A TREIA MOTIUNE, A TREIA CALE?

Am promis ca scriu despre propunerile alternative ale lui Cristian Preda la actuala disputa din PDL si o fac – fara prea multa tragere de inima.  Ma asteptam la propuneri radicale, legate de problemele actuale care tin de economie si guvernare.  Nu contest ca regionalizarea si modificarea Constitutiei sunt chestiuni de actualitate, dar nu cred ca trebuie sa monopolizeze dezbaterea in partid.  Si apoi, daca intelectualii PDL sunt atat de interesati de ele, de ce nu organizeaza – de pilda la ISP – o serie de dezbateri pe linia propusa de Cristian Preda?

Cred insa ca pentru PDL esential este sa ofere solutii eficiente si creative la problemele mari care ii preocupa cu adevarat pe cetateni si care tin de economie, de serviciile publice si de administratie.  Educatia este importanta si, in mod firesc, intelectualii PDL se refera la ea pentru ca sunt universitari, dar sanatatea nu trebuie ignorata.  Din pacate nu am auzit pe nimeni vorbind despre aceasta mega-problema a actualitatii si a vietii fiecaruia.  Ca sa nu mai spun ca nu aud nimic despre economie din partea reformistilor si, din pacate, trebuie sa constatam ca nici unul din ei nu are pregatire economica sau apetente pentru economie, ceea ce este, cred, un handicap.

Mi-as fi dorit de asemenea sa aud/citesc ceva despre problema proprietatii – a proprietatii private, fundamentala pentru un partid care nu mai oboseste repetand ca este de dreapta. Ar fi necesar, mai ales dupa ce PDL – atat inainte cat si in timpul guvernului Ungureanu – si-a dat cu firma in cap prin modul in care a administrat restituirea si compensarea proprietatii confiscate de comunisti.  Nimic! Oare pentru ca de fapt PDL are un nucleu dur etatist din care face parte si seful statului? Sa nu uitam ca PDL s-a mandrit cu numarul redus de privatizari din timpul  mandatelor sale si a refuzat cu obstinatie sa numeasca manageri din mediul privat la companiile de stat. Ca orice partid clientelar, nu l-au preocupat niciodata IMM, ci numai marile companii cu care putea negocia marile contracte cu fonduri bugetare – si, zic gurile rele, cu parandarat.  Restul oamenilor de afaceri, cu firmele lor mici sau mijlocii, nu sunt buni decat de jumulit prin aberatii si excese fiscale, in timp ce „rechinii” sunt in marea lor majoritate datori la stat. Curat de dreapta!

In loc insa sa dezbatem aceste chestiuni fundamentale si spinoase, ne pierdem vremea cu teme de interes restrans.  Tare ma tem ca intelectualii PDL, trimisi la colt de presedinte din start, se pregatesc sa se retraga fiecare pe cate un petec de competenta – oricat ar fi de stimabil – lasand partidul pe mana „politicienilor de profesie”(brrr!) si negociindu-si eventual (noi) mandate de europarlamentari.

Ar mai fi desigur Monica Macovei, eterna noastra speranta, care a anuntat, de la Bruxelles, ca se impune a treia motiune dar ca nu se pronunta definitiv decat dupa marea sedinta de sambata a pdl-istilor.  Sper ca nu va ramane la titlul „Intoarcerea la popor”, chiar daca va pastra esenta mesajului privind „recuplarea la realitate”, cum spune Cristian Preda.  Mai ramane de definit realitatea, desigur, dar de ce  nu „Intoarcerea la valori”?…

Mai exista un scenariu, conturat foarte vag: reformistii ar putea sa se pregateasca de o desprindere definitiva de PDL daca proiectul lor este respins definitiv si categoric la Conventia Nationala.  Dar care le este proiectul? Savantii, pâlcuri- pâlcuri, cerceteaza… In tot cazul, Catalin Predoiu, care este mai apropiat de reformisti decat de universul Udrea-Blaga, a lansat pe piata ideea unui nou partid de centru-dreapta.  Ramane sa uite de fantasmagoria F9 si sa atraga oameni de valoare si autoritate.  Cam multe necunoscute in aceasta directie, deocamdata.

Viitorul dreptei este asadar in ceata. Sa fim insa optimisti: mai bine in ceata decat in galeata…

VORBE SI CIFRE

De cateva zile ma straduiesc sa inteleg cum au ajuns premierul Victor Ponta si Ministerul Sanatatii la cifrele pe care le-au vehiculat in ultima saptamana privind finantarea serviciilor medicale. In raportul  Ministerului Sanatatii scrie ca negru pe alb ca 80% din romani, cei amarati si cu venituri mici, finanteaza, fie si partial, spitalizarea in sistemul privat a celorlalti 20%.  Se subintelege ca acestia din urma sunt niste nenorociti care traiesc pe seama celor dintai, caci acesta este spiritul raportului dar si al discursului ulterior al premierului, care conchide, fara sa ne spuna si noua din ce statistici s-a inspirat, ca doar 3% din romani ajung sa se trateze in sistemul privat, fiind finantati de ceilalti 97% din romani.

