PREȘEDINTELE, CODUL FISCAL ȘI POPORUL

Epidodul retrimiterii Codului Fiscal la Parlament incită spiritele iar dezbaterea generează argumente valabile în ambele tabere. Așa cum a pornit, controversa nu poate duce însă decât fie la un compromis în Parlament, fie la o continuă deteriorare a climatului public. Din punctul meu de vedere, situația creată prin decizia șefului statului de a respinge prima Codul Fiscal este o sinteză a lipsei de viziune politică și economică, demonstrată de domnul Iohannis și de partidul său, cu cinismul electoral al PSD, bine servit de discursul populist.

De la bun început țin să-mi precizez poziția cu privire la chestiunea de fond: cred cu tărie că taxele și impozitele reprezintă o intruziune în viața și munca individului și nu pot fi justificate decât atunci când individul primește înapoi contravaloarea contribuțiilor sale la bugetul statului, prin servicii de sănătate, administrare, reprezentare, educație și apărare. Cercetați fiecare din domeniile enumerate mai sus și spuneți-mi dacă este vreunul care să justifice banii pe care îi plătim – cei care cu adevărat plătim. Aici intervine a doua mare problemă a fiscalității, din perspectiva cetățeanului: sistemul fiscal trebuie să fie corect și echitabil, aplicat tuturor fără excepții, iar colectarea trebuie să fie eficientă. Știm din nou că nu este. Și mai știm, din dosarele DNA, că banii noștri s-au dus pe comisioane nesimțite către politicieni – adică mită – mai mult decât pe investiții de utilitate publică. Am argumente, dar nu acesta este subiectul acestei postări. De fapt, noi plătim multe taxe și impozite, după bunul plac și nivelul de incompetență și corupție atins de cei care ne guvernează, și suntem înșelați la cântar de politicienii cinici, corupți și iresponsabili, căci țara este administrată tot mai prost.

Revenind la tema fiscalității, propun să ne gândim la rolul sistemului de taxe și impozite în dezvoltarea economică. Din câte am înțeles, citind cele scrise de economiști de prestigiu, pe cât mi-a fost accesibil, o relansare economică trebuie să se bazeze pe 1. reducerea fiscalității, 2. reducerea cheltuielilor bugetare și 3. stimularea investițiilor, de stat și private deopotrivă, într-un cadru corect și transparent. Este inutil și chiar stupid să te concentrezi doar asupra uneia dintre cele trei componente. Atâta vreme cât nu le privește și nu le aplici în ansamblu, orice dezbatere este irelevantă și orice proiect incomplet și potențial contraproductiv. Dacă, de pildă, reduci taxele dar nu reduci și cheltuielile, atunci vei crea un deficit mai mare decât poți susține prin dezvoltarea economiei – mai ales dacă nu stimulezi investițiile și, în cazul nostru, nu atragi fonduri europene.

Pornind de la aceste premise, pot fi de acord cu criticii Codului Fiscal propus de guvern și votat cu entuziasm de un parlament dovedit iresponsabil. Sigur că este benefică o reducere a TVA la 19%, dar nu și după ce ai mărit în prealabil salariile demnitarilor și ale primarilor, pensiile diferitelor categorii de privilegiați, inclusiv ale parlamentarilor, ai dublat alocațiile și te pregătești de o campanie de pomeni electorale în vederea alegerilor de anul viitor. La fel a procedat și guvernul Tăriceanu și știm cât am tras după ce a plecat – deși nu sunt de acord nici cu soluțiile aplicate în 2010 de președintele Băsescu și de guvernul Boc, pentru că erau strict contabile și nu rezultatul unor reforme de sistem. Pe de altă parte, dacă ne uităm atent în Codul Fiscal propus spre promulgare, vedem că el conține și măriri de impozite tocmai pentru cei care susțin economia, și anume sectorul privat: oricine și-a început activitatea de la domiciliu, pentru că inițial este mai greu să-ți închiriezi/cumperi un sediu, și nu și-a schimbat sediul social între timp, pentru că birocrația este demolatoare, va plăti sume astronomice pentru acest sediu inițial.

