REGELE ȘI PATRIA

Deși am avea toate motivele să ne gândim la lucruri frumoase când ne referim la Rege în aceste momente grele, până la urmă tot la evocarea unor lucruri urâte ajungem, așa cum pe un tablou de valoare remarci mai degrabă mizeria care s-a aruncat asupra sa decât frumusețea originalului. Ioan Stanomir a fost primul care a observat obcenitatea corului de foști fsn-iști care l-au batjocorit și insultat pe Rege în anii 1990, iar acum varsă lacrimi de crocodil în studiourile de televiziune, alături de cei care au fost întotdeauna loiali Familiei Regale, suportând batjocura celor dintâi. Ne vom aminti desigur frumoasele mesaje regale, naturalețea și eleganța Regelui Mihai la toate întâlnirile cu românii, discreția, curajul în momente cruciale și extraordinara putere de a-și duce crucea în exil,  dar ne-au marcat mai mult violența cu care a fost întors de pe A1 ca un infractor, odioasele calomnii și insulte din Adevărul lui Darie Novăceanu și Sergiu Andon, sau campania imundă a PDSR  în 1996, când monarhia era un cuvânt de ocară. Nu uităm desigur gestul reparator al guvernului Ciorbea, care a anulat decretul prin care Petru Groza îi retrăgea Regelui „naționalitatea română” – da, acel Petru Groza pe care  unii istorici s-au grăbit să-l realbiliteze după 1989! Au urmat însă, la scurt timp după aceea,  isteria lui Petre Roman după dineul din 30 decembrie 1997 si bâlbâielile lui Emil Constantinescu legate de dorința Regelui de a reveni definitiv în România. Și să nu ignorăm  reacția ostilă a multor „simpli cetățeni”, mereu dispuși să creadă tot ce este mai rău și mai urât despre Rege și despre familia sa, fără probe, doar pentru că așa le spuneau Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor și partidele lor. Înainte să se extazieze în fața Antenei3, o parte a publicului românesc l-a înjurat copios pe Rege și a răspândit toate calomniile generate pe seama lui. Poate nu este întâmplător că autorul  editorialului intitulat „Fir-ai al naibii, Maiestate!”, Sergiu Andon, este avocatul lui Dan Voiculescu, după ce a fost senator PSD. Și cum să nu-ți amintești cu dezgust de promovarea, din păcate chiar de președintele Băsescu, dar și de toată elita PSD înaintea lui, a impostorului Paul Lambrino, pe care și astăzi o prezentatoare ineptă îl numea „de România”?

Acum, desigur, este permis să-l admiri pe Rege, iar elogiile curg pe toate televiziunile. Din păcate, a fost nevoie ca tot Ion Iliescu să permită această „întoarcere a armelor” în 2000; altfel probabil că televiziunile care astăzi îl laudă pe Rege ar fi continuat să-l înjure.  Vă dați seama deci cât de puternic a fost – și încă este –  manipulată opinia publică de gașca puterii politice și mediatice constituite sub patronajul lui Ion Iliescu și Dan Voiculescu?

Acum, când Regele și-a luat rămas bun de la viața publică din România, el apare din nou ca un Gulliver printre liliputani, un personaj istoric demn și tragic, confruntat în permanență cu produsele umane mizere ale comunismului din patria sa.  Și este firesc să fie așa: nu avem nici un merit pentru calitățile Regelui, ele vin dintr-un alt univers uman și istoric; avem în schimb, ca națiune și societate, o responsabilitate pentru tot ce a făcut FSN în numele nostru. Măsuri reparatorii nu putem lua, dar putem să ne amintim mereu de meschinăriile și mizeriile care au însoțit relația Regelui cu puterea politică din România, foarte intens până în 1997 și apoi latent până în 2000, și să ne întrebăm cum de au devenit frecventabili promotorii acestor mizerii și de ce există atâția români care acceptă orice prostie propagandistică  pe care i-o servește gașca politică derivată din FSN. Probabil că succesorii FSN se bucură de retragerea Regelui, căci nu vor mai avea nici o oglindă care să le arate adevărata lor față sluțită, nici un reper cu care să fie comparați. Și cine își va mai bate capul să se întrebe cum ar fi arătat România condusă de Regele Mihai în comparație cu România condusă de Ion Iliescu?

