PROIECTUL IOHANNIS A EȘUAT. SE PREGĂTEȘTE PROIECTUL CIOLOȘ?

Nu m-aș fi apucat să tulbur speranțele concetățenilor mei care doresc cu tot dinadinsul să creadă că din politica românească mai poate să răsară un personaj salvator. Vreau doar să atrag atenția că, după atâtea ratări, trebuie să fim foarte prudenți atunci când ni se propune un astfel de personaj din partea establishment-ului, adică din partea păpușarilor nevăzuți ai acestei nații, care controlează mass media și o parte a „societății civile” – de pildă cea care iese în stradă la comandă, apoi dispare și nu mai are nici o apariție publică multă vreme, până la noi ordine. Dar să revenim la „salvator”.

Duminică seara la Digi24 am văzut o știre care m-a făcut să simt că istoria s-a întors cu 12 ani în urmă, la campania din 2004: cu multă emoție, reporterul relata despre pregătirile elaborate pe care locuitorii din Ciugud le făceau pentru apropiata sosire a premierului în localitate. Stilul era pur nord-coreean, conținutul nu depășea pregătirea plăcintelor și degustarea vinului local. Imediat mi-am amintit de o știre pe care multă vreme am invocat-o ca exemplu de manipulare: în 2004 TVR a deschis într-o seară jurnalul cu o știre despre locuitorii unei comune care nu-și mai reveneau din extaz pentru că tocmai aterizase acolo Adrian Năstase, iar ei nu fuseseră niciodată vizitați de un premier. Ce să vezi, de parcă prim miniștri ar sta să viziteze toate satele și comunele patriei în timpul mandatului și de parcă vizita unui premier ar fi un eveniment transformator al vieților noastre! Dar ce contează rațiunea când ai de îndeplinit un ordin propagandistic, și anume să subliniezi apropierea lui Adrian Năstase de popor, de oamenii simpli, de nevoile lor? Dacian Cioloș nu este Adrian Năstase, desigur, dar promovarea lui se face, se pare, cu aceleași mijloace de propagandă. Să fie oare această continuitate asigurată de prezența în guvernul Cioloș a fostului ministru al comunicării din guvernul Năstase, Vasile Dâncu? În tot cazul, de ceva vreme asistăm la o operațiune menită să-i creeze o imagine favorabilă și putem suspecta că este pregătit pentru un rol politic major în viitor. Dacă vom continua așa, mă întreb dacă nu cumva îl vom vedea și pe domnul Cioloș ținând în brațe purcei și cosind o coastă de deal, cum l-am văzut pe Adrian Năstase în 2004. Mă rog, poate că s-au mai rafinat și metodele propagandiștilor din sistem, căci aleg și alt tip de evenimente pentru operațiunile lor de imagine. Mă gândesc la prezența premierului la lansarea cărții polițistului Marian Godină, personaj a cărui popularitate (binemeritată) trebuie să ajute, nu-i așa, la șlefuirea imaginii premierului ca om onest, care încurajează rezistența tuturor oamenilor onești la abuzurile sistemului. Nu uitați însă că același om onest l-a numit în guvernul său pe Petre „Apud” Tobă ca ministru de interne, cel acuzat de plagiat și necercetat până acum, pentru că, ne-a spus domnul Dâncu, „aceasta e o discuție care nu ține de eficiența în administrație a domnului Tobă, care este un ministru foarte bun”. Foarte bun? Atunci poate aflăm și de ce, potrivit presei, oamenii promovați de el în funcții de conducere s-au năpustit cu controalele asupra polițiștilor de la Serviciul Omoruri care, după moartea polițistului Bogdan Ghighină, au instrumentat dosarul lui Gabriel Oprea legat de coloana oficială la care nu avea dreptul. Și același om onest l-a numit în guvern ca ministru al educației pe Adrian Curaj, membru remunerat al controversatei Academii de Științe ale Securității Naționale, ale cărui proiecte în privința schimbării prevederilor din Legea Educației Naționale referitoare la doctorat au stârnit revolta unui număr considerabil de universitari valoroși – și curajoși. Este adevărat că, după scrisoarea lor de protest (dar numai după această scrisoare),  premierul l-a obligat pe ministrul Curaj să renunțe la prevederile cele mai odioase, care ar fi asigurat practic impunitatea plagiatorilor. Probabil că susținerea aberațiilor lui Curaj ar fi dăunat imaginii premierului, căci ar fi întreținut un focar extrem de vizibil de nemulțumire și critici justificate. Acum gata! nu mai vorbește nimeni despre educație, cum nu mai vorbim nici despre bebelușii contaminați cu E.coli, deși nu s-a finalizat nici o anchetă și nu s-a stabilit nici o responsabilitate. Premierul a empatizat frumos cu familiile copilașilor morți, prilejuind noi efuziuni unor reporteri mai simțitori, trimiși pe teren de editori cinici și bine instruiți, dar în rest a încercat să se țină cât mai departe de acest subiect controversat și a fost fericit când accentul s-a mutat pe cazul fabricii Lactate Brădet, care însă nu a fost în vreun fel sancționată, ci indirect apărată, pentru că premierul a găsit cu cale să-l certe pe  ministrul agriculturii Achim Irimescu, care a avertizat populația că brânza de vaci produsă de Brădet este contaminată. Ar fi dorit premierul-minune ca lumea să continue să consume acest produs contaminat? Cum a consumat copilul din Italia, care s-a îmbolnăvit? Sau era important doar să „apere industria românească” indiferent ce nenorociri generează ea? În sfârșit, și calvarul copiilor contaminați cu E.coli s-a sfârșit apoteotic cu o muștruluire administrată de premier Comisiei Europene, care, din eroarea unui operator de calculator, a emis o alertă cu privire la brânza de oaie din România, nu la brânza de vaci, cum ar fi trebuit. Dar tot CE și-a rectificat eroarea când a fost sesizată. Nu justific erorile CE și nu vreau răul industriei de lactate din România, dar nici nu vreau să mâncăm bacterii ucigașe și sesizez că ieșirile la rampă ale premierului sunt bine coregrafiate din punct de vedere mediatic astfel încât să se concentreze doar asupra temelor care „fac bine” imaginii sale. Adevăratele probleme, structurale, legate de persistența „sistemului ticăloșit”, sunt bine ascunse în spatele unei perdele de fum, pentru că de fapt premierul nu dorește să le abordeze ca să nu deranjeze sistemul. Ca o găină beată, presa urmărește, în marea ei majoritate, doar ceea ce îi servește propaganda guvernamentală și uită să gândească autonom, cu alte cuvinte critic.