Ar trebui deci să fiu de acord cu decizia președintelui Iohannis de a retrimite Codul Fiscal în Parlament. Poate că mai multă lume ar reuși să fie de acord cu el, dacă ar fi fost capabil să explice, pe înțelesul tuturor, repetat și inteligibil, de ce ne va merge mai bine dacă acest Cod va fi modificat. În absența unei campanii susținute și coerente de comunicare (are dreptate aici Dan Tăpălagă), poporul va înțelege mai ușor că președintele nu vrea să reducem TVA, de pildă, așa cum cinic argumentează Victor Ponta, recurgând în plus la un naționalism de mahala, în numele căruia îl acuză pe președinte că aplică decizii luate înafara țării, împotriva românilor. Este rușinos să invoci asemenea argumente – dar mai rușinos pentru o țară este să aibe un astfel de premier și pentru președinte să uite că i-a cerut demisia și să nu-i ceară socoteală pentru o plecare din țară care nu se poate justifica potrivit reglementărilor în vigoare. Revenind la Codul Fiscal, am putea să ne întrebăm dacă tot documentul este viciat, sau doar anumite capitole. Președintele nu spune nimic, iar consilierul său nu vorbește pe înțelesul electoratului și are nevoie de o armată de „tălmaci” în studiourile tv, care toți au propriile interpretări și agende – deci cacofonia este perfectă! În consecință, PSD marchează puncte electorale în dauna PNL, ceea ce partidul lui Victor Ponta, pardon, al Rovanei Plumb, își și dorește. Am putea spune deci că, acționând cum a acționat, președintele i-a oferit un splendid prilej de propagandă populistă celui căruia la un moment dat i-a cerut demisia. Mare talent politic trebuie să ai ca să reușești o asemenea performanță!

Dincolo de nebunia propagandistică de ambele părți, cred că acest  Cod Fiscal va duce mai degrabă la dezechilibre bugetare, care vor fi plătite de noi după alegeri, decât la un reviriment economic. Reducerile de cheltuilei lipsesc (are dreptate Gabriel Biriș); dimpotrivă, cheltuielile cu pensiile, alocațiile și salariile cresc. Investițiile sunt reduse drastic iar banii europeni rămân în continuare un miraj, din cauza incompetenței administrative și a corupției rămase enedemice, cu toate eforturile DNA. Despre cheltuieli și investiții nu scrie în Codul Fiscal, dar fără să le privim și pe ele, degeaba vorbim de Codul Fiscal, izolat. Pentru a le pune pe toate în context însă este nevoie de o viziune de ansamblu, de un proiect de țară și de o comunicare constantă și eficientă. Nu le vedem. Domnul Iohannis a priceput ceva de la guvernatorul BNR Mugur Isărescu despre riscul dezechilibrelor pe termen mediu și a retrimis Codul Fiscal înapoi la Parlament, după ce a fost de acord cu mărirea salariilor demnitarilor. Bravo! Cum să nu aibe spor discursul populist despre reducerea TVA promovat de PSD și de premierul-golan?

Rezultă din cele de mai sus că 1. domnul Iohannis nu are o viziune de ansamblu asupra economiei și societății și nici nu s-a străduit să și-o formeze; ca atare, nu este consecvent cu sine însuși, și 2. că domnul Iohannis nu consideră că are datoria să le comunice și cetățenilor ideile și principiile sale, dacă le are.

De ce comunică oare președintele atât de catastrofal? Este vorba de o inabilitate, sau de aroganță? În opinia mea, este vorba de ambele. Discursul i-a fost întotdeauna sărac și sec, ceea ce nu înseamnă, cum spun adepții lui înfocați, că „tace și face”, ci că ideile și pasiunea pentru idei îi lipsesc cu desăvîrșire. Discursul sec și sărac trădează o gândire pe măsură. În istoria speciei umane, limba și gândirea s-au dezvoltat simultan, nu consecutiv.  În plus, este clar că președintele este indiferent față de popor. Nu vreau să spun neapărat că nu-l iubește (deși cred), doar că nu-i pasă de el. Înainte să aruncați cu pietre în blogger, să vedem câte vizite a făcut președintele în străinătate, inclusiv călătorii de plăcere, și câte vizite în țară. Nu-i reproșez vizitele de stat, dar vacanțele grăbite în străinătate, da. Nici măcar după ce s-a relaxat în Madeira nu și-a făcut timp pentru un turneu prin  țară. S-a dus la deschiderea unui centru Bosch? Îmi pare rău, dar de această vizită profită firma Bosch, prin imaginea sa, după cum bine știu specialiștii în PR, nu electoratul român. Sunt 100% pentru investițiile străine, dar aici vorbim despre altceva. Și, oricum, înafară de vizita la firma Bosch, pe unde l-am mai văzut? Vă va fi tuturor greu să vă amintiți.

