OPȚIUNILE LIPSEI DE ALTERNATIVĂ

Prin multe momente grele a trecut România în ultimii 25 de ani, dar niciodată nu a fost atât de penibilă cum este astăzi, cu un premier dezertor, un președinte mut și nici un partid politic onorabil.

În acest moment toată lumea, de la PSD la șeful statului, se complace în a întreține, din motive proprii, o paiață politică – l-am numit pe Victor Ponta – ca prim ministru oficial. Victor Ponta este dezertor, fugar, aflat la Istanbul ca persoană particulară. Guvernul nu a dat nici un comunicat oficial cu privire la starea lui de sănătate. A plecat încălcând hotărârea CSAT care reglementează condițiile în care premierul și președintele pot fi tratați în străinătate, deci nu ese află în Turcia ca premier, ci în calitate de simplu cetățean. Nici nu știm dacă mai are gardă SPP, dar știm deja că nu are o linie telefonică specială.

Pot să înțeleg că PSD se agață de această ficțiune – Ponta-premier – pentru a rămâne la guvernare cât mai mult sau, în ultimă instanță, pentru a-și organiza ieșirea astfel încât să pară că este în continuare un jucător politic important. În interior însă se dau bătălii crâncene: atunci când Liviu Dragnea și Marian Oprișan repetă zilnic la televizor că Victor Ponta trebuie să se întoarcă în țară, deși premierul și-a mai acordat două săptămâni de vacanță, este limpede că nu fac altceva decât să-l submineze în ochii opiniei publice, încercând să salveze propriile facțiuni din partid. Aceste demersuri nu fac decât să sporească șansele generalului Oprea nu numai de a se menține cât mai mult în fruntea guvernului, ci chiar de a prelua PSD, partid care nu știe să trăiască altfel decât din accesul nelimitat la resursele bugetare. Or dacă Gabriel Oprea iese din coaliție și se aliază cu PNL și UDMR, guvernul cade și PSD intră în opoziție, ceea ce înseamnă că nu va organiza alegerile, ceea ce poate fi problematic pentru el. Când Gabriel Oprea dă consemn UNPR să voteze altfel decât coaliția – în numele interesului național, desigur! –  el avertizează de fapt PSD că numai alături de el se poate menține la putere, pentru că numai partidul său – care a înghițit recent și PPDD – are voturile necesare asigurării unei majorități. Iar faptul că psd-iștii și-au îngropat securea de război cu UNPR și au admis, în frunte cu Victor Ponta, că acordul de guvernare nu se referea la numirea directorilor serviciilor de informații nu face altceva decât să confirme statutul de kingmaker al liderului UNPR. Este practic o capitulare în fața lui Moș Teacă.

Ambițiile lui Moș Teacă sunt mari, cum am văzut, indirect proporționale cu capacitatea sa de a articula un mesaj politic coerent sau o viziune politică potrivită unei Românii care este membră a UE și NATO într-un moment istoric extrem de dificil. Ce o fi gândind el, de pildă, despre criza din Grecia? Dar despre politica Rusiei în Europa? Să nu ne pierdem vremea cu întrebări al căror răspuns îl cunoaștem. Să observăm însă că PSD a ajuns la mâna unui personaj mai mult decât controversat, despre care Omar Hayssam, de pildă, spunea că îi este apropiat. Cum PSD este cel mai important partid al țării și principalul partid de guvernare, țara și guvernul au ajuns să fie conduse de Moș Teacă. Ne place? Putem tolera? Deocamdată văd că da, ceea ce ne discreditiează ca națiune serioasă.

