ILIESCU, ROMAN, COMPLICII LOR ȘI VIITORUL NAȚIEI

La auzul știrii privind punerea sub acuzare a domnilor Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, et al. pentru faptele comise la mineriada din iunie 1990, mulți am avut satisfacția (căci nu vorbim de bucurie în acest context) că justiția a început în sfârșit să funcționeze și în slujba adevărului și a dreptății. Întrebarea care se pune însă imediat după acest prim moment este ce consecințe va avea acest demers  în societatea românească, în viața publică, sau pur și simplu asupra conștiinței românilor.  Pentru că nu se poate ca președintele de onoare al partidului de guvernământ, PSD, să fie acuzat de procurori pentru crime împotriva umanității și partidul să dea din umeri sau să sară în apărarea lui. Dacă instanța va confirma acuzația, cum mulți credem că ar trebui să se întâmple, ce vor spune Dragnea&Co.? Dar toți liderii politici care l-au tratat cu respect pe Ion Iliescu, inclusiv cei care, înainte să se descopere liberali, i-au condus campania electorală, văzând „valoarea acolo unde este”? Să nu fi știut nici unul că fundamentele sistemului politic în care activau erau înecate în sângele vărsat în decembrie 1989 și în iunie 1990 și marcate de loviturile de bâtă ale minerilor și coordonatorilor lor pe spinările și capetele celor care purtau ochelari sau barbă, și nu numai ale lor? Eu cred că știau foarte bine și astăzi ar trebui să se rușineze. Să nu fi știut nimic despre rolul lui Iliescu în reprimarea sângeroasă a Pieței Universității nici ziariștii care timp de 27 de ani i-au lăudat înțelepciunea politică? Sau l-au transformat pe stalinistul Silviu Brucan în guru al națiunii? Ar merita numiți și luați la întebări, oricât de simpatici ne-ar fi, pentru că amnezia naște monștri. Dar nu numai că nu se întâmplă acest lucru, ci sunt promovați la statutul de formatori de opinie. Veți fi observat că numai o mică „elită” de comentatori este îngăduită la posturile de televiziune, iar opiniile lor nu diferă fundamental. Toți – politicieni și jurnaliști care s-au adaptat și au acceptat să-l legitimeze pe Ion Iliescu – sunt complicii lui, ca și alegătorii, în marea lor majoritate amorali și lipsiți de cultură civică și de spirit civic, care l-au votat și adulat. Și nici cei mai școliți care l-au votat în turul al doilea al alegerilor din 2000 considerându-l un rău mai mic decât Corneliu Vadim Tudor nu au dat dovadă de prea multă inteligență. Nu era totuși nevoie de un Premiu Nobel, doar de puțin discernământ și spirit analitic, ca să-ți dai seama că Iliescu și Vadim făceau parte din același sistem, în interiorul căruia Iliescu era superiorul ierarhic al lui Vadim, ambii jucând roluri bine definite în farsa politică prezentată poporului român drept tranziție la democrație.

Veți spune, și domnul Dragnea va fi fericit, că până și PSD a evoluat și nu se poate întoarce la tipul de comportament al lui Ion Iliescu. Chiar așa? Atunci de ce o propune premier pe soția unui simpatizant activ al liderului unui regim criminal? Pentru că așa este considerat regimul lui Bashar al-Assad de statele democratice autentice și numai opoziția Rusiei și a Chinei în Consiliul de Securitate al ONU au blocat deferirea sa către Tribunalul Penal Internațional. Ultimul număr al săptămânalului The Economist a consacrat o pagină întreagă ororilor comise de torționarii lui Assad. O recomand ca lectură de Crăciun lui Liviu Dragnea, dar și lui Klaus Iohannis. Nu-mi spuneți că Servil Shhaideh nu împărtășește neapărat vederile politice ale soțului ei, pentru că este nerealist să-ți imaginezi că doi oameni maturi trăiesc împreună și nu au vederi comune asupra chestiunilor importante. Iar dacă într-adevăr nu este de acord cu postările pro-Assad și pro-Hezbollah ale soțului, este momentul ca doamna Shhaideh să le dezavueze public – sau să se retragă la mama acasă și să nu accepte funcția de premier. Nu se poate ca România să fie condusă de soția unui admirator al torționarilor. Dar vă propun să vă întrebați de ce, după cum susține EVZ, doamna Shhaideh nu a dorit să declare, la intrarea în guvernul Ponta, apartamentele deținute în Siria de soțul ei, nici măcar pe cel achiziționat după căsătorie, în 2013, cu o suprafață de 180 mp. Totodată mă întreb de ce a părăsit Akram Shhaideh o funcție de înalt funcționar în Ministerul Agriculturii din Siria, după o carieră de 20 de ani, ca să vină în România? Oare doar din amor pentru Servil? Nu mă mir însă ca partidul care și-a întemeiat dominația pe crimele și abuzurile din 1989-1990 acceptă fără să crâcnească, precum o turmă, o propunere de prim ministru cu asemenea asocieri, invocând competența administrativă pentru o funcție în care este nevoie de viziune, curaj, experiență și cultură politică, convingeri democratice și rectitudine morală.

