ROMÂNIA, CAPTIVA ANTENELOR

În dezbaterea, destul de sterilă de altfel, declanșată de comportamentul incalificabil al Antenei 3, care, deși nu era o noutate, abia acum, este luat în seamă, Ioana Ene Dogioiu observă – corect – că Antena 3 își permite toate mârșăviile, de la linșajul public al personajelor care nu-i sunt pe plac la colportarea unor neadevăruri sau jumătăți de adevăr, pentru că are un public fidel, care rezonează cu discursul Antenelor. Acest public poartă și el responsabilitatea pentru poluarea spațiului public de către supușii lui Dan Voiculescu, fiindu-i de fapt complice. Îmi permit să adaog că este doar o parte a problemei, celelalte două fiind cel puțin la fel de grave: 1. refuzul CNA de a sancționa corespunzător comportamentul Antenelor, refuz datorat aservirii politice a acestei instituții, și 2. lipsa unei alternative la televiziunile mogulilor, și anume a unei televiziuni publice competitive. Singură televiziunea publică, dacă este susținută de o legislație solidă și corectă, poate reprezenta o sursă de informații nepartizane, de interes public, și nu este întâmplător că în 2012, când a fost reorganizată instituția, după schimbarea conducerii Direcției Știri în urma presiunilor exercitate de PSD și a unei campanii deșănțate a Antenei3, singurele canale care au fost desființate au fost TVR Info și TVR Cultural – adică exact canalele prin care s-ar fi realizat plenar misiunea publică a instituției, TVR Info fiind un canal care făcea concurență directă televiziunilor de știri ale mogulilor, Antena3 și RealitateaTV. Deși B1TV nu se lansase încă în actuala formulă, proiectul era foarte avansat, iar sponsorii săi politici erau bucuroși să scape de concurența unui canal public. Las la o parte istoria chinuită a nașterii TVR Info, acest canal mai mult decât necesar, căci aș obosi inutil povestind-o și m-aș deprima din nou, și nici nu mai iau în considerare reluarea emisiei sale într-o formă care nu interesează pe nimeni, sub denumirea de TVR News. Mai semnificativă este acum istoria eliminării unicei alternative pe care televiziunea publică a oferit-o vreodată publicului la televiziunile mogulilor, care se pretind „de știri” dar sunt în primul rând organe de propagandă în favoarea intereselor patronilor lor și ale sponsorilor lor politici și mafioți.

Astfel, oferta limitată de organizații media și-a cultivat publicul limitându-l și manipulându-l, căci nu numai cererea este cea care dictează. Dacă un anumit produs nu există, oamenii nici nu-l cer. Cerea cineva avocado sau alte fructe exotice înainte să se deschidă piața spre exporturi? A corespuns iPhone-ul unei presiuni din partea publicului sau a fost rezultatul inovației stimulate de dorința de a bate concurența? Ceea ce nu înseamnă că nu avem un public de televiziune majoritar lipsit de discernământ și cu exigențe de calitate și corectitudine minime. De aceea avem și clasa politică mizerabilă pe care o avem, care este rezultatul votului dat de un electorat recrutat în mare măsură din acest public. Nu mă rușinez de aceste aprecieri, căci să umpli parlamentul de penali, doar pentru că ți-au pus în brațe un litru de ulei și un pui – sau un lighean și o pătură – nu dovedește spirit civic. Cei care au votat actuala majoritate parlamentară, în care trebuie să includem și parlamentarii vechiului PNL, care erau membri USL, ca și defunctul PP-DD, să nu se plângă acum de calitatea clasei politice.