Este de presupus că muțenia președintelui Iohannis ascunde un joc politic de culise. Dacă lasă PSD să guverneze până la alegeri, șansele unei victorii a PNL  în 2016 devin practic nule, iar președintele riscă să devină un fel de mazetă fără putere și fără autoritate, ușor de înlăturat în 2019. În plus, ceea este mult mai grav, nimeni nu garantează că PSD, regrupat sub comanda generalului Oprea, nu va continua asaltul asupra statului de drept și DNA. Deocamdată Moș Teacă agită stindardul statului de drept, dar putem să-l credem pe cuvânt că s-a convertit în combatant anti-corupție? Pe cuvânt nu, dar pe un eventual dosar, da. Altfel ar însemna că este singurul politician curat dintr-o coaliție de dalmațieni. Dacă un asemenea dosar există, atunci s-ar putea ca UNPR să părăsească actuala coaliție și să se alieze cu PNL pentru a forma un nou guvern, acceptându-l chiar pe Cătălin Predoiu ca premier și negociind la sânge pentru sine ministere și alte poziții importante. Probabil că este singura alternativă posibilă pentru Klaus Iohannis și incapabilul său partid, PNL. Deși pentru noi această soluție este o broască râioasă greu de înghițit, pentru PNL nu va fi atât de greu – doar au fost parteneri cu UNPR – unii în timpul guvernării Boc, alții în USL. Iată o nouă expresie a mizeriei clasei politice românești.

Realist vorbind, nu ne putem dori altceva în contextul actualei coaliții majoritare. Sigur că ar fi de dorit alegeri anticipate, dar știm că ele sunt aproape imposibil de organizat în cadrul constituțional actual. Iar alegeri anticipate organizate de guvernul PSD-ALDE, cu Moș Teacă la Interne, pot da un rezultat care ar surprinde în mod neplăcut orice imaginație. Ceea ce ridică o nouă problemă: poate un eventual guvern  Predoiu să-și permită să-l mențină la MAI pe imponderabilul Oprea, care dorește de fapt să devină liderul Stângii și să preia PSD, nu să susțină democrația liberală în România? Iată o problemă greu de rezolvat, ale cărei date cred că se negociază intens în culisele de la Cotroceni.

Tot ce am făcut în paragrafele de mai sus a fost să schițez calcule politice – nu strategii, nu proiecte de țară, nu viziuni politice. Doar calcule, din care singura rază de lumină nu poate fi decât înlăturarea de jure a lui Victor Ponta din funcția pe care nu o mai deține de facto și crearea unui culoar îngust pentru o schimbare de putere reală în 2016; o atenuare a dezastrului actual, fără a-i înlătura consecințele și rădăcinile, căci balaurul psd-ist are șapte capete, iar Făt Frumos nu există. Suntem reduși la calcule de acest fel pentru că acestea sunt partidele cu care avem de a face: corupte, putrede, cinice, rupte de societate, prea puțin preocupate de binele public.  Cu alte cuvinte, pentru că nu există o alternativă politică reală, un partid care să nu fie produsul „sistemului ticăloșit”, ci anti-sistem ticăloșit. Dar într-un organism mâncat de metastazele puterii politice instituite și definite de PSD de 25 de ani, unde am putea găsi un organ sănătos? Iată de ce vorbim de fapt doar despre niște opțiuni politice limitate, dictate de lipsa de alternativă la care ne-a condamnat clasa politică generată de PSD și de emulii săi, adică toate partidele politice parlamentare.

Această lipsă de alternativă, percepută fie și intuitiv de cetățeni, explică probabil și apatia față de o situație care ar fi intolerabilă într-o democrație serioasă. Președintele Iohannis pare mulțumit cu această apatie, care îi permite, în primă instanță, să opereze din umbră. Poate că îi și convine ca PSD să se compromită tot mai mult, pe zi ce trece, susținând un premier care a devenit personaj de bâlci și perpetuând o manea politică. Poate că nu vrea să fie perceput ca demolatorul unui partid validat de alegeri democratice și preferă să-l lase să se distrugă singur. Sunt calcule ușor de făcut și de înțeles. Ceea ce uită domnul Iohannis este însă că nu numai PSD se erodează, ci și credibilitatea instituțiilor statului și chiar și a președinției. Cetățenii au nevoie de un reper moral care să dea o direcție țării. Ideile, valorile și principiile nu pot fi înlocuite de calcule. Doar ideile, principiile și valorile dau legitimitate și substanță unei ordini democratice, care, în esența ei, este mult mai mult decât o luptă pentru putere. Or la acest capitol domnul Iohannis eșuează – nu numai pentru că nu știe să comunice, ci pentru că nu vrea să comunice. Iar cetățenii se simt, pe bună dreptate, disprețuiți, cu excepția unui mic grup de adepți, care ne repetă tot timpul că președintele „tace și face”, fără a ne explica și ce face el, de fapt. Or comunicarea cu cetățenii face parte din fișa postului unui președinte ales prin votul direct al cetățenilor, nu de partidele din Parlament. Din cauza lipsei de comunicare a Cotrocenilor cu națiunea se ajunge la suspiciunea că domnul Iohannis este complice cu Victor Ponta, din moment ce nu a sancționat public faptul că premierul a încălcat o hotărâre CSAT plecând la tratament în străinătate din proprie inițiativă. Cum își va recâștiga el credibilitatea dacă nu cere o anchetă a CSAT în cazul plecării din țară a premierului-fantomă? De ce, în fond, acordă un răgaz atât de mare PSD ca să se reorganizeze, fie și în tranșee?