Poate, vor spune cei mai puțin preocupați de morală, o vom duce mai bine sub guvernarea PSD. În fond, Liviu Dragnea a câștigat pe baza unor promisiuni extrem de generoase. Este adevărat, deși este bine să nu uităm că prosperitatea promisă de domnul Dragnea este bazată pe mila statului, deci pe munca altora, nu neapărat pe competență și hărnicie.  Nici o țară nu poate progresa cu o astfel de strategie. Dar românii nu vor să progreseze, se pare, ci doar să supraviețuiască fizic. De aceea se mulțumesc cu puținul oferit de PSD.

Și tot Liviu Dragnea s-a arătat moderat și calm în campanie, deci nu va fi dictator, vor spune optimiștii. Aveți puțintică răbdare, stimabililor, până să-i vedeți adevărata față. Sau, mai bine, uitați-vă la ce se întâmplă în Polonia, unde partidul Lege și Dreptate (PiS) al fraților Kaczynski a venit la putere tot pe baza unor astfel de promisiuni, iar apoi a purces la epurarea Curții Constituționale, în disprețul tuturor standardelor europene, la transformarea televiziunii publice și a radioului public în porta-voce a guvernului-marionetă (condus tot de o femeie, Beata Sydlow, care execută de fapt ordinele liderului PiS), iar recent a emis dispoziții privind îngrădirea dreptului la demonstrații publice și a libertății presei. Mai precis, ziariștii vor fi scoși din clădirea Sejm-ului și inchiși într-un centru de presă, pentru ca nu să nu mai aibe acces direct la parlamentari, pe culoarele Parlamentului. Acolo vor fi prezenți doar trimișii televiziunii de stat. În plus, guvernul PiS desfășoară o campanie furibundă împotriva societății civile, pe care o consideră prea apropiată de politicienii opoziției și – atenție! – finanțată de George Soros, „dușmanul poporului”, desigur! Unde am mai auzit noi toate acestea? Nu cumva în campania PSD, copiată parcă la indigo după campania PiS? Până și ticăloșia e plagiată la PSD… Să nu ne mirăm dacă Dragnea, prin marioneta numită Shhaideh sau oricum altcumva, va declanșa, după modelul polonez, o nouă campanie de defăimare a societății civile și nu va face tot ce îi va sta în putință s-o anihileze. Și să înțelegem bine că eliminarea taxei radio-tv și finanțarea celor două instituții media publice de la buget are drept miză tocmai trecerea lor sub controlul total al guvernului. Oricum, în aceste privințe – anihilarea societății civile și aservirea mass media – există și un maestru mult mai versat decât Jaroslaw Kaczynski, și anume Vladimir Putin. Sigur, la noi nu este nevoie de bătălii pentru Curtea Constituțională, care este deja condusă de un apropiat al lui Ion Iliescu, Valer Dorneanu, și ocupată de personaje care simpatizează cu cerințele actualei puteri, fosta președintă a ÎCCJ Lidia Stanciu făcând acolo figură de lup singuratic.

Ceea ce voiam de fapt să vă spun în această postare complet nepotrivită spiritului festiv al acestor zile – dar eu cred că adevărul este mai important decât cârnatul și chiar decât cozonacul – este că filiera răului este puternică, are continuitate și se integrează într-o strategie internațională a forțelor anti-democratice. Facem deci parte dintr-un joc mai amplu și mai periculos. La noi filiera răului s-a întărit și mai mult, pentru că are complici la toate nivelele – în politică, în presă, în administrație, printre cetățeni și nu în ultimul rând în elitele intelectuale ale nației. Elita universitară creată prin instituirea imposturii și minimei exigențe profesionale va fi întotdeauna o susținătoare a PSD, ca și directorii de școli sau funcționarii din administrație numiți politic și finanțați generos. Și să vedeți ce bine va fi după ce Ecaterina Andronescu va impune noua sa lege a educației naționale!