Cauza acestei deficiențe este, cred, mai profundă și nu pot decât s-o intuiesc: cei care l-au creat pe Iohannis ca unică alternativă la Victor Ponta au vrut să ne vândă un personaj și o poveste. Un popor sătul de scandal trebuia să se mulțumească cu o telenovelă prezidențială jucată de un cuplu cu veleități de familie regală, preocupat de lucruri frumoase și elegante, detașat de zgomotul, furia și noroiul politicii de zi cu zi. Viziunea și pasiunea nu aveau ce căuta în acest scenariu – avea cine să se ocupe de ele și să asigure surpaviețuirea unei părți a USL în sfera puterii. De aceea președintelui i s-a spus probabil să comunice mai puțin – că oricum nu prea are ce comunica, înafară de ceea ce îi scriu alții. De altfel, toată comunicarea Administrației prezidențiale este un dezastru. Mi-a atras atenția zilele acestea observația unei jurnaliste din Spania, Ana Maria Damian, pe care o știu demult și cu al cărei soț, tot jurnalist, am colaborat la Europa FM și la TVR: pentru că echipa de comunicare a cuplului prezidențial nu comunică, presa scrie și ea ce poate și se „ocupă de prostii”. Iar din vizita la Madrid reținem doar toaletele doamnei Iohannis, și spatele întors al președintelui României către Regina Letitia. Or comunicarea cu cetățenii nu este opțională pentru un președinte; ea este o obligație, pentru că a fost ales de cetățeni, pentru că ei i-au dat mandatul și au investit în el speranțe și aspirații, și – mai prozaic dar la fel de important – este plătit de ei. Cât despre mitul președintelui care „tace și face”, putem spune doar că președintele mai mult tace decât face, iar când spune câte ceva, ți-ai dori să tacă. Cum era pregătit pentru alt scenariu – de telenovelă prezidențială – domnul Iohannis nu poate învăța repede un nou rol, chiar dacă serialul s-a schimbat. Ne aflăm în The West Wing sau în House of Cards, dacă vreți, și nu avem protagonist. Poporul a vrut un președinte implicat și responsabil, nu unul decorativ. Klaus Iohannis este depășit de așteptările electoratului, așa cum Ion Iliescu a fost depășit, după decembrie 1989, de anti-comunismul dezlănțuit al unei părți a populației care nu voia perestroika, ci democrație liberală și economie de piață.

Dacă mă întrebați dacă îl regret pe Traian Băsescu, vă răspund fără ezitare: pe Traian Băsescu din primul mandat, care a condamnat comunismul, a predat CNSAS arhivele Securității, și a demarat reforma justiției și lupta anti-corupție îl regret fără rezerve. Pe cel din finalul celui de-al doilea mandat, devenit captiv al cercurilor de interese din jurul Elenei Udrea, nu, tot fără rezerve. Iar pe cel din ultimele luni, care lovește în justiție pentru a-i apăra pe Udrea și pe Ponta, la fel de puțin. În plus, cu riscul de a-i enerva pe unii, voi spune că am apreciat-o întotdeauna pe Maria Băsescu, din toate punctele de vedere, inclusiv al ținutei și al discreției. În final, vă amintesc tuturor că Traian Băsescu nu ne ignora, ci ne trata ca pe niște parteneri de dialog, iar realizările din primul mandat nu i le va lua nimeni. Iar Klaus Iohannis nu le va egala în veci. Este din alt film.

PS: despre incoerența PNL, care a votat Codul Fiscal și acum ne spune că nu este bun pentru că îl aplică guvernul Ponta, nici nu-mi pierd vremea să vorbesc. Nu tot guvernul Ponta îl punea în aplicare atunci când a fost votat? Este atât de jenant  din punct de vedere intelectual, încât mă jenez să comentez.

 

MORALITATEA PUBLICĂ

Să vă spun o poveste de pe Tamisa, unde am învățat eu ce înseamnă un stat democratic. Pe scurt, președinta unei comisii guvernamentale a demisionat pentru că a avut legături de prietenie cu unul din miniștri pe care urma să-i investigheze. Este vorba de o comisie guvernamentală  înființată pentru cercetarea modului în care autoritățile au tratat cazurile de abuzuri sexuale asupra minorilor aflați în grija statului în anii 80, iar demisionara este însăși Fiona Wolf, Lord Mayor of London, care a locuit pe aceeași stradă cu fostul ministru de interne Leon Brittan și a luat masa cu el de câteva ori  într-un cerc restrâns. Înaintea doamnei Wolf fusese numită președinte a comisiei baronesa Butler-Sloss, dar și ea a fost nevoită să demisioneze pentru că fratele ei fusese procuror general tot în perioada supusă investigației.

