ERA PONTA IN JUSTITIE

 

Azi dimineata Victor Ponta si-a inscaunat procurorii. Dupa fraze  rituale de tipul „Am incredere ca veti aplica ca si pana acum legea indiferent cine este cel vizat. Nu vreau sa aud de dosare politice”, a urmat rapid si ordinul de zi, care a anulat toate indicatiile privind independenta fata de politic: „Nu vreau sa mai vad, ca anul trecut, scene din anii ’50, cu procurori care ancheteaza oameni de la tara.”

Citesti si te minunezi: au oare oamenii de la tara imunitate in fata legii atunci cand comit fapte penale? Vor actiona procurorii doar in mediul urban? In anii 50 nu se anchetau decat tarani?

Sirul intrebarilor ce decurg logic din indemnul premierului poate continua spre noi culmi ale absurdului, dar ma opresc aici, pentru ca nu asa trebuie interpretat acest indemn, ci in contextul declaratiei Monicai Macovei de luni seara, cand a spus ca testul independentei noii echipe de procurori va fi trimiterea – sau nu – in instanta a dosarului lui Liviu Dragnea, invinuit pentru fraude la referendum. Putem deci citi apelul de mai sus ca o indicatie clara pentru procurori sa nu cumva sa se atinga de Liviu Dragnea sau de alti usl-isti de vaza. Eu cel putin asa o inteleg. Curat constitutional!

Astfel debuteaza era Ponta in justitia romana – exact cum a debutat si era Adrian Nastase, cu furia fostului premier impotriva „arestarilor de vineri seara”, persecutarea procurorului Alexandru Lele, care indraznise sa se atinga de un baron local al PSD, si sinuciderea tanarului procuror Cristian Panait. Iata-ne dupa 12 ani, cu baronul Tarau in libertate si neatins de justitie si cu Victor Ponta premier, dand indicatii pretioase procurorilor – adica ne-am intors de unde am plecat, cu echipa Botos-Sampetru restaurata la Parchet. Slava tie, electorat roman! Multumim presedintiei pentru liniste si stabilitate! Si mortii au parte de ele, de ce nu si noi?

Intamplator sau nu, corpul de control al guvernului a sesizat DNA pentru nereguli   ce ar fi fost comise de ministri PDL Funeriu si Vreme in utilizarea licentelor Microsoft pentru educatie – adica in scoli. Ca tot nu trebuia sa mai vedem procese politice…

Daniel Funeriu este consilier prezidential, iar Valerian Vreme a fost un ministru care a lucrat corect cu presedintele. Se vede treaba ca Victor Ponta „nu are mama, nu are tata”!

Mai am o intrebare si ma duc: opozitia, in toata diversitatea ei, s-a sculat din pat azi dimineata?


CU TRISTETE DAR FARA REGRETE

Comparand amploarea pe care posturile de televiziune mogulesti au dat-o aniversarii unui an de la izbucnirea manifestatiilor de protest din Piata Universitatii cu modul in care a fost marcata implinirea a 23 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 ai zice ca primele au avut o importanta mult mai mare decat cele din urma.  Este de inteles, caci pentru USL evenimentele din ianuarie 2011 au reprezentat un moment re-fondator, in spiritul partidului italian numit Rifondazione communista – caci am ajuns, la capatul unui an complicat si marcat de lovituri politice sub centura (USL) si de tradari (PDL) pe mainile unei mafii cu discurs stangist. Nu voi spune ca am ajuns pe mana stangii, pentru ca eu cred ca in Europa exista si o stanga onorabila, care insa nu este reprezentata in Romania, cum de altfel nici dreapta onorabila nu are un partid autentic in tara noastra, ci doar un partid care se preface a avea aceasta orientare.

Din toate gesturile care au marcat aniversarea unui an de la manifestatiile din ianuarie 2011 retin, din motive lesne de inteles, remarcile senatorului USL Gabriela Firea, fosta jurnalista  in trustul Intact.  Doamna Firea se plangea de modul in care TVR a reflectat atunci protestele.  Ca fosta angajata a familiei Voiculescu are si de ce sa se planga, de vreme ce TVR nu a adoptat versiunea USL a faptelor, ci a relatat ceea ce se vedea pe teren: mult mai putini demonstranti decat urlau Antenele si Realitatea ca ar fi fost, acte de provocare la adresa jandarmilor, manipularea politica a intregii actiuni.   Pentru ca TVR nu s-a aliniat atunci la propaganda USL, echipele sale au fost agresate fizic si verbal.  Ulterior TVR Info a fost prima victima a schimbarii de putere, alaturide TVR Cultural.  A ramas in schimb neclintit TVR3!

