PSD, FAZA PENIBILĂ

Legea consecințelor neintenționate (the law of unintended consequences) lovește din nou PSD, demonstrând și pentru cei care nu au fost interesați de istorie – și deci sunt sortiți să-i repete greșelile – cât de puțin pot actorii politicii sau istoriei să controleze evenimentele pe care le declanșează. Pe scurt, excluderea lui Marian Vanghelie și a lui Mircea Geoană din PSD ar fi trebuit să-l scutească pe Victor Ponta de o concurență nedorită din interior la un viitor congres. În loc de zile liniștite însă, Victor Ponta are de a face cu un scandal fără margini, care nu se va încheia prea curând și din care nu are cum să iasă triumfător. În spațiul public curg dezvăluirile celor excluși cu privire la ilegalitățile pe care le-ar fi comis echipa lui Victor Ponta la guvernare, ultima dintre ele referindu-se la contractele acordate firmei Teldrum, apropiată de Liviu Dragnea, și Asesoft, apropiată de Sebastian Ghiță, contracte pentru care Comisia Europeană ar fi cerut guvernului o investigație serioasă. Nu-l credem pe Marian Vanghelie pe cuvânt, dar acest gen de informație are totuși parfum de credibilitate, având în vedere tot ceea ce am aflat din dosarele penale ale DNA despre modul în care funcționează guvernele României. Victor Ponta a uitat o regulă de aur: cei care trăiesc în case de sticlă nu trebuie să arunce cu pietre. Li se poate face casa țăndări. Cu alte cuvinte, Victor Ponta a declanșat un scandal care se poate transforma într-o avalanșă care-i va dezintegra partidul. Nu vom plânge de mila psd-iștilor, căci PSD nu este un partid social-democrat modern de tip european, ci o clică de jefuitori ai avuției publice; este partidul care a instituit corupția ca regulă fundamentală în politică și a pervertit toate instituțiile democrației, inclusiv mass media.  România nu va ieși din zona periferică a UE decât după ce va scăpa de acest partid și de tot ce reprezintă el. Deocamdată însă asistăm la agonia sa și ea este absolut penibilă.

Ce poate fi mai penibil, de pildă, decât să-i vezi astăzi pe liderii PSD, de la Ioan Rus la Sebastian Ghiță, dezicând-se de Ion Iliescu, pe care l-au tămâiat timp de 25 de ani. Să ne amintim de exercițiile de admirație ale lui Victor Ponta însuși la ultimul congres al PSD. Sebastian Ghiță demisionează acum din partid de sila valorilor bătrânului comunist Ion Iliescu, deși același Ion Iliescu era președinte de onoare al PSD și atunci când s-a înscris domnul Ghiță în PSD. Se plâng psd-iștii lui VictorPonta că au pierdut alegerile prezidențiale din cauza asocierii cu eticheta „comunist”, care i s-ar datora exclusiv lui Ion Iliescu. Dar alegerile parlamentare din 2012 le-au câștigat cu o majoritate fabuloasă tot cu Ion Iliescu pe post de președinte de onoare. Să fi trecut domnul Iliescu la comunism abia după 2012? Adevărul este desigur altul, iar „crima” domnului Iliescu nu este legată, pentru Ponta, Ghiță, Rus și Dragnea, de morții Revoluției sau de mineriade, ci de declarația sa potrivit căreia principala răspundere pentru pierderea președinției îi revine lui Victor Ponta și insistența asupra ținerii unui congres cât mai curând. Suspiciunea unui complot Geoană-Vanghelie sponsorizat de Ion Iliescu în scopul înlocuirii lui Victor Ponta în fruntea partidului este cea care a cauzat reacția pripită și disperată a premierului și a oamenilor săi, disperați să nu-și piardă accesul la resursele bugetare.

Ca să ne convingă că stăpânește la perfecție arta penibilului, Victor Ponta încearcă să se reinventeze. Nu-l mai înjură pe Băsescu, are un discurs decent, e pro-european, nu influențează justiția, etc. De ce abia acum? Ce credibilitate poate avea demersul său de imagine? Bineînțeles că nu-l crede nimeni, dar el nu știe că, în timp ce petrecea el prin Dubai și alte locuri exotice cu amicul Ghiță, țara s-a schimbat iar contactul cu Europa a deschis mințile celor pe care altădată PSD îi cumpăra cu un lighean și o geacă de fâș. Au mai rămas și din aceștia, dar au devenit minoritari, după cum s-a văzut în 16 noiembrie. Cei care au ieșit atunci pe străzi și au scandal „PSD, ciuma roșie!” nu se vor lăsa convinși nici de noul look al lui Victor Ponta, nici de retorica simplistă și falsă a lui Sebastian Ghiță. Precaritatea intelectuală a liderului PSD nu este depășită decât de precaritatea sa morală. Cât despre explicațiile jalnice ale lui Liviu Dragnea cu privire la pro-americanimsul său, ele sunt la fel de penibile ca și o bună parte din acuzațiile lui Vanghelie, devenit dintr-odată un pol pentru coagularea unui nou partid de stânga!

