JOCURILE GENERALULUI OPREA ȘI INTERESUL NAȚIONAL

Pentru că refuz să-mi trădez condiția de „trestie gânditoare” (roseau pensant), am încercat și eu să descifrez sensul mișcărilor contradictorii ale generalului Oprea pe eșichierul politic dâmbovițean. De câteva zile toată lumea se întreabă de ce s-a convertit brusc acest personaj cel puțin controversat la democrația liberală care are drept stâlp de susținere statul de drept, cum de face declarații care lovesc – indirect dar sigur – chiar în cel pe care afirmă cu tărie că-l sprijină, și anume în Victor Ponta. Căci ce altceva pot fi declarația de susținere a Laurei Codruța Kovesi pentru un nou mandat la conducerea DNA și amenințarea cu retragerea din coaliția de guvernare dacă modificările legislației penale nu vor fi abandonate?

Nimeni nu crede în sinceritatea acestei „convertiri”, care vine prea târziu pentru a fi credibilă și nu a fost anunțată de nici una din acțiunile și declarațiile anterioare ale actualului vice-premier. Admit că, în timpul guvernului Boc, partidul pe care îl conduce, UNPR, a sprijinit în Parlament reforma justiției așa cum a susținut-o Traian Băsescu. Tot el însă l-a trădat pe președinte în 2012 fără nici o remușcare. Deci nu trebuie să căutăm resorturile acțiunii sale în sfera principiilor, ci a calculelor politice de conjunctură.  Care ar fi așadar calculele pe care le putem ghici în spatele acțiunilor din ultima vreme ale generalului Oprea? Fără a avea acces la meandrele gândirii liderului UNPR, deduc că este vorba nu atât de o inițiativă a sa proprie, ci de un efort a unui segment din actuala coaliție de guvernare de a-și salva poziția dominantă în fața degringoladei pe care o poate declanșa ancheta DNA în cazul Ponta, privită ca punct culminant al campaniei anti-corupție din ultimii ani. Este clar că Victor Ponta nu poate continua să conducă guvernul dacă este chemat frecvent la DNA pentru a da socoteală pentru faptele sale din perioada cârdășiei cu Dan Șova. Este deci necesar ca PSD să scape de el ca să supraviețuiască, fie și într-o formulă restrânsă, impusă tot de rigorile justiției. Metoda modificării legislației penale, menită să întoarcă ceasul istoriei înapoi la momentul „Rodica Stănoiu” nu rezistă presiunii externe, din partea UE și a NATO. Nu uitați că toate încercările de a acționa în această direcție au fost stopate în ultimul moment; așa s-a întâmplat și acum, când modificările propuse de PSD pentru a-i paraliza pe procurori au fost amânate pentru sesiunea din toamnă, deși parlamentarii puterii erau nerăbdători să le adopte înainte de vacanța de vară. Nu cred că decizia amânării a fost luată în urma amenințărilor generalului Oprea cu retragerea sprijinului politic, ci în urma unor demersuri discrete dar ferme din partea aliaților occidentali, care știu cum să pună presiune pe o țară care are nevoie de condiții favorabile de creditare pentru a-și acoperi salariile bugetarilor și pensiile. Cred că generalul Oprea s-a folosit de acest moment, probabil fiind bine consiliat, pentru a se legitima ca garant al independenție justiției.