Din păcate, spre deosebire de Polonia, România nu mai are o opoziție politică, televiziunile sunt demult ale puterii psd-iste, societatea civilă este anemică, cultura civică ajunge la genunchiul broaștei și o mare parte a electoratului este captivă a PSD. Și totuși, ar trebui să ne trezim și să protestăm cât mai putem, monitorizând la sânge puterea psd-istă. Altfel, riscăm să pierdem câștigurile democratice din ultimii ani, să rămânem prizonierii lui Ion Iliescu și ai complicilor lui și să-i facem de rușine pe morții din decembrie 1989 și din iunie 1990. Dacă ei au murit pentru libertate, cum putem noi astăzi să tăcem și să acceptăm domnia dușmanilor libertății?

VIVE LES VACANCES!

 

Își mai amintește cineva de vacanțele premierului Boc? Cred că a fost prim ministrul cu cele mai scurte și mai modeste vacanțe din toți cei pe care i-am numărat după 1989 și fără îndoială cel mai muncitor dintre toți. Dar nici poporul român, nici măcar propriul partid, nu l-au mai vrut pe Emil Boc, ci au preferat un playboy de la periferia Europei, un golănaș incapabil să iasă din registrul stilistic al bășcăliei indiferent de gravitatea problemei pe care o discută, ca să nu mai zic că este și un plagiator, ceea ce este echivalent cu un impostor, un „băiat de băiat”, care s-a grăbit să plece în vacanță lăsând vraiște treburile guvernării.

Nu mă deranjează faptul că premierul își face vacanțele înafara țării. Și premierii britanici o fac, de la Tony Blair la David Cameron, și nu protestează nimeni, pentru că majoritatea britanicilor pleacă și ei din țară în vacanță. La fel fac și mulți români, deși nu majoritatea. Sincer, nu văd de ce te-ai duce pe litoralul românesc dacă nu beneficiezi de o vilă de protocol gradul 0 și nu cred că prim ministrul trebuie neapărat să facă băi de mulțimi la târguri ca să demonstreze că este un bun român. Este suficient să dovedească responsabilitate și competență în acțiunea guvernamentală.

Am totuși două mari probleme cu vacanțele americane (?) ale domnului Ponta: 1. sunt foarte scumpe și nu cred că le poate plăti, pentru patru persoane, din salariul de europarlamentar al soției, pentru că nu cred că familia Ponta economisește tot anul pentru o „vacanță de vis” odată pe an, și 2. un premier  care pleacă în vacanță lăsând în suspensie chestiuni atât de serioase ca privatizarea CFR Marfă este un pericol public, fie pentru că nu înțelege gravitatea chestiunii, fie pentru că încearcă s-o rezolve prin subterfugii dubioase, cum este avizul CSAT, chipurile necesar pentru semnarea contractului. Știe și el, știe și echipa lui de zgomote, care se agită acum pe toate ecranele, că acest aviz a fost doar un pretext pentru a tergiversa semnarea contractului de  privatizare. Poate că – ce să vezi! – iese din termen și Gruia Stoica primește despăgubiri de la guvern, în loc să dea el banii promiși…

Imensa eroare făcută de golănașul nostru guvernamental a fost însă să-i ofere pe tavă președintelui Băsescu un prilej pentru a-l sancționa. Iar președintele a punctat perfect, ca un animal de pradă, adică un combatant politic, și și-a întărit poziția de lider al opoziției.

Mi-aș fi dorit desigur ca liderul opoziției să fie un politician mai puțin uzat, la începutul carierei politice sau la apogeul ei, care să reprezinte viitorul, să ofere perspective. Mi-aș fi dorit de asemenea ca agenda publică să nu fie dominată doar de temele care-l interesează pe Traian Băsescu, oricât de legitime ar fi. Poate am fi putut dezbate ceva mai mult modificările propuse de aleșii locali pentru legea ANI, de pildă, sau fantasmagoriile lui Eugen Nicolăescu, de care nu se ocupă decât Vlad Mixich, din păcate. Ce să-i faci însă? Se pare că exact acei tineri politicieni care aveau ceva de demonstrat în opoziție au plecat în vacanță, ratând ocazia de a se afirma. Nu vor fi toți la Miami, dar sigur nu sunt acolo unde ar fi trebuit să fie.