Cele două demisii răsunătoare sunt rezultatul presiunilor exercitate de persoanele care au reclamat abuzurile sexuale comise asupra lor în casele de copii și care s-au plâns că autoritățile au ignorat cu bună știință scandalul.

În concluzie, într-o democrație solidă, cu tradiții, nu se pune problema ca președintele unei comisii de anchetă să aibe legături de prietenie cu vreuna din persoanele pe care urmează să le ancheteze. Moralitatea publică, nu legea, dictează ca astfel de legături să nu existe pentru că ele pot vicia ancheta. De altfel Fiona Wolf a declarat că nu poate continua să conducă comisia pentru că simte că a pierdut încrederea victimelor.

Cine vede în această istorioară o sugestie că prietenia strânsă dintre procurorul șef DIICOT Alina Bica și omul politic Elena Udrea este toxică și nepotrivită pentru moralitatea publică din România are dreptate, pentru că acesta este motivul pentru care am reprodus-o. Nu putem trăi la infinit după alte standarde de moralitate decât statele europene civilizate, nu putem fi la infinit rudele prost crescute care se plâng că au fost prea sărace ca să învețe să se poarte, nu putem invoca la infinit asuprirea otomană pentru imoralitatea și amoralitatea din politica românească. Dacă vrem să trăim demn, să ținem capul sus și să fim „mândri că suntem români”, trebuie să respectăm standardele de moralitate publică din Marea Britanie. Aș putea face trimitere și la Germania, unde doi miniștri au fost nevoiți să demisioneze în ultimii ani după ce s-au făcut vinovați de plagiat în tezele lor de doctorat. Amândoi erau politicieni talentați și muncitori. Se miră cineva că Victor Ponta nu se bucură de respect astăzi în Germania?

Revenind însă la povestea mea britanică, resping orice tentativă de a minimaliza importanța relațiilor nepotrivite dintre cele două doamne. Funcția publică impune sacrificii, inclusiv o pauză în relațiile de prietenie apropiată cu politicienii. Este deci nedemn și nociv pentru țară să transformi această poveste într-o încercare de victimizare a Elenei Udrea, care ar fi fost persecutată de servicii, vizată de o conspirație internațională (bine că nu și de un complot intergalactic!), când zău că nu era nevoie de agenți secreți pentru a obține informațiile făcute publice. Îmi pare rău că președintele țării – despre care știu că are o minte limpede – a devenit la sfârșit de mandat propagatorul unor astfel de teorii conspiraționiste. Este trist să-l vezi transformat dintr-un om de stat pe care l-ai admirat în agent electoral al unei nulități. Cred că România merită ceva mai mult respect din partea celor care o conduc. Iar noi, dacă ne respectăm pe noi și ne respectăm țara, nu ar trebui să considerăm standardele europene de moralitate publică inaplicabile în țara noastră. Dimpotrivă.

BATALIA PENTRU VIITOR

Absolut din intamplare am fost sunata ieri de o tanara din Cluj care m-a chestionat pentru un sondaj IRES.  Am acceptat, amuzata, sa iau parte la acest exercitiu, ca personaj anonim dintr-o masa de respondenti.  La un moment dat tanara m-a intrebat daca desemnarea domnului George Maior, directorul SRI, ar fi o idee buna, foarte buna, proasta sau proasta.  De unde si pana unde? Cum a aparut George Maior in ecuatie? Trebuie sa fie totusi o varianta de lucru la Cotroceni din moment ce domnul Dancu este preocupat de imaginea sa. Pentru cei (putini) care nu stiu precizez ca Vasile Dancu, prieten al lui Ioan Rus, este cel care conduce IRES.

Dupa ce am urmarit interventia televizata a presedintelui de la B1 si am corelat cele doua elemente cu eforturile disperate ale lui Victor Ponta de a se prezenta drept candidat eligibil pentru functia de premier – prin interviuri aranjate in presa straina si lobby plangacios pe langa François Hollande – am ajuns la concluzia ca miza bataliei politice in acest moment este numirea premierului, iar pentru Traian Basescu eliminarea din joc a lui Victor Ponta reprezinta un obiectiv de etapa.  Trec peste stilistica interviului de ieri seara, nu numai pentru ca este un subiect dezagreabil, ci mai ales pentru a ma concentra asupra jocului politic din care face parte.