Nu am răspunsuri la aceste întrebări. Din păcate, în privința președintelui, nu avem nici opțiuni, nici alternative, deocamdată.

Nu mă număr însă printre cei care susțin apatia și je-m’en-fichisme-ul când este vorba de țara mea. Mă irită sastisirea unora și altora față de spațiul public din care spiritul public a dispărut, cum bine spune Horia Roman Patapievici, deși înțeleg că ea este justificată de spectacolul jalnic al televiziunilor. Nu avem unde fugi de acasă; nu putem transforma cultura în insulă de refugiu. Trebuie s-o integrăm și s-o impunem în cetate.

Nu pot renunța la valorile și principiile democrației liberale, chiar dacă preferințele mele politice se îndreaptă spre varianta unui conservatorism de tipul „one nation Tory” pe care nu-l văd reprezentat în țară decât de site-ul In linie dreaptă și de Ioan Stanomir. Nu țin să fiu de partea majorității cu orice preț. Uneori, majoritatea cuprinde și partea pe care mă situez, cum s-a întâmplat în 1996, 2004, 2009 și 2014. Dacă nu vine, regret că nu am putut fi convingătoare, dar nu mă duc după ea cu orice preț. În consecință, nu cred că avem dreptul să abandonăm lupta pentru eradicarea din viața publică a PSD, ca partid generator de corupție și fărădelege. Iar dacă putem cuceri o bucățică de teritoriu cu un nenorocit de guvern de coaliție PNL-UNPR condus de Cătălin Predoiu, trebuie să ne batem pentru ea, în speranța că va face o breșă, câte de mică, într-un sistem aflat în putrefacție, ne va da o gură de oxigen și va deschide eventual calea pentru o reconstrucție a spațiului politic. După cum vedeți, nu-mi fac iluzii, dar nici nu depun armele.

ASCENSIUNEA LUI VICTOR PONTA TREBUIE OPRITĂ – SAU UMBRA LUI PUTIN LA COTROCENI

Pentru a înțelege mai bine ce ne pregătește PSD în eventualitatea în care Victor Ponta va câștiga președinția să ne uităm puțin peste gard, la țara „vecină și prietenă” Ungaria: Financial Times anunța azi dimineață că Budapesta ignoră opoziția Bruxelles-ului față de proiectul rusesc South Stream, neavând nici o jenă să fie considerată o cârtiță a Kremlinului în interiorul UE și NATO. Americanii au pus deja un grup de apropiați ai premierului Viktor Orban pe o listă neagră, după ce Ungaria a fost singura țară UE care a criticat sacncțiunile la adresa Rusiei, dar premierului maghiar nici că-i pasă. Potrivit unor politologi și jurnaliști maghiari și europeni, raționamentul său este simplu: profită economic de Rusia, cu care are afinități ideologice în direcția înlocuirii democrației liberale cu „altceva”, calculând că nici UE, nici NATO, nu își permit să excludă Ungaria.  În baza aceluiași raționament legile sale atacă fără jenă fundamentele democrației ungare – de la statul de drept la cultură și internet. Vladimir Putin, cel care tocmai a declarat că duritatea lui Stalin – călăul propriului său popor – a fost indispensabilă pentru câștigarea celui de-al doilea război mondial, se simte probabil foarte bine cu acest succes obținut într-un stat NATO și așteaptă cu interes cadoul pe care PSD i-l va oferi – dacă îl lăsăm – pe 16 noiembrie.