CE FEL DE OPOZITIE?

In ziua alegerilor locale, Nicoleta Savin, o jurnalista pe care o pretuiesc, a trimis pe internet un text in care ne chema la vot impotriva USL si justifica o serie de masuri politice luate de PDL. Interesant este ca nu ne-a indemnat sa-l votam pe Prigoana (nici nu aveam de gand!), ci pe Nicusor Dan (cum am si facut), si a citat exact acele paragrafe din articolul lui Dan Turturica pe care le-am selectat si eu pe FB.  Nu voi analiza lungul text al Nicoletei Savin, tocmai pentru ca este foarte lung. Voi spune insa clar de la bun inceput ca nu impartasesc decat partial opiniile exprimate in acest manifest, pentru ca nu ma pot identifica cu o retorica anti-capitalista si anti-privatizare.  Nu pot sa inteleg de ce e rau ca a fost privatizat turismul. Eu cred, dimpotriva, ca este foarte bine. Cred de asemenea ca si companiile de stat trebuie privatizate, pentru ca nu fac altceva decat sa-i imbogateasca pe bani publici (adica ai nostri) pe baietii destepti din toate domeniile. Statul are destule intrumente prin care poate apara interesele cetatenilor si bugetul de stat, dar nu le foloseste. Mentinerea companiilor in proprietate de stat este in tot cazul   cea mai rea solutie, de care nu beneficiaza decat clientela politica a celor aflati la putere.

Pentru mine textul ridica insa o problema de fond: ce fel de opozitie practicam? O opozitie indreptata pur si simplu impotriva USL cu liderii sai reali Ion Iliescu si Dan Voiculescu, dublati de liderii sai de parada Victor Ponta si Crin Antonescu, sau o opozitie bazata pe principii, valori si adevar? Sa sustinem PDL doar pentru ca este putin mai putin rau decat USL si se declara de dreapta, desi a practicat clientelismul si coruptia, sau o forta politica promotoare a unor principii democratice autentice si sustinuta de personaje credibile?  Sigur ca nu avem acum o astfel de forta, dar la fel de sigur este ca argumentul „raului celui mai mic” nu mai tine. Avem nevoie de angajamente politice clare  - nu de seminarii teoretice pe banii fundatiilor straine – de optiuni politice si economice si de politicieni care au dovedit ca nu fac compromisuri majore pe principii. Sa ne amintim de Corneliu Coposu, care declarase „negociem orice, inafara de principii”.

Asa cum a demonstrat miscarea Carta 77 din Cehoslovaia, comunismul s-a prabusit in Europa pentru ca oamenii – mai intai o parte si apoi tot mai multi – au refuzat sa mai traiasca in minicuna.  Nici noi nu mai trebuie s-o facem, si trebuie sa incepem prin a refuza minciunile, compromisurile si jumatatile de adevar pe care ni le servesc partidele parlamentare, de la USL la UDMR trecand prin PDL si fara a exclude UNPR.  De PP nici nu este cazul sa vorbesc aici, deocamdata.

In 2004 PDL si Alianta D.A. a fost intr-adevar o speranta, dupa abominabila guvernare Nastase care ne-a inscris in UE la capitolul corupti. In 2008, dupa despartirea dureroasa de PNL, care a preferat alianta mult mai practica cu PSD, PDL ramasese ultimul bastion al opozitiei la PSD si de aceea a primit cele mai multe mandate in Parlament. Din pacate – nevoit sau voit – a ales sa guverneze cu PSD in dezastruoasul an 2009, apoi in 2010 cu UNPR si UDMR. Guvernarea intr-o perioada de criza l-a erodat, dar a scos la iveala si contradictiile sale interne:  faptul ca a sustinut reformele (in special in educatie) doar de frica lui Traian Basescu, nu din convingere, incapacitatea de a gasi solutii de fond la problemele generate de criza economica, luptele dintre tabere, rezistenta la reforma interna, toleranta fata de corupti – vezi cazul Boldea, printre altele –  conflictul dintre spiritele liberale si vechiul fond FSN-ist. Mai grav este insa ca PDL nu s-a deschis catre societate si a ramas un cerc inchis al vechilor cadre si al acolitilor sau copiilor lor.  Monica Macovei, Cristian Preda, Teodor Baconschi, etc. au fost primiti datorita presiunilor lui Traian Basescu si au ramas neasimilati. Intelectualii au facut si ei pasi inapoi, ceea ce nu este resimtit ca o pierdere de catre activistii partidului care si asa nu-i suportau, caci fondul FSN-ist este profund anti-intelectual.  Iar la capitolul „comunicare” PDL a fost absolut catastrofal exact atunci cand ar fi trebut sa fie magistral.