Cel mai recent exemplu din această salbă de operațiuni de imagine este raportul guvernului cu privire la reacția autorităților în cazul incendiului de la clubul Colectiv. Disfuncțiile sunt identificate, dar sancțiunile sunt evitate și nimeni nu se atinge de mitologicul Raed Arafat, nici de fostul ministru al sănătății Nicolae Bănicioiu. Și totuși, cine a întors din drum ambulanțele private, deși cele ale statului nu erau suficiente? Și cine a refuzat să ceară imediat ajutorul CE, deși putea s-o facă? Sistemul este alcătuit din oameni, care trebuie numiți, căci sunt plătiți de contribuabili pentru a îndeplini un serviciu public.

Fără a nega meritele premierului Cioloș, vă îndemn totuși să ne întrebăm ce folos avem de pe urma unui premier cu comportament decent, nepătat de scandaluri de corupție, dacă el nu rezolvă marile probleme care macină instituțiile statului și pun în pericol siguranța noastră – alimentară și sanitară, de pildă? Care lasă educația așa cum o vrea Ecaterina Andronescu, nu cum a reformat-o Daniel Funeriu, iar de sănătate nu se atinge? Pot fi de acord cu o serie din deciziile și afirmațiile premierului, dar remediile lui trebuie să meargă direct la cauzele profunde ale înapoierii noastre, nu să ne amețească cu programe anti-sărăcie iluzorii și „comisii de tăiat hârtii.” Să vedem mai întâi reforma drastică a administrației și apoi vom vorbi despre reducerea eficientă a birocrației – de care într-adevăr avem nevoie ca de aer.

Pe scurt, temerea mea este că Dacian Cioloș s-ar putea dovedi doar o față mai acceptabilă a aceluiași sistem nenorocit care a îngropat șansele României post-comuniste. Oamenii sistemului ocupă posturi importante în guvern și sunt deranjați doar de DNA. Până și de politicienii încarcerați a avut grijă guvernul Cioloș, când a refuzat să abroge aberantul articol de lege care prevede scurtarea pedepselor pentru cei care „scriu lucrări științifice”, deși astfel de lucrări nu au cum să fie scrise în penitenciar. Ministrul justiției, Raluca Prună, a propus abrogarea, dar colegii ei, inclusiv Vasile Dâncu, s-au opus, iar premierul i-a susținut.

Imi vor spune unii că nu avem ce face, că nu putem distruge sistemul, ci doar să acceptăm reforma marginală a acestuia, în speranța că UE și NATO se vor ocupa de restul. În fond, și sistemul a mai dat înapoi, în fața presiunii populare și a celei externe; astăzi se caută candidați fără probleme de corupție și cu o competență demonstrată. Foarte bine, dar un candidat mai decent în spatele căruia se află tot sistemul ticăloșit nu va rezolva nimic, decât perpetuarea viciilor de fond pe care le plătim noi, nu ei.

Este limpede că sistemul are acum nevoie de un candidat credibil, pentru că marioneta Klaus Iohannis a devenit bătaia de joc a națiunii, subiect de bancuri cum nu a fost nici unul din antecesorii lui. Dacian Cioloș e tocmai bun, dacă este bine controlat – și este. Știu, domnul Cioloș a spus că nu dorește să conducă PNL și nu vizează funcții politice în viitor. Dar atunci de ce a acceptat să devină premier? Dacă a făcut-o ca să salveze patria, atunci s-o salveze de sistemul ticăloșit; dacă menajează sistemul, atunci înseamnă că face și el parte din el, pe undeva, prin segmentele sale mai acceptabile, să zicem. În fond, noi nici nu știm cine l-a chemat de la Bruxelles, adică i-a spus lui Klaus Iohannis să-l cheme, când nu fusese niciodată vorba de el? Și atunci este logic să suspectăm că nici decizia în privința viitorului nu îi aparține în totalitate și nu este exclusă promovarea sa în politică. Fie! – că doar nu voi schimba eu mersul unui sistem mai puternic decât poporul român. Dacă tot nu putem avea un candidat dinafara sistemului, măcar să-l avem pe cel mai puțin nociv, vor spune mulți. S-ar putea să fim din nou prinși în logica fatală a „răului mai mic”…. Dar chiar dacă îi cedăm, să știm ce facem, să nu ne îmbătăm cu apă rece – și să distingem propaganda de realitate.

VIVE LES VACANCES!

 

Își mai amintește cineva de vacanțele premierului Boc? Cred că a fost prim ministrul cu cele mai scurte și mai modeste vacanțe din toți cei pe care i-am numărat după 1989 și fără îndoială cel mai muncitor dintre toți. Dar nici poporul român, nici măcar propriul partid, nu l-au mai vrut pe Emil Boc, ci au preferat un playboy de la periferia Europei, un golănaș incapabil să iasă din registrul stilistic al bășcăliei indiferent de gravitatea problemei pe care o discută, ca să nu mai zic că este și un plagiator, ceea ce este echivalent cu un impostor, un „băiat de băiat”, care s-a grăbit să plece în vacanță lăsând vraiște treburile guvernării.