Să revenim însă la chestiunea televiziunilor. Mă tot întreb de patru ani cum de nu s-a sesizat nici un confrate jurnalist de interesul brusc manifestat de Antena3 față de televiziunea publică, cum de nu a văzut nimeni că era vorba de o reacție a dinozaurilor politici și mediatici față de o încercare de schimbare a profilului TVR, care le-ar fi putut afecta monopolul asupra informațiilor și dezbaterilor, deci asupra formării opiniilor publicului, dar și veniturile din publicitate, căci piața este oricum prea mică pentru câte televiziuni se bat pe ea. Cum de au acceptat  toți jurnaliștii independenți, care erau invitați la TVR mai des decât fuseseră vreodată și decât au fost după aceea, propaganda PSD și a televiziunilor mogulești care striga că era vorba de „televiziunea lui Băsescu”, când nici măcar președintele nu o considera ca atare, și cum de nu au vrut să înțeleagă că era vorba de asasinarea conceptului însuși de televiziune publică? De ce nu au văzut, dincolo de persoane, problema de fond? Mă mir și acum că nimeni nu se scandaliza atunci când Victor Ponta și Crin Antonescu atacau deschis televiziunea publică, iar provocatorii lor atacau carul și jurnaliștii TVR prezenți în Piața Universității în iarna 2011-2012, pentru că nu le convenea cum relatau faptele – am zis faptele, nu propaganda voiculesciană. Trupele colonelului Dogaru și ale „revoluționarului” Dorin Lazăr Maior au fost trimise la poarta TVR să desăvârșească demolarea, și tot nu s-a revoltat nimeni din cei care azi se scandalizează de comportamentul Antenelor. Cunosc cel puțin o parte din răspuns, dar nu-mi place să-l spun, iar astăzi nici nu mai contează. Îmi exprim doar regretul că nici jurnaliștii independenți, nici societatea civilă corectă, nu au înțeles importanța unor instituții media de interes public și nu au făcut absolut nimic pentru a promova această cauză. Pentru că aici contează cauza, nu persoanele, care își refac până la urmă viața, căci nu vor rămâne pe veci prizoniere ale inamicilor și torționarilor lor morali. România în schimb a rămas o captivă a Antenelor, iar dezinteresul pentru soarta TVR și SRR este în mare măsură responsabil pentru acest fenomen. De aceea insist, fără vreo dorință de a reveni în branșă, asupra nevoii de instituții media publice competitive și corecte. Pentru ca astfel de instituții să existe însă trebuie să existe și o voință politică de fier. Ea nu a existat niciodată și nu am reușit să conving nici unul din politicienii la care am avut acces de importanța ei. O fi și vina mea, deși am militat cât am putut de bine, dar mai degrabă cred că este vorba și de ceea ce am putea numi the closing of the political mind - adică un fel de opacizare a minții oamenilor politici față de tot ce reprezintă interesul public și nu este legat strict de sursele de câștig individual sau de grup pe seama bugetului public.

Ce ar mai fi de făcut acum, veți spune, când televiziunea publică este în faliment și nu se mai uită aproape nimeni la emisiunile ei? Ei bine, s-ar putea face totul, începând cu schimbarea legii 41/1994, astfel încât 1. să dispară instrumentul primitiv de control politic, care este posibilitatea de a demite Consiliul de Administrație în fiecare an, prin respingerea raportului de activitate; 2. să se elimine conflictul de interese care a atins proporții monstruoase într-o instituție în care aproape o jumătate din membri CA sunt angajați ai TVR și hotărăsc asupra bugetelor propriilor emisiuni, iar restul pretind finanțarea unor emisiuni în care sunt implicați membri familiilor lor (a se vedea cazul psd-istei Anne Marie Rose Jugănaru, al cărei fiu prezenta în fiecare an Mamaia Copiilor); 3. să se impună o grilă severă de selecție a membrilor CA, chiar dacă sunt numiți printr-un algoritm politic, în funcție de competențe manageriale – căci astăzi orice sfertodoct poate fi membru în conducerea televiziunii publice; și 4. să se separe funcția de președinte al CA, unde numirea se face de către factorii politici, de cea de Director General, care ar trebui să fie ocupată printr-un concurs organizat în condiții de maximă transparență.

Am enumerat condițiile minime de la care cred că ar trebui să înceapă reforma televiziunii publice. Ar trebui desigur să existe și garanții privind independența jurnaliștilor, formula ideală fiind includerea unui articol de lege similar celui din legea suedeză, care cere televiziunii publice să urmărească cu maximă exigență activitatea guvernului. Dar eu nu scriu aici un proiect de lege, doar vreau să demonstrez că soluții există, dacă există și voința politică pentru reformă. Aceasta lipsește desigur, nu numai în privința televiziunii publice, ci a tuturor domeniilor. Măcar în cazul TVR au existat câteva încercări de ieșire de sub dominația PSD, și de sub influența – nedeclarată dar reală – a televiziunilor mogulești: după 1996, sub conducerea lui Stere Gulea, cu Alina Mungiu-Pippidi director la știri și apoi în 2005-2007 și 2010-2012. Ele au fost anihilate de presiunile inimaginabile ale PSD și apoi ale USL. Dar unde este presiunea publică, a societății civile, de pildă? Convingerea mea este că nimeni nu înțelege importanța subiectului, pentru că superficialitatea domină și acele secțiuni bine intenționate și necorupte ale spațiului public – pentru că nici numerită să mă refer la acele ONG preocupate de media, care însă nu ating Antenele nici cu o floare…

Așa cum este acum, TVR nu poate fi o instituție viabilă, indiferent ce iluzii își fac unii din angajații ei și ce propagandă mai emană sindicatele, profund politizate de altfel. O spun cu părere de rău pentru acea mână de profesioniști care mai viețuiește acolo. Aici este nevoie însă de construcție instituțională. Drama este că nu are cine s-o facă, căci noi suntem buni doar la demolări. Așa stând lucrurile, în absența unui spațiu de dezbatere și informare organizat și condus strict în interesul publicului, nici calitatea dezbaterii publice nu are cum să crească, nici electoratul nu are cum să se lumineze, nici clasa politică nu se va reforma și nici nu vom avea, multă vreme de acum încolo, un guvern în serviciului cetățenilor. Dacă asta dorește publicul, asta va avea!