De altfel metodele lui Putin sunt aplicate deja în România. Televiziunile sunt controlate în totalitate de oamenii puterii și nu sunt altceva decât mijloace de propagandă deșănțată, care nu mai au nici o legătură cu jurnalismul autentic. Dau numai exemplul „vilei” atribuite de televiziunea lui Ghiță părinților lui Klaus Johannis în Germania, deși realitatea este că oamenii ocupă un apartament cu chirie la mansardă. Voi fi având eu dubii cu privire la autenticitatea convingerilor democratice ale domnului Johannis, dar asta nu înseamnă că suport minciuna și propaganda dementă a PSD, UNPR și PC. La fel se comportă și mass media din Rusia, exemplul cel mai recent fiind conflictul din Ukraina.

Ca și Putin, Ponta și PSD se aliază cu forțele naționaliste extremiste, ca PRM, exaltă retorica patriotardă – „mândru că sunt român” – și cultivă primitiv temerile privind „vânzarea Ardealului” de către Johannis. Filonul putinist este puternic, ca și tema conflictului etnic, pe care Kremlinul o alimentează în România indirect. Nu vi se pare ciudat că marele român Victor Ponta nu spune nimic despre proiectul UDMR privind autonomia Ținutului Secuiesc, deși tensiunile pe care acest proiect le va genera sunt imense? Dar exact asta vrea și Kremlinul: tensiuni interetnice în România, pentru a slăbi și destabiliza o țară membră în NATO și UE.

Ca și în Rusia lui Putin, pentru PSD și Victor Ponta toți cei care nu sunt înregimentați sub drapelul puterii sunt dușmani – în primul rând românii dinafara granițelor, despre care se știe că nu votează cu PSD. De aceea procedura lor de vot trebuie complicată inutil (există deja prevederi legale care pedepsesc votul multiplu, nu este nevoie de o declarație pe proprie răspundere), și condițiile în care votează trebuie să-i determine să nu mai bată drumul la ambasadele României. Ulterior, ministrul de externe și adjunctul său responsabil pentru diaspora au încercat să acrediteze teoria fantasmagorică potrivit căreia dificultățile din ziua votului s-ar fi datorat unor grupuri de provocatori, recrutați – ce să vezi! – din rândurile susținătorilor ACL. Teoria pare a fi tradusă direct dintr-un manual rusesc/sovietic al dezinformării și diversiunii.

Așa cum  Vladimir Putin nu a avut nici o jenă să-l întemnițeze pe omul de afaceri Mihail Hodorkovski în momentul în care acesta amenința să-i devină adversar politic, nici Victor Ponta nu are nici o jenă să trimită corpul de control la Sibiu, orașul unde este primar Klaus Johannis, ca să investigheze, tocmai acum, neregulli ce s-ar fi produs în 2010. Sigur că nu am ajuns la întemnițarea adversarului, dar spiritul acțiunii este același și…aveți puțintică răbdare.

Ceea ce  vreau să spun este că toate libertățile și drepturile noastre civice sunt amenințate brutal și fără perdea de PSD, un partid populat de baroni penali, care abia așteaptă să pună mâna pe președinția pentru a anula toate reformele care au abătut rigorile legii asupra ilegalităților și abuzurilor pe care le comit liderii săi de 25 de ani. Pentru aceasta au nevoie desigur de un electorat imbecilizat și amoral, manipulat și manipulabil printr- un aparat de propagandă mincinoasă.

În sfârșit, aflăm în ultimele zile cu oroare despre listele suplimentare dubioase și turismul electoral intens în zona de sud a țării, peste care împărățește Liviu Dragnea, și ne amintim că în Rusia lui Putin nu a existat nici un rând de alegeri care să nu fi fost viciat de proceduri asemănătoare. A propos, de unde știe Liviu Dragnea cu cine au votat cei înscriși pe listele suplimentare, dacă votul este secret? Măsluirea votului, direct și indirect, este o procedură standard a regimurilor autoritare care vor să mențină doar aparențele unei democrații.

Uitați-vă deci bine la ce se întâmplă la noi și în vecinătatea noastră și veți simți frigul siberian al dictaturii de partid, veți vedea umbra lui Vladimir Putin rânjind la Kremlin – căci Victor Ponta i-a preluat nu numai spiritul și metodele, ci și stilul de exprimare brutal și golănesc.