Nu mă deranjează faptul că premierul își face vacanțele înafara țării. Și premierii britanici o fac, de la Tony Blair la David Cameron, și nu protestează nimeni, pentru că majoritatea britanicilor pleacă și ei din țară în vacanță. La fel fac și mulți români, deși nu majoritatea. Sincer, nu văd de ce te-ai duce pe litoralul românesc dacă nu beneficiezi de o vilă de protocol gradul 0 și nu cred că prim ministrul trebuie neapărat să facă băi de mulțimi la târguri ca să demonstreze că este un bun român. Este suficient să dovedească responsabilitate și competență în acțiunea guvernamentală.

Am totuși două mari probleme cu vacanțele americane (?) ale domnului Ponta: 1. sunt foarte scumpe și nu cred că le poate plăti, pentru patru persoane, din salariul de europarlamentar al soției, pentru că nu cred că familia Ponta economisește tot anul pentru o „vacanță de vis” odată pe an, și 2. un premier  care pleacă în vacanță lăsând în suspensie chestiuni atât de serioase ca privatizarea CFR Marfă este un pericol public, fie pentru că nu înțelege gravitatea chestiunii, fie pentru că încearcă s-o rezolve prin subterfugii dubioase, cum este avizul CSAT, chipurile necesar pentru semnarea contractului. Știe și el, știe și echipa lui de zgomote, care se agită acum pe toate ecranele, că acest aviz a fost doar un pretext pentru a tergiversa semnarea contractului de  privatizare. Poate că – ce să vezi! – iese din termen și Gruia Stoica primește despăgubiri de la guvern, în loc să dea el banii promiși…

Imensa eroare făcută de golănașul nostru guvernamental a fost însă să-i ofere pe tavă președintelui Băsescu un prilej pentru a-l sancționa. Iar președintele a punctat perfect, ca un animal de pradă, adică un combatant politic, și și-a întărit poziția de lider al opoziției.

Mi-aș fi dorit desigur ca liderul opoziției să fie un politician mai puțin uzat, la începutul carierei politice sau la apogeul ei, care să reprezinte viitorul, să ofere perspective. Mi-aș fi dorit de asemenea ca agenda publică să nu fie dominată doar de temele care-l interesează pe Traian Băsescu, oricât de legitime ar fi. Poate am fi putut dezbate ceva mai mult modificările propuse de aleșii locali pentru legea ANI, de pildă, sau fantasmagoriile lui Eugen Nicolăescu, de care nu se ocupă decât Vlad Mixich, din păcate. Ce să-i faci însă? Se pare că exact acei tineri politicieni care aveau ceva de demonstrat în opoziție au plecat în vacanță, ratând ocazia de a se afirma. Nu vor fi toți la Miami, dar sigur nu sunt acolo unde ar fi trebuit să fie.

KÄTZCHEN

 

Am ales acest titlu pentru postarea de față pentru că înseamnă „pisicuț” în germană – și cred că i se potrivește bine premierului Victor Ponta în vizita sa recentă la Berlin. Un pisic jigărit și speriat să nu fie bătut prea tare cu mătura, așa a arătat de fapt premierul României acasă la Angela Merkel, cu toată mașinăria propagandistică a televiziunilor românești, care, din incompetență, superficialitate sau supușenie față de putere, au încercat să prezinte această vizită ca pe un mare succes.

Dacă ne uităm atent, România nu s-a ales cu nimic din acest demers, în ciuda vizitei la sediul concernului Daimler, și nu am obținut o promisiune fermă privind admiterea în Schengen.  Dimpotrivă, prim ministrul României a ascultat cuminte și spăsit cum Frau Merkel i-a atras atenția că pentru Germania „este foarte important să fie respectate standardele statului de drept, să existe siguranță juridică, să fie combătută corupția și să existe transparență”. Toată lumea familiarizată cât de cât cu limbajul diplomatic știe că astfel de fraze sunt o formă elegantă de a atrage atenția că aceste aspecte nu sunt rezolvate la un nivel satisfăcător. Altfel nu are nici un rost să le menționezi și nu cred că doamna Merkel ar vorbi așa cu David Cameron sau François Hollande, de pildă. Cu est-europenii întârziați la capitolul democrație și stat de drept este însă cu totul altceva, chiar dacă Victor Ponta a declarat ulterior că a fost tratat ca premierul unei țări importante. Nu a fost; dacă ar fi fost, nu era nevoie s-o spună, căci s-ar fi văzut.

Alt moment penibil al vizitei a fost atunci când oamenii de afaceri germani l-au tratat pe premier ca pe un rău platnic oarecare, reclamându-i facturi de 100 de milioane de euro, întârzierile la rambursarea TVA și lipsa autostrăzilor. Unul din ei i-a spus de la obraz că „statul român nu are reputația unui bun angajator sau a unui bun partener contractual, iar asta îi afectează dramatic imaginea”.  În loc să-i răspundă în bășcălie, în limbajul lui golănesc, cum ar fi făcut în România, Victor Ponta s-a grăbit să dea asigurări că totul merge bine, atât în privința statului de drept cât și în privința achitării datoriilor. În aceeași zi, parlamentarii din comisia de revizuire a Constituției, mai adăugau un amendament menit să consolideze dictatura partidelor politice la care trudesc de câteva luni.

Este clar că Angela Merkel a consimțit să primească oaia neagră din România nu pentru a o legitima, ci pentru a-i ține o lecție, ca de la partener economic major la parterner minor, și, mai ales, pentru a rezolva problemele financiare întîmpinate de firmele germane în relația cu guvernul român. Așa a fost și acum câțiva ani, când a făcut ea însăși o scurtă vizită în România. Sigur că a fost nevoită, după alegerile din decembrie, să accepte situația de fapt din România și să discute cu premierul acestei țări-problemă. A făcut-o însă de la catedră, cu severitate și cu justificarea existenței etnicilor germani în România și a intereselor firmelor germane, căci altfel opinia publică germană ar fi mâncat-o de vie.