Este limpede ca principalul obiectiv al domnului Basescu a fost distrugerea imaginii lui Victor Ponta, cu orice pret, chiar cu pretul compromiterii propriei imagini.  Televiziunile partenere ale USL vor tipa si vor urla importriva atacului lansat de presedinte, dar vor fi nevoite sa repete la infinit cuvintele “porc”, “pisic” si “mincinos”, cu care a fost gratulat ieri premierul.  Replica infantila a acestuia din urma – “pisica blanda zgarie rau” – este de-a dreptul penibila si sugereaza reactia unui pusti gonit cu suturi din curtea scolii. Poate ca limbajul interviului nu a fost tot timpul prezidential, dar nici reactiile domnului Ponta nu pot fi numite prim-ministeriale – cum de altfel intreg comportamentul sau este departe de a fi prim-ministerial, oricat s-ar stradui politologii din solda sa sa-l interpreteze favorabil.  Oricat se va infuria USL, imaginea lui Victor Ponta este acum grav compromisa, si nimeni nu o va mai putea repara, cum nimeni nu l-a mai putut repara pe Humpty-Dumpty in poezioara englezeasca (And all the king’s soldiers/And all the king’s men/Could never put Humpty Dumpty together again).  Victor Ponta o merita din plin, judecand dupa prestatia sa ca premier, si mai ales merita sa fie tratat fara menajamente, asa cum sunt tratate elementele slabe ale unei gasti pe dupa blocuri.  Daca presedintele este cel care trebuia sa-i frece nasul in tarana este alta discutie, dar se vede treaba ca nu s-a gasit altcineva care sa se faca auzit.  Acum doua seri, MRU facea consideratii stilistice si literare la adresa lui Crin Antonescu intr-un limbaj elegant. Nu cred ca a retinut cineva interventia sa.

Asadar, à la guerre comme à la guerre pare sa-si fi spus presedintele, avand in minte gravitatea consecintelor unei victorii coplesitoare a USL in alegerile din 9 decembrie: distrugerea statului de drept, pulverizarea economiei, prabusirea finantelor publice, izolarea in Europa.  Nu sunt speculatii, semnele exista deja si se vad cu ochiul liber de catre cei care privesc si vad, nu doar privesc fara sa vada.

Probabil ca domnul Basescu stie ca USL va castiga alegerile si ca va fi obligat sa numeasca un premier din randurile sale – sau acceptabil acestei formatiuni.  Tot ce poate face este sa-l excluda din competitie pe Victor Ponta, sluga prea plecata si prea manipulata a lui Dan Voiculescu, si sa caute o alternativa, adica un personaj care poate rupe destule factiuni din diferite partide pentru a alcatui o noua majoritate de stransura.  Aceasta ar asigura o guvernare cu care presedintele sa poata coabita.  George Maior ar fi o astfel de varianta, care ar mai avea si avantajul de a scoate de pe agenda suspendarea presedintelui, caci este clar ca, in ciuda tuturor asigurarilor date de premier, o majoritate de 60%  controlata de USL va declansa  imediat procedura de suspendare, pentru ca domnii Iliescu si Voiculescu nu vor lasa la latitudinea presedintelui numirea procurorilor si a sefilor de servicii de informatii.  Ei nu renunta niciodata, iar acum este o chestiune de viata si de moarte, adica de libertate sau puscarie.

Poate presedintele sa zadarniceasca planurile USL de a-l cocota din nou pe Victor Ponta in fruntea guvernului desi s-a facut de ras pe mapamond? Constitutia ii pune la dispozitie mijloacele necesare: daca nici la al treilea vot Parlamentul nu investeste noul guvern, Parlamentul poate fi dizolvat si alegerile reluate.  Parlamentarii proaspat alesi nu vor dori sa reia din nou exercitiul costisitor al campaniei inainte de a fi recuperat “prin mijloace specifice” investitia facuta si vor vota pana la urma candidatul propus de presedinte. Acest rationament a functionat pana acum, desi nu s-a ajuns pana la o amenintare cu dizolvarea efectiva a unui parlament nou ales. De data aceasta insa miza este atat de mare si de grea incat presedintele nu are alta sansa decat sa mearga pana la capat, adica pana la dizolvarea Parlamentului.

