PROIECTUL IOHANNIS A EȘUAT. SE PREGĂTEȘTE PROIECTUL CIOLOȘ?

Nu m-aș fi apucat să tulbur speranțele concetățenilor mei care doresc cu tot dinadinsul să creadă că din politica românească mai poate să răsară un personaj salvator. Vreau doar să atrag atenția că, după atâtea ratări, trebuie să fim foarte prudenți atunci când ni se propune un astfel de personaj din partea establishment-ului, adică din partea păpușarilor nevăzuți ai acestei nații, care controlează mass media și o parte a „societății civile” – de pildă cea care iese în stradă la comandă, apoi dispare și nu mai are nici o apariție publică multă vreme, până la noi ordine. Dar să revenim la „salvator”.

Duminică seara la Digi24 am văzut o știre care m-a făcut să simt că istoria s-a întors cu 12 ani în urmă, la campania din 2004: cu multă emoție, reporterul relata despre pregătirile elaborate pe care locuitorii din Ciugud le făceau pentru apropiata sosire a premierului în localitate. Stilul era pur nord-coreean, conținutul nu depășea pregătirea plăcintelor și degustarea vinului local. Imediat mi-am amintit de o știre pe care multă vreme am invocat-o ca exemplu de manipulare: în 2004 TVR a deschis într-o seară jurnalul cu o știre despre locuitorii unei comune care nu-și mai reveneau din extaz pentru că tocmai aterizase acolo Adrian Năstase, iar ei nu fuseseră niciodată vizitați de un premier. Ce să vezi, de parcă prim miniștri ar sta să viziteze toate satele și comunele patriei în timpul mandatului și de parcă vizita unui premier ar fi un eveniment transformator al vieților noastre! Dar ce contează rațiunea când ai de îndeplinit un ordin propagandistic, și anume să subliniezi apropierea lui Adrian Năstase de popor, de oamenii simpli, de nevoile lor? Dacian Cioloș nu este Adrian Năstase, desigur, dar promovarea lui se face, se pare, cu aceleași mijloace de propagandă. Să fie oare această continuitate asigurată de prezența în guvernul Cioloș a fostului ministru al comunicării din guvernul Năstase, Vasile Dâncu? În tot cazul, de ceva vreme asistăm la o operațiune menită să-i creeze o imagine favorabilă și putem suspecta că este pregătit pentru un rol politic major în viitor. Dacă vom continua așa, mă întreb dacă nu cumva îl vom vedea și pe domnul Cioloș ținând în brațe purcei și cosind o coastă de deal, cum l-am văzut pe Adrian Năstase în 2004. Mă rog, poate că s-au mai rafinat și metodele propagandiștilor din sistem, căci aleg și alt tip de evenimente pentru operațiunile lor de imagine. Mă gândesc la prezența premierului la lansarea cărții polițistului Marian Godină, personaj a cărui popularitate (binemeritată) trebuie să ajute, nu-i așa, la șlefuirea imaginii premierului ca om onest, care încurajează rezistența tuturor oamenilor onești la abuzurile sistemului. Nu uitați însă că același om onest l-a numit în guvernul său pe Petre „Apud” Tobă ca ministru de interne, cel acuzat de plagiat și necercetat până acum, pentru că, ne-a spus domnul Dâncu, „aceasta e o discuție care nu ține de eficiența în administrație a domnului Tobă, care este un ministru foarte bun”. Foarte bun? Atunci poate aflăm și de ce, potrivit presei, oamenii promovați de el în funcții de conducere s-au năpustit cu controalele asupra polițiștilor de la Serviciul Omoruri care, după moartea polițistului Bogdan Ghighină, au instrumentat dosarul lui Gabriel Oprea legat de coloana oficială la care nu avea dreptul. Și același om onest l-a numit în guvern ca ministru al educației pe Adrian Curaj, membru remunerat al controversatei Academii de Științe ale Securității Naționale, ale cărui proiecte în privința schimbării prevederilor din Legea Educației Naționale referitoare la doctorat au stârnit revolta unui număr considerabil de universitari valoroși – și curajoși. Este adevărat că, după scrisoarea lor de protest (dar numai după această scrisoare),  premierul l-a obligat pe ministrul Curaj să renunțe la prevederile cele mai odioase, care ar fi asigurat practic impunitatea plagiatorilor. Probabil că susținerea aberațiilor lui Curaj ar fi dăunat imaginii premierului, căci ar fi întreținut un focar extrem de vizibil de nemulțumire și critici justificate. Acum gata! nu mai vorbește nimeni despre educație, cum nu mai vorbim nici despre bebelușii contaminați cu E.coli, deși nu s-a finalizat nici o anchetă și nu s-a stabilit nici o responsabilitate. Premierul a empatizat frumos cu familiile copilașilor morți, prilejuind noi efuziuni unor reporteri mai simțitori, trimiși pe teren de editori cinici și bine instruiți, dar în rest a încercat să se țină cât mai departe de acest subiect controversat și a fost fericit când accentul s-a mutat pe cazul fabricii Lactate Brădet, care însă nu a fost în vreun fel sancționată, ci indirect apărată, pentru că premierul a găsit cu cale să-l certe pe  ministrul agriculturii Achim Irimescu, care a avertizat populația că brânza de vaci produsă de Brădet este contaminată. Ar fi dorit premierul-minune ca lumea să continue să consume acest produs contaminat? Cum a consumat copilul din Italia, care s-a îmbolnăvit? Sau era important doar să „apere industria românească” indiferent ce nenorociri generează ea? În sfârșit, și calvarul copiilor contaminați cu E.coli s-a sfârșit apoteotic cu o muștruluire administrată de premier Comisiei Europene, care, din eroarea unui operator de calculator, a emis o alertă cu privire la brânza de oaie din România, nu la brânza de vaci, cum ar fi trebuit. Dar tot CE și-a rectificat eroarea când a fost sesizată. Nu justific erorile CE și nu vreau răul industriei de lactate din România, dar nici nu vreau să mâncăm bacterii ucigașe și sesizez că ieșirile la rampă ale premierului sunt bine coregrafiate din punct de vedere mediatic astfel încât să se concentreze doar asupra temelor care „fac bine” imaginii sale. Adevăratele probleme, structurale, legate de persistența „sistemului ticăloșit”, sunt bine ascunse în spatele unei perdele de fum, pentru că de fapt premierul nu dorește să le abordeze ca să nu deranjeze sistemul. Ca o găină beată, presa urmărește, în marea ei majoritate, doar ceea ce îi servește propaganda guvernamentală și uită să gândească autonom, cu alte cuvinte critic.