FALSE DISCUTII DESPRE INDEPENDENTA TVR

Constat o oarecare agitatie (slaba) in spatiul public pe tema suspendarii emisiunii realizate de Ioana Lupea si Mircea Marian la TVR Info.  Din pacate, ea nu este dublata de o discutie pe fond a problemei acestei institutii media care ar trebui sa fie de importanta nationala si a ajuns o gluma proasta.

Nu am nici un dubiu ca suspendarea emisiunii a fost motivata politic, pot presupune chiar ca a fost ceruta – probabil – de USL, daca judec dupa vehementa cu care Crin Antonescu si Lucia Hossu-Longin s-au pronuntat cu privire la realizatori si dupa campania dusa de mercenarii Antenelor impotriva lor.  Banuiesc ca atunci cand s-au negociat emisiunile electorale s-au negociat si moderatorii si astfel a ajuns TVR Info cu un moderator absolut inofensiv, ca  sa nu spun inert.  Tuturor partidelor politice le convine acest lucru.

Las la o parte si faptul ca presiunile USL asupra TVR dateaza din ianuarie-februarie si au fost de o violenta fara precedent, daca ne amintim descinderea colonelului Dogaru si a lui Dorin Lazar Maior in curtea televiziunii.  Ar merita insa sa ne amintim ca PDG al TVR i-a primit cu onoruri si a declarat ca este o un exercitiu de normalitate. Dar aceasta este o problema a constiintei lui, nu a mea.  Notez insa ca atunci nu a existat aproape nici o reactie in spatiul public fata de aceste presiuni – nici din partea CJI, nici macar din partea Ioanei Lupea si a lui Mircea Marian. Bine ca macar acum s-a mai trezit lumea. Din pacate nu s-a trezit de tot si va adormi rapid la loc, pentru ca ignora problema fundamentala, si anume statutul legal al TVR.

Atat radioul public cat si televiziunea publica sunt guvernate de legea 41/1994, care este un instrument de aservire politica si o garantie a conducerii incompetente. Nu faptul ca membrii CA sunt in majoritate numiti politic este principala problema, ci faptul ca aceste CA poate fi demis in fiecare an prin respingerea de catre Parlament a raportului sau de activitate. Faptul ca presedintele CA este si directorul general al institutiei nu permite separarea functiei politice de management si nici nu asigura independenta manageriala a sefului institutiei. In plus, cand stii ca poti fi demis in fiecare an, cum sa-ti permiti sa faci minuni de vitejie jurnalistica?  In al doilea rand – dar nu mai putin important – grila de selectie a membrilor CA este o biata schita, care nu prevede criterii de studii, competenta si experienta manageriala. Cu alte cuvinte, orice analfabet economic poate fi membru al CA al TVR daca este sustinut politic. In al treilea rand – la fel de important si el – nu se prevede nicaieri eliminarea conflictului de interese. Astfel, poti fi angajat TVR si membru al CA, adica arbitru si jucator, distribuitor de fonduri si beneficiar al lor totodata. Nici nu este interzis sa ai contracte profitabile cu TVR si pot numara pe degete membri actualului CA care nu au interese in relatia cu TVR. Aceasta portita legala a permis de altfel PDG de-a lungul anilor sa-i mituiasca pe membri CA si sa-si asigure astfel pacea si deplina lor aprobare pentru toate masurile castastrofale care au facut din TVR astazi unul din marii datornici la stat, ceea ce convine de minune politicienilor pentru ca o pot santaja si controla mai usor. Ergo, cu cat un manager este mai mediocru si mai usor de intimidat, cu atat va fi mai bine apreciat de politicieni. Las la o parte aici presiunile politice perverse in directia deteriorarii programelor si audientei TVR pentru a opri orice concurenta pentru televiziunile mogulilor, pentru ca ne-am lungi prea mult.  Oricum scopul lor a fost atins.

Nici un partid politic nu si-a propus vreoodata sa schimbe statutul de instrument politic al TVR. Nu ma asteptam ca PSD sa initieze o noua lege, dar PDL si PNL ar fi putut s-o faca. A existat in 2005 un proiect de lege al Ralucai Turcan care imbunatatea mult lucrurile, dar a cazut la vot desi Alianta DA era la guvernare. In 2010 s-a revenit cu niste improvizatii legislative atat de aberante sub pretextul depolitizarii incat e bine ca au cazut la vot.

In concluzie, nici PDL, nici colegii sai de coalitie, nu au nici un drept sa se lamenteze de rele tratamente in media, pentru ca nu s-a ocupat absolut deloc de crearea unor institutii media publice independente si bine administrate care ar fi putut fi o alternativa la trusturile mogulilor.  Nici nu au stiut, nici nu au vrut s-o faca.

Adaug doar ca nici o analiza a scenei media nu este completa fara TVR, chiar daca situatia ei poate necesita o minima documentare din partea celor care se incumeta. Stiu ca strig in desert. Totusi strig.