Sa vedem insa cine plateste de fapt pentru asigurarile de sanatate: potrivit statisticilor oficiale, raportul salariati/cetateni in tara noastra este de 20%, adica 20% din cetatenii patriei platesc taxe, impozite si alte contributii la stat. Potrivit site-ului cursdeguvernare.ro, este vorba de cel mai scazut raport salariati/cetateni din UE.  Deci, din start, doar o cincime din cei care apeleaza la serviciile medicale platesc pentru aceste servicii.  MS ne aminteste ritos ca sistemul de asigurari de sanatate este bazat pe solidaritatea celor sanatosi cu cei bolnavi.  Corect, dar este vorba – sau ar trebui sa fie – de solidaritatea intre cei care platesc, nu de solidaritatea celor care muncesc legal cu tot restul natiei, din care cea mai mare parte prefera sa nu plateasca nimic dar sa beneficieze de toate serviciile publice.  Aceasta este de fapt problema fundamentala a tuturor sistemelor de asigurari de stat – sociale sau de sanatate – din Romania si nici un guvern nu a rezolvat-o.

Sa admitem ca, din cei care platesc asigurari, doar o cincime poate sa-si permita tratamentul intr-un spital privat. Ei nu sunt insa in nici un fel finantati de altii, de vreme ce statul deconteaza un serviciu, nu subventioneaza sistemul privat.  Iar daca s-au incheiat contracte incorecte intre CNAS si unele spitale private, chestiunea trebuie reglata la acel nivel, si nu aruncand copilul odata cu apa din copaie.  Mai mult, cum bine au aratat atat Vlad Mixich acum cateva zile cat si EVZ astazi, Romania deconteaza deja partial serviciile medicale pentru romanii care s-au tratat in strainatate iar din octombrie 2013 orice cetatean UE, inclusiv romanii, vor putea sa se trateze in orice spital de pe teritoriul UE, fie el privat sau de stat, iar statul va fi obligat sa deconteze aceste servicii. Despre ce vorbim asadar? In nici un caz nu despre realitati; tinem doar discursuri stangiste ca sa acoperim coruptia si ineficienta sistemului cuplate cu prabusirea economica.  Si pentru ca vorbim de economie, propun o scurta vizita pe site-ul ANAF pentru a vedea care sunt marii datornici la stat. Veti descoperi toata floarea companiilor romanesti private si de stat. Ce ar fi daca acesti datornici si-ar plati contributiile la sanatate? Sau daca statul ar sanctiona cu adevarat munca la negru? Domnii Arafat, Nicolaescu si Ponta nu par deloc preocupati de acest aspect, desi ar trebui sa fie principala lor prioritate. Ce ar fi sa prioritizam (termen mult iubit de MS domnilor Arafat si Nicolaescu) astfel: intai sa-i executam scurt pe datornici,  sa eliminam coruptia din institutiile de stat care negociaza contractele cu companiile private, si abia apoi sa aruncam cu pietre in cei care muncesc si isi achita obligatiile fata de stat. Abia atunci am asista la marea schimbare pe care o anunta cu mare pompa Victor Ponta imediat dupa alegeri.

A propos de Victor Ponta, citesc tot felul de exercitii de admiratie la adresa competentelor sale administrative.  Suntem chiar avertizati ca popularitatea sa creste rapid. Nu contest cresterea de popularitate, dar atunci cand ea se bazeaza pe vorbe goale si nu este rezultatul unor demonstratii de corectitudine sau de competenta prim-ministeriala, mi se pare ca fenomenul este de-a dreptul un pericol.  “Sansa” natiei este ca nu-si da seama de acest lucru.

GANDIRE BOLNAVA

Pe blogul La coltul strazii preluat de Hotnews apare un interesant si pertinent articol care vestejeste argumentele ministrului sanatatii Eugen Nicolaescu privind stoparea finantarii publice a unor servicii oferite de spitalele private.  Nu numai ca sunt perfect de acord cu acest articol, dar adaug rationamentul care sta la baza gandirii de factura liberala in privinta serviciilor publice, fie ca este vorba despre sanatate, asigurari sociale sau invatamant: platitorului trebuie sa-i fie garantata libertatea optiunii. Cu alte cuvinte, pe banii mei am dreptul sa-mi aleg furnizorul de servicii.

