REGELE ȘI PATRIA

Deși am avea toate motivele să ne gândim la lucruri frumoase când ne referim la Rege în aceste momente grele, până la urmă tot la evocarea unor lucruri urâte ajungem, așa cum pe un tablou de valoare remarci mai degrabă mizeria care s-a aruncat asupra sa decât frumusețea originalului. Ioan Stanomir a fost primul care a observat obcenitatea corului de foști fsn-iști care l-au batjocorit și insultat pe Rege în anii 1990, iar acum varsă lacrimi de crocodil în studiourile de televiziune, alături de cei care au fost întotdeauna loiali Familiei Regale, suportând batjocura celor dintâi. Ne vom aminti desigur frumoasele mesaje regale, naturalețea și eleganța Regelui Mihai la toate întâlnirile cu românii, discreția, curajul în momente cruciale și extraordinara putere de a-și duce crucea în exil,  dar ne-au marcat mai mult violența cu care a fost întors de pe A1 ca un infractor, odioasele calomnii și insulte din Adevărul lui Darie Novăceanu și Sergiu Andon, sau campania imundă a PDSR  în 1996, când monarhia era un cuvânt de ocară. Nu uităm desigur gestul reparator al guvernului Ciorbea, care a anulat decretul prin care Petru Groza îi retrăgea Regelui „naționalitatea română” – da, acel Petru Groza pe care  unii istorici s-au grăbit să-l realbiliteze după 1989! Au urmat însă, la scurt timp după aceea,  isteria lui Petre Roman după dineul din 30 decembrie 1997 si bâlbâielile lui Emil Constantinescu legate de dorința Regelui de a reveni definitiv în România. Și să nu ignorăm  reacția ostilă a multor „simpli cetățeni”, mereu dispuși să creadă tot ce este mai rău și mai urât despre Rege și despre familia sa, fără probe, doar pentru că așa le spuneau Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor și partidele lor. Înainte să se extazieze în fața Antenei3, o parte a publicului românesc l-a înjurat copios pe Rege și a răspândit toate calomniile generate pe seama lui. Poate nu este întâmplător că autorul  editorialului intitulat „Fir-ai al naibii, Maiestate!”, Sergiu Andon, este avocatul lui Dan Voiculescu, după ce a fost senator PSD. Și cum să nu-ți amintești cu dezgust de promovarea, din păcate chiar de președintele Băsescu, dar și de toată elita PSD înaintea lui, a impostorului Paul Lambrino, pe care și astăzi o prezentatoare ineptă îl numea „de România”?

Acum, desigur, este permis să-l admiri pe Rege, iar elogiile curg pe toate televiziunile. Din păcate, a fost nevoie ca tot Ion Iliescu să permită această „întoarcere a armelor” în 2000; altfel probabil că televiziunile care astăzi îl laudă pe Rege ar fi continuat să-l înjure.  Vă dați seama deci cât de puternic a fost – și încă este –  manipulată opinia publică de gașca puterii politice și mediatice constituite sub patronajul lui Ion Iliescu și Dan Voiculescu?

Acum, când Regele și-a luat rămas bun de la viața publică din România, el apare din nou ca un Gulliver printre liliputani, un personaj istoric demn și tragic, confruntat în permanență cu produsele umane mizere ale comunismului din patria sa.  Și este firesc să fie așa: nu avem nici un merit pentru calitățile Regelui, ele vin dintr-un alt univers uman și istoric; avem în schimb, ca națiune și societate, o responsabilitate pentru tot ce a făcut FSN în numele nostru. Măsuri reparatorii nu putem lua, dar putem să ne amintim mereu de meschinăriile și mizeriile care au însoțit relația Regelui cu puterea politică din România, foarte intens până în 1997 și apoi latent până în 2000, și să ne întrebăm cum de au devenit frecventabili promotorii acestor mizerii și de ce există atâția români care acceptă orice prostie propagandistică  pe care i-o servește gașca politică derivată din FSN. Probabil că succesorii FSN se bucură de retragerea Regelui, căci nu vor mai avea nici o oglindă care să le arate adevărata lor față sluțită, nici un reper cu care să fie comparați. Și cine își va mai bate capul să se întrebe cum ar fi arătat România condusă de Regele Mihai în comparație cu România condusă de Ion Iliescu?

ZIUA VRAJBEI NOASTRE

                                               Now is the winter of our discontent, made glorious summer…

                                               William Shakespeare, Richard III

Va invit sa facem un exercitiu de imaginatie si sa ne gandim cum ar arata ziua nationala daca peisajul nostru mediatic nu ar fi dominat de Antene, de RealitateaTV si de RomaniaTV.  Ar mai fi ea un prilej al afirmarii dezbinarii natiunii? Ar mai fi huiduit sistematic seful statului atunci cand trece in revista garda de onoare?  Sigur, raul vine de fapt din spatele celor trei organizatii media, de la politicienii asociati cu ele, adica de la USL.