Acesta ne este de fapt statutul dincolo de aria de acoperire a televiziunilor mogulești: tolerați, de nevoie, și ținuți ferm sub control de liderii europeni, care cu greu se abțin să ne spună „zât!”.   

Manevre prezidentiale

Nu a fost greu de inteles pentru nimeni ca “taifasul” prezidential difuzat duminica seara la B1TV a fost o manevra organizata de presedinte pentru a administra cateva lovituri politice adversarilor si a-si apara protejatele. Dau un premiu celui care-mi va semnala o singura intrebare provocatoare la adresa sefului statului. Nu risc nimic, desigur.

“Dezvaluind” faptul ca i-ar fi propus lui Victor Ponta functia de premier si ca acesta din urma nu a raspuns lasandu-i pe Crin Antonescu si pe Daniel Constantin sa vorbeasca in locul lui, Traian Basescu a urmarit sa dea mai multe lovituri: sa demaste fatarnicia liderilor USL, sa-l compromita pe Victor Ponta tocmai cand acesta se chinuie sa semene cu un politician serios si a mai crescut in (unele) sondaje, sa dezbine USL provocand un razboi de orgolii. Toate obiectivele sunt legitime in lupta politica, iar liderii USL nu merita sa fie scutiti. Au administrat si ei pumni in stanga si in dreapta ca niste batausi de cartier, au aruncat cu murdarie in ventilator si au spurcat toata scena publica, de nu mai ai unde sa te ascunzi de putoare, au facut sluj si si-au asteptat cuminti bucatica de zahar de la mogulul-patron de clasa politica. Prin ei si prin armata sa de mercenari de la Antene Dan Voiculescu a facut mult mai mult rau decat i-a convenit aseara presedintelui sa recunoasca.

Chiar si asa merita sa analizam pe scurt textul stenogramei pe care, ce sa vezi, presedintele o avea la indemana ieri seara, ca sa nu avem dubii asupra caracterului organizat al demersului “jurnalistic”. Retinem din stenograma pasajul-cheie: “Nu exclud posibilitatea ca domnul Ponta să fie prim-ministru, totul depinde cum se pot forma majorităţile. Eu v-am făcut o propunere: desemnarea domnului Ponta ca prim-ministru”. 

Si cum s-ar fi format ma rog majoritatile? Fie USL ar fi negociat cu coalitia majoritara si ar fi fost nevoit sa cedeze in plin an electoral, pierzand puncte; fie guvernul USL ar fi cazut la vot. Cand te astepti sa castigi alegerile nu te vulnerabilizezi cedand umilitor in fata pretentiilor UDMR, cum a facut guvernul Ungureanu, de pilda. Dupa alegeri poti face orice compromis, nu inaintea lor. Liderii USL au avut deci dreptate sa priveasca propunerea prezidentiala ca pe o capcana, si sa nu o ia in serios. Daca erau putin mai inteligenti ar fi gasit o forma de a o da ei insisi in vileag dupa discutiile de la Cotroceni. Pdl-istii care nu fusesera informati s-ar fi scandalizat, iar poporul USL s-ar fi bucurat ca are niste lideri atat de intelepti si duri. In schimb, Crin, Victor si Dani au repetat  ca niste papagali aceleasi acuzatii rasuflate si neconvingatoare. Nu e de altfel nici o noutate ca Traian Basescu e mai inteligent decat ei.

Nu putem insa sa nu observam ca nici dezvaluirile prezidentiale de aseara nu sunt altceva decat un truc, o manevra politica menita sa subrezeasca pozitia adversarului. Tot acolo incadram si afirmatia ca USL nu va castiga o majoritate absoluta in alegeri, al carei scop este scindarea USL, pentru ca – e la mintea celui mai marunt politician – poti sa imparti pe jumatate 50-60% din mandate, dar nu 45-47%. Lasam la o parte faptul ca nu se cade ca seful statului sa faca astfel de speculatii (au fost mai multe momente prea putin prezidentiale ieri seara la Cotroceni); intelegem ca ieri Traian Basescu facea ceea ce Emil Boc nu este in stare sa faca, adica se lupta corp la corp cu adversarul politic. O facea insa doar partial pentru PDL, si total pentru cateva din protejatele sale, in primul rand Roberta Anastase, atacata constant de USL, si Elena Udrea. Restul PDL a fost criticat, pe buna dreptate, caci prestatia pdl-istilor este demult neconvingatoare. Doar ca politica de imagine  a partidului este in mainile Robertei Anastase, prin fisa postului ei de prim-vicepresedinte, deci poarta si ea o vina pentru deficitul de imagine semnalat de presedinte.

Si apoi, cand se supara pe “greii partidului” care nu vor sa candideze in alegerile locale, la cine oare se refera presedintele? La “vechea garda” pe care a impins-o pe margine ca sa faca loc “tinerilor” ? De ce s-ar implica triada Blaga-Videanu-Berceanu in campanie dupa ce a fost inlaturata atat de putin ceremonios? De ce sa nu stai pe tusa si sa lasi echipa lui Boc sa arate ce poate la locale pentru ca apoi, eventual, s-o maturi de la conducere? Oare Traian Basescu, in locul lor, ar fi procedat altfel? Intr-adevar, cum spune domnul Basescu, tineretea nu este suficienta pentru a asigura reusita in politica. Fara sa vrea probabil, presedintele a oferit si un argument: Elena Udrea nu poate candida la Primaria Capitalei pentru ca sondajele de opinie arata ca ar pierde.  Faptul ca in prezent PDL nu are un contra-candidat la Sorin Oprescu ne spune insa mai mult decat a vrut sa spuna Traian Basescu, si anume ca vina pentru declinul actual al PDL este in primul rand a conducerii instalate cu mana lui in mai anul trecut si ca o parte a acestei responsabilitati poate ca ii apartine si lui.

