COMUNISMUL ȘI SUBALTERNII SĂI, LA 10 ANI DE LA CONDAMNARE

Astăzi, 18 decembrie, este ziua de naștere a mamei mele, care ne-a părăsit între timp. Dincolo de faptul că era una din cele mai dragi zile ale anului pentru mine, întâmplarea (?) face ca tot pe 18 decembrie să fi aflat, în 1989,de la Europa Liberă, despre evenimentele de la Timișoara, și ca în aceeași zi să fi avut loc, în 2006, și condamnarea comunismului în numele statului român. Cum mama, rusoaică de rasă pură, născută Zoia Zinovievna Tolpeghin, fugise din Basarabia în 1940, la numai 12 ani, iar tatăl ei, bunicul meu Zinovii Proklovici Tolpeghin, care mai rămăsese la Bălți o zi pentru a pune în ordine afacerile familiei, fusese arestat imediat de sovietici și deportat în Donbas și apoi în Siberia, unde a și murit, mă gândesc că nu va fi fost chiar o coincidență faptul că aceste evenimente au fost asociate cu ziua ei naștere! Și poate nu a fost o coincidență nici faptul că ieri seară, dezgustată de calitatea programelor de televiziune, am scos din cutie DVD-ul cu Istoria Sovietelor (Soviet Story), documentarul realizat în 2008 de regizorul leton Edvins Snore. Când lucram la TVR, la sugestia domnilor Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu,  filmul a fost nu numai difuzat, ci și comentat, într-o emisiune-eveniment din 2010. După care nimeni, nicăieri și niciodată nu a mai vorbit de el. Păcat – ar fi fost un bun antidot la neglijența intelectuală și spirituală care hrănește metastaza toleranței față de comunism și față de moștenirea sa.

Amintesc că în 2006, președintele Băsescu propusese ca actul de condamnare, primit în Parlament cu fluierături și huiduieli din partea PRM, sub ochii îngăduitori ai lui Nicolae Văcăroiu, în condițiile abdicării de la orice responsabilitate a președintelui Camerei Deputaților de atunci, Bogdan Olteanu, crearea unui muzeu al comunismului și elaborarea unui program de educație privind adevărul despre comunism. Știm desigur că nici unul din guvernele României, care ar fi trebuit să transpună în practică acest program, nu a avut aceste preocupări. Au făcut mai mult decât toți la un loc Ana Blandiana și regretatul Romulus Rusan.

Cel mai penibil însă pentru noi ca națiune este refuzul de a cunoaște și de a conștientiza caracterul deformant al regimului care a marcat viața a două generații de români. Responsabil pentru această amnezie este în primul rând  regimul Iliescu, care avea de instituit un regim cleptocratic susținut de stâlpii fostului regim (comunist), ceea ce s-a și întâmplat, cu consecințele pe care le vedem și le trăim astăzi. Monopolul instituit treptat asupra mass media, în special asupra televiziunilor, a făcut ca orice critică a comunismului să fie doar episodică, fără consecințe la nivelul societății. Uitați-vă puțin la soarta ICCMER, care a fost un obiectiv prioritar al zelului demolator al  guvernului Ponta1 în 2012, Vladimir Tismăneanu, autorul raportului asupra regimului comunist care a stat la baza condamnării regimului de către Traian Băsescu, fiind ejectat cu prioritate de la conducerea institutului. Un factor favorizant a fost și atmosfera internațională, în care comunismul a continuat să fie nu numai un regim acceptabil și frecventabil (este și astăzi!) ci chiar o aspirație pentru mulți. Idealizarea lui Fidel Castro și Che Guevara de către personalități politice ale lumii democratice constituie doar un exemplu (sinistru). O fi întâmplător că Radu Mazăre și Victor Ponta se numără printre admiratorii lui Che? Și uite așa am ajuns în  situația în care tot mai mulți politicieni occidentali predică despre importanța dialogului cu KGB-istul Putin. Mă rog, politica are legile ei, pe care legea morală le ignoră…

