OPȚIUNILE LIPSEI DE ALTERNATIVĂ

Prin multe momente grele a trecut România în ultimii 25 de ani, dar niciodată nu a fost atât de penibilă cum este astăzi, cu un premier dezertor, un președinte mut și nici un partid politic onorabil.

În acest moment toată lumea, de la PSD la șeful statului, se complace în a întreține, din motive proprii, o paiață politică – l-am numit pe Victor Ponta – ca prim ministru oficial. Victor Ponta este dezertor, fugar, aflat la Istanbul ca persoană particulară. Guvernul nu a dat nici un comunicat oficial cu privire la starea lui de sănătate. A plecat încălcând hotărârea CSAT care reglementează condițiile în care premierul și președintele pot fi tratați în străinătate, deci nu ese află în Turcia ca premier, ci în calitate de simplu cetățean. Nici nu știm dacă mai are gardă SPP, dar știm deja că nu are o linie telefonică specială.

Pot să înțeleg că PSD se agață de această ficțiune – Ponta-premier – pentru a rămâne la guvernare cât mai mult sau, în ultimă instanță, pentru a-și organiza ieșirea astfel încât să pară că este în continuare un jucător politic important. În interior însă se dau bătălii crâncene: atunci când Liviu Dragnea și Marian Oprișan repetă zilnic la televizor că Victor Ponta trebuie să se întoarcă în țară, deși premierul și-a mai acordat două săptămâni de vacanță, este limpede că nu fac altceva decât să-l submineze în ochii opiniei publice, încercând să salveze propriile facțiuni din partid. Aceste demersuri nu fac decât să sporească șansele generalului Oprea nu numai de a se menține cât mai mult în fruntea guvernului, ci chiar de a prelua PSD, partid care nu știe să trăiască altfel decât din accesul nelimitat la resursele bugetare. Or dacă Gabriel Oprea iese din coaliție și se aliază cu PNL și UDMR, guvernul cade și PSD intră în opoziție, ceea ce înseamnă că nu va organiza alegerile, ceea ce poate fi problematic pentru el. Când Gabriel Oprea dă consemn UNPR să voteze altfel decât coaliția – în numele interesului național, desigur! –  el avertizează de fapt PSD că numai alături de el se poate menține la putere, pentru că numai partidul său – care a înghițit recent și PPDD – are voturile necesare asigurării unei majorități. Iar faptul că psd-iștii și-au îngropat securea de război cu UNPR și au admis, în frunte cu Victor Ponta, că acordul de guvernare nu se referea la numirea directorilor serviciilor de informații nu face altceva decât să confirme statutul de kingmaker al liderului UNPR. Este practic o capitulare în fața lui Moș Teacă.

Ambițiile lui Moș Teacă sunt mari, cum am văzut, indirect proporționale cu capacitatea sa de a articula un mesaj politic coerent sau o viziune politică potrivită unei Românii care este membră a UE și NATO într-un moment istoric extrem de dificil. Ce o fi gândind el, de pildă, despre criza din Grecia? Dar despre politica Rusiei în Europa? Să nu ne pierdem vremea cu întrebări al căror răspuns îl cunoaștem. Să observăm însă că PSD a ajuns la mâna unui personaj mai mult decât controversat, despre care Omar Hayssam, de pildă, spunea că îi este apropiat. Cum PSD este cel mai important partid al țării și principalul partid de guvernare, țara și guvernul au ajuns să fie conduse de Moș Teacă. Ne place? Putem tolera? Deocamdată văd că da, ceea ce ne discreditiează ca națiune serioasă.

