică din România are dreptate, pentru că acesta este motivul pentru care am reprodus-o. Nu putem trăi la infinit după alte standarde de moralitate decât statele europene civilizate, nu putem fi la infinit rudele prost crescute care se plâng că au fost prea sărace ca să învețe să se poarte, nu putem invoca la infinit asuprirea otomană pentru imoralitatea și amoralitatea din politica românească. Dacă vrem să trăim demn, să ținem capul sus și să fim „mândri că suntem români”, trebuie să respectăm standardele de moralitate publică din Marea Britanie. Aș putea face trimitere și la Germania, unde doi miniștri au fost nevoiți să demisioneze în ultimii ani după ce s-au făcut vinovați de plagiat în tezele lor de doctorat. Amândoi erau politicieni talentați și muncitori. Se miră cineva că Victor Ponta nu se bucură de respect astăzi în Germania?

Revenind însă la povestea mea britanică, resping orice tentativă de a minimaliza importanța relațiilor nepotrivite dintre cele două doamne. Funcția publică impune sacrificii, inclusiv o pauză în relațiile de prietenie apropiată cu politicienii. Este deci nedemn și nociv pentru țară să transformi această poveste într-o încercare de victimizare a Elenei Udrea, care ar fi fost persecutată de servicii, vizată de o conspirație internațională (bine că nu și de un complot intergalactic!), când zău că nu era nevoie de agenți secreți pentru a obține informațiile făcute publice. Îmi pare rău că președintele țării – despre care știu că are o minte limpede – a devenit la sfârșit de mandat propagatorul unor astfel de teorii conspiraționiste. Este trist să-l vezi transformat dintr-un om de stat pe care l-ai admirat în agent electoral al unei nulități. Cred că România merită ceva mai mult respect din partea celor care o conduc. Iar noi, dacă ne respectăm pe noi și ne respectăm țara, nu ar trebui să considerăm standardele europene de moralitate publică inaplicabile în țara noastră. Dimpotrivă.