Revenind la Soviet Story, amintesc doar că realizatorul său a făcut obiectul unor proteste sălbatice din partea mișcării Rusia Tânără, în 2008. Și cum să nu fi făcut, de vreme ce a demonstrat că anihilarea fizică a celor care se opun comunismului face parte din codul genetic al acestei doctrine, fiind clamată ca necesitate de Marx și Engels, dar și de intelectuali ca Bernard Shaw, care cerea crearea unui mijloc uman („humane”), lipsit de cruzime, pentru uciderea celor care se opun „progresului”?! Aveți o înregistrare cu Shaw în documentar, dacă vă hotărâți să-l vedeți (se pare că există pe Vimeo). Mai mult, Snore demonstrează că Nazismul și Comunismul au  acționat în tandem pentru distrugerea adversarilor, colaborarea dintre Hitler și Stalin mergând până la consilierea sovietică în privința orgănizării lagărelor de exterminare. Singura diferență dintre cele două sistem totalitare a fost că regimul nazist a purces explicit și violent la exterminarea pe criterii etnice, abandonând lupta de clasă, în timp ce sovieticii au exterminat pe criterii politice și sociale, ceea ce era acceptabil pentru Stânga europeană!

Sunt multe lucruri interesante pe care toată lumea ar trebui să le știe despre Nazism și Comunism – căci ele trebuie privite împreună, ca două fațete ale aceleiași orori umane și istorice. Sunt multe clișee și mituri ce trebuie dărâmate.  De la conștientizarea acestei orori ar fi trebuit să plecăm în 1989 în reconstrucția noastră ca națiune liberă de comunism. Dar suntem noi o națiune liberă de comunism? Suntem noi o democrație? Evident, nu suntem, nu avem nici cultură civică, nici tradiții democratice, și aceasta nu numai pentru că sistemul nostru politic este complet dezechilibrat, în sensul absenței aproape totale a unei opoziții față de succesorii cleptocrați ai regimului comunist, ci și pentru că experimentul comunist de crearea a unui om nou a reușit, că doar a avut la dispoziție două generații pe care să le pervertească. Nu este tocmai omul nou din sloganurile propagandei comuniste, ci o ființă mult mai complexă, mai slabă, complice la toate malversațiunile și reticentă față de orice disciplină morală sau spirituală, cum bine a sesizat cândva Ernst Gellner. Nu generalizăm, pentru că evident nu toată lumea este așa, dar nici nu ne îmbătăm cu apă rece, pentru că acestea sunt totuși trăsăturile dominante ale societății românești contemporane – la 27 de ani de la căderea lui Ceaușescu și de la victoria subalternilor lui.

 

PSD, FAZA PENIBILĂ

Legea consecințelor neintenționate (the law of unintended consequences) lovește din nou PSD, demonstrând și pentru cei care nu au fost interesați de istorie – și deci sunt sortiți să-i repete greșelile – cât de puțin pot actorii politicii sau istoriei să controleze evenimentele pe care le declanșează. Pe scurt, excluderea lui Marian Vanghelie și a lui Mircea Geoană din PSD ar fi trebuit să-l scutească pe Victor Ponta de o concurență nedorită din interior la un viitor congres. În loc de zile liniștite însă, Victor Ponta are de a face cu un scandal fără margini, care nu se va încheia prea curând și din care nu are cum să iasă triumfător. În spațiul public curg dezvăluirile celor excluși cu privire la ilegalitățile pe care le-ar fi comis echipa lui Victor Ponta la guvernare, ultima dintre ele referindu-se la contractele acordate firmei Teldrum, apropiată de Liviu Dragnea, și Asesoft, apropiată de Sebastian Ghiță, contracte pentru care Comisia Europeană ar fi cerut guvernului o investigație serioasă. Nu-l credem pe Marian Vanghelie pe cuvânt, dar acest gen de informație are totuși parfum de credibilitate, având în vedere tot ceea ce am aflat din dosarele penale ale DNA despre modul în care funcționează guvernele României. Victor Ponta a uitat o regulă de aur: cei care trăiesc în case de sticlă nu trebuie să arunce cu pietre. Li se poate face casa țăndări. Cu alte cuvinte, Victor Ponta a declanșat un scandal care se poate transforma într-o avalanșă care-i va dezintegra partidul. Nu vom plânge de mila psd-iștilor, căci PSD nu este un partid social-democrat modern de tip european, ci o clică de jefuitori ai avuției publice; este partidul care a instituit corupția ca regulă fundamentală în politică și a pervertit toate instituțiile democrației, inclusiv mass media.  România nu va ieși din zona periferică a UE decât după ce va scăpa de acest partid și de tot ce reprezintă el. Deocamdată însă asistăm la agonia sa și ea este absolut penibilă.