Este de presupus că muțenia președintelui Iohannis ascunde un joc politic de culise. Dacă lasă PSD să guverneze până la alegeri, șansele unei victorii a PNL  în 2016 devin practic nule, iar președintele riscă să devină un fel de mazetă fără putere și fără autoritate, ușor de înlăturat în 2019. În plus, ceea este mult mai grav, nimeni nu garantează că PSD, regrupat sub comanda generalului Oprea, nu va continua asaltul asupra statului de drept și DNA. Deocamdată Moș Teacă agită stindardul statului de drept, dar putem să-l credem pe cuvânt că s-a convertit în combatant anti-corupție? Pe cuvânt nu, dar pe un eventual dosar, da. Altfel ar însemna că este singurul politician curat dintr-o coaliție de dalmațieni. Dacă un asemenea dosar există, atunci s-ar putea ca UNPR să părăsească actuala coaliție și să se alieze cu PNL pentru a forma un nou guvern, acceptându-l chiar pe Cătălin Predoiu ca premier și negociind la sânge pentru sine ministere și alte poziții importante. Probabil că este singura alternativă posibilă pentru Klaus Iohannis și incapabilul său partid, PNL. Deși pentru noi această soluție este o broască râioasă greu de înghițit, pentru PNL nu va fi atât de greu – doar au fost parteneri cu UNPR – unii în timpul guvernării Boc, alții în USL. Iată o nouă expresie a mizeriei clasei politice românești.

Realist vorbind, nu ne putem dori altceva în contextul actualei coaliții majoritare. Sigur că ar fi de dorit alegeri anticipate, dar știm că ele sunt aproape imposibil de organizat în cadrul constituțional actual. Iar alegeri anticipate organizate de guvernul PSD-ALDE, cu Moș Teacă la Interne, pot da un rezultat care ar surprinde în mod neplăcut orice imaginație. Ceea ce ridică o nouă problemă: poate un eventual guvern  Predoiu să-și permită să-l mențină la MAI pe imponderabilul Oprea, care dorește de fapt să devină liderul Stângii și să preia PSD, nu să susțină democrația liberală în România? Iată o problemă greu de rezolvat, ale cărei date cred că se negociază intens în culisele de la Cotroceni.

Tot ce am făcut în paragrafele de mai sus a fost să schițez calcule politice – nu strategii, nu proiecte de țară, nu viziuni politice. Doar calcule, din care singura rază de lumină nu poate fi decât înlăturarea de jure a lui Victor Ponta din funcția pe care nu o mai deține de facto și crearea unui culoar îngust pentru o schimbare de putere reală în 2016; o atenuare a dezastrului actual, fără a-i înlătura consecințele și rădăcinile, căci balaurul psd-ist are șapte capete, iar Făt Frumos nu există. Suntem reduși la calcule de acest fel pentru că acestea sunt partidele cu care avem de a face: corupte, putrede, cinice, rupte de societate, prea puțin preocupate de binele public.  Cu alte cuvinte, pentru că nu există o alternativă politică reală, un partid care să nu fie produsul „sistemului ticăloșit”, ci anti-sistem ticăloșit. Dar într-un organism mâncat de metastazele puterii politice instituite și definite de PSD de 25 de ani, unde am putea găsi un organ sănătos? Iată de ce vorbim de fapt doar despre niște opțiuni politice limitate, dictate de lipsa de alternativă la care ne-a condamnat clasa politică generată de PSD și de emulii săi, adică toate partidele politice parlamentare.

Această lipsă de alternativă, percepută fie și intuitiv de cetățeni, explică probabil și apatia față de o situație care ar fi intolerabilă într-o democrație serioasă. Președintele Iohannis pare mulțumit cu această apatie, care îi permite, în primă instanță, să opereze din umbră. Poate că îi și convine ca PSD să se compromită tot mai mult, pe zi ce trece, susținând un premier care a devenit personaj de bâlci și perpetuând o manea politică. Poate că nu vrea să fie perceput ca demolatorul unui partid validat de alegeri democratice și preferă să-l lase să se distrugă singur. Sunt calcule ușor de făcut și de înțeles. Ceea ce uită domnul Iohannis este însă că nu numai PSD se erodează, ci și credibilitatea instituțiilor statului și chiar și a președinției. Cetățenii au nevoie de un reper moral care să dea o direcție țării. Ideile, valorile și principiile nu pot fi înlocuite de calcule. Doar ideile, principiile și valorile dau legitimitate și substanță unei ordini democratice, care, în esența ei, este mult mai mult decât o luptă pentru putere. Or la acest capitol domnul Iohannis eșuează – nu numai pentru că nu știe să comunice, ci pentru că nu vrea să comunice. Iar cetățenii se simt, pe bună dreptate, disprețuiți, cu excepția unui mic grup de adepți, care ne repetă tot timpul că președintele „tace și face”, fără a ne explica și ce face el, de fapt. Or comunicarea cu cetățenii face parte din fișa postului unui președinte ales prin votul direct al cetățenilor, nu de partidele din Parlament. Din cauza lipsei de comunicare a Cotrocenilor cu națiunea se ajunge la suspiciunea că domnul Iohannis este complice cu Victor Ponta, din moment ce nu a sancționat public faptul că premierul a încălcat o hotărâre CSAT plecând la tratament în străinătate din proprie inițiativă. Cum își va recâștiga el credibilitatea dacă nu cere o anchetă a CSAT în cazul plecării din țară a premierului-fantomă? De ce, în fond, acordă un răgaz atât de mare PSD ca să se reorganizeze, fie și în tranșee?