ROMÂNIA, CAPTIVA ANTENELOR

În dezbaterea, destul de sterilă de altfel, declanșată de comportamentul incalificabil al Antenei 3, care, deși nu era o noutate, abia acum, este luat în seamă, Ioana Ene Dogioiu observă – corect – că Antena 3 își permite toate mârșăviile, de la linșajul public al personajelor care nu-i sunt pe plac la colportarea unor neadevăruri sau jumătăți de adevăr, pentru că are un public fidel, care rezonează cu discursul Antenelor. Acest public poartă și el responsabilitatea pentru poluarea spațiului public de către supușii lui Dan Voiculescu, fiindu-i de fapt complice. Îmi permit să adaog că este doar o parte a problemei, celelalte două fiind cel puțin la fel de grave: 1. refuzul CNA de a sancționa corespunzător comportamentul Antenelor, refuz datorat aservirii politice a acestei instituții, și 2. lipsa unei alternative la televiziunile mogulilor, și anume a unei televiziuni publice competitive. Singură televiziunea publică, dacă este susținută de o legislație solidă și corectă, poate reprezenta o sursă de informații nepartizane, de interes public, și nu este întâmplător că în 2012, când a fost reorganizată instituția, după schimbarea conducerii Direcției Știri în urma presiunilor exercitate de PSD și a unei campanii deșănțate a Antenei3, singurele canale care au fost desființate au fost TVR Info și TVR Cultural – adică exact canalele prin care s-ar fi realizat plenar misiunea publică a instituției, TVR Info fiind un canal care făcea concurență directă televiziunilor de știri ale mogulilor, Antena3 și RealitateaTV. Deși B1TV nu se lansase încă în actuala formulă, proiectul era foarte avansat, iar sponsorii săi politici erau bucuroși să scape de concurența unui canal public. Las la o parte istoria chinuită a nașterii TVR Info, acest canal mai mult decât necesar, căci aș obosi inutil povestind-o și m-aș deprima din nou, și nici nu mai iau în considerare reluarea emisiei sale într-o formă care nu interesează pe nimeni, sub denumirea de TVR News. Mai semnificativă este acum istoria eliminării unicei alternative pe care televiziunea publică a oferit-o vreodată publicului la televiziunile mogulilor, care se pretind „de știri” dar sunt în primul rând organe de propagandă în favoarea intereselor patronilor lor și ale sponsorilor lor politici și mafioți.

Astfel, oferta limitată de organizații media și-a cultivat publicul limitându-l și manipulându-l, căci nu numai cererea este cea care dictează. Dacă un anumit produs nu există, oamenii nici nu-l cer. Cerea cineva avocado sau alte fructe exotice înainte să se deschidă piața spre exporturi? A corespuns iPhone-ul unei presiuni din partea publicului sau a fost rezultatul inovației stimulate de dorința de a bate concurența? Ceea ce nu înseamnă că nu avem un public de televiziune majoritar lipsit de discernământ și cu exigențe de calitate și corectitudine minime. De aceea avem și clasa politică mizerabilă pe care o avem, care este rezultatul votului dat de un electorat recrutat în mare măsură din acest public. Nu mă rușinez de aceste aprecieri, căci să umpli parlamentul de penali, doar pentru că ți-au pus în brațe un litru de ulei și un pui – sau un lighean și o pătură – nu dovedește spirit civic. Cei care au votat actuala majoritate parlamentară, în care trebuie să includem și parlamentarii vechiului PNL, care erau membri USL, ca și defunctul PP-DD, să nu se plângă acum de calitatea clasei politice.

