CIOARA VOPSITĂ

Nu știu cine își mai amintește de zilele romantice din ianuarie-februarie 1990, când studenții afișaseră pe toți stâlpii de pe Bd. Lascăr Catargiu (Ana Ipătescu) desene cu o cioară de pe care curgea vopseaua. Era clar o reprezentare grafică a FSN, formațiune ce tocmai anunțase că va candida în alegeri după ce promisese că nu o va face. Nici nu știau ei că și după 26 de ani cioara vopsită va rămâne emblematică pentru puterea politică din România: o cioară comunistă vopsită prost în culorile democrației. Nici măcar cei care au fost aleși pentru că se opuneau PSD nu au putut să se mențină la înălțimea așteptărilor electoratului pe toată durata mandatului/mandatelor. Cu Klaus Iohannis a fost însă cel mai simplu – la el cioara s-a văzut întotdeauna sub vopseaua aplicată grăbit între tururile de scrutin de la prezidențiale. Am scris despre apartenența sa vizibilă la oastea politică a lui Dan Voiculescu încă din august 2014, într-o postare intitulată Klaus, președintele lui Felix, redactată după ce candidatul Iohannis s-a eschivat cât a putut de la o poziție tranșantă față de condamnarea lui Dan Voiculescu în dosarul ICA și față de demonstrația organizată atunci de Antene în sprijinul patronului și soldată cu violențe împotriva jurnaliștilor. Ulterior scepticismul mi-a fost confirmat de refuzul lui Klaus Iohannis de a se delimita de tentativa de lovitură la adresa statului de drept din iulie 2012 și de prezența în echipa sa de campanie a lui Dan Mihalache, fost psd-ist migrat la PNL, probabil pentru a se asigura că agresivitatea anti-europeană și anti-americană a sistemului instituit de PSD va fi doar bine vopsită, nu abandonată, de orice „liberal” care va ajunge la putere, căci și atunci scriam că „marea schismă” din USL nu a fost decât o înscenare menită să ocupe spațiul opoziției cu un om al sistemului, bine  verificat de coaliția GRIVCO, și doar abil vopsit, ca să reprezinte speranța unei alternative la mult prea grobianul Ponta.