Nu vă lăsați păcăliți de cei care spun că Victor Ponta nu va putea să-i înfrunte pe americani. Va putea și o va face. Poate că îl va numi pe George Maior premier ca să-i convingă că este fidel cauzei euro-atlantice, dar partidul său nu-l va lăsa pe domnul Maior să guverneze după principii corecte, nici să protejeze și să susțină DNA în operațiunea de destructurare a statului mafiot. Este împotrive intereselor PSD să facă acest lucru, deci vor încerca din nou să păcălească Occidentul.

Suntem deci pe marginea prăpastiei și trebuie să ne trezim. Am în continuare unele dubii cu privire la Klaus Johannis, dar certitudinea cu privire la rolul malefic al PSD și al aliaților săi în istoria acestei țări și perspectiva demolării democrației în viitorul apropiat devine din zi în zi mai înspăimântătoare. Pentru binele nostru, al copiilor și al nepoților, și chiar pentru binele celor care votează tâmp și inconștient cu Victor Ponta fără să știe ce fac, ascensiunea lui Victor Ponta, ca și cea a lui Arturo Ui, trebuie oprită pe 16 noiembrie, iar PSD trebuie aruncat la groape de gunoi a istoriei – ca să nu transformăm România în pubela Europei. Ce altceva am fi, cu un gunoi pe post de președinte?

 

CE FEL DE OPOZITIE?

In ziua alegerilor locale, Nicoleta Savin, o jurnalista pe care o pretuiesc, a trimis pe internet un text in care ne chema la vot impotriva USL si justifica o serie de masuri politice luate de PDL. Interesant este ca nu ne-a indemnat sa-l votam pe Prigoana (nici nu aveam de gand!), ci pe Nicusor Dan (cum am si facut), si a citat exact acele paragrafe din articolul lui Dan Turturica pe care le-am selectat si eu pe FB.  Nu voi analiza lungul text al Nicoletei Savin, tocmai pentru ca este foarte lung. Voi spune insa clar de la bun inceput ca nu impartasesc decat partial opiniile exprimate in acest manifest, pentru ca nu ma pot identifica cu o retorica anti-capitalista si anti-privatizare.  Nu pot sa inteleg de ce e rau ca a fost privatizat turismul. Eu cred, dimpotriva, ca este foarte bine. Cred de asemenea ca si companiile de stat trebuie privatizate, pentru ca nu fac altceva decat sa-i imbogateasca pe bani publici (adica ai nostri) pe baietii destepti din toate domeniile. Statul are destule intrumente prin care poate apara interesele cetatenilor si bugetul de stat, dar nu le foloseste. Mentinerea companiilor in proprietate de stat este in tot cazul   cea mai rea solutie, de care nu beneficiaza decat clientela politica a celor aflati la putere.

Pentru mine textul ridica insa o problema de fond: ce fel de opozitie practicam? O opozitie indreptata pur si simplu impotriva USL cu liderii sai reali Ion Iliescu si Dan Voiculescu, dublati de liderii sai de parada Victor Ponta si Crin Antonescu, sau o opozitie bazata pe principii, valori si adevar? Sa sustinem PDL doar pentru ca este putin mai putin rau decat USL si se declara de dreapta, desi a practicat clientelismul si coruptia, sau o forta politica promotoare a unor principii democratice autentice si sustinuta de personaje credibile?  Sigur ca nu avem acum o astfel de forta, dar la fel de sigur este ca argumentul „raului celui mai mic” nu mai tine. Avem nevoie de angajamente politice clare  - nu de seminarii teoretice pe banii fundatiilor straine – de optiuni politice si economice si de politicieni care au dovedit ca nu fac compromisuri majore pe principii. Sa ne amintim de Corneliu Coposu, care declarase „negociem orice, inafara de principii”.

Asa cum a demonstrat miscarea Carta 77 din Cehoslovaia, comunismul s-a prabusit in Europa pentru ca oamenii – mai intai o parte si apoi tot mai multi – au refuzat sa mai traiasca in minicuna.  Nici noi nu mai trebuie s-o facem, si trebuie sa incepem prin a refuza minciunile, compromisurile si jumatatile de adevar pe care ni le servesc partidele parlamentare, de la USL la UDMR trecand prin PDL si fara a exclude UNPR.  De PP nici nu este cazul sa vorbesc aici, deocamdata.