Daca ne vom hotari sa nu fim amnezici, ne vom aminti ca acesti politicieni sunt cei care au stricat ceremoniile consacrate zilei nationale de la bun inceput, fie ca erau sau nu erau la putere.  Sa ne amintim asadar de 1 decembrie 1990, cand, la Alba Iulia, Corneliu Coposu era huiduit cu sete de trupele de soc ale FSN, in timp ce premierul de atunci, Petre Roman trimitea bezele ziaristelor si zambea fericit in dreapta si in stanga.  Sa ne mai amintim si de huiduielile pe care le-a incasat, tot de un 1 decembrie si tot la Alba Iulia, presedintele Emil Constantinescu, pe atunci adversar al PSD, si sa nu trecem cu vederea toate manifestarile generatoare de dezbinare care au umbrit si alte momente ce ar fi trebuit sa fie de bucurie si unitate nationala, cum a fost de pilda intrarea noastra in UE, pe care premierul Tariceanu a tinut neaparat sa o sarbatoreasca separat de presedinte.  Nimeni nu stie mai bine ca noi sa-si strice marile sarbatori!

Multi vor spune ca in ultimii ani aceasta accentuare a fracturii din societate i se datoreaza presedintelui Basescu.  Le amintesc ca nici presedintele, nici PDL, cu toate defectele lor incontestabile, nu au trimis grupuri de scandalagii care sa  saboteze sarbatorile natiunii, cel putin in Capitala.

Personal, am devenit definitiv imuna la iluzia spontaneitatii protestelor bine tintite politic inca din decembrie 2004, cand i-am vazut cu ochii mei pe PDSR-istii adusi cu autobuzul Dumnezeu stie din ce vagauni ca sa atace masina candidatului de atunci Traian Basescu inainte de dezbaterea televizata premergatoare ultimului tur de scrutin.  Nu cred nici astazi ca exista romani care sa se fi dus din proprie initiativa la Arcul de Triumf de 1 Decembrie, sa se fi asezat strategic chiar in spatele fanfarei, ca sa poata fi auziti cand il huiduie pe presedinte, creand un eveniment doar pentru ca presa sa poata scrie despre el. Arta manipularii nu este chiar atat de subtila.

Cred ca majoritatea romanilor care au asistat la parada militara s-au dus acolo fara o agenda politica, indiferent ce cred despre seful statului.  Nu s-au dus sa se certe, ci sa se bucure.  Si sunt aproape sigura ca, fara televiziunile mogulesti, dar cu un spatiu public echilibrat si deschis dezbaterilor critice obiective si echilibrate, am fi mai uniti si mai prosperi, pentru ca nu am mai fi prizonierii intereselor unor politicieni malefici.

Programul de dezbinare nationala al PSD, cu toate incarnarile sale anterioare (FSN, FDSN,PDSR), a fost activ inca de la inceputurile statului roman post-comunist, daca ne amintim (si trebuie sa ne amintim!) de propaganda mincinoasa la adresa lui Corneliu Coposu – cel care, potrivit raspandacilor vremii, ar fi trait trimp de 17 ani la Paris, nu in Baragan in domiciuliu fortat, si ar fi fost chiar casatorit cu Doina Cornea!  Oare am uitat ca in 28 si 29 ianuarie 1990  de pe ecranul televiziunii publice se revarsau valuri de minciuni la adresa demonstrantilor pasnici si plini de umor impotriva FSN? Ca orasul a fost cuprins atunci de un val de ura irationala la adresa liderilor PNTCD si PNL, care a culminat cu scoaterea Seniorului din sediul sau? Aceleasi forte ale dezbinarii au intrat in actiune si in 13-15 iunie, in septembrie 1991, si din nou in 1999, cu prilejul mineriadelor.  Singura diferenta este ca acum PSD are alaturi de sine PC si PNL.

Iata-i asadar din nou la lucru pe succesorii regimului comunist, cei care nu accepta ca Romania se poate transforma dintr-o feuda a lor intr-un stat democratic autentic (nu “original”); cei care nu pot accepta statul de drept pentru ca le-ar pedepsi faradelegile; cei care nu vor sa respecte regulile economiei libere; cei imbogatiti pe seama bugetului de stat – si deci pe seama noastra – in sfarsit, cei care nu vor lasa niciodata un spatiu de manifestare celor care gandesc liber.  Cum acestia nu pot fi manipulati, ei trebuie eliminati, izgoniti din tara sau, daca nu vor sa plece, exclusi din spatiul public.  Puterea trebuie sa le apartina pe vecie lor si numai lor!  Sa nu ne facem iluzii: sub stapanirea lor iarna vrajbei noastre nu se va transforma niciodata intr-o vara stralucitoare.

Asa am ajuns aici, din nou dezbinati de ziua nationala, uitand ca 1 Decembrie este ziua Marii Uniri, nu a marii fracturi, bantuiti de fantomele trecutului si incapabil sa iesim din cercul vicios impus de cei care au ocupat puterea in decembrie 1989.  Intrebarea este: ramanem sclavi fericiti ai manipularii sau ne trezim?

 

PS: Versul shakesperean din motto a fost folosit de John Steinbeck ca titlu de roman.  Faptul ca romanul se referea printre altele la un plagiat mi-a scapat initial. Acum imi amintesc insa ca plagiatorul este rusinat si descalificat din competitia pe care o castigase. La americani se poate.