În consecință, generalul Oprea spune acum exact ce vor să audă UE și NATO pentru că dorește să-și legitimeze partidul ca partener de negociere în eventualitatea prăbușirii, fie și controlate, a PSD. Generalul știe bine că PNL nu este de fapt un partener credibil pentru Occident, mai ales că „vechiul” PNL, când se afla la guvernare, a încercat să retragă forțele românești din Irak iar președinteel Iohannis a fost – și a rămas – destul de indulgent față de Moscova. El însă nu a fost niciodată suspectat de afinități putiniene, fiind un produs eminamente local. Această tentativă de legitimare în ochii partenerilor externi poate facilita pe plan intern o preluare a psd-iștilor care nu doresc să renunțe la putere de dragul lui Ponta, sau chiar o preluare a conducerii unui nou partid, rezultat din fuziunea PSD-UNPR, fuziune despre care s-a mai vorbit în trecut. Nu știm dacă generalul Oprea se visează pe sine viitor premier sau pregătește terenul pentru altcineva, poate un personaj cu altă anvergură intelectuală și alt nivel de credibilitate internațională. În nici un caz nu cred că recentele lui mișcări au fost gândite de el; cred că i-au fost inspirate, chiar dictate, de alți actori. Dacă ne uităm atent în trecutul său, observăm, în perioada guvernului Boc, o prietenie accentuată cu Elena Udrea, care la rândul ei era în bune relații cu directorul SRI de atunci, George Maior, pe care și generalul îl apreciază și care trebuia să plece ambasador la Washington dar încă nu a plecat. Într-un scenariu anunțat de Victor Ponta, George Maior ar fi devenit premier în cazul victoriei domnului Ponta la prezidențiale. Oare să fie întâmplătoare atacurile doamnei Udrea la adresa lui Cătălin Predoiu, singurul politician decent al momentului, desemnat premier în umbră de PNL? Nu cred, cum sigur nu au fost întîmplătoare nici apărarea lui George Maior, cu care se întâlnea în timpul campaniei, nici atacurile ei la adresa lui Florian Coldea, adjunctul supraviețuitor al domnului Maior la SRI.

Jocurile sunt în tot cazul ascunse și complicate. S-ar putea ca domnul Maior să devină brusc singura candidatură valabilă a actualei coaliții în cazul ieșirii din scenă a lui Victor Ponta – din motive medicale, desigur. Occidentul ar fi, într-un fel,    constrâns să-l accepte; majoritatea parlamentară l-ar vota ca pe ultima șansă de a rămâne la putere, uitând că și el a sprijinit DNA; iar noi, alegătorii și contribuabilii, nu am avea nici un cuvânt de spus. Nu știu dacă așa se vor desfășura evenimentele, dar am destule indicii ca să cred că intenția unei astfel de evoluții există, iar informațiile cu privire la o posibilă fuziune PLR-PC, menită să coalizeze grupusculele care se pretind de dreapta din fostul USL, sugerează că pe scena politică se operează acum regrupări importante.  Sigur, poate contează și cum vede lucrurile președintele Iohannis, care nu este un fan al lui George Maior. În această privință însă, cred că președintele va vedea ceea ce îi vor spune să vadă cei mai puternici decât el.

Va fi această mișcare, dacă se va concretiza, în interesul național – cel mult invocat de Gabriel Oprea? Doar în măsura în care interesul unei țări poate fi servit de personaje dubioase și partide compromise – adică de ciori vopsite. Noi nu avem partide autentice, ci doar triburi, care-și negociază teritorii și se bat pentru accesul la resurse. O alternativă reală nu există, iar societatea civilă, așa cum a existat la începutul anilor 90, este moartă. Din când în când, fantoma ei mai trimite în spațiul virtual câte un comunicat revoltat de care nimeni nu ține seama, nici măcar șeful statului – de care de asemenea nu mai ține seama multă lume.  În cazul scandalului recent legat de dosarul penal al lui Victor Ponta și de tentativele de modificare a legislației penale, fantoma societății civile a uitat să ne viziteze.

Poate că am prezentat un tablou prea sumbru. Unde este speranța, îmi veți spune? Iar eu voi răspunde că, atâta vreme cât puterea de la București nu se poate rupe de Occident, cum ar dori ea în fundul sufletului ei mic, negru și hrăpăreț, mai avem o șansă să nu ne prăbușim, fie și grație unor penibile compromisuri și expediente. În privința speranței autentice în regenerarea noastră morală și politică, mărturisesc că rămân sceptică până în momentul în care vom vedea că există forțe interne viguroase – în societate și în politică – decise și convinse să susțină un astfel de reviriment. Dar acum este dimineața, ziua este mohorâtă și reveriile total inoportune.

UN PREMIER PENTRU LINIȘTEA NOASTRĂ?