Să revenim însă la chestiunea televiziunilor. Mă tot întreb de patru ani cum de nu s-a sesizat nici un confrate jurnalist de interesul brusc manifestat de Antena3 față de televiziunea publică, cum de nu a văzut nimeni că era vorba de o reacție a dinozaurilor politici și mediatici față de o încercare de schimbare a profilului TVR, care le-ar fi putut afecta monopolul asupra informațiilor și dezbaterilor, deci asupra formării opiniilor publicului, dar și veniturile din publicitate, căci piața este oricum prea mică pentru câte televiziuni se bat pe ea. Cum de au acceptat  toți jurnaliștii independenți, care erau invitați la TVR mai des decât fuseseră vreodată și decât au fost după aceea, propaganda PSD și a televiziunilor mogulești care striga că era vorba de „televiziunea lui Băsescu”, când nici măcar președintele nu o considera ca atare, și cum de nu au vrut să înțeleagă că era vorba de asasinarea conceptului însuși de televiziune publică? De ce nu au văzut, dincolo de persoane, problema de fond? Mă mir și acum că nimeni nu se scandaliza atunci când Victor Ponta și Crin Antonescu atacau deschis televiziunea publică, iar provocatorii lor atacau carul și jurnaliștii TVR prezenți în Piața Universității în iarna 2011-2012, pentru că nu le convenea cum relatau faptele – am zis faptele, nu propaganda voiculesciană. Trupele colonelului Dogaru și ale „revoluționarului” Dorin Lazăr Maior au fost trimise la poarta TVR să desăvârșească demolarea, și tot nu s-a revoltat nimeni din cei care azi se scandalizează de comportamentul Antenelor. Cunosc cel puțin o parte din răspuns, dar nu-mi place să-l spun, iar astăzi nici nu mai contează. Îmi exprim doar regretul că nici jurnaliștii independenți, nici societatea civilă corectă, nu au înțeles importanța unor instituții media de interes public și nu au făcut absolut nimic pentru a promova această cauză. Pentru că aici contează cauza, nu persoanele, care își refac până la urmă viața, căci nu vor rămâne pe veci prizoniere ale inamicilor și torționarilor lor morali. România în schimb a rămas o captivă a Antenelor, iar dezinteresul pentru soarta TVR și SRR este în mare măsură responsabil pentru acest fenomen. De aceea insist, fără vreo dorință de a reveni în branșă, asupra nevoii de instituții media publice competitive și corecte. Pentru ca astfel de instituții să existe însă trebuie să existe și o voință politică de fier. Ea nu a existat niciodată și nu am reușit să conving nici unul din politicienii la care am avut acces de importanța ei. O fi și vina mea, deși am militat cât am putut de bine, dar mai degrabă cred că este vorba și de ceea ce am putea numi the closing of the political mind - adică un fel de opacizare a minții oamenilor politici față de tot ce reprezintă interesul public și nu este legat strict de sursele de câștig individual sau de grup pe seama bugetului public.

Ce ar mai fi de făcut acum, veți spune, când televiziunea publică este în faliment și nu se mai uită aproape nimeni la emisiunile ei? Ei bine, s-ar putea face totul, începând cu schimbarea legii 41/1994, astfel încât 1. să dispară instrumentul primitiv de control politic, care este posibilitatea de a demite Consiliul de Administrație în fiecare an, prin respingerea raportului de activitate; 2. să se elimine conflictul de interese care a atins proporții monstruoase într-o instituție în care aproape o jumătate din membri CA sunt angajați ai TVR și hotărăsc asupra bugetelor propriilor emisiuni, iar restul pretind finanțarea unor emisiuni în care sunt implicați membri familiilor lor (a se vedea cazul psd-istei Anne Marie Rose Jugănaru, al cărei fiu prezenta în fiecare an Mamaia Copiilor); 3. să se impună o grilă severă de selecție a membrilor CA, chiar dacă sunt numiți printr-un algoritm politic, în funcție de competențe manageriale – căci astăzi orice sfertodoct poate fi membru în conducerea televiziunii publice; și 4. să se separe funcția de președinte al CA, unde numirea se face de către factorii politici, de cea de Director General, care ar trebui să fie ocupată printr-un concurs organizat în condiții de maximă transparență.

Am enumerat condițiile minime de la care cred că ar trebui să înceapă reforma televiziunii publice. Ar trebui desigur să existe și garanții privind independența jurnaliștilor, formula ideală fiind includerea unui articol de lege similar celui din legea suedeză, care cere televiziunii publice să urmărească cu maximă exigență activitatea guvernului. Dar eu nu scriu aici un proiect de lege, doar vreau să demonstrez că soluții există, dacă există și voința politică pentru reformă. Aceasta lipsește desigur, nu numai în privința televiziunii publice, ci a tuturor domeniilor. Măcar în cazul TVR au existat câteva încercări de ieșire de sub dominația PSD, și de sub influența – nedeclarată dar reală – a televiziunilor mogulești: după 1996, sub conducerea lui Stere Gulea, cu Alina Mungiu-Pippidi director la știri și apoi în 2005-2007 și 2010-2012. Ele au fost anihilate de presiunile inimaginabile ale PSD și apoi ale USL. Dar unde este presiunea publică, a societății civile, de pildă? Convingerea mea este că nimeni nu înțelege importanța subiectului, pentru că superficialitatea domină și acele secțiuni bine intenționate și necorupte ale spațiului public – pentru că nici numerită să mă refer la acele ONG preocupate de media, care însă nu ating Antenele nici cu o floare…