Principalele ONG care se lauda ca monitorizeaza activitatea mass media nu au spus nimic atunci si nu spun nimic nici acum despre prestatia TVR.  Nici cele cateva organizatii civice care au mentinut o distanta decenta fata de protestele din piata nu au vazut atunci ca era vorba de inceputul unei lovituri de forta asupra televiziunii publice.  Nici unii, nici altii nu s-au scandalizat cand “societatea civila organizata” a colonelului Dogaru impreuna cu “revolutionarii” condusi de Dorin Lazar Maior, cel cu procesele de santaj, au luat cu asalt TVR cerand deschis schimbarea conducerii stirilor.  Si nimeni din societatea civila nu a fost deranjat cand PDG al TVR, Alexandru Lazescu, a ordonat transmiterea in direct a protestului si a declaratiilor insultatoare la adresa unor colegi ai sai, apoi i-a invitat pe domnii Dogaru si Maior in biroul sau, declarand ulterior  in direct ca a fost  “un exercitiu de normalitate”.  M-a surprins si atunci si nu inteleg nici acum de ce macar acele organizatii civice independente si decente nu au protestat fata de tentativa colonelului Dogaru de a confisca spatiul societatii civile.  Dimpotriva, toata lumea a tacut, unii pentru ca l-au subestimat, altii pentru ca probabil jucau in aceeasi echipa cu el.

A urmat neinspirata inlocuire a lui Emil Boc cu MRU si tradarea in masa a unor parlamentari pdl-isti (intamplator sau nu din tabara lui Vasile Blaga), a UNPR si a UDMR care au dus la instaurarea guvernului Ponta.  Scandalurile s-au tinut lant, ocupand 75% din timpul guvernantilor, dupa cum insusi premierul a spus-o.  Dementa suspendarii din vara ne-a facut de rasul lumii, iar rezultatul alegerilor din 9 decembrie ne-a intors la inceputul anilor 1990, in mare parte si datorita ineptiei si atitudinii non-combat a PDL.  Suntem martorii  unui asalt salbatic asupra justitiei, pentru ca – nu-i asa – ce i s-a intamplat lui Adrian Nastase nu trebuie sa i se mai intample nici unui usl-ist.  ANI si DNA sunt si ele in vizorul barbarilor politici din noul Parlament, exact asa cum a cerut colonelul Dogaru si cum s-a angajat USL printr-un protocol semnat de cei trei co-presedinti ai sai. Degeaba dau lectii de buna guvernare in presa personalitati academice din societatea civila.  Nici lui Gigi Becali, nici lui Victor Ponta nu le pasa de bunele practici europene, si cu atat mai putin preocupat de ele este Crin Antonescu.

In ceea ce ma priveste, avand in vedere ce a urmat, cred ca a fost mai bine ca am plecat atunci.  Je ne regrette rien/ni le bien, ni le mal.  As mai face insa o remarca: acum un an, Alexandru Lazescu, si nu numai el, imi cerea sa ma retrag pentru binele institutiei. Ma intreb acum, privind retrospectiv anul ce s-a scurs: oare institutiei ii merge mai bine? Judecand dupa audiente nu s-ar zice.  Dar cine mai judeca astazi dupa audiente? Sau, mai bine zis, mai judeca oare cineva?