In sfarsit, cred ca am comentat destul manevrele de campanie ale presedintelui. Asta este insa ce ne-a oferit la B1. Nu poti sa nu observi ca la ProTV a avut mai multa substanta si sa nu te gandesti ca stie sa-si aleaga emisiunea adecvata pentru nivelul calitativ al mesajului pe care vrea sa-l transmita.

 

Well, Prime Minister?

Imbatati de ideea ca avem in sfarsit un premier intelectual autentic, echt – ca sa folosim limba ce-i place atat de mult si in functie de a carei cunoastere si-a ales purtatorul de cuvant – o parte din confratii jurnalisti au amanat examinarea critica a deciziilor premierului. Victoria facila asupra non-jurnalistului Gadea a fost o abila operatiune de imagine si nimic altceva. Alegandu-si un adversar inferior intelectual, premierul a stralucit. Putini au avut timp sa se aplece asupra faptului ca nu a putut da un raspuns multumitor in chestiunea UMF Targu Mures, pe care a pasat-o coalitiei cu o eschiva prea putin demna de pretentiile afisate si de asteptarile plebei. Cum poti sa spui ca intrebarea privind dubioasa hotarare de guvern si cedarea in fata santajului UDMR  trebuie pusa coalitiei cand, cu numai o saptamana in urma, la TVR, afirmai cu aplomb ca decizia finala iti apartine iar partidele doar propun? Un fel de “l’homme propose et Ungureanu dispose” s-a transformat in spalarea mainilor Pilat-style.

Sa trecem si peste acest moment si sa ne ocupam de ultima provocarea lansata de societatea civila: scrisoarea deschisa prin care i se cere premierului si ministrului energiei sa opreasca contractele preferentiale cu energie. Din textul ei intelegem limpede ca pana acum ministrul Bode, ca si ministrul Ariton inaintea lui, ne-a aruncat praf in ochi, inclusiv prin tentativa teatrala de a-i determina pe “baietii destepti” sa renegocieze contractele, desi era la mintea cocosului ca “baietii” nu aveau sa cedeze nici un milimetru. Publicul – actionarii la companiile de stat, cum bine precizeaza semnatarii scrisorii deschise (printre ei Monica Macovei, Cristian Ghinea, Sorin Ionita) – a fost luat din nou de prost. Undeva la Palatul Victoria – si nu numai acolo – cei care elaboreaza strategiile (mai bine zis smecheriile) de comunicare le-au bagat in cap guvernantilor ca este suficient sa minti frumos si ca poti conta pe lipsa de informare a cetateanului, care nu asteapta decat sa fie mituit si sa-si conserve lenea intelectuala. O fi ceva adevarat aici, dar nimic nu este mai enervant decat sa-ti dai seama cum incearca sa te prosteasca tocmai cei care pretind ca servesc interesele tale si iti mai cheltuie si banii pe deasupra. Va deveni – sau este deja – si MRU un astfel de politician? Vom afla din raspunsul pe care-l va da acestei scrisori deschise pe 20 martie, cand este programata dezbaterea contractului preferential cu Arcelor Mittal – contract din care statul, adica noi toti, ar urma sa piarda peste 142 de milioane RON.

Cum nicaieri nu este mai bine surprinsa fatarnicia politicii decat in memorabilul serial BBC Yes, Prime Minister! ma uit si eu la Palatul Victoria (a cat may look at a king) si intreb: Well, Prime Minister?

 

 

La strada…

Perfect de acord cu articolele lui Dan Tapalga de pe Hotenws in care dezvaluie caracterul de facatura televizata a protestului din Piata Universitatii. In paranteza fie spus, ia sa nu dea transmita TVR ca la balamuc, sa vezi ce scandal iese cu opozitia revoltata si cu patronii ei din televiziuni, care, prin marii lor “ziaristi”, instiga la violenta impotriva altor ziaristi. Inchidem paranteza.

Ceea ce mi se pare mai greu de inteles este de ce ne imaginam ca demisia guvernului Boc ar fi o solutie? Tocmai pentru ca protestele sunt manipulate si amplificate de ambele RTV si de Antene, o cedare ar insemna o victorie a lui Dan Voiculescu & co. asupra mecanismelor democratice: guvernul se schimba atunci cand isi pierde majoritatea in Parlament sau cand pierde alegerile. Avem alegeri in mai putin de un an, de ce sa nu-i penalizam atunci pe guvernanti? Ce altceva decat o agitatie sterila poate iesi din tot procesul care duce la instaurarea unui nou guvern? Opozitia de altfel nici nu vrea un guvern de tehnocrati pentru rezolvarea problemelor tarii, ci doar pentru organizarea alegerilor. Ce tehnocrati cu adevarat competenti s-ar preta astazi la un asemenea joc? Intr-adevar, momentul schimbarii guvernului ar fi fost anul trecut in februarie, cand liderii PDL nu au vrut sa asculte de presedinte si au preferat sa se blocheze propriile jocuri interne. Acum trebuie sa-si duca crucea pana la capat si sa se prezinte in fata electoratului. Si sa nu se planga de televiziunile ostile, pentru ca ele nu ar fi prosperat daca statul de drept si mecanismele sale ar fi functionat sau daca unii lideri politici nu ar fi facut aranjamente, inclusiv financiare, cu mogulii si/sau cu mercenarii lor.

Guvernul poate cadea si in urma presiunii strazii, uneori, dar pentru aceasta trebuie sa ai in strada sute de mii de oameni, ceea ce nu pare a se realiza, in ciuda agitatiei create de opozitie si de televiziunile care o controleaza, secondate de unii (am zis unii!) ong-isti care au iesit in strada fie pentru a capata legitimitate, fie pentru a-si regla conturile personale cu X sau Y.

Cu exceptia catorva pancarte inspirate, majoritatea covarsitoare a sloganurilor vehiculate in piata sunt de o vulgaritate cutremuratoare – pe care nu o concureaza decat grobianismul in direct al lui Mircea Dinescu. Manipularea politica este evidenta, caci nu poti fi apolitic si sa strigi “vrem anticipate, nu comasate”, adica exact ceea ce spune si Crin Antonescu la televizor. Apolitismul Pietei este deci o mare farsa.