Daca se gandeste sa redevina principalul partid de opozitie, PDL trebuie sa se reinventeze profund, nu de fatada, sa adopte criteriile de integritate in viata interna si viata publica, sa nu mai accepte scursorile altor partide, sa puna in aplicare un program cu adevarat de dreapta, in care sa si creada si de la care sa nu se abata. Dar mai ales trebuie sa-si faca ordine in cadre, sa gaseasca lideri care sa poata exprima un mesaj principial autentic si puternic. Astazi nici macar nu are cine sa vorbeasca in  numele lui daca nu vine Monica Macovei de la Bruxelles – caci pe Cristian Preda l-a redus la tacere dupa ce mai intai a vrut sa-l excluda.  MRU nu poate vorbi in numele PDL, pentru ca nu-l reprezinta si, pe de alta parte, pentru ca nici el nu ne-a convins ca are valori solide. Cine este cu adevarat liberal nu scoate din lege restitutia in natura a proprietatilor.

Ma indoiesc ca PDL are in adancul fiintei sale capacitatea de a se reinventa.  Suspectez – sa dea Domnul sa ma insel! – ca dupa alegerile locale va urma o serie de acuzatii reciproce si o campanie pentru executarea vinovatilor de eventualele esecuri. Vinovatii trebuie executati politic dar nu este suficient. Daca totul se va limita la inlocuirea lui Emil Boc cu Vasile Blaga – marele adversar al reformelor Monicai Macovei – atunci este cazul sa cautam in alta parte o opozitie pe care s-o sustinem. Poate ca Noua Republica a meritat mai multa atentie decat i-am acordat, de pilda.

In tot cazul, nu avem nevoie de o opozitie de conjunctura, injghebata de tot felul de consilieri si „experti” bine platiti de unii si de altii. Orice decizie am lua insa trebuie sa aibe la baza intransigenta fata de principiile democratiei si ale economiei de piata corect reglementate. Daca noi, cetatenii, nu le vom cere imperativ, nu le vom avea niciodata. Daca ne vom lasa atrasi de toti iepurii scosi din joben de grupurile de interese ascunse in spatele televiziunilor si trusturilor de presa atunci nu vom iesi niciodata din marasmul spiritual si valoric in care ne aflam.  Nu stiu de ce, desi nu am nici un element concret, indraznesc totusi sa sper ca vom iesi!

Degringolada PDL

Nu mai stiu sigur ce semnifica P si L din initialele principalului partid de guvernamant dar incep sa cred ca D vine de la degringolada. Nu stiu daca P vine de la Prigoana, care a scos in spatiul public aceasta degringolada, dar ce se intampla de o saptamana cu acest partid este de natura sa dea frisoane celor care au crezut ca poate reprezenta o alternativa la actuala opozitie – care nu este ea insasi o alternativa dezirabila la actuala putere. Stiu ca suna complicat, dar asa e la noi, fara alternative.