Ca să nu ne pierdem într-un inventar de penibilități, vom spune doar că asistăm cu interes la procesul de autodistrugere a unui partid care a deformat democrația și a sfidat moralitatea publică de la înființarea sa, adică a partidului care a întruchipat, împreună cu sateliții săi, sistemul „ticăloșit”. Este un frumos cadou făcut de psd-iști României de ziua națională, dar i-aș ruga să se grăbească și să termine treaba până la Crăciun, ca să încheiem anul cu bine.

IMENSA RĂSPUNDERE A PREȘEDINTELUI BĂSESCU ȘI GREAUA POVARĂ A CANDIDATULUI JOHANNIS

Dacă ne uităm pe hartă după votul din 2 noiembrie putem crede că Marea Unire nu a avut loc niciodată: Ardealul – spre cinstea lui – a votat compact (cu excepția Hunedoarei) împotriva PSD – iar Moldova și Muntenia l-au votat pe Victor Ponta, premierul penalilor și al Lukoil – plagiator, impostor, incompetent, adversar al statului de drept. Prima mea reacție a fost să-i propun soțului meu emigrarea în Ardeal, de unde de altfel se trag strămoșii lui, dar apoi m-am gândit că lupta trebuie dată acolo unde este greu, deci în Regat.

Nu avem încă rezultatele de la București, căci trebuie să sosească și voturile diasporei, dar peisajul nostru politic nu se va schimba fundamental după ce le vom afla – poate doar orgoliul meu de bucureșteancă să fie satisfăcut.

Să adunăm deci cioburile speranțelor noastre, să evaluăm dimensiunile dezastrului și să vedem încotro o apucăm. Deși Monica Macovei, pentru care am votat și am militat online, a obținut sub 5%, rezultatul ei este cel mai bun pe care un candidat independent, dinafara sistemului, l-a realizat vreodată. A avut împotriva ei toate partidele, toate televiziunile, toate prejudecățile unei populații semi-europene, și, ca bonus, și pe președintele țării. Nu știu dacă rezultatul obținut de Monica este suficient pentru lansarea unei mișcări politice noi, dar primul meu gând este că ar trebui ca ea să treacă de la „one-woman-show” la o coagulare a forțelor reformiste, atâtea câte sunt, la o muncă de echipă, dacă va avea cu cine colabora. Faptul că europarlamentarul PMP Cristian Preda a cerut demisia Elenei Udrea și reorientarea partidului spre Klaus Johannis ar trebui să fie un semnal în direcția unei noi construcții politice, dar să nu fim prea optimiști, deocamdată – pentru că PMP este proiectul politic râvnit de Traian Băsescu, marele susținător al Elenei Udrea, unul din marii responsabili pentru divizarea dreptei politice și, implicit, pentru scorul bun obținut de Victor Ponta în primul tur. Din excelenta analiză a lui Barbu Mateescu pe blogul Sociollogica, rețin aici observația că nici unul din președinții României  nu și-a pierdut electoratul la final de mandat în măsura în care a reușit s-o facă Traian Băsescu. Cu toată campania lui vehementă și toate diversiunile aferente, inclusiv îndemnul la boicotarea votului, favorita prezidențială Elena Udrea a obținut scorul penibil de puțin peste 5%, sub scorul PMP la europarlamentare. Nici măcar sprijinul nelimitat a două televiziuni – B1 și RealitateaTV – nu au putut-o ajuta, ceea ce atestă forța limitată a televiziunilor noastre controlate politic.