Ca orice intreprindere sau organizatie de stat, spitalele de stat au demonstrat de-a lungul deceniilor ca administreaza prost banul public, atunci cand nu-l deturneaza de-a dreptul.  Spitalele private au demonstrat in schimb ca, pentru banii pe care ii primesc, pot oferi servicii de calitate si isi pot plati decent personalul medical.

Nu cred ca proiectul ministrului Nicolaescu este motivat de devotamentul fata de interesul public, ci de imposibilitatea de a asigura o gestionare corecta a banului contribuabilului.  Pun pariu ca nici dupa ce va mai injecta 10% din fonduri in spitalele de stat prestatia lor nu se va imbunatati si nici medicii tineri nu vor fi convinsi sa nu plece in strainatate.  De altfel ministrul a spus ca o eventuala marire a salariilor in sectorul medical va fi posibila abia in 2014, adica jam tomorrow.

Mai mult, rationamentul sau este fals, caci banii decontati spitalelor private achita servicii oferite platitorului de CASS, spitalul privat degrevand practic clinica de stat de o parte din pacienti. Daca toti pacientii care apeleaza la servicii private de sanatate se vor intoarce in sistemul de stat, cei 10% cu care se lauda ministrul vor fi cheltuiti cu ingrijirea lor, deci nu se va castiga nimic.  Probabil ca domnul Nicolaescu spera ca acesti pacienti sa recurga in continuare la sistemul privat, chiar daca vor plati mai mult, lasandu-i cei 10% neatinsi. Cu alte cuvinte, muta povara incompetentei si coruptiei guvernamentale pe umerii clasei de mijloc, ca un liberal echt ce este.

In cel mai bun caz, demersul ministerial nu este altceva decat un artificiu de calcul salutat de o parte a publicului cu gandire socialistoida, care refuza sa vada ca nu va castiga absolut nimic din acapararea banilor privati de catre stat. Asa cum ne explica fostul secretar general al guvernului Nastase, Serban Mihailescu, inca din 2003, guvernul va lua banii si va face cu ei ce crede de cuviinta, adica exact ce vrea el. Si apoi, nu este Eugen Nicolaescu omul care sa ne vorbeasca despre buna administratre a banului public: pe cand era ministru in guvernul Tariceanu a  cheltuit sume considerabile (s-a vorbit de 800 mii de euro) pentru o campanie anti-fumat care a umplut Bucurestiul de afise cu Mihaela Radulescu in chiloti rosii amintindu-ne ca “fumatul nu este singura placere”.  Ministerul nu a prezentat niciodata o evaluare a succesului acestei campanii.  Oare ce campanie “de interes public” va finanta acum cu banii pe care-i refuza decontarii serviciilor oferite de sistemul medical privat?

INCA O REVOLUTIE

Ca orice om preocupat de actualitate, ma intereseaza noua lege a sanatatii si cred ca trebuie dezbatuta sine ira et studio. Proiectul supus dezbaterii publice propune intr-adevar o revolutie prin transferarea managementului banilor asiguratilor unor companii de asigurari private. In principiu, oricine preia administrarea banilor inafara de stat este binevenit, caci vedem bine ce face statul cu banii nostri (il subventioneaza indirect de pilda pe Ioan Nicolae pentru ca acesta la randul lui sa-l subventioneze pe Mircea Geoana, dupa cum au constatat procurorii). Problema noii legi a sanatatii insa este ca statul nu dispare, ci ramane in continuare responsabil de colectarea contributiilor la fondul de sanatate din partea angajatilor si angajatorilor deopotriva. Acesti bani vor trece mai intai pe la Trezorerie si abia apoi vor ajunge la CNAS, de la care vor fi distribuiti catre ipoteticele companii private. Spun ipotetice pentru ca, avand in vedere actuala rata de colectare si lipsa de vointa politica privind executarea marilor datornici privati si publici, fondul de sanatate fie va fi prea mic si nu va atrage companiile serioase, fie va fi completat de la bugetul de stat, asa cum se intampla si acum prin rectificari bugetare. Noua lege garanteaza acest fond, deci bugetul de stat va fi bun de plata, ceea ce inseamna ca vor fi mai putini bani pentru alte domenii – adica tot noi mai platim odata pentru marii datornici. Aceasta mi se pare marea vulnerabilitate a noii legi, derivata, se pare, din rezistenta ministerului de finante. Stie ministerul ce stie: la sfarsitul anilor 90, dupa introducerea sistemului asigurarilor de sanatate si crearea caselor de asigurari de sanatate, fondul sanatatii era colectat de Casa si administrat independent. Si – minune mare! – inregistrase un excedent important. Atat de important incat Mihai Tanasescu, ministrul de finante din guvernul Nastase, a schimbat legislatia decretand ca toti banii, din impozite si din asigurari, vor fi colectati de stat si depusi la Trezorerie, de unde doar ministrul de finante ii va putea redirectiona. Astfel au fost luati banii fondului de sanatate si folositi – presupunem – la acoperirea deficitului bugetar, iar guvernul s-a putut lauda la FMI ca si-a facut temele. Cunosc situatia pentru ca m-am nimerit in mijlocul ei, cand, intr-o emisiune la TVR din 2003,am insistat ca Serban Mihailescu – pe atunci secretar general al guvernului – sa  explice de ce guvernul a pus mana pe banii asiguratilor. Domnul Mihailescu s-a enervat si mi-a spus “ce bani ai asiguratilor? guvernul ia toti banii si face cu ei ce considera necesar.” Aceasta era filozofia atunci; aceeasi este, in mare masura, si astazi.