La inceput nu m-a surprins faptul ca Silviu Prigoana face scandal, pentru acesta este “naturelul” lui. Nu are program (sau nu-l stim noi), dar are intotdeauna motiv de scandal. Mi s-a parut totusi mai agresiv decat altadata, amenintand mai intai ca va candida la Primaria Capitalei pentru orice partid ii face o oferta convenabila – adica sa nu-i cerem valori si principii, ca nu se poarta, nu sunt eficiente, sunt chestii pentru nenorocitii de intelectuali – si apoi cerand de-a dreptul demisia intelectualilor din partid, ca pret al candidaturii sale. Deja era prea mult, nu mai era deloc credibil si mirosea a dinamita. In replica, liderii partidului, vajnici barbati de stat, mosmondeau replici in doi peri. Era clar ca aveam de a face cu un joc politic, o strategie de PR, dar a cui? Am aflat curand de la Cristian Preda, care a postat circulara PDL Bucuresti in care se trasau sarcini de tipul “„Intelectualii” din partid trebuie să respecte regulile jocului politic” (bolduirea le apartine) si se afirma raspicat “Atunci când majoritatea hotărăşte într-un fel, a critica decizia este total contraproductiv…De altfel, în orice societate de tip democratic, majoritatea decide.” Cei mai in varsta, ca mine, isi amintesc ca se face trimitere la principiul centralismului democratic din statutul PCR (minoritatea se supune neconditionat majoritatii), invocat in anii ’90 si de Ion Iliescu. Cea mai semnificativa fraza este insa urmatoarea:  ” „Intelectualii” trebuie să înţeleagă că alegerile sunt un joc în care cel mai important lucru sunt voturile.” (bolduirea imi apartine mie)  Adica voturi cu orice pret, nu valori, nu principii, nu standarde etice – a se slabi! Doamne fereste ca intelectualii din partid sa “inteleaga” vreodata acest rationament cinic in virtutea caruia Romania a ajuns astazi un pariah al UE. In sfarsit, tuturor indisciplinatilor li se aminteste apoteotic ca “Silviu Prigoană stă cel mai bine în sondaje” (bolduirea lor). In consecinta, “Orice lovitura aplicata celui care se afla primul în sondaje cu scopul de a-l decredibiliza este un atac la adresa partidului si a intereselor sale.” Wow! Dai in mine, dai in tine, dai in fabrici si uzine! – cum am fi zis altadata, numai ca de data aceasta nu este de ras, ci de plans.

Asadar partidul care “face ce trebuie” si care s-a angajat sa reformeze Romania este chemat sa puna pumnul in gura intelectualilor si societatii civile cu o retorica ce aminteste de sloganul “Moarte intelectualilor!” din ianuarie 1990. Mai mult, este somat sa se alieze cu UNPR, si asta in plin scandal Boldea, borfasul fugit in Kenya sau Congo. De fapt Mihail Boldea exemplifica pefect parteneriatul PDL-UNPR: penalii din PDL sunt transferati la UNPR, iar PDL este chemat sa sustina UNPR cu penalii sai externalizati cu tot, aruncand in aer practic codul etic al Monicai Macovei. Iar candidatul pentru care PDL Bucuresti cere imperativ sprijin este campion la contractele cu statul, cum au demonstrat Kamikaze in 2010 si Alianta pentru o Romanie curata in 2011 (alti intelectuali, mama lor!). Din cat am putut urmari din dezbaterile televizate la care a participat domnul Prigoana, chestiunea contractelor cu statul nu a fost invocata de nici un jurnalist pana acum. Recomand o cautare simpla pe Google, pentru documentare si vindecarea superficialitatii de care sufera breasla, macar ca sa nu mai repete toti intrebari tampe gen “Ce veti face?” sau “Unde va veti duce?”. Si tot documentandu-ne, ajungem usor la relatiile dintre domnul Prigoana si SOV si – cine stie? – ne amintim si de “victoria” zdrobitoare inregistrata in ianuarie 2010 de Honorius Prigoana in alegerile partiale pentru Camera Deputatilor din colegiul 1 din Capitala.

Revenind la PDL, este limpede ca in interiorul acestui partid se dau batalii crancene intre cei care vor sa-l aserveasca practic UNPR si cei care inca ii mai apara identitatea. Singurii care au iesit la atac impotriva aripii pro-UNPR au fost intelectualii – Teodor Baconschi, Teodor Paleologu si Cristian Preda. Altadata era si Sever Voinescu cu ei, acum nu stiu pe unde a mai ramas. Rezultatul acestei batalii este crucial nu numai pentru PDL, ci si pentru politica romaneasca in ansamblu. In mod normal ar trebui sa se produca o ruptura care sa limpezeasca apele, altfel PDL dispare, dar nu imi fac iluzii in acest sens. Lupta celor trei – Preda, Baconschi si Paleologu – cu PDL Bucuresti si Silviu Prigoana seamana cu lupta lui David cu Goliath. In Biblie, David il invinge pe Goliath; in Romania insa este atat de clar ca Goliath a invins intotdeauna incat ma intreb de ce o mai fi insistand David.