Așa cum este acum, TVR nu poate fi o instituție viabilă, indiferent ce iluzii își fac unii din angajații ei și ce propagandă mai emană sindicatele, profund politizate de altfel. O spun cu părere de rău pentru acea mână de profesioniști care mai viețuiește acolo. Aici este nevoie însă de construcție instituțională. Drama este că nu are cine s-o facă, căci noi suntem buni doar la demolări. Așa stând lucrurile, în absența unui spațiu de dezbatere și informare organizat și condus strict în interesul publicului, nici calitatea dezbaterii publice nu are cum să crească, nici electoratul nu are cum să se lumineze, nici clasa politică nu se va reforma și nici nu vom avea, multă vreme de acum încolo, un guvern în serviciului cetățenilor. Dacă asta dorește publicul, asta va avea!

KLAUS, PREȘEDINTELE LUI FELIX

Cine a crezut că Mihai Gâdea este candidatul prezidențial al Varanului ar face bine să vizioneze emisiunea de luni seara de la RealitateaTV, în care candidatul „marelui Partid Național Liberal” (sună ca dracu’, trebuie să recunoașteți) și-a expus principiile și ideile. Nu voi insista asupra incapacității domnului Johannis de a interpreta credibil textul pus în față de strategii de campanie, dar voi spune totuși, bazându-mă pe experiența proprie, că gorjenii – pe care îi cunosc destul de bine – nu vor avea niciodată răbdare să-l asculte, atât de prost vorbește! Și nici nu ar avea de ce să-l asculte, căci omul pur și simplu nu are mesaj propriu, nu are forță – și nu o are pentru că nici el nu crede în ceea ce spune.

Punctul nevralgic al discursului domnului Johannis a fost însă atitudinea față de Dan Voiculescu și față de actele de violență petrecute în timpul „plimbării împotiva statului” de duminică seara. Era un bun prilej pentru primarul Sibiului să ne convingă că nu a făcut blat cu USL, că nu este candidatul „coaliției Grivco”, și că dorește cu adevărat să schimbe din temelii „sistemul ticăloșit”. Ei bine, ne-a convins exact de contrariu: nici un cuvânt critic la adresa lui Dan Voiculescu și a jafului practicat de acesta și de rețeaua sa la adresa statului. Tot ce a găsit cu cale să spună candidtul ACL – și, desigur, al „marelui Partid Național Liberal” – este că el respectă deciziile instanței și că va garanta independența justiției. Iar despre evenimentele de duminică nu a putut spune decât că a fost un protest neautorizat, că nu e bine că au fost bruscați jurnaliștii și că autoritățile ar fi trebuit să-și facă datoria. Totul spus scurt, sec, fără vlagă și fără chef. Cine nu mă crede, să vizioneze emisiunea.

Personal, eu aș fi așteptat din partea candidatului „marei opoziții” să atace frontal și cu vigoare racilele actualului sistem, care a permis fraudarea statului și ne menține într-o stare de subdezvoltare economică; să demonstreze că este conștient de abuzurile actualei puteri, de incompetența guvernanților și de complicitatea dintre politicienii venali și corupți și o foarte mare parte a presei.  Altfel de ce am avea nevoie de opoziție? Doar ca să ne învețe manierele elegante?

Este adevărat că domnul Johannis s-a străduit să afirme apăsat că orientare pro-occidentală a României nu este negociabilă, dar noi știm din experiență că poți fi și cârtiță a Federației Ruse în interiorul NATO și al UE. Iar adorația moderatorilor de la Realitatea TV, post cu simpatii mai degrabă estice decât vestice, ar trebui să le dea de gândit celor care nu vor să trăiască superficial.