Si ar mai fi ceva: este la moda sa te plangi de clasa politica in totalitate pe motiv ca a dezamagit electoratul. Si eu consider clasa politica sub asteptari dar nici electoratului roman nu pot sa-i aduc laude: cand votezi fara sa te informezi, cand stai cu mana intinsa dupa paturi si ligheane,  cand alergi sa prinzi bancnotele aruncate de Gigi Becali, cand tu insuti mai furi pe ici, pe colo, prin partile esentiale, cand iti iei balalaureatul copiind si diploma universitara prin spagi,  cand si tu minti si te lasi cumparat, sau cand nici macar nu te duci la vot nu ai nici un drept sa clamezi superioritatea morala. Avem ce am votat cu mana noastra. Astazi ne uitam la televizor  si atribuim valente ascunse unei manipulari de proportii pentru ca este mai simplu, nu cere nici un efort intelectual si ne mai defulam putin. Totusi, ceea ce se intampla este altceva: mogulii, cu cohortele lor din umbra si cu concursul indirect al puterii, si-au consolidat puterea prin televiziuni si astazi ei fac legea in spatiul public. Noua corectitudine politica nu permite insa sa denuntam public acest lucru. Ar insemna, zic corifeii noii corectitudini politice, sa fim de partea puterii. Ba nu ar insemna deloc asa ceva: ar insemna doar ca putem gandi outside the box. Putem?

 

 

ROSIA MONTANA REVISITED

Ma bucur ca postarea anterioara pe aceasta tema (Ouch, Rosia Montana!) a generat atatea replici si comentarii. Acum, dupa ce dezbaterea a fost cat de cat relansata, simt nevoia sa punem putina ordine in idei, la rece.

In primul rand, fondul problemei ar trebui elucidat: Romania are nevoie de exploatarea aurului de la Rosia Montana (RM) sau nu? Unii resping de plano insasi ideea exploatarii miniere, cerand alte solutii pentru dezvoltarea zonei, altii spun ca avem nevoie de aurul de la Rosia, iar cea de-a treia categoria accepta mineritul dar nu in orice conditii. Cred, absolut intuitiv, ca a doua categorie este mai numeroasa, pentru ca dezvoltarea economica este, in mintea multora, prioritara. Nu spun ca majoritatea are dreptate, pentru ca de multe ori s-a dovedit ca nu are, dupa cum bine a punctat Margaret Thatcher, dar nici nu pot exclude importanta dezvoltarii economice. Pana la urma totul tine de o ierarhie a valorilor pe care o stabilim atat individual, cat si ca grup sau societate. (Doamna Thatcher m-ar contrazice, pentru ea “there is no such thing as society”). Statul chinez de pilda nu ar avea nici o ezitare sa dea unda verde proiectului RMGC, iar protestele ecologistilor chinezi nici nu s-ar auzi. S-a intamplat deja pe Yangtze.

Poate spune cineva insa care sunt valorile unanim acceptate ale societatii romanesti in 2011? Probabil ca nu, iar cercetarile sociologice, atatea cate s-au facut, nu ne incurajeaza prea mult. S-ar putea de pilda sa descoperim ca majoritatea compatriotilor nostri tanjesc dupa pedeapsa capitala. Totodata, cred ca i-ar impresiona prea putin argumentele istoricilor si arheologilor care vor sa salveze minele romane. Nici la argumentele ecologistilor nu cred ca ar fi prea sensibili. Peisajul dezolant al gunoaielor aruncate de sateni in padurile limitrofe si in raurile care le traverseaza curtile si localitatile este prea viu in memoria mea. Nu-i confund cu turistii nesimtiti, stiu bine ce spun si pot da exemple. Nu stiu asadar ce ar raspunde acesti oameni la intrebarea: va deranjeaza ca exploatarea miniera de la RM ar distruge muntii? Tare ma tem insa ca ar raspunde “nu, daca ne vom imbogati si noi de pe urma ei.”

Nu acesta ar fi si raspunsul meu, personal. Iubesc prea mult muntii pentru a accepta distrugerea lor. Stiu ca zona Apusenilor este saraca, dar nu este totusi Etiopia, ca sa declaram ca mineritul este unica solutie. Nici acum nu sunt convinsa ca turismul in conditiile Romaniei este suficient pentru a-i asigura prioritatea, dar cred ca pot exista si alte initiative economice.

Sa ramanem insa la minerit. Probabil ca o formula de compromis ar fi “dezvoltarea sustenabila”, adica extragerea aurului fara distrugerea mediului inconjurator. Nimeni nu a reusit insa sa ne convinga ca proiectul RMGC este lipsit de riscuri. Problema cea mare este a lipsei de informatii in domeniul public, atat in privinta naturii contractului existent cu RMGC, cat si a proiectului sau tehnologic. Pana la urma nu ma intereseaza cum functioneaza minele din Finlanda sau Noua Zeelanda, ci cum vor functiona cele de aici.