Traian Băsescu a pierdut sprijinul alegătorilor săi pentru că i-a trădat, devenind agentul electoral al unei nulități cu conexiuni penale. Este deci singurul responsabil pentru soarta sa. Dar nu este singurul trădător al electoratului anti-PSD. Îi stă alături Vasile Blaga, cel care și-a forțat partidul într-o alianță nefirească cu puciștii din PNL, l-a scos din joc candidatul PDL la prezidențiale, Cătălin Predoiu, și a impus un candidat despre care toată lumea știa că este cel mai slab comunicator posibil. Iar PDL, ca o turmă de oi decerebrate, nu a avut fărța să-i spună NU liderului său. Nu exclud însă ca activul PDL să nu fi „tras” prea mult pentru Klaus Johannis în primul tur, ceea ce reprezintă cea mai nedemnă atitudine.

Iată-ne deci pe marginea prăpastiei, întrebându-ne dacă merită să-l votăm pe Klaus Johannis în cel de-al doilea tur de scrutin, deși știm că nu s-a delimitat de tentativa de puci din 2012 și că este liderul unui partid cu prea mulți penali și prea puține principii. Ne spune că este singurul care poate apăra independența justiției, dar nu a luat nici o măsură împotriva fostului ministru PNL Tudor Chiuariu, care este condamnat definitiv, cu suspendare, și reprezintă cu succes PNL în Parlament. Nici nu s-a delimitat de alți pnl-iști de vază pentru care DNA a cerut încuviințarea Parlamentului în vederea urmăririi penale. Parlamentul, evident, a refuzat. Este deci de înțeles de ce spune Klaus Johannis că nu va negocia cu nici un politician sprijinul pentru turul 2: cu Elena Udrea nu are rost, pentru că s-ar compromite el însuși, iar cu Monica Macovei nu poate, pentru că Monica i-ar cere să ia măsuri împotriva penalilor din propriul partid, ceea ce, evident, nu poate face. Grea povară a devenit PNL pentru un candidat care se pretinde garantul statului de drept și al luptei anti-corupție! Cum tot grea este și sarcina candidatului Johannis de a convinge electoratul anti-PSD că va ști să blocheze elanul destructiv al acestui partid malefic, după ce a promis că va fi politicos cu Victor Ponta. Nu mă deranjează politețea, dar mă tem de lipsa de fermitate și de slăbiciunea pe care le poate masca. O fi fost iritant stilul lui Traian Băsescu, dar a fost și util de multe ori, pentru că în bătălia cu primitivismul sălbatic al PSD nu poți lupta cu mănuși, decât dacă sunt de box. Fie că ne place sau nu, avem încă nevoie de un președinte-luptător și eu nu îl văd pe Klaus Johannis în această postură.

În sfârșit, suntem îndemnați să acceptăm răul mai mic și să oprim ascensiunea lui Victor Ponta – cu alte cuvinte, să înghițim încă o broască râioasă pentru a nu fi striviți de dinozauri. Dar dacă înghițim broscoiul și totuși ne strivesc dinozaurii? Riscul este real, iar sarcina lui Klaus Johannis și a ACL este să ne convingă că reprezintă o alternativă reală la PSD. Pe mine încă nu m-au convins (cu Blaga șef de campanie nici nu văd cum s-ar putea), indiferent cum voi vota pe 16 noiembrie.

O MIZĂ MAI MARE DECÂT PREȘEDINȚIA

Poate că este ciudat să afirmi că miza votului de astăzi merge dincolo de viitorul ocupant al fotoliului de la Cotroceni, dar, dacă aveți puțintică răbdare, veți vedea că nu este chiar o trăsnaie.

Fără doar și poate avem mai întâi datoria să scăpăm țara de Victor Ponta, această chintesență a imposturii și a incompetenței, acest demagog populist, acest inamic al statului de drept, acest scut al corupției, această creatură a degenerescenței morale și politice reprezentate de tagma baronilor PSD, acest ipocrit care nu are nimic sfânt și profanează bisericile folosindu-le pentru promovarea unui proiect demonic pentru România, în sfârșit – această rușine națională și internațională. Deci votul nostru trebuie dat împotriva lui Victor Ponta, pentru a salva România și pe noi înșine, pentru a împiedica forța malefică a PSD-PC-UNPR-UDMR să întoarcă înapoi ceasul istoriei, să anuleze toate reformele și să ne transforme într-o cârtiță a Rusiei putiniste în UE.

Putem deci să dăm astăzi un vot util, pentru Klaus Johannis, răul mai mic, pentru că sondajele îl plasează pe primul loc între adversarii actualului premier. Putem însă să fim ceva mai inteligenți și, înțelegînd că Victor Ponta este doar unul din capetele hidrei psd-iste,  să ne gândim la un proiect de reconstrucție politică menit să ne scape de cancerul corupției care secătuiește resursele țării. Iar pe Klaus Johannis îl putem păstra ca variantă de avarie pentru al doilea tur al alegerilor, în speranța că s-ar putea reinventa ca președinte sub presiunea partenerilor occidentali.