Cel mai recent exemplu din această salbă de operațiuni de imagine este raportul guvernului cu privire la reacția autorităților în cazul incendiului de la clubul Colectiv. Disfuncțiile sunt identificate, dar sancțiunile sunt evitate și nimeni nu se atinge de mitologicul Raed Arafat, nici de fostul ministru al sănătății Nicolae Bănicioiu. Și totuși, cine a întors din drum ambulanțele private, deși cele ale statului nu erau suficiente? Și cine a refuzat să ceară imediat ajutorul CE, deși putea s-o facă? Sistemul este alcătuit din oameni, care trebuie numiți, căci sunt plătiți de contribuabili pentru a îndeplini un serviciu public.

Fără a nega meritele premierului Cioloș, vă îndemn totuși să ne întrebăm ce folos avem de pe urma unui premier cu comportament decent, nepătat de scandaluri de corupție, dacă el nu rezolvă marile probleme care macină instituțiile statului și pun în pericol siguranța noastră – alimentară și sanitară, de pildă? Care lasă educația așa cum o vrea Ecaterina Andronescu, nu cum a reformat-o Daniel Funeriu, iar de sănătate nu se atinge? Pot fi de acord cu o serie din deciziile și afirmațiile premierului, dar remediile lui trebuie să meargă direct la cauzele profunde ale înapoierii noastre, nu să ne amețească cu programe anti-sărăcie iluzorii și „comisii de tăiat hârtii.” Să vedem mai întâi reforma drastică a administrației și apoi vom vorbi despre reducerea eficientă a birocrației – de care într-adevăr avem nevoie ca de aer.