Nu am răspunsuri la aceste întrebări. Din păcate, în privința președintelui, nu avem nici opțiuni, nici alternative, deocamdată.

Nu mă număr însă printre cei care susțin apatia și je-m’en-fichisme-ul când este vorba de țara mea. Mă irită sastisirea unora și altora față de spațiul public din care spiritul public a dispărut, cum bine spune Horia Roman Patapievici, deși înțeleg că ea este justificată de spectacolul jalnic al televiziunilor. Nu avem unde fugi de acasă; nu putem transforma cultura în insulă de refugiu. Trebuie s-o integrăm și s-o impunem în cetate.

Nu pot renunța la valorile și principiile democrației liberale, chiar dacă preferințele mele politice se îndreaptă spre varianta unui conservatorism de tipul „one nation Tory” pe care nu-l văd reprezentat în țară decât de site-ul In linie dreaptă și de Ioan Stanomir. Nu țin să fiu de partea majorității cu orice preț. Uneori, majoritatea cuprinde și partea pe care mă situez, cum s-a întâmplat în 1996, 2004, 2009 și 2014. Dacă nu vine, regret că nu am putut fi convingătoare, dar nu mă duc după ea cu orice preț. În consecință, nu cred că avem dreptul să abandonăm lupta pentru eradicarea din viața publică a PSD, ca partid generator de corupție și fărădelege. Iar dacă putem cuceri o bucățică de teritoriu cu un nenorocit de guvern de coaliție PNL-UNPR condus de Cătălin Predoiu, trebuie să ne batem pentru ea, în speranța că va face o breșă, câte de mică, într-un sistem aflat în putrefacție, ne va da o gură de oxigen și va deschide eventual calea pentru o reconstrucție a spațiului politic. După cum vedeți, nu-mi fac iluzii, dar nici nu depun armele.

KLAUS, PREȘEDINTELE LUI FELIX

Cine a crezut că Mihai Gâdea este candidatul prezidențial al Varanului ar face bine să vizioneze emisiunea de luni seara de la RealitateaTV, în care candidatul „marelui Partid Național Liberal” (sună ca dracu’, trebuie să recunoașteți) și-a expus principiile și ideile. Nu voi insista asupra incapacității domnului Johannis de a interpreta credibil textul pus în față de strategii de campanie, dar voi spune totuși, bazându-mă pe experiența proprie, că gorjenii – pe care îi cunosc destul de bine – nu vor avea niciodată răbdare să-l asculte, atât de prost vorbește! Și nici nu ar avea de ce să-l asculte, căci omul pur și simplu nu are mesaj propriu, nu are forță – și nu o are pentru că nici el nu crede în ceea ce spune.

Punctul nevralgic al discursului domnului Johannis a fost însă atitudinea față de Dan Voiculescu și față de actele de violență petrecute în timpul „plimbării împotiva statului” de duminică seara. Era un bun prilej pentru primarul Sibiului să ne convingă că nu a făcut blat cu USL, că nu este candidatul „coaliției Grivco”, și că dorește cu adevărat să schimbe din temelii „sistemul ticăloșit”. Ei bine, ne-a convins exact de contrariu: nici un cuvânt critic la adresa lui Dan Voiculescu și a jafului practicat de acesta și de rețeaua sa la adresa statului. Tot ce a găsit cu cale să spună candidtul ACL – și, desigur, al „marelui Partid Național Liberal” – este că el respectă deciziile instanței și că va garanta independența justiției. Iar despre evenimentele de duminică nu a putut spune decât că a fost un protest neautorizat, că nu e bine că au fost bruscați jurnaliștii și că autoritățile ar fi trebuit să-și facă datoria. Totul spus scurt, sec, fără vlagă și fără chef. Cine nu mă crede, să vizioneze emisiunea.