Ce poate fi mai penibil, de pildă, decât să-i vezi astăzi pe liderii PSD, de la Ioan Rus la Sebastian Ghiță, dezicând-se de Ion Iliescu, pe care l-au tămâiat timp de 25 de ani. Să ne amintim de exercițiile de admirație ale lui Victor Ponta însuși la ultimul congres al PSD. Sebastian Ghiță demisionează acum din partid de sila valorilor bătrânului comunist Ion Iliescu, deși același Ion Iliescu era președinte de onoare al PSD și atunci când s-a înscris domnul Ghiță în PSD. Se plâng psd-iștii lui VictorPonta că au pierdut alegerile prezidențiale din cauza asocierii cu eticheta „comunist”, care i s-ar datora exclusiv lui Ion Iliescu. Dar alegerile parlamentare din 2012 le-au câștigat cu o majoritate fabuloasă tot cu Ion Iliescu pe post de președinte de onoare. Să fi trecut domnul Iliescu la comunism abia după 2012? Adevărul este desigur altul, iar „crima” domnului Iliescu nu este legată, pentru Ponta, Ghiță, Rus și Dragnea, de morții Revoluției sau de mineriade, ci de declarația sa potrivit căreia principala răspundere pentru pierderea președinției îi revine lui Victor Ponta și insistența asupra ținerii unui congres cât mai curând. Suspiciunea unui complot Geoană-Vanghelie sponsorizat de Ion Iliescu în scopul înlocuirii lui Victor Ponta în fruntea partidului este cea care a cauzat reacția pripită și disperată a premierului și a oamenilor săi, disperați să nu-și piardă accesul la resursele bugetare.

Ca să ne convingă că stăpânește la perfecție arta penibilului, Victor Ponta încearcă să se reinventeze. Nu-l mai înjură pe Băsescu, are un discurs decent, e pro-european, nu influențează justiția, etc. De ce abia acum? Ce credibilitate poate avea demersul său de imagine? Bineînțeles că nu-l crede nimeni, dar el nu știe că, în timp ce petrecea el prin Dubai și alte locuri exotice cu amicul Ghiță, țara s-a schimbat iar contactul cu Europa a deschis mințile celor pe care altădată PSD îi cumpăra cu un lighean și o geacă de fâș. Au mai rămas și din aceștia, dar au devenit minoritari, după cum s-a văzut în 16 noiembrie. Cei care au ieșit atunci pe străzi și au scandal „PSD, ciuma roșie!” nu se vor lăsa convinși nici de noul look al lui Victor Ponta, nici de retorica simplistă și falsă a lui Sebastian Ghiță. Precaritatea intelectuală a liderului PSD nu este depășită decât de precaritatea sa morală. Cât despre explicațiile jalnice ale lui Liviu Dragnea cu privire la pro-americanimsul său, ele sunt la fel de penibile ca și o bună parte din acuzațiile lui Vanghelie, devenit dintr-odată un pol pentru coagularea unui nou partid de stânga!

Ca să nu ne pierdem într-un inventar de penibilități, vom spune doar că asistăm cu interes la procesul de autodistrugere a unui partid care a deformat democrația și a sfidat moralitatea publică de la înființarea sa, adică a partidului care a întruchipat, împreună cu sateliții săi, sistemul „ticăloșit”. Este un frumos cadou făcut de psd-iști României de ziua națională, dar i-aș ruga să se grăbească și să termine treaba până la Crăciun, ca să încheiem anul cu bine.

VINA LUI VLADIMIR TISMANEANU

In timp ce majoritatea USL din Parlament a amanat din nou ridicarea imunitatii deputatului PSD Ion Stan, acuzat de DNA de luare de mita, Victor Ponta si guvernul sau se napustesc cu toata reaua credinta de care sunt capabili asupra lui Vladimir Tismaneanu și a echipei sale de la IICMER.  Infractorul este desigur presedintele Comisiei prezidentiale pentru analiza regimului comunist, nu deputatul care, conform materialelor aparute in presa, trafica bani si beneficii in campanie.  Nu cred in ruptul capului ca  Vladimir Tismaneanu si colegii sai  platesc pentru că au vorbit prea mult la telefon, ci mai degraba pentru ca au cercetat arhivele si au facut public ceea ce au gasit.  De aceea a si fost indepartat Vladimir Tismaneanu cu brutalitate si fara nici o explicatie si nici o evaluare a activitatii de la conducerea Consiliului stiintific al IICMER, asa cum Horia Roman Patapievici a fost demis din fruntea ICR si pentru Politice si pentru restul scrierilor academice si jurnalistice.  