Pe scurt, temerea mea este că Dacian Cioloș s-ar putea dovedi doar o față mai acceptabilă a aceluiași sistem nenorocit care a îngropat șansele României post-comuniste. Oamenii sistemului ocupă posturi importante în guvern și sunt deranjați doar de DNA. Până și de politicienii încarcerați a avut grijă guvernul Cioloș, când a refuzat să abroge aberantul articol de lege care prevede scurtarea pedepselor pentru cei care „scriu lucrări științifice”, deși astfel de lucrări nu au cum să fie scrise în penitenciar. Ministrul justiției, Raluca Prună, a propus abrogarea, dar colegii ei, inclusiv Vasile Dâncu, s-au opus, iar premierul i-a susținut.

Imi vor spune unii că nu avem ce face, că nu putem distruge sistemul, ci doar să acceptăm reforma marginală a acestuia, în speranța că UE și NATO se vor ocupa de restul. În fond, și sistemul a mai dat înapoi, în fața presiunii populare și a celei externe; astăzi se caută candidați fără probleme de corupție și cu o competență demonstrată. Foarte bine, dar un candidat mai decent în spatele căruia se află tot sistemul ticăloșit nu va rezolva nimic, decât perpetuarea viciilor de fond pe care le plătim noi, nu ei.

Este limpede că sistemul are acum nevoie de un candidat credibil, pentru că marioneta Klaus Iohannis a devenit bătaia de joc a națiunii, subiect de bancuri cum nu a fost nici unul din antecesorii lui. Dacian Cioloș e tocmai bun, dacă este bine controlat – și este. Știu, domnul Cioloș a spus că nu dorește să conducă PNL și nu vizează funcții politice în viitor. Dar atunci de ce a acceptat să devină premier? Dacă a făcut-o ca să salveze patria, atunci s-o salveze de sistemul ticăloșit; dacă menajează sistemul, atunci înseamnă că face și el parte din el, pe undeva, prin segmentele sale mai acceptabile, să zicem. În fond, noi nici nu știm cine l-a chemat de la Bruxelles, adică i-a spus lui Klaus Iohannis să-l cheme, când nu fusese niciodată vorba de el? Și atunci este logic să suspectăm că nici decizia în privința viitorului nu îi aparține în totalitate și nu este exclusă promovarea sa în politică. Fie! – că doar nu voi schimba eu mersul unui sistem mai puternic decât poporul român. Dacă tot nu putem avea un candidat dinafara sistemului, măcar să-l avem pe cel mai puțin nociv, vor spune mulți. S-ar putea să fim din nou prinși în logica fatală a „răului mai mic”…. Dar chiar dacă îi cedăm, să știm ce facem, să nu ne îmbătăm cu apă rece – și să distingem propaganda de realitate.

GOING TO THE DOGS

Să lăsăm la o parte strigătele de neputință și revoltă în fața morții unui copilaș sfâșiat de câini, căci nu vom rezolva nimic, ci doar vom prilejui ieșiri populiste din partea politicienilor. Să nu-i ascultăm nici pe cei care cer ca problema câinilor fără stăpân „să nu fie politizată” – căci tot dezastrul este rezultatul unor decizii politice. S-a văzut clar din semnăturile liderilor USL pe infamul protocol încheiat cu Federația pentru Protecția Animalelor (FPAM) a lui Marius Marinescu (zis cândva și Bidet), prin care opțiunea eutanasierii este exclusă. Uitați-vă bine și veți vedea la loc de frunte semnătura premierului Victor Ponta, cel care refuză să acționeze în vreun fel pentru stârpirea flagelului în care s-au transformat maidanezii. Am toate motivele să cred că primul plagiator al țării va aștepta să treacă furtuna și își va respecta angajamentele asumate față de ONG-iștii domnului Marinescu – altfel oaspete frecvent și respectat, alături de Paula Iacob, la B1.