În sfârșit, urmărindu-l ieri seară pe Klaus Johannis, mi-a venit în minte o  posibilă explicație a evoluțiilor politice din ultima vreme: cred că ieșirea PNL din USL nu a fost decât o mișcare de fațadă, menită să credibilizeze candidatul PNL la președinție, știut fiind faptul că acest candidat este tot un produs al sistemului, „garantat Felix”. Klaus Johannis l-a înlocuit pe Crin Antonescu pentru că popularitatea acestuia din urmă se erodase serios. Cred de asemenea că toată telenovela cu respingerea de către PSD a numirii sale în funcția de ministru de interne și de vicepremier pentru probleme economice a fost tot o manevră pentru credibilizarea domnului Johannis ca om al opoziției. Să fim serioși: cererea PNL era absurdă și era formulată astfel tocmai pentru a fi respinsă. Pe scurt, circ ieftin. În concluzie, cred că totul este praf în ochi, pentru că este limpede că PSD câștigă în ambele cazuri: dacă pierde Klaus Johannis (cazul cel mai probabil), va deține puterea absolută, iar dacă va câștiga Klaus Johannis, tot PSD și PC vor deține puterea absolută. Indubitabil Victor Ponta va rămâne premier – și se va înțelege perfect cu noul președinte, care îi va vorbi frumos și respectuos! În acest scenariu – în care cred – rolul PDL este simplu de descris, dar nu m-am hotărât dacă e mai potrivit să folosesc termenul „trădare” sau cel de „vânzare”. Dar unde să fi ajuns PDL sub conducerea lui Vasile Blaga, vă întreb?

În concluzie, singurul candidat care va merita votat în această toamnă este Monica Macovei. Chiar dacă nu are șanse, are valoare, are principii și s-a dovedit curajoasă și consecventă. Ați ghicit: anul acesta nu mai votez cu răul cel mai mic, pentru că el nu există.

PLIMBAREA IPOCRIZIEI

Duminică seara, după marșul manipulatorilor care controlează actuala putere , manifestație despre care s-a scris deja deci nu voi relua amănuntele, am asistat la triumful ipocriziei atât din partea unor televiziuni, cât și din partea oamenilor politici. Ce se întâmplase de fapt în fața Palatului Cotroceni?

Un exercițiu de memorie

Pentru cei care nu suferă de amnezia voluntară care lovește periodic poporul român – și este mai destructivă pentru fibra morală a națiunii decât Ebola – a fost vorba despre o nouă acțiune în forță a acelorași forțe mediatice și politice care au căutat să zădărnicească nu numai integrarea României în UE și NATO, ci și orice reformă care le amenința campania de spoliere a statului român. Același lucru s-a întâmplat și în iarna din 2011/2012, când tot Antena3, cu sprijinul neprecupețit al PSD, PNL și PC, a montat diversiunea (reușită) din Piața Universității. Mișcarea a avut puțin sprijin spontan, fiind ținută în viață de „revoluționarii” domnului Iliescu și de oamenii lui Mircea Dogaru, personaj care a și declarat cu aplomb că nu ar mai fi fost nimeni în piață dacă ar fi plecat trupele lui. Sunt sigură că avea dreptate.

Un nou episod al campaniei declanșate de aceste forțe malefice grupate în jurul lui Dan Voiculescu și al USL s-a desfășurat în 2012, când au speriat lumea civilizată cu mineriada politico-juridică din iulie. Și despre aceasta s-a scris, dar merită să ne amintim că este vorba de exact aceleași forțe politice. Cum campania lor nu a reușit să blocheze justiția, pentru că țara nu prea are bani și depinde de sprijin extern pentru a obține credite la dobânzi rezonabile, iar sprijinul nu vine fără certificatul de bună purtare de la UE și FMI, am avut parte de spectacolul de duminică, în care manipulatorii din media s-au unit din nou cu politicienii PSD pentru a exercita din stradă presiuni asupra guvernului și asupra justiției. Și presiunile vor continua. Sunt nevoită să-i dau dreptate lui Sebastian Lăzăroiu, care vede în lansarea informală a candidaturii lui Mihai Gâdea la președinție o formă de presiune asupra lui Victor Ponta în scopul garantării grațierii infractorului Voiculescu. Să recunoaștem că Adrian Năstase nu a avut parte de un asemenea sprijin, ceea ce demonstrează, dacă mai era nevoie, că Dan Voiculescu ocupă un rang superior în ierarhia „sistemului ticăloșit”.