La TVR, atat la Jurnal cat si pe TVR Info ne-am straduit sa abordam cat mai multe fatete ale problemei si sa dam informatii. Problema cea mare tocmai aceasta a fost – nu exista suficiente informatii in domeniul public si nici suficiente studii de impact. In plus, cei care lucreaza in domeniul mineritului se feresc sa spuna tot ce stiu despre implicatiile mineritului cu cianuri. Informatiile relevante raman secrete, in parte si pentru ca asa prevede Legea minelor, invocata agresiv de reprezentantii RMGC. In concluzie, cand presedintele si premierul spun ca vor sa renegocieze contractul, noi nu stim exact ce vor sa renegocieze. Totodata, nu stim daca exista metode alternative de extragere a aurului si nici care sunt masurile de siguranta menite sa previna daunele in cazul unui accident tehnologic sau al unei catastrofe naturale. Nimic din ce am aflat nu mi-a atenuat temerile fata de tehnologia pe baza de cianuri. In acelasi timp, nu m-am lamurit cine s-ar imbogati cu adevarat de pe urma acestei exploatari: ce beneficii ar avea localnicii, inafara locurilor de munca intr-un mediu toxic (cred)? Africa este bogata in zacaminte de tot felul, iar africanii sunt cei mai saraci. Nu-mi sariti in cap, stiu ca este un exemplu extrem si ca noi “suntem europeni de 2000 de ani”, dar cred ca am dreptate sa ridic problema de principiu, pentru ca, inainte de a jertfi un munte pe altarul dezvoltarii economice, trebuie sa stim ceva si despre dimensiunile si natura acestei ipotetice dezvoltari.

In consecinta,”la morale de cette histoire” este ca ni s-au dat prea putine informatii despre acest proiect. “La morale de la morale” este ca, avand in vedere secretomania care inconjoara proiectul, putem presupune ca in interiorul sau ceva este putred. Altfel nu s-ar grabi presedintele si premierul sa spuna ca trebuie renegociat.

In final, permiteti-mi sa derapez: poate ca, in final, proiectul nu se va face, pe principiul “boala lunga, moarte sigura”. Proiectele mari si complicate au pana la urma soarta lor. Daca ne gandim bine, nici Catedrala Mantuirii Neamului nu e prea avansata.

Stiu ca am inceput postarea promitand o analiza “la rece”, dar e weekend si mi-am acordat un minut de wishful thinking!

PS. Ca sa nu se creada ca am ignorat cu buna stiinta aspectul patrimoniului si al deciziilor ministerului culturii vis-a-vis de RM, amintesc aici ceea ce am scris de curand in Formula AS: http://www.formula-as.ro/2011/979/intrebarile-saptamanii-23/cum-ne-facem-singuri-rau-13984

OUCH, ROSIA MONTANA!

In stilul sau transant, presedintele Traian Basescu a pus capat ezitarilor si ambiguitatii cu care guvernul dansa in jurul proiectului Rosia Montana. Afirmatiile sale vor atinge fara indoiala multi nervi, asa ca este important sa ne pastram sangele rece si mintea limpede.

Avantajele economice ale proiectului sunt, teoretic vorbind, incontestabile. In fond, daca romanii exploatau aurul la Rosia Montana, de ce l-am lasa noi sa zaca in pamant, mai ales cand pretul sau pe piata creste? Sa recunoastem totodata ca optiunea turismului in zona nu este la fel de profitabila din punct de vedere economic, avand in vedere situatia generala a infrastructurii si nivelul de civilizatie din Romania in general. Pana la urma, exploatarea aurului ar putea fi profitabila pentru tara, cu conditia sine-qua-non ca si contractul sa fie renegociat.

Problema cea mare este insa a cianurilor. Poate ca tehnologia care ni se propune este sigura, dar este si personalul roman care o va manipula la fel de sigur? Nu avem nici un motiv sa credem ca este, daca recapitulam toata experienta noastra in materie de seriozitate si respectare a regulilor si procedurilor. Suntem tara scurtaturilor, a solutiilor “ingenioase”, a lui “merge si asa”. Tara oamenilor smecheri si destepti, care nu au nevoie sa invete nimic de la altii. Aceasta este de fapt problema si de aceea este inutil sa ni se invoce exemplul Finlandei sau al Noii Zeelande, de pilda, unde aurul se exploateaza cu cianuri si nu se intampla nimic. La noi nu exista nici aceeasi seriozitate, nici atata temeinicie si constiinta civica si profesionala ca in tarile scandinave, sau in alte tari avansate. Abil, presedintele nu a sustinut explicit tehnologia cianurilor, dar problema nu poate fi evitata.

Poate ca, asa cum se spune, este adevarat ca in spatele contestatarii zgomotoase a proiectului minier de la Rosia Montana se afla George Soros, finantator al multor ONG romanesti. Nu este de altfel greu sa-i identifici pe fostii sai bursieri sau salariati in randurile protestatarilor de astazi. Eu nu am avut niciodata nici o legatura cu Fundatia lui si nu contest potentialul economic al proiectului, dar nici nu am incredere in capacitatea muncitorului roman de a gestiona o tehnologie riscanta. In plus, trebuie sa spun ca agresivitatea grobiana a reprezentantilor  RMGC in dezbaterile publice este de natura sa-i indeparteze si pe cei care nu au fost poate initial adversarii proiectului. Dar aceasta este problema lor, nu a mea.

 

Prostii de vara

Daca tot arde Londra si se topesc bursele de la Est la Vest si de la Nord la Sud, ia sa ne ocupam si noi, comentatorii romani, de diversiuni. Nu mi-as pierde nici eu vremea cu ele, dar vad ca pana si site-uri serioase, ca Hotnews,  si publicatii ca EVZ, le iau in serios. O replica se impune.

Una din prostioare este legata de numirea lui Dinu Patriciu in fruntea guvernului. Postarea de pe blogul lui Stelian Tanase ignora cateva elemente fundamentale:

1. Presedintele Basescu nu a dat nici un semnal in acest sens si nici nu cred ca este preocupat de schimbarea lui Emil Boc in plina criza financiara internationala. Dupa cum se vede, astazi i-a convocat la Cotroceni pe premier, pe guvernatorul BNR, impreuna cu presedintele Consiliului Fiscal si ministrul de finante. Se vede treaba ca are alte griji.

2. Dinu Patriciu are inca niste dosare de mare coruptie nerezolvate in instanta. Cine ar  numi  premier un personaj cu un asemenea bagaj? 

3. Dinu Patriciu a afirmat candva ca prim ministrul trebuie sa-i faca in fiecare dimineata cafeaua. Daca ar fi el premier, cui i-ar face cafeaua?

