CIOARA VOPSITĂ

Nu știu cine își mai amintește de zilele romantice din ianuarie-februarie 1990, când studenții afișaseră pe toți stâlpii de pe Bd. Lascăr Catargiu (Ana Ipătescu) desene cu o cioară de pe care curgea vopseaua. Era clar o reprezentare grafică a FSN, formațiune ce tocmai anunțase că va candida în alegeri după ce promisese că nu o va face. Nici nu știau ei că și după 26 de ani cioara vopsită va rămâne emblematică pentru puterea politică din România: o cioară comunistă vopsită prost în culorile democrației. Nici măcar cei care au fost aleși pentru că se opuneau PSD nu au putut să se mențină la înălțimea așteptărilor electoratului pe toată durata mandatului/mandatelor. Cu Klaus Iohannis a fost însă cel mai simplu – la el cioara s-a văzut întotdeauna sub vopseaua aplicată grăbit între tururile de scrutin de la prezidențiale. Am scris despre apartenența sa vizibilă la oastea politică a lui Dan Voiculescu încă din august 2014, într-o postare intitulată Klaus, președintele lui Felix, redactată după ce candidatul Iohannis s-a eschivat cât a putut de la o poziție tranșantă față de condamnarea lui Dan Voiculescu în dosarul ICA și față de demonstrația organizată atunci de Antene în sprijinul patronului și soldată cu violențe împotriva jurnaliștilor. Ulterior scepticismul mi-a fost confirmat de refuzul lui Klaus Iohannis de a se delimita de tentativa de lovitură la adresa statului de drept din iulie 2012 și de prezența în echipa sa de campanie a lui Dan Mihalache, fost psd-ist migrat la PNL, probabil pentru a se asigura că agresivitatea anti-europeană și anti-americană a sistemului instituit de PSD va fi doar bine vopsită, nu abandonată, de orice „liberal” care va ajunge la putere, căci și atunci scriam că „marea schismă” din USL nu a fost decât o înscenare menită să ocupe spațiul opoziției cu un om al sistemului, bine  verificat de coaliția GRIVCO, și doar abil vopsit, ca să reprezinte speranța unei alternative la mult prea grobianul Ponta.

Nu l-am votat așadar pe Klaus Iohannis în necunoștință de cauză, ci pentru că am sperat că, ajuns la putere în al doilea tur de scrutin cu voturile alegătorilor Monicăi Macovei și ale altor cetățeni dezgustați de „sistemul ticăloșit”, va înțelege să se reorienteze politic, eventual și sub influența aliaților occidentali.  Plini de încredere în zorii unei noi ere politice, după victoria domnului Iohannis, mai mulți membri ai GDS i-am adresat noului președinte o scrisoare deschisă prin care îi solicitam respectuos să nu-l numească pe Dan Mihalache șeful cancelariei prezidențiale. Președintele, ales de noi cu entuziasm, ne-a răspuns că va face cea mai bună alegere și…l-a numit pe Mihalache șef al cancelariei. Deși era o sfidare pe față, multă lume în societatea civilă a crezut că binomul Iohannis-Mihalache va înțelege să se alinieze la imperativele democrației, statului de drept și euro-atlantismului. Ce a urmat știe toată lumea: mesaje terne, rostite fără convingere, unele cu accente clar dictate de „sistem”, cum a fost cazul discursului de la CSM, din ianuarie 2015, în care președintele se temea ca justiția să nu devină cumva o „superputere” și se supăra pe jurnaliștii care publică scurgeri din dosare. Adică avea exact poziția PSD/USL. Imediat după aceea s-a grăbit, la Adevărul live, să ne tălmăcească ce a spus și să ne asigure că, evident, noi am exagerat. A trecut un an, guvernul s-a schimbat, e drept, dar președintele a rămas același: miercuri, 17 februarie, înainte de a intra în Aula BCU, unde îl așteptau reprezentanți ai societății civile la un eveniment organizat de Inițiativa România și GDS, domnul Iohannis și-a jucat rolul într-o scenetă ce părea regizată de Mihai Gâdea, de la care a preluat de altfel tema diversionistă conform căreia executarea unei hotărâri judecătorești privind sediul trustului INTACT ar aduce atingere libertății de exprimare în numele unor „banale motive administrative”. Apoi a intrat cu bocancii în statul de drept, calificând abordarea ANAF ca „ nepotrivită, dacă nu discutabilă” și, încă și mai grav, anunțând că a și intervenit pentru a găsi o soluție „convenabilă”, adică s-a amestecat direct în activitatea instituțiilor care pun în aplicare hotărârile justiției. O atitudine neașteptată pentru un președinte devenit ținta criticilor și anecdotelor din cauza neimplicării sale în conflicte publice – ceea ce sugerează că Iohannis a fost pur și simplu chemat la ordin, dar nu de Mihalache, ci de Voiculescu și oamenii lui, mai puțin vizibili dar puternici, căci din GRIVCO nu pleci când vrei tu, ci doar dacă te aruncă ei peste bord. De atunci, revolta s-a dezlănțuit pe FB și în publicațiile online, și o parte a societății civile (GDS, Expert Forum, Freedom House și CRPE) a protestat ferm. Poate trebuia s-o facă și alte organizații, dar iată că au tăcut. Mă gândesc la Inițiativa România, care l-a invitat la evenimentul de miercuri, consacrat reînnoirii clasei politice, doar pentru a primi o punere la punct de la un președinte care ne-a spus să nu ne grăbim cu alegerile în două tururi, pe care toți le ceream, și să sprijinim oamenii politici care unesc, nu dezbină – căci doar așa, prin unirea tuturor (victime și torționari? corupți și păgubiți? PSD și PNL?) se va face primenirea clasei politice. Spre lauda lui CSM a condamnat obscena coalizare Tăriceanu-Dragnea-Iohannis în cazul ANAF-INTACT. Iar Iohannis, zguduit probabil puțin și la Bruxelles, a revenit asupra declarațiilor inițiale, exact ca în ianuarie 2015, încercând să ne convingă că nu a spus ceea ce știm toți că a spus. Unii vor să creadă că președintele este sfătuit greșit și că soluția ar fi îndepărtarea lui Mihalache de la Cotroceni. Așa credeau mulți și pe vremea lui Ceaușescu: că „Tovarășul” nu știe că magazinele sunt goale și că penuria de ulei alimentar s-ar datora unui funcționar din Ministerul agriculturii – mult hulitul Iftode.