Nici nu se terminase bine numărătoarea voturilor din primul tur de scrutin al prezidențialelor că Victor Ponta se și grăbea să lanseze o nouă diversiune anunțând trei variante pentru funcția de premier, care ar fi vacantată în urma victoriei sale în al doilea tur de scrutin: Călin Popescu Tăriceanu, Florin Georgescu sau George Maior.

Aș observa mai întâi că nu va fi la latitudinea sa să desemneze viitorul premier, ci la latitudinea viitoarei conduceri a PSD, din care domnul Ponta nu va mai face parte, dacă va câștiga pe 16 noiembrie. Nu trebuie să uităm că acest partid, acest un cancer politic pe trupul României, liderul necontestat al majorității parlamentare, va avea un rol esențial în tot ceea ce se va decide de acum înainte, astfel încât anunțul lui Victor Ponta privind viitorul premier trebuie privit strict ca o manevră politică și nimic mai mult, căci nimeni nu știe ce se va întâmpla în PSD după alegerile din 16 noiembrie și mai ales după încheierea mandatului lui Traian Băsescu pe 21 decembrie.

Ce urmărește deci domnul Ponta cu selecția mai sus pomenită? Țintele sunt multiple, în funcție de candidat. Lansarea numelui lui Călin Popescu Tăriceanu, cel care a lăsat țara cu un deficit bugetar de 8%, este un cântec de sirenă menit să-i atragă înapoi în USL pe liberalii care au mai rămas în PNL, alături de Klaus Johannis. Răsplata trădării ar fi accesul neîngrădit la resursele bugetului de stat. Se știe deja că pnl-iștii nu au manifestat prea multă tragere de inimă în primul tur de scrutin, fiind mai mult cu ochii ațintiți spre perspectivele promise de CPT decât spre campania actualului lor lider. Acum ar trebui să dezerteze definitiv, știută fiind duplicitatea funciară a acestui partid cu nume istoric și apucături contemporane. După ce se va vedea la Cotroceni, Victor Ponta poate foarte bine să găsească un pretext pentru a nu-l mai numi pe domnul Tăriceanu, mai ales că  PSD nu a promis oficial nimic în acest sens.
Mai interesantă este propunerea lui George Maior ca posibil viitor premier, căci domnul Maior este un euro-atlantist convins și bine pregătit și s-a distins prin sprijinul acordat de SRI anchetelor realizate de DNA. Chapeau! Ar trebui deci să credem că tocmai pentru aceste merite l-ar fi selectat și Victor Ponta, nu-i așa? Sigur că nu. Mai degrabă domnul Ponta încearcă să împuște doi iepuri: să convingă electoratul nehotărât dar simpatizant al DNA că anchetele anti-corupție vor continua și să-și asigure partenerii din NATO și UE că nu va vinde țara nici rușilor, nici chinezilor, ci va fi (brusc!) atașat cauzei și valorilor euro-atlantice.

Deși George Maior este un personaj căruia nu-i putem deocamdată reproșa nimic, numirea sa în funcția de premier ar produce efecte contrare celor pe care dorește să le sugereze Victor Ponta. În primul rând, am pierde un director al SRI care a sprijinit eforturile anticorupție și a menținut neutralitatea politică a serviciului. Victor Ponta, devenit președinte, va numi un înlocuitor și, judecând după toate numirile lui de până acum, nu cred în ruptul capului că va face o numire de același calibru.  Dacă a putut s-o numească pe Ioana Petrescu în postul-cheie de ministru de finanțe, este în stare de orice nenorocire. În nici un caz nu cred că un director al SRI numit de Victor Ponta va mai sprijini la fel de eficient anchetele DNA și nu va folosi informațiile la care are acces în scopuri politice. Iar George Maior nu va putea face mare lucru în sprijinul doamnei Kovesi și al colegilor ei.

În al doilea rând, domnul Maior ar fi numit într-un post în care are prea puține atribuții de politică externă, lăsându-i mână liberă lui Victor Ponta să-și urmeze tendința naturală de apropiere față de regimurile nedemocratice și ostile valorilor europene în fruntea cărora se află desigur Kremlinul lui Vladimir Putin.