In 2004 PDL si Alianta D.A. a fost intr-adevar o speranta, dupa abominabila guvernare Nastase care ne-a inscris in UE la capitolul corupti. In 2008, dupa despartirea dureroasa de PNL, care a preferat alianta mult mai practica cu PSD, PDL ramasese ultimul bastion al opozitiei la PSD si de aceea a primit cele mai multe mandate in Parlament. Din pacate – nevoit sau voit – a ales sa guverneze cu PSD in dezastruoasul an 2009, apoi in 2010 cu UNPR si UDMR. Guvernarea intr-o perioada de criza l-a erodat, dar a scos la iveala si contradictiile sale interne:  faptul ca a sustinut reformele (in special in educatie) doar de frica lui Traian Basescu, nu din convingere, incapacitatea de a gasi solutii de fond la problemele generate de criza economica, luptele dintre tabere, rezistenta la reforma interna, toleranta fata de corupti – vezi cazul Boldea, printre altele –  conflictul dintre spiritele liberale si vechiul fond FSN-ist. Mai grav este insa ca PDL nu s-a deschis catre societate si a ramas un cerc inchis al vechilor cadre si al acolitilor sau copiilor lor.  Monica Macovei, Cristian Preda, Teodor Baconschi, etc. au fost primiti datorita presiunilor lui Traian Basescu si au ramas neasimilati. Intelectualii au facut si ei pasi inapoi, ceea ce nu este resimtit ca o pierdere de catre activistii partidului care si asa nu-i suportau, caci fondul FSN-ist este profund anti-intelectual.  Iar la capitolul „comunicare” PDL a fost absolut catastrofal exact atunci cand ar fi trebut sa fie magistral.

Daca se gandeste sa redevina principalul partid de opozitie, PDL trebuie sa se reinventeze profund, nu de fatada, sa adopte criteriile de integritate in viata interna si viata publica, sa nu mai accepte scursorile altor partide, sa puna in aplicare un program cu adevarat de dreapta, in care sa si creada si de la care sa nu se abata. Dar mai ales trebuie sa-si faca ordine in cadre, sa gaseasca lideri care sa poata exprima un mesaj principial autentic si puternic. Astazi nici macar nu are cine sa vorbeasca in  numele lui daca nu vine Monica Macovei de la Bruxelles – caci pe Cristian Preda l-a redus la tacere dupa ce mai intai a vrut sa-l excluda.  MRU nu poate vorbi in numele PDL, pentru ca nu-l reprezinta si, pe de alta parte, pentru ca nici el nu ne-a convins ca are valori solide. Cine este cu adevarat liberal nu scoate din lege restitutia in natura a proprietatilor.

Ma indoiesc ca PDL are in adancul fiintei sale capacitatea de a se reinventa.  Suspectez – sa dea Domnul sa ma insel! – ca dupa alegerile locale va urma o serie de acuzatii reciproce si o campanie pentru executarea vinovatilor de eventualele esecuri. Vinovatii trebuie executati politic dar nu este suficient. Daca totul se va limita la inlocuirea lui Emil Boc cu Vasile Blaga – marele adversar al reformelor Monicai Macovei – atunci este cazul sa cautam in alta parte o opozitie pe care s-o sustinem. Poate ca Noua Republica a meritat mai multa atentie decat i-am acordat, de pilda.

In tot cazul, nu avem nevoie de o opozitie de conjunctura, injghebata de tot felul de consilieri si „experti” bine platiti de unii si de altii. Orice decizie am lua insa trebuie sa aibe la baza intransigenta fata de principiile democratiei si ale economiei de piata corect reglementate. Daca noi, cetatenii, nu le vom cere imperativ, nu le vom avea niciodata. Daca ne vom lasa atrasi de toti iepurii scosi din joben de grupurile de interese ascunse in spatele televiziunilor si trusturilor de presa atunci nu vom iesi niciodata din marasmul spiritual si valoric in care ne aflam.  Nu stiu de ce, desi nu am nici un element concret, indraznesc totusi sa sper ca vom iesi!