No place like home

Aflam ca Tanase Joita va ramane pe viata in apartamentul pe care l-a primit in virtutea functiei detinute acum cativa ani, desi era vorba de o locuinta de serviciu. Ce sa zicem? Tanase Joita a binemeritat de la natiune, ca doar a distrus cariera procurorului Lele din Oradea, cel care-l arestase pe finantatorul penal al PSD din Bihor, Adrian Tarau, si tot el are probabil o responsabilitate morala pentru sinuciderea procurorului Cristian Panait. Odata insurubat in apartament, iata ca nu se mai da dus, iar “justitia” il apara. In acelasi bloc (revedeti reportajul TVR din Jurnalul de la ora 20 de ieri, 9 august) se afla si organizatia de tineret a PSD care datoreaza peste 4000 la intretinere. Nici pe ei probabil ca nu-i va evacua nimeni, ca doar se afla intr-o ctitorie ceausista, adica a epocii pe care o perpetueaza in spirit. La fel face si Mioara Roman, in deplin spirit nomenklaturist: nici nu paraseste casa, nici nu plateste chiria, desi orice alt pensionar si-ar fi cautat o locuinta dupa posibilitati. Iar magistratii, fideli devizei lor secrete de a apara interesele nelegitime de casta, o apara si pe ea, caci in viziunea lor natiunea, care munceste sa le plateasca lor pensii nemeritate, ii datoreaza si Mioarei Roman o vila la batranete. Stia Ion Iliescu ce stia cand spunea ca proprietatea privata este un moft: de ce sa muncesti ca prostul sa platesti ratele la banca pentru o casa cand poti sa obtii una si mai buna de la stat si sa nu platesti nimic? Sa ne mai amintim si ca in 1990 principala preocupare a noii nomenklaturi a fost sa ocupe casele nationalizate de comunisti, case pe care proprietarii de drept nu le-au redobandit in multe cazuri nici in ziua de astazi. A doua confiscare a proprietatii s-a facut sub zodia tranzitiei si sub obladuirea lui Ion Iliescu – pe care-l evocam doar pentru ca este cel mai puternic simbol al acestor practici si mentalitati, nu pentru ca ar fi singurul. Si tot el, impreuna cu oamenii numiti si promovati de el, este responsabil si pentru milioanele de euro pe care statul roman trebuie sa le plateasca proprietarilor care au castigat procesele la CEDO.

Prezumtia de prostie

Ca sa nu mai ramana repetent si la urmatorul examen al Comisiei Europene, Consiliul Superior al Magistraturii s-a pus pe treaba – adica pe operatiuni cosmetice. Nici nu se stinsesera bine ecourile criticilor din raportul MCV la adresa Parlamentului si a CSM, ca forul suprem al magistraturii a anuntat ca va reanaliza cazul judecatoarei Elena Burlan, pe care de curand o absolvise de vina de a o fi eliminat abuziv pe colega sa Camelia Bogdan din completul care-l judeca pe SOV pentru favorizarea infractorului. Motivatia judecatoarei Burlan pentru excluderea Cameliei Bogdan era ca judeca dosarul “cu prea mare celeritate”! Oricum, CSM nu s-a sesizat din oficiu in acest caz, ci a fost sesizat de Procurorul general la 4 aprilie. Rapid, Horatius Dumbrava & co. au hotarat ca Elena Burlan nu a dat dovada de rea credinta si scos-o basma curata. Nici nu a fost luat in consideratie faptul ca, asa cum scrie Kamikaze, Elena Burlan are doua dosare penale destul de dubioase.

Ce vor sa demonstreze membri CSM ? Cumva ca si-au insusit criticile Comisiei europene ? Frumos ar fi, dar de ce au asteptat atunci un raport defavorabil ? Mai degraba este vorba de praf in ochi, de o operatiune de imagine bazata pe prezumtia de lipsa de inteligenta a opiniei publice. Aceeasi prezumtie de prostie a functionat probabil si in cazul deciziei CSM privind reluarea selectiei pentru  ocuparea locurilor vacante de la ICCJ. Puternic contestat pentru ca nu respecta regulile stabilite si nici criteriile profesionale, acest proces de selectie urmeaza sa fie reluat din punctul in care a fost intrerupt, exact cu aceiasi candidati, procedura ce exclude inscrierea unor candidati eventual mai onorabili. Doar noi si ai nostri!

Trist este ca printre cei care justifica astazi aceasta decizie se numara si Cristi Danilet, fost colaborator apropiat al Monicai Macovei, care pe site-ul juridice.ro a facut publice stenogramele unor scandaloase  audieri de selectie pentru ICCJ.  Astazi insa domnul Danilet a devenit un vajnic aparator al castei si al sistemului.

Si pentru ca tabloul sa fie complet, iata ca tot CSM, justificat de aceeasi fosta speranta a reformei, promoveaza un proiect de lege care ar urma sa-i transforme pe magistrati in demnitari, cu toate privilegiile aferente. Macar la acest capitol CSM este sincer: scopul sau nu a fost niciodata sa serveasca justitia sau justitiabilul, ci doar propria casta, pe care o doreste intarita si stapana peste Parlament si guvern. Din pacate, nu este vorba de un conflict intre generatii, caci si magistratii tineri din CSM s-au dovedit la fel de inversunati in apararea privilegiilor de casta ca « vechea garda ».  Ca si clasa politica, si casta judecatorilor se reproduce fara jena si fara scrupule. Cei onesti sunt, din pacate, prea putini si nu reprezinta o masa critica. Si apoi, cine ne garanteaza ca, daca ar ajunge la ICCJ sau in CSM, nu ar suferi aceeasi metamorfoza ca si Cristi Danilet ?