Nu l-am votat așadar pe Klaus Iohannis în necunoștință de cauză, ci pentru că am sperat că, ajuns la putere în al doilea tur de scrutin cu voturile alegătorilor Monicăi Macovei și ale altor cetățeni dezgustați de „sistemul ticăloșit”, va înțelege să se reorienteze politic, eventual și sub influența aliaților occidentali.  Plini de încredere în zorii unei noi ere politice, după victoria domnului Iohannis, mai mulți membri ai GDS i-am adresat noului președinte o scrisoare deschisă prin care îi solicitam respectuos să nu-l numească pe Dan Mihalache șeful cancelariei prezidențiale. Președintele, ales de noi cu entuziasm, ne-a răspuns că va face cea mai bună alegere și…l-a numit pe Mihalache șef al cancelariei. Deși era o sfidare pe față, multă lume în societatea civilă a crezut că binomul Iohannis-Mihalache va înțelege să se alinieze la imperativele democrației, statului de drept și euro-atlantismului. Ce a urmat știe toată lumea: mesaje terne, rostite fără convingere, unele cu accente clar dictate de „sistem”, cum a fost cazul discursului de la CSM, din ianuarie 2015, în care președintele se temea ca justiția să nu devină cumva o „superputere” și se supăra pe jurnaliștii care publică scurgeri din dosare. Adică avea exact poziția PSD/USL. Imediat după aceea s-a grăbit, la Adevărul live, să ne tălmăcească ce a spus și să ne asigure că, evident, noi am exagerat. A trecut un an, guvernul s-a schimbat, e drept, dar președintele a rămas același: miercuri, 17 februarie, înainte de a intra în Aula BCU, unde îl așteptau reprezentanți ai societății civile la un eveniment organizat de Inițiativa România și GDS, domnul Iohannis și-a jucat rolul într-o scenetă ce părea regizată de Mihai Gâdea, de la care a preluat de altfel tema diversionistă conform căreia executarea unei hotărâri judecătorești privind sediul trustului INTACT ar aduce atingere libertății de exprimare în numele unor „banale motive administrative”. Apoi a intrat cu bocancii în statul de drept, calificând abordarea ANAF ca „ nepotrivită, dacă nu discutabilă” și, încă și mai grav, anunțând că a și intervenit pentru a găsi o soluție „convenabilă”, adică s-a amestecat direct în activitatea instituțiilor care pun în aplicare hotărârile justiției. O atitudine neașteptată pentru un președinte devenit ținta criticilor și anecdotelor din cauza neimplicării sale în conflicte publice – ceea ce sugerează că Iohannis a fost pur și simplu chemat la ordin, dar nu de Mihalache, ci de Voiculescu și oamenii lui, mai puțin vizibili dar puternici, căci din GRIVCO nu pleci când vrei tu, ci doar dacă te aruncă ei peste bord. De atunci, revolta s-a dezlănțuit pe FB și în publicațiile online, și o parte a societății civile (GDS, Expert Forum, Freedom House și CRPE) a protestat ferm. Poate trebuia s-o facă și alte organizații, dar iată că au tăcut. Mă gândesc la Inițiativa România, care l-a invitat la evenimentul de miercuri, consacrat reînnoirii clasei politice, doar pentru a primi o punere la punct de la un președinte care ne-a spus să nu ne grăbim cu alegerile în două tururi, pe care toți le ceream, și să sprijinim oamenii politici care unesc, nu dezbină – căci doar așa, prin unirea tuturor (victime și torționari? corupți și păgubiți? PSD și PNL?) se va face primenirea clasei politice. Spre lauda lui CSM a condamnat obscena coalizare Tăriceanu-Dragnea-Iohannis în cazul ANAF-INTACT. Iar Iohannis, zguduit probabil puțin și la Bruxelles, a revenit asupra declarațiilor inițiale, exact ca în ianuarie 2015, încercând să ne convingă că nu a spus ceea ce știm toți că a spus. Unii vor să creadă că președintele este sfătuit greșit și că soluția ar fi îndepărtarea lui Mihalache de la Cotroceni. Așa credeau mulți și pe vremea lui Ceaușescu: că „Tovarășul” nu știe că magazinele sunt goale și că penuria de ulei alimentar s-ar datora unui funcționar din Ministerul agriculturii – mult hulitul Iftode.

Nu Mihalache este problema, deși și el este o problemă, ci Iohannis, care l-a ales fără să-l oblige nimeni și care, deși acum susține că nu este apropiat de trustul Intact, nu l-a sancționat pe consilierul său după ce acesta s-a afișat la Washington și la Munchen alături de Mihai Gâdea. Să nu știe el că pozițiile promovate de televiziunea al cărei director este domnul Gâdea sunt contrare angajamentelor euro-atlantice ale României? Bineînțeles că știe, dar are ordin să ignore. Și uite așa, Mihai Gâdea, care este nefrecventabil pentru adepții democrației, statului de drept și angajamentelor europene ale României, devine perfect frecventabil pentru Iohannis, Mihalache și Alina Gorghiu, atât de fericită și relaxată în studiourile Antenei3, unde, în numele libertății de exprimare, toată elita noastră intelectuală autentică și toți cei care încurcă ambițiile patronilor trustului INTACT, sunt calomniați și insultați sistematic. Să nu ne ascundem după deget: a fi prezent în studiourile Antenei3 reprezintă o opțiune politică și etică – o alegere între moralitatea publică și obscenitatea publică.