Nu Mihalache este problema, deși și el este o problemă, ci Iohannis, care l-a ales fără să-l oblige nimeni și care, deși acum susține că nu este apropiat de trustul Intact, nu l-a sancționat pe consilierul său după ce acesta s-a afișat la Washington și la Munchen alături de Mihai Gâdea. Să nu știe el că pozițiile promovate de televiziunea al cărei director este domnul Gâdea sunt contrare angajamentelor euro-atlantice ale României? Bineînțeles că știe, dar are ordin să ignore. Și uite așa, Mihai Gâdea, care este nefrecventabil pentru adepții democrației, statului de drept și angajamentelor europene ale României, devine perfect frecventabil pentru Iohannis, Mihalache și Alina Gorghiu, atât de fericită și relaxată în studiourile Antenei3, unde, în numele libertății de exprimare, toată elita noastră intelectuală autentică și toți cei care încurcă ambițiile patronilor trustului INTACT, sunt calomniați și insultați sistematic. Să nu ne ascundem după deget: a fi prezent în studiourile Antenei3 reprezintă o opțiune politică și etică – o alegere între moralitatea publică și obscenitatea publică.

Cine mai are dubii, de bună credință, că domnul Iohannis este omul GRIVCO are toată compasiunea mea. Sunt sigură că se vor lămuri la un moment dat și nu-i vor mai plânge de milă. Problema este ce facem acum cu președintele cu care ne-am procopsit? Veți spune că nu avem prea multe de făcut, iar eu vă voi contrazice: însuși faptul că domnul Iohannis procedează „pas cu pas” – adică face un pas greșit și apoi face un pas înapoi, după ce își dă seama că a călcat în străchini – demonstrează că nici el nu își permite să se afișeze public ca om al GRIVCO, adică, atunci când vopseaua curge, fuge repede la dulap și scoate bidineaua ca s-o reîmprospăteze. Nici lui nu-i convine să devină un fel de paria în Europa, cum ajunsese Ion Iliescu. Măcar de dragul imaginii, căci la substanță nici nu ne gândim în cazul său. Revolta de pe FB l-a afectat tot din motive de imagine, ceea ce este bine pentru noi. Deci nu ne rămâne decât să-l ținem sub presiune: să-l monitorizăm și să-l sancționăm ori de câte ori îl prindem derapând. Nu se va schimba fundamental, cioara GRIVCO tot cioară rămâne, dar eventual se va abține de la tot răul pe care îl poate face. Totodată, trebuie să căutăm personalități alternative, astfel încât să nu ne mai trezim în 2019 că suntem obligați să votăm tot o paiață a unui bătrân securist ca să scăpăm de cine știe ce alt golan politic împins de sistem în prim plan. Știu, e greu, dar altfel ne înghit ciorile vopsite.