În al treilea rând, ar trebui să ne amintim că George Maior are nevoie de votul majorității parlamentare pentru a deveni premier, iar acest vot nu va fi dat de parlamentarii aserviți baronilor penali pentru sprijinul pe care SRI l-a acordat DNA și pentru fermitatea convingerilor euro-atlantice ale domnului Maior, ci se va negocia contra imunități și schimbări legislative menite să anihileze lupta anti-corupție. Este simplist să crezi că baronii se vor speria de tăvălugul DNA și nu vor mai fi luați în seamnă de parlamentari: după cum s-a văzut în primul tur, frica de DNA și de justiție i-a mobilizat mult prea bine pentru a-i oferi lui Victor Ponta un scor peste așteptări, în speranța că-i va scăpa de rigorile legii. În plus, chiar dacă l-ar accepta PSD pe domnul Maior, ar putea domnul Maior să accepte o echipă guvernamentală dictată de PSD-UNPR-PC fără să se compromită? Bineînțeles că nu – iar PSD și aliații săi nu au nici un  motiv să voteze un eventual guvern de tehnocrați, care i s-ar potrivi domnului Maior.

În concluzie, atâta vreme cât PSD și aliații săi – la care adăugăm, mai nou, și PRM – controlează Parlamentul, nici un premier propus de Victor Ponta nu ne poate asigura că statul de drept nu va fi demontat și reformele democratice nu vor fi anulate în mod sălbatic. Nu avem deci nevoie de Victor Ponta președinte, indiferent ce poezii ne recită despre viitorul premier.

În varianta victoriei lui Klaus Johannis, măcar am fi asigurați că George Maior rămâne la SRI și continuă să sprijine anchetele DNA, iar guvernul Ponta – căci domnul Johannis nu are nici o pârghie constituțională să schimbe premierul – se va eroda serios până în 2016 sub impactul propriei incompetenței și propriei corupții. Între timp, expandarea sa într-un partid-stat ar fi contracarată de prezența unui președinte a cărui legitimitate derivă din votul anti-PSD – deci anti-impostură, anti-incompetență și anti-corupție. Nu am devenit peste noapte fan Johannis, dar, pentru motivele pe care le-am expus, cred că lupta pentru salvarea reformelor nu are nici o șansă dacă Victor Ponta ajunge președinte. În plus, Monica Macovei și GDS, care a lansat un Apel către nehotărâți, cerându-le să iasă la vot pentru apărarea democrației și a statului de drept, ca și declarațiile recente ale domnului Johannis, m-au convins că nu avem altă alternativă decât să-l votăm. Sigur, este exasperant să votezi tot timpul răul cel mai mic, dar noi suntem deja pe marginea prăpastiei, iar perspectiva prăbușirii în abis este chiar înspăimântătoare.  Să votăm deci cu capul limpede, cu sânge rece și cu hotărâre împotriva lui Victor Ponta.

CU TRISTETE DAR FARA REGRETE

Comparand amploarea pe care posturile de televiziune mogulesti au dat-o aniversarii unui an de la izbucnirea manifestatiilor de protest din Piata Universitatii cu modul in care a fost marcata implinirea a 23 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 ai zice ca primele au avut o importanta mult mai mare decat cele din urma.  Este de inteles, caci pentru USL evenimentele din ianuarie 2011 au reprezentat un moment re-fondator, in spiritul partidului italian numit Rifondazione communista – caci am ajuns, la capatul unui an complicat si marcat de lovituri politice sub centura (USL) si de tradari (PDL) pe mainile unei mafii cu discurs stangist. Nu voi spune ca am ajuns pe mana stangii, pentru ca eu cred ca in Europa exista si o stanga onorabila, care insa nu este reprezentata in Romania, cum de altfel nici dreapta onorabila nu are un partid autentic in tara noastra, ci doar un partid care se preface a avea aceasta orientare.