 

Exerciții de ipocrizie

Dacă avem vie în minte analogia dintre „Piața Universității” din 2011/2012 și „plimbarea împotriva statului” de duminică, este greu să te lasi impresionat de lamentațiile unor televiziuni care se revoltă acum (justificat) împotriva agresării ziariștilor de către manifestanți, după ce au fost în cel mai bun caz indiferenți acum doi ani, când aceleași trupe de șoc ale lui Dan Voiculescu agresau la fel de sălbatic echipele de filmare ale TVR, instituție aflată atunci, e drept, sub altă conducere decât cea impusă ulterior de USL, și mai ales după ce au avut ani la rând aceeași politică editorială cu cea a trustului Intact. În plus, protestul – fie și corect – sună fals când rulezi obsesiv un material despre Dan Voiculescu pe fondul muzical al melodiei „My Way” interpretate de Frank Sinatra. Mesajul subliminal este acela că „Felix” ar fi fost de fapt un tip curajos care a înfruntat lumea cea rea în numele fidelității față de propriile principii. Să fim serioși!

Tot legat de mass media, dar din perspectiva politicienilor, campionul ipocriziei se dovedește a fi premierul Victor Ponta, care, imediat după pronunțarea sentinței CAB în cazul ICA, s-a grăbit să sară în apărarea libertății de opinie și a jurnaliștilor – adică să asigure Antena3 că nu va avea probleme. Dar nu este oare vorba de același Victor Ponta care, în 2011-2012 făcea zilnic, împreună cu Crin Antonescu, o campanie feroce împotriva TVR, doar pentru că nu era aservită USL? Nimeni din breaslă nu s-a sesizat atunci de acest atac la adresa libertății de opinie și independenței media și nici măcar ziariștii nepătați nu vor să-și amintească de el.

Mai revoltătoare însă decât atitudinea lui Victor Ponta, ai cărui jandarmi i-au apărat mai degrabă pe agresori decât pe ziariști – în numele libertății presei, desigur! – este însă ipocrizia pnl-iștilor, care au defilat ieri la televiziune și pe internet revoltându-se împotriva complicității PSD la acțiunile de protest împotriva justiției. În timp ce, în studioul Antenei 3, Ecaterina Andronescu era în extaz față de protestatari și pupa tălpile „jurnaliștilor” lui Felix, liberalii, în frunte cu Ludovic Orban, au protestat cu fraze corecte împotriva agresiunii asupra ziariștilor și întregii acțiuni. Dar cum poate totuși domnul Orban, și alții ca el, să acuze PSD că l-a susținut tot timpul pe Dan Voiculescu, când el însuși, cu tot partidul lui, a încheiat o alianță politică cu PC, Alianța de Centru-Dreapta, care era partenerul PSD in USL, și când a susținut în 2011 și 2012 toate campaniile nedemocratice ordonate de Dan Voiculescu? După ce am asistat la parada ipocriziei de duminică, imi vine să mă întreb – a câta oară? – cât de amnezici și de proști ne cred oare politicienii.  Judecând după cât de bine au reușit manipulările Antenelor, mă întreb totodată de ce ne-ar crede altfel.

Manevre prezidentiale

Nu a fost greu de inteles pentru nimeni ca “taifasul” prezidential difuzat duminica seara la B1TV a fost o manevra organizata de presedinte pentru a administra cateva lovituri politice adversarilor si a-si apara protejatele. Dau un premiu celui care-mi va semnala o singura intrebare provocatoare la adresa sefului statului. Nu risc nimic, desigur.

“Dezvaluind” faptul ca i-ar fi propus lui Victor Ponta functia de premier si ca acesta din urma nu a raspuns lasandu-i pe Crin Antonescu si pe Daniel Constantin sa vorbeasca in locul lui, Traian Basescu a urmarit sa dea mai multe lovituri: sa demaste fatarnicia liderilor USL, sa-l compromita pe Victor Ponta tocmai cand acesta se chinuie sa semene cu un politician serios si a mai crescut in (unele) sondaje, sa dezbine USL provocand un razboi de orgolii. Toate obiectivele sunt legitime in lupta politica, iar liderii USL nu merita sa fie scutiti. Au administrat si ei pumni in stanga si in dreapta ca niste batausi de cartier, au aruncat cu murdarie in ventilator si au spurcat toata scena publica, de nu mai ai unde sa te ascunzi de putoare, au facut sluj si si-au asteptat cuminti bucatica de zahar de la mogulul-patron de clasa politica. Prin ei si prin armata sa de mercenari de la Antene Dan Voiculescu a facut mult mai mult rau decat i-a convenit aseara presedintelui sa recunoasca.