Vă propun așadar să dăm un vot pentru un proiect politic pornit dinafara partidelor actuale, care s-au discreditat pe parcursul ultimilor ani și care sunt pe cale a fi destructurate de DNA sub greutatea propriei lor corupții. Dacă nu vom avea o forță politică, fie și minoritară inițial, care să se opună actualelor practici politice și să le demaște eficient, vom rămâne din nou la mâna actualei clase politice, care va căuta să-și schimbe discursul, pe ici, pe colo, dar va rămâne incapabilă să iasă din logica împărțirii mitei pentru contractele publice. Mințile politicienilor noștri sunt virusate de această logică nenorocită, după cum reiese din recentele dosare făcute publice de DNA. Iar clasa noastră politică nărăvită în rele nu se va schimba decât sub presiunea unei mișcări politice și civice exterioare și necontaminate de practicile ei nefaste și rușinoase, de filozofia cupidității și a compromisului dezonorant. Cine, înafară de Monica Macovei, poate pune bazele mișcării reformatoare de care vorbeam? Președintele Traian Băsescu promite că va transforma PMP într-o forță politică sănătoasă, curățată de corupți, dar o susține pe Elena Udrea, care datorează totul sistemului ticăloșit, cu care a fost măritată și cu care este prietenă și parteneră. Să nu uităm că toată conducerea Fundației Mișcarea Populară, condusă de distinsul profesor Marian Preda, a demisionat și s-a delimitat cât a putut de doamna Udrea și de ambițiile ei. Ce oameni curați și necompromiși vor mai veni oare acum în PMP? Eu înțeleg că domnul Băsescu își dorește un viitor politic, dar el nu mai pare a fi același cu cel de care avem nevoie, pentru că proiectul lui pleacă tot din interiorul establishment-ului dâmbovițean actual – și poate chiar al clientelei sale penale.

Pentru ca proiectul Monicăi Macovei să aibe șanse de succes, el trebuie să se bucure de o susținere semnificativă în rândul alegătorilor. Iată miza majoră a votului din primul tur: să demonstrăm că există un electorat dispus să susțină reconstrucția politicii românești. Și apoi, nu ar fi mai bine ca domnul Johannis să negocieze cu Monica Macovei sprijinul pentru turul al doilea, decît cu Elena Udrea?  Sigur Monica i-ar cere un angajament ferm în direcția anti-corupției, integrității și transparenței și ar face astfel o breșă în carapacea nesimțirii publice cu care se protejează politicienii actuali. Ce ar negocia Elena Udrea? Imunitate pentru Dorin Cocoș, Niro, Bittner și Petrache? Avem deci datoria să întărim poziția Monicăi Macovei la eventualele negocieri pentru al doilea tur și s-o slăbim pe a doamnei Udrea.

Și ar mai fi ceva: toți cei care credem în democrație, în statul de drept, în orientarea euro-atlantică, în valoarea educației, culturii și moralității și mai ales în necesitatea stârpirii corupției și a asanării mocirlei conflictelor de interese și a imoralității publice trebuie să votăm pentru Monica Macovei pentru ca să ne demonstrăm măcar nouă înșine că mai existăm și că nu putem fi striviți de masa de ignoranți amorali, inculți și agresivi, sau doar inculți și indolenți, insensibili la valorile civilizației occidentale sau chiar ale civilizației în general, pentru care democrația nu implică nici o responsabilitate, ci înseamnă doar un prilej pentru a întinde din nou mâna după orice pomană le oferă mizerabilii de la putere. Prea multă vreme am suportat ca „the great unwashed”, împreună cu cei care s-au cuibărit în sistem ca viermele în rană și nu se pot descurca înafara lui, să ne impună opțiunile lor. Suntem minoritari? Foarte bine, să fim o minoritate care luptă pentru identitatea ei și nu poate fi ignorată.

Nu voi uita niciodată cum, în decembrie 2006, Traian Băsescu, susținut de o minoritate a PDL și a societății civile, a reușit să pronunțe condamnarea comunismului în ciuda vacarmului de nedescris al PSD și PRM, cu pnl-iștii ascunși în fundul sălii, jenați de propria lașitate. Este momentul acum ca, în același vacarm al unor televiziuni scelerate, prin care politicienii venali și fără scrupule operează marea manipulare a populației, să pronunțăm, prin vot, condamnarea post-comunismului eșuat în corupție. Abia apoi ne vom putea gândi la reconstrucția democratică a țării noastre.