Din toate gesturile care au marcat aniversarea unui an de la manifestatiile din ianuarie 2011 retin, din motive lesne de inteles, remarcile senatorului USL Gabriela Firea, fosta jurnalista  in trustul Intact.  Doamna Firea se plangea de modul in care TVR a reflectat atunci protestele.  Ca fosta angajata a familiei Voiculescu are si de ce sa se planga, de vreme ce TVR nu a adoptat versiunea USL a faptelor, ci a relatat ceea ce se vedea pe teren: mult mai putini demonstranti decat urlau Antenele si Realitatea ca ar fi fost, acte de provocare la adresa jandarmilor, manipularea politica a intregii actiuni.   Pentru ca TVR nu s-a aliniat atunci la propaganda USL, echipele sale au fost agresate fizic si verbal.  Ulterior TVR Info a fost prima victima a schimbarii de putere, alaturide TVR Cultural.  A ramas in schimb neclintit TVR3!

Principalele ONG care se lauda ca monitorizeaza activitatea mass media nu au spus nimic atunci si nu spun nimic nici acum despre prestatia TVR.  Nici cele cateva organizatii civice care au mentinut o distanta decenta fata de protestele din piata nu au vazut atunci ca era vorba de inceputul unei lovituri de forta asupra televiziunii publice.  Nici unii, nici altii nu s-au scandalizat cand “societatea civila organizata” a colonelului Dogaru impreuna cu “revolutionarii” condusi de Dorin Lazar Maior, cel cu procesele de santaj, au luat cu asalt TVR cerand deschis schimbarea conducerii stirilor.  Si nimeni din societatea civila nu a fost deranjat cand PDG al TVR, Alexandru Lazescu, a ordonat transmiterea in direct a protestului si a declaratiilor insultatoare la adresa unor colegi ai sai, apoi i-a invitat pe domnii Dogaru si Maior in biroul sau, declarand ulterior  in direct ca a fost  “un exercitiu de normalitate”.  M-a surprins si atunci si nu inteleg nici acum de ce macar acele organizatii civice independente si decente nu au protestat fata de tentativa colonelului Dogaru de a confisca spatiul societatii civile.  Dimpotriva, toata lumea a tacut, unii pentru ca l-au subestimat, altii pentru ca probabil jucau in aceeasi echipa cu el.

A urmat neinspirata inlocuire a lui Emil Boc cu MRU si tradarea in masa a unor parlamentari pdl-isti (intamplator sau nu din tabara lui Vasile Blaga), a UNPR si a UDMR care au dus la instaurarea guvernului Ponta.  Scandalurile s-au tinut lant, ocupand 75% din timpul guvernantilor, dupa cum insusi premierul a spus-o.  Dementa suspendarii din vara ne-a facut de rasul lumii, iar rezultatul alegerilor din 9 decembrie ne-a intors la inceputul anilor 1990, in mare parte si datorita ineptiei si atitudinii non-combat a PDL.  Suntem martorii  unui asalt salbatic asupra justitiei, pentru ca – nu-i asa – ce i s-a intamplat lui Adrian Nastase nu trebuie sa i se mai intample nici unui usl-ist.  ANI si DNA sunt si ele in vizorul barbarilor politici din noul Parlament, exact asa cum a cerut colonelul Dogaru si cum s-a angajat USL printr-un protocol semnat de cei trei co-presedinti ai sai. Degeaba dau lectii de buna guvernare in presa personalitati academice din societatea civila.  Nici lui Gigi Becali, nici lui Victor Ponta nu le pasa de bunele practici europene, si cu atat mai putin preocupat de ele este Crin Antonescu.

In ceea ce ma priveste, avand in vedere ce a urmat, cred ca a fost mai bine ca am plecat atunci.  Je ne regrette rien/ni le bien, ni le mal.  As mai face insa o remarca: acum un an, Alexandru Lazescu, si nu numai el, imi cerea sa ma retrag pentru binele institutiei. Ma intreb acum, privind retrospectiv anul ce s-a scurs: oare institutiei ii merge mai bine? Judecand dupa audiente nu s-ar zice.  Dar cine mai judeca astazi dupa audiente? Sau, mai bine zis, mai judeca oare cineva?