Chiar si asa merita sa analizam pe scurt textul stenogramei pe care, ce sa vezi, presedintele o avea la indemana ieri seara, ca sa nu avem dubii asupra caracterului organizat al demersului “jurnalistic”. Retinem din stenograma pasajul-cheie: “Nu exclud posibilitatea ca domnul Ponta să fie prim-ministru, totul depinde cum se pot forma majorităţile. Eu v-am făcut o propunere: desemnarea domnului Ponta ca prim-ministru”. 

Si cum s-ar fi format ma rog majoritatile? Fie USL ar fi negociat cu coalitia majoritara si ar fi fost nevoit sa cedeze in plin an electoral, pierzand puncte; fie guvernul USL ar fi cazut la vot. Cand te astepti sa castigi alegerile nu te vulnerabilizezi cedand umilitor in fata pretentiilor UDMR, cum a facut guvernul Ungureanu, de pilda. Dupa alegeri poti face orice compromis, nu inaintea lor. Liderii USL au avut deci dreptate sa priveasca propunerea prezidentiala ca pe o capcana, si sa nu o ia in serios. Daca erau putin mai inteligenti ar fi gasit o forma de a o da ei insisi in vileag dupa discutiile de la Cotroceni. Pdl-istii care nu fusesera informati s-ar fi scandalizat, iar poporul USL s-ar fi bucurat ca are niste lideri atat de intelepti si duri. In schimb, Crin, Victor si Dani au repetat  ca niste papagali aceleasi acuzatii rasuflate si neconvingatoare. Nu e de altfel nici o noutate ca Traian Basescu e mai inteligent decat ei.

Nu putem insa sa nu observam ca nici dezvaluirile prezidentiale de aseara nu sunt altceva decat un truc, o manevra politica menita sa subrezeasca pozitia adversarului. Tot acolo incadram si afirmatia ca USL nu va castiga o majoritate absoluta in alegeri, al carei scop este scindarea USL, pentru ca – e la mintea celui mai marunt politician – poti sa imparti pe jumatate 50-60% din mandate, dar nu 45-47%. Lasam la o parte faptul ca nu se cade ca seful statului sa faca astfel de speculatii (au fost mai multe momente prea putin prezidentiale ieri seara la Cotroceni); intelegem ca ieri Traian Basescu facea ceea ce Emil Boc nu este in stare sa faca, adica se lupta corp la corp cu adversarul politic. O facea insa doar partial pentru PDL, si total pentru cateva din protejatele sale, in primul rand Roberta Anastase, atacata constant de USL, si Elena Udrea. Restul PDL a fost criticat, pe buna dreptate, caci prestatia pdl-istilor este demult neconvingatoare. Doar ca politica de imagine  a partidului este in mainile Robertei Anastase, prin fisa postului ei de prim-vicepresedinte, deci poarta si ea o vina pentru deficitul de imagine semnalat de presedinte.

Si apoi, cand se supara pe “greii partidului” care nu vor sa candideze in alegerile locale, la cine oare se refera presedintele? La “vechea garda” pe care a impins-o pe margine ca sa faca loc “tinerilor” ? De ce s-ar implica triada Blaga-Videanu-Berceanu in campanie dupa ce a fost inlaturata atat de putin ceremonios? De ce sa nu stai pe tusa si sa lasi echipa lui Boc sa arate ce poate la locale pentru ca apoi, eventual, s-o maturi de la conducere? Oare Traian Basescu, in locul lor, ar fi procedat altfel? Intr-adevar, cum spune domnul Basescu, tineretea nu este suficienta pentru a asigura reusita in politica. Fara sa vrea probabil, presedintele a oferit si un argument: Elena Udrea nu poate candida la Primaria Capitalei pentru ca sondajele de opinie arata ca ar pierde.  Faptul ca in prezent PDL nu are un contra-candidat la Sorin Oprescu ne spune insa mai mult decat a vrut sa spuna Traian Basescu, si anume ca vina pentru declinul actual al PDL este in primul rand a conducerii instalate cu mana lui in mai anul trecut si ca o parte a acestei responsabilitati poate ca ii apartine si lui.

In sfarsit, cred ca am comentat destul manevrele de campanie ale presedintelui. Asta este insa ce ne-a oferit la B1. Nu poti sa nu observi ca la ProTV a avut mai multa substanta si sa nu te gandesti ca stie sa-si aleaga emisiunea adecvata pentru nivelul calitativ al mesajului pe care vrea sa-l transmita.