Povestea de dragoste dintre ong-urile câinești și PSD este veche și datează de pe vremea guvernului lui Adrian Năstase. Atunci, când Traian Băsescu, Primarul Capitalei, încerca să stârpească haitele de câini vagabonzi, premierul Năstase l-a blocat legislativ și a preluat personal problema, numindu-l pe doctorul veterinar Liviu Harbuz consilierul său personal în probleme sanitar-veterinare. Mult promovatul pe atunci Harbuz avea, se pare, o clinică pentru sterilizarea câinilor și printre ziariști se vorbea intens și de interese în afacerile legate de distribuția hranei pentru câini. Cert este că de atunci s-a impus mantra sterilizării, care, de peste zece ani, iată că nu aduce deloc reducerea numărului de câini vagabonzi, ci doar îmbogățirea celor care practică sterilizarea. Din acest motiv nici nu este profitabil să stârpești maidanezii, ci rentează să-i menții în permanență pe străzi, indiferent câți copii sau adulți vor sfâșia aceștia – să ne amintim și de bietul japonez ucis de un maidanez acum un număr de ani, în plin centrul Capitalei. Avem noi ce avem cu japonezii, de îi omorâm cum încearcă să ne facă vreun bine…

Pe scurt, în acest oraș în care ong-urile câinești fac legea în cârdășie cu autoritățile locale, acoperind o rețea generatoare de profituri pe seama banului public,  dezastrele umanitare nu sunt nici „accidente”, cum spun ong-iștii cinici, care sugerează că de fapt vina este a copilului care s-a speriat și i-a provocat pe câini, nici „întâmplări tragice”, ci pur și simplu rezultatele logice, firești, ale unor decizii politice cinice luate de politicieni venali. Nu am nici o jenă să-i plasez în această categorie pe Adrian Năstase și pe Victor Ponta, căci cel dintâi a blocat în mod deliberat rezolvarea problemei câinilor vagabonzi, iar cel de-al doilea a continuat această politică; mai mult, a inclus FPAM în Consiliul Economic și Social. De altfel, relațiile sale cu FPAM pot fi ilustrate de un discurs rostit la semnarea protocolului de colaborare mai sus menționat și pe care l-am regăsit pe site-ul FPAM (http://fpam.ro/protocoale-de-colaborare/) Dacă aveți răbdare, veți vedea că în acel discurs se referă și la nocivitatea cianurilor!Altfel, site-ul nu oferă nici o informație privind finanțarea organizației, doar cereri de donații, iar discursul premierului avea un pronunțat caracter electoral, ceea ce ne face să suspectăm că FPAM a folosit și ca vehicul de atragere a simpatiei pentru USL din partea unor personalități publice, dintre care mulți actori, bine tămâiați de plagiatorul șef al țării. Cu regret, l-am regăsit pe lista membrilor de onoare și pe fostul ministru Valentin Ionescu, pe care nu-l puteam asocia în nici un fel cu Marius Marinescu. Dar câte asocieri de acest fel nu au fost pentru mine de neimaginat! Nici despre orașul meu, nici despre țara mea nu mi-am imaginat că va fi condusă de oameni care compromit securitatea cetățenilor pentru a profita de pe urma haitelor de câini vagabonzi. Moartea atroce a unui copil de patru ani a scos însă la iveală tot putregaiul moral din spatele guvernării, toate metastazele unui organism politic distrus de cancerul venalității.  Expresia englezească „going to the dogs” („a se duce de râpă”) pare să fi fost inventată mai degrabă pentru noi, decât pentru britanici.