Normal ar fi ca guvernul Ponta, daca tot vrea sa ne demonstreze ca a avut dreptate sa-l inlocuiasca pe Vladimir Tismaneanu macar din punct de vedere financiar (caci din punct de vedere stiintific nu are absolut nici un argument), sa ne spuna daca actualul presedinte al Consiliului stiintific este remunerat de la buget si eventual cu cat; daca foloseste masinile institutiile si daca i se deconteaza convorbirile telefonice. Imi este greu sa cred ca toate aceste lucruri nu se intampla.

Si atunci? Ce rost are sa insulti un universitar american cu o reputatie internationala bine consolidata? Este oare bine ca, in semn de protest, un alt profesor american de prestigiu, Mark Kramer, a demisionat si el din Consiliul stiintific al IICMER? Dar ce vorbesc eu aici despre Mark Kramer! Victor Ponta si oamenii sai probabil ca nu habar nu au ca este coordonatorul Centrului de studiere a Razboiului Rece de la Harvard – caci Harvard este o universitate la care nu vor avea acces nici ca vizitatori.  

Imi dau seama insa ca pledez in zadar: guvernul Ponta si toata suita de non-valori intelectuale si stiintifice pe care le promoveaza si ocroteste nu numai ca nu au nevoie de prezenta in viata stiintifica romaneasca a oamenilor de stiinta consacrati pe plan international; ei  au nevoie tocmai ca acesti oameni sa nu fie prezenti in universul nostru stramt.  Numai asa se vor putea impauna Ponta & Co.  cu titlurile obitinute prin frauda intelectuala, cu articolele fara nici o  valoare publicate prin reviste obscure, cu pozitii confortabile de profesori in universitati fara prestigiu. Nu a blocat guvernul Ponta din primele zile ale guvernarii sale, accesul la baza de date Thomson Reuters? Nu a scos acelasi guvern oamenii de stiinta straini si romani  care lucreaza in strainatate din toate forurile de atestare stiintifica din Romania?

Pana la urma, tot ce se intampla este logic: comunismul a promovat non-valorile intelectuale si s-a temut de cei ce gandesc si se exprima liber; a practicat standarde duble si s-a bazat pe oportunisti, impostori si non-valori. La fel si guvernul Ponta, USL si suita. Vina lui Vladimir Tismaneanu, a lui H.R. Patapievici si a altora asemenea lor este nu numai ca au criticat si critica practicile totalitare, ci si ca au o certa valoare intelectuala. In comunism  asa ceva este inadmisibil. Sub guvernarea USL este la fel.

Back to RSR?

CITIT AZI IN HOTNEWS (http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-9584273-economat-intoarce-resuscitarea-unui-proiect-care-falimentat-dupa-cativa-ani-murit-functiona-acum.htm):

“Ministerul Sanatatii lucreaza acum la  stabilirea necesarului de calorii pentru persoanele in varsta. In functie de calculele domniilor lor vom vedea in ce va consta pachetul de alimente  de baza pe care il vom vinde cu preturi reduse. Programul nu prevede preturi permanent mai mici la toate alimentele. E vorba de o cantitate limitata care va putea fi achizionata o data pe luna de catre pensionari, explica pentru HotNews Marian Sarbu, unul dintre promotorii programului guvernamental. S-a instituit si o comisie interministeriala care se ocupa de detaliile tehnice si care are la dispozitie 3 saptamani pentru a pune la punct mecanismul complet al “operatiunii”.

Nu va aminteste nimic aceasta idee a necesarului de calorii pentru persoanele in varsta? Poate de “alimentatia rationala” a lui Nicolae Ceausescu? Catre ce ne indreptam? Bine ca are timp si resurse Ministerul Sanatatii sa calculeze necesarul de calorii al persoanelor in varsta (de la ce varsta sunt in varsta?) cand nu a rezolvat reforma spitalelor si decontarea medicamentelor, iar medicii buni pleaca pe capete, cu asistentele dupa ei.

In plus, odata calculat necesarul pentru persoanele in varsta, se va calcula probabil si pentru restul populatiei.  De ce nu? Uite asa ajungem de la populism la comunism…