 

La strada…

Perfect de acord cu articolele lui Dan Tapalga de pe Hotenws in care dezvaluie caracterul de facatura televizata a protestului din Piata Universitatii. In paranteza fie spus, ia sa nu dea transmita TVR ca la balamuc, sa vezi ce scandal iese cu opozitia revoltata si cu patronii ei din televiziuni, care, prin marii lor “ziaristi”, instiga la violenta impotriva altor ziaristi. Inchidem paranteza.

Ceea ce mi se pare mai greu de inteles este de ce ne imaginam ca demisia guvernului Boc ar fi o solutie? Tocmai pentru ca protestele sunt manipulate si amplificate de ambele RTV si de Antene, o cedare ar insemna o victorie a lui Dan Voiculescu & co. asupra mecanismelor democratice: guvernul se schimba atunci cand isi pierde majoritatea in Parlament sau cand pierde alegerile. Avem alegeri in mai putin de un an, de ce sa nu-i penalizam atunci pe guvernanti? Ce altceva decat o agitatie sterila poate iesi din tot procesul care duce la instaurarea unui nou guvern? Opozitia de altfel nici nu vrea un guvern de tehnocrati pentru rezolvarea problemelor tarii, ci doar pentru organizarea alegerilor. Ce tehnocrati cu adevarat competenti s-ar preta astazi la un asemenea joc? Intr-adevar, momentul schimbarii guvernului ar fi fost anul trecut in februarie, cand liderii PDL nu au vrut sa asculte de presedinte si au preferat sa se blocheze propriile jocuri interne. Acum trebuie sa-si duca crucea pana la capat si sa se prezinte in fata electoratului. Si sa nu se planga de televiziunile ostile, pentru ca ele nu ar fi prosperat daca statul de drept si mecanismele sale ar fi functionat sau daca unii lideri politici nu ar fi facut aranjamente, inclusiv financiare, cu mogulii si/sau cu mercenarii lor.

Guvernul poate cadea si in urma presiunii strazii, uneori, dar pentru aceasta trebuie sa ai in strada sute de mii de oameni, ceea ce nu pare a se realiza, in ciuda agitatiei create de opozitie si de televiziunile care o controleaza, secondate de unii (am zis unii!) ong-isti care au iesit in strada fie pentru a capata legitimitate, fie pentru a-si regla conturile personale cu X sau Y.

Cu exceptia catorva pancarte inspirate, majoritatea covarsitoare a sloganurilor vehiculate in piata sunt de o vulgaritate cutremuratoare – pe care nu o concureaza decat grobianismul in direct al lui Mircea Dinescu. Manipularea politica este evidenta, caci nu poti fi apolitic si sa strigi “vrem anticipate, nu comasate”, adica exact ceea ce spune si Crin Antonescu la televizor. Apolitismul Pietei este deci o mare farsa.

Si ar mai fi ceva: este la moda sa te plangi de clasa politica in totalitate pe motiv ca a dezamagit electoratul. Si eu consider clasa politica sub asteptari dar nici electoratului roman nu pot sa-i aduc laude: cand votezi fara sa te informezi, cand stai cu mana intinsa dupa paturi si ligheane,  cand alergi sa prinzi bancnotele aruncate de Gigi Becali, cand tu insuti mai furi pe ici, pe colo, prin partile esentiale, cand iti iei balalaureatul copiind si diploma universitara prin spagi,  cand si tu minti si te lasi cumparat, sau cand nici macar nu te duci la vot nu ai nici un drept sa clamezi superioritatea morala. Avem ce am votat cu mana noastra. Astazi ne uitam la televizor  si atribuim valente ascunse unei manipulari de proportii pentru ca este mai simplu, nu cere nici un efort intelectual si ne mai defulam putin. Totusi, ceea ce se intampla este altceva: mogulii, cu cohortele lor din umbra si cu concursul indirect al puterii, si-au consolidat puterea prin televiziuni si astazi ei fac legea in spatiul public. Noua corectitudine politica nu permite insa sa denuntam public acest lucru. Ar insemna, zic corifeii noii corectitudini politice, sa fim de partea puterii. Ba nu ar insemna deloc asa ceva: ar insemna doar ca putem gandi outside the box. Putem?