Suntem intr-un razboi dur, a carui gravitate multi nici nu vor s-o vada, desi au ochi; un razboi pentru viitorul acestei tari, la capatul caruia toate castigurile democratice obtinute cu truda si sacrificiu in ultimii ani pot fi spulberate.  Ostile democratiei sunt insa risipite si slabe (nu au fost ele niciodata prea puternice); au ramas in actiune doar cateva grupari din trupele de soc.  Nimeni nu se intreaba daca metodele acestora din urma sunt elegante cand este in joc existenta cetatii. Nu este deloc concluzia la care as fi dorit sa ajung, dar logica si realitatea mi-au impus-o.  Puteam sa tac, dar m-am gandit ca nu am dreptul.

Post Scriptum

Le multumesc tuturor celor care m-au sustinut in ultima saptamana. Detractorilor nu le raspund, pentru ca nu ma pot cobori la nivelul limbajului lor ireproductibil, si pentru ca am lamurit mai demult chestiunea legalitatii angajarii mele in TVR. In plus, nu eram deloc un caz singular. Faptul ca din toti pensionarii din TVR numai eu am atras atentia spune ceva despre substratul politic al ultimelor decizii adoptate de CA. Cine nu crede ca noua majoritate din CA exista sa verifice voturile din ultimele luni, iar cine nu crede ca se ocupau de cenzurarea stirilor sa citeasca stenogramele sedintelor de CA. Dar daca nu verifica datele nici sa nu vorbeasca!

Acum ca nu mai sunt eu in TVR sper sa se rezolve si situatia financiara a institutiei, mostenita ca atare dar si conservata ca atare. Si poate se uita cineva la conflictele de interese permise de lege in cadrul CA. Cum poti de pilda sa fii arbitru si jucator in acelasi timp? Cum poti sa fii membru al CA si in acelasi timp sa ai contracte cu TVR, sau sa realizezi emisiuni? Poate spun deschis in fata natiunii Lucia Hossu Longin si Traian Barbulescu cati bani au incasat si incaseaza de la TVR de cand au devenit membri ai CA? Pentru ei este moral, nu-i asa, sa incaseze indemnizatia de membru al CA, pensie si onorarii de la TVR? Poate ar fi bine ca toti membri CA sa declare ce interese au in TVR, sau ce proiecte deruleaza cu sprijinul institutiei. Am niste suspiciuni ca sunt mai multi decat cei pe care ii vedem cu ochiul liber. Si apoi, ma intreb cum poate un membru al CA numit (la cererea sa) consilier in management la TVR3 sa decida obiectiv viitorul acestui canal? Va decide el in functie de interesul institutiei sau in functie de propriul interes? Si ce sa mai spunem despre acel membru al CA care isi pune sotia redactor sef – cu delegare, desigur – dupa ce a obtinut inlaturarea brutala a titularului de drept?  Nu o fi moral, dar este legal, mi se va raspunde, iar domnul Branzan (membru in CA din partea PSD) va repeta, ca orice democrat care se respecta, ceea ce a spus deja in CA: in aceasta institutie legea suntem noi. Tocmai aceasta este nenorocirea, si de aceea am sustinut intotdeauna ca legea 41/1994 trebuie modificata pentru ca ea este sursa tuturor relelor. Dar cine s-o modifice? Parlamentul? Imi pare rau, azi nu am chef de glume proaste..

Sigur nu se va sesiza nimeni si asupra acestor aspecte se va asterne tacerea. Cine sa se sesizeze? Comisia de cultura, arta si mass-media din Parlament? Atata vreme cat vicepresedintele acestei comisii din Senat are o emisiune la TVR Cultural cred ca nu exista acest “pericol”. Daca era vorba de “memoria lui Adrian Paunescu” sau despre pretentiile lui Gelu Voican Voiculescu sa vezi ce mai sareau toti ca niste pui de lei – inclusiv titularul emisiunii de la TVR Cultural!  In plus, Comisia nu a reusit se pare nici macar sa citeasca raportul de activitate al TVR pe 2010, depus in aprilie 2011. Doar nu ne imaginam, Doamne fereste!, ca l-a citit si l-a ascuns din nou in sertar sperand sa uite lumea de el?

Cine altcineva sa se sesizeze? ONG care se ocupa de media si au contracte cu TVR? Da, pentru prietenii ONG-isti exista bani! Nu pentru toti, doar pentru cei utili. Si iata ca acesti bani sunt bine cheltuiti de vreme ce le-au adormit vigilenta (si asa selectiva) si le-au cumparat tacerea.

Gata, nu mai spun nimic. Oricum strig – si am tot strigat – degeaba. Nu voi reforma eu TVR – de fapt nu-l va reforma nimeni multa vreme.

Incipit vita nova…chiar daca nu stiu prea bine cum va arata ea!