DESPRE POLITICA SI CORUPTIE – SPECULATII DE WEEKEND

Nu m-am numarat niciodata printre adeptii diverselor teorii ale conspiratiei universale sau locale. Dar nici in coincidente nu cred, mai ales in politica. Constienta ca tot ce scriu va fi rastalmacit in fel si chip, nu ma pot abtine sa observ ca, pentru o institutie care nu face politica, DNA a reusit sa loveasca exact in centri nervosi ai PDL, adica in sefii unor organizatii puternice din Ardeal, fieful traditional al partidului condus de clujeanul Emil Boc. Ca bucuresteanca, ma amuz ca ardelenii, care stramba din nas cand aud de « sudisti », care s-au saturat de Romania  si se cred mai muncitori si mai corecti decat restul compatriotilor, sunt protagonistii unor scandaluri de coruptie demne de Vlasca si Teleorman, dar aici se incheie aceasta paranteza rautacioasa.

Coborata drept din Arta Razboiului lui Sun Tzu, recenta suita de anchete a DNA se concentreaza in mod vizibil asupra principalului partid de guvernamant, pe care este pe cale sa-l paralizeze. Nu ne deranjeaza, in principiu, pentru ca orice fapta de coruptie trebuie demascata si sanctionata, iar cazul Apostu este revoltator, ca si cazul Bian. Despre Brasov nu stim inca prea multe, pentru ca acolo este vorba de cercetari preliminare, dar suspiciunile sunt alimentate de modelul de administrare pe care il cunoastem cu totii. Si tocmai aceasta este problema : cunoastem acest model din experienta tuturor oraselor, comunelor si sectoarelor bucurestene, desi impresia care predomina in acest moment este ca, din toata coalitia de guvernare, PDL ar fi singurul corupt. UNPR este o colectie de violete de Parma, UDMR o gradina cu trandafiri de Damasc, iar in Moldova, Muntenia si Oltenia, primariile sunt ocupate de crini imaculati. Convingerea mea personala este insa ca nu exista primarie necorupta in toata Romania, inclusiv in Capitala. Unde sunt asadar ceilalti primari ? Cum se face ca Marian Vanghelie, de pilda, nu este atins nici macar cu o floare ? Oare pentru ca este prieten de taina cu UNPR?

Nu apar PDL, dar nici nu pot sa nu vad aceste discrepante, pentru care nu am o explicatie, dar o caut. Pot face o teorie, nu si o demonstratie, pornind de la putinele elemente din spatiul public.  Stim de pilda ca presedintele Basescu s-a declarat dezamagit de PDL si ca a afirmat despre pe cei anchetati de DNA ca au bagat banii din spagi in buzunarele proprii, nu in cele ale partidului. Partidul de altel se afla intr-o certa deriva, iar dupa alegerile din mai nu a produs nici o strategie, nici o idee, nici un program. Presedintele va fi sesizat inaintea celorlalti degringolada din interior si  – poate – a decis ca trebuie starpit raul si salvat ce mai e de salvat – daca mai e. Pentru ca totusi guvernul trebuie sa functioneze, mai ales pe timp de criza, si are nevoie de o coalitie parlamentara care sa-l sustina, celelalte partide ale coalitiei sunt (deocamdata ?) crutate. In acest scenariu, PDL fie se reformeaza cu adevarat si se salveaza de la disparitie la urmatoarele alegeri, fie va fi inlocuit, partial, de o noua constructie politica, la care lucreaza din umbra Sebastian Lazaroiu. Presedintele nu si-a ascuns simpatia pentru aceasta directie de actiune, desi a exprimat-o rezervat. Vom observa ca noua constructie are sanse doar daca vechea constructie a PDL se naruie si terenul este (aproape) gol. In sfarsit, ducand aceasta speculatie mai departe, ne putem intreba daca este vorba despre o strategie de reforma, sau despre o strategie de supravietuire politica a taberei care se defineste prin opozitie fata de USL si prin loialitate fata de seful statului. Indraznesc sa cred ca este vorba de o strategie care prevede exact atata reforma  cat este nevoie pentru supravietuire – nici un miligram in plus !

Si uite asa, ca tot romanul, am emis si eu o explicatie ipotetica pentru evenimentele politico-judiciare recente. Nu stiu cat este adevarata, dar trebuie sa recunoasteti ca este macar o constructie coerenta !