Personal, eu aș fi așteptat din partea candidatului „marei opoziții” să atace frontal și cu vigoare racilele actualului sistem, care a permis fraudarea statului și ne menține într-o stare de subdezvoltare economică; să demonstreze că este conștient de abuzurile actualei puteri, de incompetența guvernanților și de complicitatea dintre politicienii venali și corupți și o foarte mare parte a presei.  Altfel de ce am avea nevoie de opoziție? Doar ca să ne învețe manierele elegante?

Este adevărat că domnul Johannis s-a străduit să afirme apăsat că orientare pro-occidentală a României nu este negociabilă, dar noi știm din experiență că poți fi și cârtiță a Federației Ruse în interiorul NATO și al UE. Iar adorația moderatorilor de la Realitatea TV, post cu simpatii mai degrabă estice decât vestice, ar trebui să le dea de gândit celor care nu vor să trăiască superficial.

În sfârșit, urmărindu-l ieri seară pe Klaus Johannis, mi-a venit în minte o  posibilă explicație a evoluțiilor politice din ultima vreme: cred că ieșirea PNL din USL nu a fost decât o mișcare de fațadă, menită să credibilizeze candidatul PNL la președinție, știut fiind faptul că acest candidat este tot un produs al sistemului, „garantat Felix”. Klaus Johannis l-a înlocuit pe Crin Antonescu pentru că popularitatea acestuia din urmă se erodase serios. Cred de asemenea că toată telenovela cu respingerea de către PSD a numirii sale în funcția de ministru de interne și de vicepremier pentru probleme economice a fost tot o manevră pentru credibilizarea domnului Johannis ca om al opoziției. Să fim serioși: cererea PNL era absurdă și era formulată astfel tocmai pentru a fi respinsă. Pe scurt, circ ieftin. În concluzie, cred că totul este praf în ochi, pentru că este limpede că PSD câștigă în ambele cazuri: dacă pierde Klaus Johannis (cazul cel mai probabil), va deține puterea absolută, iar dacă va câștiga Klaus Johannis, tot PSD și PC vor deține puterea absolută. Indubitabil Victor Ponta va rămâne premier – și se va înțelege perfect cu noul președinte, care îi va vorbi frumos și respectuos! În acest scenariu – în care cred – rolul PDL este simplu de descris, dar nu m-am hotărât dacă e mai potrivit să folosesc termenul „trădare” sau cel de „vânzare”. Dar unde să fi ajuns PDL sub conducerea lui Vasile Blaga, vă întreb?

În concluzie, singurul candidat care va merita votat în această toamnă este Monica Macovei. Chiar dacă nu are șanse, are valoare, are principii și s-a dovedit curajoasă și consecventă. Ați ghicit: anul acesta nu mai votez cu răul cel mai mic, pentru că el nu există.

MONICA ȘI MIȘCAREA

 

Supărare mare pe site-ul EVZ: Monica Macovei este acuzată că „a făcut blat cu Blaga” în schimbul unui loc eligibil pe lista PDL la alegerile europarlamentare. Așadar, deși președintele Băsescu a încercat s-o atragă de partea Mișcării Populare cu perspectiva unei candidaturi la prezidențiale, Monica Macovei a preferat să rămână alături liderul de partid care i-a fost ostil până la isterie.

De ce o fi făcut-o? Poate pentru că PMP este o jucărie stricată din start, pentru că este construită de meșteri nepricepuți; un proiect care nu demarează, în ciuda eforturilor B1TV, pentru că nu a reușit să strângă nici destui reprezentanți ai elitei intelectuale sau economice, nici destui aderenți din rândul populației. Nu merge, pur și simplu. Iar dacă eu  nu am dreptate, atunci de ce nu a plecat Cristian Preda din PDL după suspendare, deși promisese că o face? Dar Elena Udrea? De ce s-a dus ea la liderii PDL să-i asigure de loialitatea ei și a declarat că nu o interesează altă construcție politică? Și nici EBA nu știu să fi plecat din partidul lui Blaga… Oare nu rămân toți în PDL pentru că PMP este un eșec, sau, mai pe șleau, mort în fașă?