DESPRE POLITICA SI CORUPTIE – SPECULATII DE WEEKEND

Nu m-am numarat niciodata printre adeptii diverselor teorii ale conspiratiei universale sau locale. Dar nici in coincidente nu cred, mai ales in politica. Constienta ca tot ce scriu va fi rastalmacit in fel si chip, nu ma pot abtine sa observ ca, pentru o institutie care nu face politica, DNA a reusit sa loveasca exact in centri nervosi ai PDL, adica in sefii unor organizatii puternice din Ardeal, fieful traditional al partidului condus de clujeanul Emil Boc. Ca bucuresteanca, ma amuz ca ardelenii, care stramba din nas cand aud de « sudisti », care s-au saturat de Romania  si se cred mai muncitori si mai corecti decat restul compatriotilor, sunt protagonistii unor scandaluri de coruptie demne de Vlasca si Teleorman, dar aici se incheie aceasta paranteza rautacioasa.

Coborata drept din Arta Razboiului lui Sun Tzu, recenta suita de anchete a DNA se concentreaza in mod vizibil asupra principalului partid de guvernamant, pe care este pe cale sa-l paralizeze. Nu ne deranjeaza, in principiu, pentru ca orice fapta de coruptie trebuie demascata si sanctionata, iar cazul Apostu este revoltator, ca si cazul Bian. Despre Brasov nu stim inca prea multe, pentru ca acolo este vorba de cercetari preliminare, dar suspiciunile sunt alimentate de modelul de administrare pe care il cunoastem cu totii. Si tocmai aceasta este problema : cunoastem acest model din experienta tuturor oraselor, comunelor si sectoarelor bucurestene, desi impresia care predomina in acest moment este ca, din toata coalitia de guvernare, PDL ar fi singurul corupt. UNPR este o colectie de violete de Parma, UDMR o gradina cu trandafiri de Damasc, iar in Moldova, Muntenia si Oltenia, primariile sunt ocupate de crini imaculati. Convingerea mea personala este insa ca nu exista primarie necorupta in toata Romania, inclusiv in Capitala. Unde sunt asadar ceilalti primari ? Cum se face ca Marian Vanghelie, de pilda, nu este atins nici macar cu o floare ? Oare pentru ca este prieten de taina cu UNPR?

Nu apar PDL, dar nici nu pot sa nu vad aceste discrepante, pentru care nu am o explicatie, dar o caut. Pot face o teorie, nu si o demonstratie, pornind de la putinele elemente din spatiul public.  Stim de pilda ca presedintele Basescu s-a declarat dezamagit de PDL si ca a afirmat despre pe cei anchetati de DNA ca au bagat banii din spagi in buzunarele proprii, nu in cele ale partidului. Partidul de altel se afla intr-o certa deriva, iar dupa alegerile din mai nu a produs nici o strategie, nici o idee, nici un program. Presedintele va fi sesizat inaintea celorlalti degringolada din interior si  – poate – a decis ca trebuie starpit raul si salvat ce mai e de salvat – daca mai e. Pentru ca totusi guvernul trebuie sa functioneze, mai ales pe timp de criza, si are nevoie de o coalitie parlamentara care sa-l sustina, celelalte partide ale coalitiei sunt (deocamdata ?) crutate. In acest scenariu, PDL fie se reformeaza cu adevarat si se salveaza de la disparitie la urmatoarele alegeri, fie va fi inlocuit, partial, de o noua constructie politica, la care lucreaza din umbra Sebastian Lazaroiu. Presedintele nu si-a ascuns simpatia pentru aceasta directie de actiune, desi a exprimat-o rezervat. Vom observa ca noua constructie are sanse doar daca vechea constructie a PDL se naruie si terenul este (aproape) gol. In sfarsit, ducand aceasta speculatie mai departe, ne putem intreba daca este vorba despre o strategie de reforma, sau despre o strategie de supravietuire politica a taberei care se defineste prin opozitie fata de USL si prin loialitate fata de seful statului. Indraznesc sa cred ca este vorba de o strategie care prevede exact atata reforma  cat este nevoie pentru supravietuire – nici un miligram in plus !

Si uite asa, ca tot romanul, am emis si eu o explicatie ipotetica pentru evenimentele politico-judiciare recente. Nu stiu cat este adevarata, dar trebuie sa recunoasteti ca este macar o constructie coerenta !