Cine mai are dubii, de bună credință, că domnul Iohannis este omul GRIVCO are toată compasiunea mea. Sunt sigură că se vor lămuri la un moment dat și nu-i vor mai plânge de milă. Problema este ce facem acum cu președintele cu care ne-am procopsit? Veți spune că nu avem prea multe de făcut, iar eu vă voi contrazice: însuși faptul că domnul Iohannis procedează „pas cu pas” – adică face un pas greșit și apoi face un pas înapoi, după ce își dă seama că a călcat în străchini – demonstrează că nici el nu își permite să se afișeze public ca om al GRIVCO, adică, atunci când vopseaua curge, fuge repede la dulap și scoate bidineaua ca s-o reîmprospăteze. Nici lui nu-i convine să devină un fel de paria în Europa, cum ajunsese Ion Iliescu. Măcar de dragul imaginii, căci la substanță nici nu ne gândim în cazul său. Revolta de pe FB l-a afectat tot din motive de imagine, ceea ce este bine pentru noi. Deci nu ne rămâne decât să-l ținem sub presiune: să-l monitorizăm și să-l sancționăm ori de câte ori îl prindem derapând. Nu se va schimba fundamental, cioara GRIVCO tot cioară rămâne, dar eventual se va abține de la tot răul pe care îl poate face. Totodată, trebuie să căutăm personalități alternative, astfel încât să nu ne mai trezim în 2019 că suntem obligați să votăm tot o paiață a unui bătrân securist ca să scăpăm de cine știe ce alt golan politic împins de sistem în prim plan. Știu, e greu, dar altfel ne înghit ciorile vopsite.

UN PREMIER PENTRU LINIȘTEA NOASTRĂ?

Nici nu se terminase bine numărătoarea voturilor din primul tur de scrutin al prezidențialelor că Victor Ponta se și grăbea să lanseze o nouă diversiune anunțând trei variante pentru funcția de premier, care ar fi vacantată în urma victoriei sale în al doilea tur de scrutin: Călin Popescu Tăriceanu, Florin Georgescu sau George Maior.

Aș observa mai întâi că nu va fi la latitudinea sa să desemneze viitorul premier, ci la latitudinea viitoarei conduceri a PSD, din care domnul Ponta nu va mai face parte, dacă va câștiga pe 16 noiembrie. Nu trebuie să uităm că acest partid, acest un cancer politic pe trupul României, liderul necontestat al majorității parlamentare, va avea un rol esențial în tot ceea ce se va decide de acum înainte, astfel încât anunțul lui Victor Ponta privind viitorul premier trebuie privit strict ca o manevră politică și nimic mai mult, căci nimeni nu știe ce se va întâmpla în PSD după alegerile din 16 noiembrie și mai ales după încheierea mandatului lui Traian Băsescu pe 21 decembrie.

Ce urmărește deci domnul Ponta cu selecția mai sus pomenită? Țintele sunt multiple, în funcție de candidat. Lansarea numelui lui Călin Popescu Tăriceanu, cel care a lăsat țara cu un deficit bugetar de 8%, este un cântec de sirenă menit să-i atragă înapoi în USL pe liberalii care au mai rămas în PNL, alături de Klaus Johannis. Răsplata trădării ar fi accesul neîngrădit la resursele bugetului de stat. Se știe deja că pnl-iștii nu au manifestat prea multă tragere de inimă în primul tur de scrutin, fiind mai mult cu ochii ațintiți spre perspectivele promise de CPT decât spre campania actualului lor lider. Acum ar trebui să dezerteze definitiv, știută fiind duplicitatea funciară a acestui partid cu nume istoric și apucături contemporane. După ce se va vedea la Cotroceni, Victor Ponta poate foarte bine să găsească un pretext pentru a nu-l mai numi pe domnul Tăriceanu, mai ales că  PSD nu a promis oficial nimic în acest sens.
Mai interesantă este propunerea lui George Maior ca posibil viitor premier, căci domnul Maior este un euro-atlantist convins și bine pregătit și s-a distins prin sprijinul acordat de SRI anchetelor realizate de DNA. Chapeau! Ar trebui deci să credem că tocmai pentru aceste merite l-ar fi selectat și Victor Ponta, nu-i așa? Sigur că nu. Mai degrabă domnul Ponta încearcă să împuște doi iepuri: să convingă electoratul nehotărât dar simpatizant al DNA că anchetele anti-corupție vor continua și să-și asigure partenerii din NATO și UE că nu va vinde țara nici rușilor, nici chinezilor, ci va fi (brusc!) atașat cauzei și valorilor euro-atlantice.