Cristian Preda crede ca acest scenariu – caci doar scenariu este – ar fi imaginat de echipa lui Crin Antonescu, pentru a-l delimita pe presedintele PNL de Dinu Patriciu. Poate, dar ce castiga domnul Antonescu? Este oare mai onorabil sa fii partenerul lui Dan Voiculescu, asa cum se lauda liderul PNL? Mai degraba as crede ca scenariul este inventat de echipa din jurul lui Dinu Patriciu, care doreste sa-l relanseze pe acesta in spatiul public, sa-l albeasca, sa sugereze ca ar fi un actor important in jocul politic. Poate se sperie judecatorii, mai stii? Ma bazez pe faptul ca EVZ a publicat un lung interviu cu omul de afaceri in care se vorbea despre o impacare cu Traian Basescu. Inca odata, Traian Basescu nu a spus nimic, deci toata povestea este inventata. Ma intreb si eu, cum nu se intreaba raspandacii domnului Patriciu, de ce l-ar numi Traian Basescu premier pe cel pe care-l acuza ca a trucat imaginile unei intalniri electorale din 2004, astfel incat sa se creeze impresia ca presedintele ar fi lovit un copil?

Pana nu avem raspuns la aceasta intrebare, cred ca este bine sa ne ferim de diversiuni. Nu de alta, dar suntem din nou luati de prosti.

Asa cum am fost luati de prosti si luni seara, cand Realitatea TV incerca sa ne vanda scenariul unui putsch regizat de Vasile Blaga, Sorin Frunzaverde si Cezar Preda. Acest triumvirat ar propune un guvern de uniune nationala, cu USL si UDMR, dar fara aripa Udrea. Cui i l-ar propune, ma rog? Presedintelui Basescu? Parlamentului care se afla in vacanta? Pacat ca Hotnews s-a grabit sa preia si aceasta diversiune. O fi legata de audierea lui Blaga la DNA in dosarul mitei din vami?

Relatia unor oameni din PDL cu Realitatea TV este mai complexa decat pare, dar despre ea vom mai vorbi.

 

MAI LA STANGA, MAI PUTIN LA DREAPTA

 

In Anglia jurnalistii numesc vara « the silly season », pentru ca nu sunt stiri si cele mai bizare idei ajung in jurnalele de actualitati din lipsa de ceva mai bun. Incepand de ieri cred ca putem numi si in Romania vara « anotimpul prostiilor », caci ne-a adus  o initiativa care nu are nici o legatura cu tot ce predica guvernul de doi ani si jumatate : austeritate, reducerea cheltuielilor bugetare, masuri de dreapta, etc. Devenit subit amnezic, guvernul Boc a adoptat miercuri un memorandum privind crearea unor magazine de tip economat in care pensionarii vor putea cumpara produse alimentare de baza la preturi de productie. Daca citim si ascultam atent declaratiile promotorilor de la UNPR, in frunte cu Valeriu Steriu, (http://www.tvr.ro/?play=107270; http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-9571599-guvernul-aprobat-memorandum-privind-cosului-solidaritate-pentru-pensionari.htm)  constatam ca este vorba de fapt de reinfiintarea comertului socialist de stat, sub egida autoritatilor locale, care vor infiinta societati comerciale pentru ambalarea si transportul (probabil) al marfurilor si pentru comercializarea lor. Toate bune si frumoase, dar cu ce bani si cu ce profit?

Desi domnul Steriu, crezandu-ne probabil prosti, sustine ca nu este vorba de subventii, este limpede ca lumina zilei ca tocmai de subventii este vorba. Cheltuielile cu salarizarea personalului, regia cladirilor, ambalarea, comercializarea si transportul marfurilor vor reveni autoritatilor locale – adica tot contribuabilului – si nu vor putea fi recuperate, din moment ce nu se vor regasi in pret. Iar daca marfurile nu se vor vinde tot autoritatea locala, adica tot contribuabilul, va suporta pierderile. Se mai incadreaza cineva in tinta de deficit bugetar convenita cu FMI ? Din punct de vedere totul este un nonsens, cum bine a afirmat Varujan Vosganian, care a adaugat si ca este vorba de populism la maximum. Asa si este, iar Varujan pare sa fi redescoperit liberalismul in opozitie. Nu mai spun ca tot proiectul miroase de la o posta a clientelism, caci ne putem imagina cum vor fi organizate licitatiile « transparente » si cine le va castiga, mai ales daca modelul urmat este, cum declara UNPR, cel al programului « cornul si laptele ». Unde era ieri premierul Emil Boc care infiereaza « uniunea socialista » si se lauda cu consecventa politicilor sale de dreapta, explicandu-ne cum nu putem cheltui mai mult decat producem ? Iata ca putem !

Mai interesant este ca PSD a salutat proiectul, uitand ca UNPR era nu demult doar o banda de tradatori, cu care refuza sa discute. Totodata, Valeriu Steriu este presedintele comisiei prezidentiale pentru agricultura si vorbeste convins despre « capitalismul salbatic » din comert. Ce vor fi gandind despre planurile sale Dacian Ciolos sau colegul sau din CE care se ocupa de piata libera si competitie ? La noi, Consiliul Concurentei tace, caci seful sau este numit si el politic si nu tulbura apele in coalitie, desi este vorba de o interventie nerusinata a statului in piata libera. Si nu va imaginati ca este un proiect eminamente social, caci toti pensionarii – adica si cei cu pensii rezonabile sau chiar « nesimtite » – vor avea acces la produsele alimentare ieftine. Nu era mai decent, cum spunea Preda Nedelcu, de la Asociatia pensionarilor, sa maresti pensiile mici ?

Abia astept sa vina toata armata de ideologi liberali de la PDL sa-mi explice care sunt meritele acestei constructii socialist-populiste. Ma rog, poate ca la toamna ratiunea economica va reveni in coalitie. Deocamdata stim doar atat : vara nu este un sfetnic bun.