Este bine că acum Crin Antonescu și-a călcat pe orgoliu și susține soluția singurului politician român care a încercat să rezolve realist problema câinilor vagabonzi, Traian Băsescu pe când era Primar General, deși este adversarul său declarat. Nu am identificat semnătura sa pe protocolul mai sus menționat, dar nu nici nu-mi amintesc să fi dezavuat acest document.

Soluția nu se află însă în mâinile politicienilor, ci ale cetățenilor, care ar trebui să protesteze susținut, nu episodic, împotriva cinismului autorităților. Iar mass media, în loc să se văicărească și să difuzeze „boturi” cu Marius Marinescu și Paula Iacob, ar putea încerca de pildă să învestigheze interesele financiare care leagă PSD de ong-urile câinești. Ca să vă surprind, voi încheia citându-l pe premier, care, în acel dezlânat și populist discurs de la FPAM, spunea că trebuie „să apărăm nu doar un câine micuț de un președinte mare și rău, ci o mulțime de copii micuți de o mulțime de oameni politici mari și răi.” Gura păcătosului, adevăr grăiește! După câte se vede însă Victor Ponta are mai multe afinități cu câinii decât cu copiii…  

 

ERA PONTA IN JUSTITIE

 

Azi dimineata Victor Ponta si-a inscaunat procurorii. Dupa fraze  rituale de tipul „Am incredere ca veti aplica ca si pana acum legea indiferent cine este cel vizat. Nu vreau sa aud de dosare politice”, a urmat rapid si ordinul de zi, care a anulat toate indicatiile privind independenta fata de politic: „Nu vreau sa mai vad, ca anul trecut, scene din anii ’50, cu procurori care ancheteaza oameni de la tara.”

Citesti si te minunezi: au oare oamenii de la tara imunitate in fata legii atunci cand comit fapte penale? Vor actiona procurorii doar in mediul urban? In anii 50 nu se anchetau decat tarani?

Sirul intrebarilor ce decurg logic din indemnul premierului poate continua spre noi culmi ale absurdului, dar ma opresc aici, pentru ca nu asa trebuie interpretat acest indemn, ci in contextul declaratiei Monicai Macovei de luni seara, cand a spus ca testul independentei noii echipe de procurori va fi trimiterea – sau nu – in instanta a dosarului lui Liviu Dragnea, invinuit pentru fraude la referendum. Putem deci citi apelul de mai sus ca o indicatie clara pentru procurori sa nu cumva sa se atinga de Liviu Dragnea sau de alti usl-isti de vaza. Eu cel putin asa o inteleg. Curat constitutional!

Astfel debuteaza era Ponta in justitia romana – exact cum a debutat si era Adrian Nastase, cu furia fostului premier impotriva „arestarilor de vineri seara”, persecutarea procurorului Alexandru Lele, care indraznise sa se atinga de un baron local al PSD, si sinuciderea tanarului procuror Cristian Panait. Iata-ne dupa 12 ani, cu baronul Tarau in libertate si neatins de justitie si cu Victor Ponta premier, dand indicatii pretioase procurorilor – adica ne-am intors de unde am plecat, cu echipa Botos-Sampetru restaurata la Parchet. Slava tie, electorat roman! Multumim presedintiei pentru liniste si stabilitate! Si mortii au parte de ele, de ce nu si noi?

Intamplator sau nu, corpul de control al guvernului a sesizat DNA pentru nereguli   ce ar fi fost comise de ministri PDL Funeriu si Vreme in utilizarea licentelor Microsoft pentru educatie – adica in scoli. Ca tot nu trebuia sa mai vedem procese politice…

Daniel Funeriu este consilier prezidential, iar Valerian Vreme a fost un ministru care a lucrat corect cu presedintele. Se vede treaba ca Victor Ponta „nu are mama, nu are tata”!

Mai am o intrebare si ma duc: opozitia, in toata diversitatea ei, s-a sculat din pat azi dimineata?