Rămân la părerea mea, exprimată deja pe FB, că Vasile Blaga este un dinozaur politic care nu face nici un bine nici partidului său, nici opoziției. Poate va reuși ceva Cătălin Predoiu, dacă partidul acceptă să se deschidă și să se reformeze, iar Vasile Blaga acceptă să se retragă și să elibereze scena.  Deocamdată, prin cooptarea domnului Predoiu, PDL a câștigat un respiro și un început de perspectivă, ceea ce PMP, sub conducerea slabă, din păcate, a lui Eugen Tomac, nu are, cu tot suportul (sau poate tocmai din pricina suportului) consilierilor prezidențiali. Iar dacă PMP se orientează spre Republica Moldova, interesul românilor din dreapta Prutului va scădea – trist, dar adevărat.

În ceea ce o privește pe Monica Macovei, îndrăznesc să suspectez că a mai deranjat-o ceva la PMP, și anume atitudinea președinției față de Daniel Morar și numirile procurorilor, cuplată cu atenuarea considerabilă a luptei anti-corupție și a sprijinului față de ANI. Măcar retoric, PMP ar fi putut face mai mult, dacă voia să fie credibil pentru Monica Macovei – și pentru noi. Știu, nici PDL nu e fan Morar, ANI, DNA. Dar măcar PDL a susținut eforturile președintelui (ce vremuri!) de susținere a persoanelor și instituțiilor care promovează integritatea și combat corupția.

În sfârșit, lăsând la o parte speculațiile legate de motivele unora și altora de a rămâne în PDL, „pun cazul” interesului general: este mai bine pentru România ca Monica Macovei să ne reprezinte și în viitor în PE, sau nu? Iar dacă șansele ei sunt mai mari pe lista PDL, pentru că PMP este încă un joc de umbre, atunci nu are rost, nici pentru Monica Macovei, nici pentru România, să irosim această șansă. Iar PMP ar putea trage învățămintele de rigoare din acest refuz, spre binele său.   

PS: Demult voiam să spun că alegerea titlului Mișcarea Populară mi se pare foarte proastă, din  cauza implicațiilor pe care le are termenul „Mișcarea” în istoria noastră nu prea îndepărtată. Suspectez că este vorba de ignoranță, nu de simpatii ascunse cu Mișcarea Legionară. Oricum, amintesc pentru cine citește că acela care nu învață istoria, riscă să o repete, Doamne ferește!

ȘI

Supărare mare pe site-ul EVZ: Monica Macovei este acuzată că „a făcut blat cu Blaga” în schimbul unui loc eligibil pe lista PDL la alegerile europarlamentare. Așadar, deși președintele Băsescu a încercat s-o atragă de partea Mișcării Populare cu perspectiva unei candidaturi la prezidențiale, Monica Macovei a preferat să rămână alături liderul de partid care i-a fost ostil până la isterie.

De ce o fi făcut-o? Poate pentru că PMP este o jucărie stricată din start, pentru că este construită de meșteri nepricepuți; un proiect care nu demarează, în ciuda eforturilor B1TV, pentru că nu a reușit să strângă nici destui reprezentanți ai elitei intelectuale sau economice, nici destui aderenți din rândul populației. Nu merge, pur și simplu. Iar dacă eu  nu am dreptate, atunci de ce nu a plecat Cristian Preda din PDL după suspendare, deși promisese că o face? Dar Elena Udrea? De ce s-a dus ea la liderii PDL să-i asigure de loialitatea ei și a declarat că nu o interesează altă construcție politică? Și nici EBA nu știu să fi plecat din partidul lui Blaga… Oare nu rămân toți în PDL pentru că PMP este un eșec, sau, mai pe șleau, mort în fașă?