Deși George Maior este un personaj căruia nu-i putem deocamdată reproșa nimic, numirea sa în funcția de premier ar produce efecte contrare celor pe care dorește să le sugereze Victor Ponta. În primul rând, am pierde un director al SRI care a sprijinit eforturile anticorupție și a menținut neutralitatea politică a serviciului. Victor Ponta, devenit președinte, va numi un înlocuitor și, judecând după toate numirile lui de până acum, nu cred în ruptul capului că va face o numire de același calibru.  Dacă a putut s-o numească pe Ioana Petrescu în postul-cheie de ministru de finanțe, este în stare de orice nenorocire. În nici un caz nu cred că un director al SRI numit de Victor Ponta va mai sprijini la fel de eficient anchetele DNA și nu va folosi informațiile la care are acces în scopuri politice. Iar George Maior nu va putea face mare lucru în sprijinul doamnei Kovesi și al colegilor ei.

În al doilea rând, domnul Maior ar fi numit într-un post în care are prea puține atribuții de politică externă, lăsându-i mână liberă lui Victor Ponta să-și urmeze tendința naturală de apropiere față de regimurile nedemocratice și ostile valorilor europene în fruntea cărora se află desigur Kremlinul lui Vladimir Putin.

În al treilea rând, ar trebui să ne amintim că George Maior are nevoie de votul majorității parlamentare pentru a deveni premier, iar acest vot nu va fi dat de parlamentarii aserviți baronilor penali pentru sprijinul pe care SRI l-a acordat DNA și pentru fermitatea convingerilor euro-atlantice ale domnului Maior, ci se va negocia contra imunități și schimbări legislative menite să anihileze lupta anti-corupție. Este simplist să crezi că baronii se vor speria de tăvălugul DNA și nu vor mai fi luați în seamnă de parlamentari: după cum s-a văzut în primul tur, frica de DNA și de justiție i-a mobilizat mult prea bine pentru a-i oferi lui Victor Ponta un scor peste așteptări, în speranța că-i va scăpa de rigorile legii. În plus, chiar dacă l-ar accepta PSD pe domnul Maior, ar putea domnul Maior să accepte o echipă guvernamentală dictată de PSD-UNPR-PC fără să se compromită? Bineînțeles că nu – iar PSD și aliații săi nu au nici un  motiv să voteze un eventual guvern de tehnocrați, care i s-ar potrivi domnului Maior.

În concluzie, atâta vreme cât PSD și aliații săi – la care adăugăm, mai nou, și PRM – controlează Parlamentul, nici un premier propus de Victor Ponta nu ne poate asigura că statul de drept nu va fi demontat și reformele democratice nu vor fi anulate în mod sălbatic. Nu avem deci nevoie de Victor Ponta președinte, indiferent ce poezii ne recită despre viitorul premier.

În varianta victoriei lui Klaus Johannis, măcar am fi asigurați că George Maior rămâne la SRI și continuă să sprijine anchetele DNA, iar guvernul Ponta – căci domnul Johannis nu are nici o pârghie constituțională să schimbe premierul – se va eroda serios până în 2016 sub impactul propriei incompetenței și propriei corupții. Între timp, expandarea sa într-un partid-stat ar fi contracarată de prezența unui președinte a cărui legitimitate derivă din votul anti-PSD – deci anti-impostură, anti-incompetență și anti-corupție. Nu am devenit peste noapte fan Johannis, dar, pentru motivele pe care le-am expus, cred că lupta pentru salvarea reformelor nu are nici o șansă dacă Victor Ponta ajunge președinte. În plus, Monica Macovei și GDS, care a lansat un Apel către nehotărâți, cerându-le să iasă la vot pentru apărarea democrației și a statului de drept, ca și declarațiile recente ale domnului Johannis, m-au convins că nu avem altă alternativă decât să-l votăm. Sigur, este exasperant să votezi tot timpul răul cel mai mic, dar noi suntem deja pe marginea prăpastiei, iar perspectiva prăbușirii în abis este chiar înspăimântătoare.  Să votăm deci cu capul limpede, cu sânge rece și cu hotărâre împotriva lui Victor Ponta.