 

 

 

La strada…

Perfect de acord cu articolele lui Dan Tapalga de pe Hotenws in care dezvaluie caracterul de facatura televizata a protestului din Piata Universitatii. In paranteza fie spus, ia sa nu dea transmita TVR ca la balamuc, sa vezi ce scandal iese cu opozitia revoltata si cu patronii ei din televiziuni, care, prin marii lor “ziaristi”, instiga la violenta impotriva altor ziaristi. Inchidem paranteza.

Ceea ce mi se pare mai greu de inteles este de ce ne imaginam ca demisia guvernului Boc ar fi o solutie? Tocmai pentru ca protestele sunt manipulate si amplificate de ambele RTV si de Antene, o cedare ar insemna o victorie a lui Dan Voiculescu & co. asupra mecanismelor democratice: guvernul se schimba atunci cand isi pierde majoritatea in Parlament sau cand pierde alegerile. Avem alegeri in mai putin de un an, de ce sa nu-i penalizam atunci pe guvernanti? Ce altceva decat o agitatie sterila poate iesi din tot procesul care duce la instaurarea unui nou guvern? Opozitia de altfel nici nu vrea un guvern de tehnocrati pentru rezolvarea problemelor tarii, ci doar pentru organizarea alegerilor. Ce tehnocrati cu adevarat competenti s-ar preta astazi la un asemenea joc? Intr-adevar, momentul schimbarii guvernului ar fi fost anul trecut in februarie, cand liderii PDL nu au vrut sa asculte de presedinte si au preferat sa se blocheze propriile jocuri interne. Acum trebuie sa-si duca crucea pana la capat si sa se prezinte in fata electoratului. Si sa nu se planga de televiziunile ostile, pentru ca ele nu ar fi prosperat daca statul de drept si mecanismele sale ar fi functionat sau daca unii lideri politici nu ar fi facut aranjamente, inclusiv financiare, cu mogulii si/sau cu mercenarii lor.

Guvernul poate cadea si in urma presiunii strazii, uneori, dar pentru aceasta trebuie sa ai in strada sute de mii de oameni, ceea ce nu pare a se realiza, in ciuda agitatiei create de opozitie si de televiziunile care o controleaza, secondate de unii (am zis unii!) ong-isti care au iesit in strada fie pentru a capata legitimitate, fie pentru a-si regla conturile personale cu X sau Y.

Cu exceptia catorva pancarte inspirate, majoritatea covarsitoare a sloganurilor vehiculate in piata sunt de o vulgaritate cutremuratoare – pe care nu o concureaza decat grobianismul in direct al lui Mircea Dinescu. Manipularea politica este evidenta, caci nu poti fi apolitic si sa strigi “vrem anticipate, nu comasate”, adica exact ceea ce spune si Crin Antonescu la televizor. Apolitismul Pietei este deci o mare farsa.

Si ar mai fi ceva: este la moda sa te plangi de clasa politica in totalitate pe motiv ca a dezamagit electoratul. Si eu consider clasa politica sub asteptari dar nici electoratului roman nu pot sa-i aduc laude: cand votezi fara sa te informezi, cand stai cu mana intinsa dupa paturi si ligheane,  cand alergi sa prinzi bancnotele aruncate de Gigi Becali, cand tu insuti mai furi pe ici, pe colo, prin partile esentiale, cand iti iei balalaureatul copiind si diploma universitara prin spagi,  cand si tu minti si te lasi cumparat, sau cand nici macar nu te duci la vot nu ai nici un drept sa clamezi superioritatea morala. Avem ce am votat cu mana noastra. Astazi ne uitam la televizor  si atribuim valente ascunse unei manipulari de proportii pentru ca este mai simplu, nu cere nici un efort intelectual si ne mai defulam putin. Totusi, ceea ce se intampla este altceva: mogulii, cu cohortele lor din umbra si cu concursul indirect al puterii, si-au consolidat puterea prin televiziuni si astazi ei fac legea in spatiul public. Noua corectitudine politica nu permite insa sa denuntam public acest lucru. Ar insemna, zic corifeii noii corectitudini politice, sa fim de partea puterii. Ba nu ar insemna deloc asa ceva: ar insemna doar ca putem gandi outside the box. Putem?