Rămân la părerea mea, exprimată deja pe FB, că Vasile Blaga este un dinozaur politic care nu face nici un bine nici partidului său, nici opoziției. Poate va reuși ceva Cătălin Predoiu, dacă partidul acceptă să se deschidă și să se reformeze, iar Vasile Blaga acceptă să se retragă și să elibereze scena.  Deocamdată, prin cooptarea domnului Predoiu, PDL a câștigat un respiro și un început de perspectivă, ceea ce PMP, sub conducerea slabă, din păcate, a lui Eugen Tomac, nu are, cu tot suportul (sau poate tocmai din pricina suportului) consilierilor prezidențiali. Iar dacă PMP se orientează spre Republica Moldova, interesul românilor din dreapta Prutului va scădea – trist, dar adevărat.

În ceea ce o privește pe Monica Macovei, îndrăznesc să suspectez că a mai deranjat-o ceva la PMP, și anume atitudinea președinției față de Daniel Morar și numirile procurorilor, cuplată cu atenuarea considerabilă a luptei anti-corupție și a sprijinului față de ANI. Măcar retoric, PMP ar fi putut face mai mult, dacă voia să fie credibil pentru Monica Macovei – și pentru noi. Știu, nici PDL nu e fan Morar, ANI, DNA. Dar măcar PDL a susținut eforturile președintelui (ce vremuri!) de susținere a persoanelor și instituțiilor care promovează integritatea și combat corupția.

În sfârșit, lăsând la o parte speculațiile legate de motivele unora și altora de a rămâne în PDL, „pun cazul” interesului general: este mai bine pentru România ca Monica Macovei să ne reprezinte și în viitor în PE, sau nu? Iar dacă șansele ei sunt mai mari pe lista PDL, pentru că PMP este încă un joc de umbre, atunci nu are rost, nici pentru Monica Macovei, nici pentru România, să irosim această șansă. Iar PMP ar putea trage învățămintele de rigoare din acest refuz, spre binele său.   

PS: Demult voiam să spun că alegerea titlului Mișcarea Populară mi se pare foarte proastă, din  cauza implicațiilor pe care le are termenul „Mișcarea” în istoria noastră nu prea îndepărtată. Suspectez că este vorba de ignoranță, nu de simpatii ascunse cu Mișcarea Legionară. Oricum, amintesc pentru cine citește că acela care nu învață istoria, riscă să o repete, Doamne ferește!

BATALIA PENTRU VIITOR

Absolut din intamplare am fost sunata ieri de o tanara din Cluj care m-a chestionat pentru un sondaj IRES.  Am acceptat, amuzata, sa iau parte la acest exercitiu, ca personaj anonim dintr-o masa de respondenti.  La un moment dat tanara m-a intrebat daca desemnarea domnului George Maior, directorul SRI, ar fi o idee buna, foarte buna, proasta sau proasta.  De unde si pana unde? Cum a aparut George Maior in ecuatie? Trebuie sa fie totusi o varianta de lucru la Cotroceni din moment ce domnul Dancu este preocupat de imaginea sa. Pentru cei (putini) care nu stiu precizez ca Vasile Dancu, prieten al lui Ioan Rus, este cel care conduce IRES.

Dupa ce am urmarit interventia televizata a presedintelui de la B1 si am corelat cele doua elemente cu eforturile disperate ale lui Victor Ponta de a se prezenta drept candidat eligibil pentru functia de premier – prin interviuri aranjate in presa straina si lobby plangacios pe langa François Hollande – am ajuns la concluzia ca miza bataliei politice in acest moment este numirea premierului, iar pentru Traian Basescu eliminarea din joc a lui Victor Ponta reprezinta un obiectiv de etapa.  Trec peste stilistica interviului de ieri seara, nu numai pentru ca este un subiect dezagreabil, ci mai ales pentru a ma concentra asupra jocului politic din care face parte.

Este limpede ca principalul obiectiv al domnului Basescu a fost distrugerea imaginii lui Victor Ponta, cu orice pret, chiar cu pretul compromiterii propriei imagini.  Televiziunile partenere ale USL vor tipa si vor urla importriva atacului lansat de presedinte, dar vor fi nevoite sa repete la infinit cuvintele “porc”, “pisic” si “mincinos”, cu care a fost gratulat ieri premierul.  Replica infantila a acestuia din urma – “pisica blanda zgarie rau” – este de-a dreptul penibila si sugereaza reactia unui pusti gonit cu suturi din curtea scolii. Poate ca limbajul interviului nu a fost tot timpul prezidential, dar nici reactiile domnului Ponta nu pot fi numite prim-ministeriale – cum de altfel intreg comportamentul sau este departe de a fi prim-ministerial, oricat s-ar stradui politologii din solda sa sa-l interpreteze favorabil.  Oricat se va infuria USL, imaginea lui Victor Ponta este acum grav compromisa, si nimeni nu o va mai putea repara, cum nimeni nu l-a mai putut repara pe Humpty-Dumpty in poezioara englezeasca (And all the king’s soldiers/And all the king’s men/Could never put Humpty Dumpty together again).  Victor Ponta o merita din plin, judecand dupa prestatia sa ca premier, si mai ales merita sa fie tratat fara menajamente, asa cum sunt tratate elementele slabe ale unei gasti pe dupa blocuri.  Daca presedintele este cel care trebuia sa-i frece nasul in tarana este alta discutie, dar se vede treaba ca nu s-a gasit altcineva care sa se faca auzit.  Acum doua seri, MRU facea consideratii stilistice si literare la adresa lui Crin Antonescu intr-un limbaj elegant. Nu cred ca a retinut cineva interventia sa.

Asadar, à la guerre comme à la guerre pare sa-si fi spus presedintele, avand in minte gravitatea consecintelor unei victorii coplesitoare a USL in alegerile din 9 decembrie: distrugerea statului de drept, pulverizarea economiei, prabusirea finantelor publice, izolarea in Europa.  Nu sunt speculatii, semnele exista deja si se vad cu ochiul liber de catre cei care privesc si vad, nu doar privesc fara sa vada.

Probabil ca domnul Basescu stie ca USL va castiga alegerile si ca va fi obligat sa numeasca un premier din randurile sale – sau acceptabil acestei formatiuni.  Tot ce poate face este sa-l excluda din competitie pe Victor Ponta, sluga prea plecata si prea manipulata a lui Dan Voiculescu, si sa caute o alternativa, adica un personaj care poate rupe destule factiuni din diferite partide pentru a alcatui o noua majoritate de stransura.  Aceasta ar asigura o guvernare cu care presedintele sa poata coabita.  George Maior ar fi o astfel de varianta, care ar mai avea si avantajul de a scoate de pe agenda suspendarea presedintelui, caci este clar ca, in ciuda tuturor asigurarilor date de premier, o majoritate de 60%  controlata de USL va declansa  imediat procedura de suspendare, pentru ca domnii Iliescu si Voiculescu nu vor lasa la latitudinea presedintelui numirea procurorilor si a sefilor de servicii de informatii.  Ei nu renunta niciodata, iar acum este o chestiune de viata si de moarte, adica de libertate sau puscarie.

Poate presedintele sa zadarniceasca planurile USL de a-l cocota din nou pe Victor Ponta in fruntea guvernului desi s-a facut de ras pe mapamond? Constitutia ii pune la dispozitie mijloacele necesare: daca nici la al treilea vot Parlamentul nu investeste noul guvern, Parlamentul poate fi dizolvat si alegerile reluate.  Parlamentarii proaspat alesi nu vor dori sa reia din nou exercitiul costisitor al campaniei inainte de a fi recuperat “prin mijloace specifice” investitia facuta si vor vota pana la urma candidatul propus de presedinte. Acest rationament a functionat pana acum, desi nu s-a ajuns pana la o amenintare cu dizolvarea efectiva a unui parlament nou ales. De data aceasta insa miza este atat de mare si de grea incat presedintele nu are alta sansa decat sa mearga pana la capat, adica pana la dizolvarea Parlamentului.

Suntem intr-un razboi dur, a carui gravitate multi nici nu vor s-o vada, desi au ochi; un razboi pentru viitorul acestei tari, la capatul caruia toate castigurile democratice obtinute cu truda si sacrificiu in ultimii ani pot fi spulberate.  Ostile democratiei sunt insa risipite si slabe (nu au fost ele niciodata prea puternice); au ramas in actiune doar cateva grupari din trupele de soc.  Nimeni nu se intreaba daca metodele acestora din urma sunt elegante cand este in joc existenta cetatii. Nu este deloc concluzia la care as fi dorit sa ajung, dar logica si realitatea mi-au impus-o.  Puteam sa tac, dar m-am gandit ca nu am dreptul.