In concluzie, to cut a long story short, cred ca reforma sistemului de sanatate nu poate fi completa si autentica daca nu se asigura si independenta financiara a sistemului. Ar mai fi nevoie asadar de inca o revolutie – profunda, de aceasta data.

Money-cat

Candva pe la inceputul lui 2003, intr-o emisiune de televiziune (Ultima editie) pe care Valentin Nicolau a avut grija s-o scoata din grila in sezonul urmator, il intrebam pe Serban Mihailescu, pe atunci secretar general al guvernului, de ce isi insusise guvernul de banii asiguratilor. Era vorba de banii proveniti din asigurarile de sanatate, care “disparusera” din Trezorerie, adica fusesera folositi de Mihai Tanasescu (pe atunci ministru de finante) pentru acoperirea deficitului bugetului de stat. Dl. Tanasescu, considerat astazi reformistul par excellence, a negat atunci ca ar fi devalizat excedentul CNAS, dar banii nu au mai aparut in Trezorerie nici pana in ziua de azi. Enervat de intrebarea mea, Serban Mihailescu mi-a raspuns “Ce inseamna banii asiguratilor, doamna? Guvernul colecteaza banii de la populatie si apoi face cu ei ce crede.” Episodul a facut destula valva in presa la vremea respectiva, pentru ca un membru al guvernului recunostea ca nimanui la Palatul Victoria nu-i pasa de faptul ca, potrivit legii, banii asiguratilor sunt administrati independent si separat de bugetul de stat. Mihai Tanasescu oferise insa guvernului Nastase o portita prin care putea pune mana pe banii asiguratilor, decretand ca toate sumele colectate urmau sa ajunga la Trezorerie, de unde guvernul, in intelepciunea lui, avea sa-i redirectioneze la destinatie. Evident, guvernul s-a sevit din banii colectati pentru asigurari de sanatate si curand CNAS a intrat in deficit.

Evoc acest episod pentru a aminti ca nu este firesc ca banii asiguratilor sa fie amestecati cu banii de la buget, si mai ales sa fie pusi la dispozitia unui ministru. Ministrul nu va avea nici un scrupul sa se foloseasca de ei cum doreste, iar asiguratul nu va putea – cel putin teoretic – sa urmareasca modul in care banii sai au fost folositi. Cu alte cuvinte, administrarea banilor proveniti din asigurarile de sanatate  va scapa si mai mult de sub control decat a scapat deja.

Faptul ca problema amestecarii fondurilor CNAS cu bugetul MS intr-o gaura neagra din care nu vor mai iesi niciodata se poate pune astazi, cand vorbim despre transparenta si “accountability” din partea guvernantilor, mi se pare periculos. Si totusi, acesta este obiectul santajului exercitat de UDMR la adresa PDL pentru a binevoi sa numeasca un ministru al sanatatii. Dincolo de frazele pompoase despre salvarea vietilor, este vorba pur si simplu de banii CNAS, la care UDMR doreste sa acceada, chiar daca legea prevede altceva. De fapt, Uniunea s-a orientat intotdeauna catre ministerele cu bani multi, cum este de pilda ministerul mediului, apelor si padurilor. Ati vazut acolo vreo reforma sau vreo masura drastica impotriva defrisarilor ilegale? Nicidecum, iar un raport al Bancii Mondiale critica aspru modul sau de functionare. Totusi fondurile de care a dispus acest minister nu au fost modeste. Cum spuneau pe vremuri  pisicile interlope din Gay Purr-ee, “the money-cat knows where the money-tree grows”.

Desi a pornit la drum ca aparatoare a drepturilor culturale ale maghiarilor, UDMR si-a dezvoltat tot mai intens interesul pentru sursele de finantare generoase. Demisia cu pretentii de eroism a lui Attila Cseke a declansat un episod din care Uniunea ar vrea sa se prezinte ca aparatoarea sanatatii publice, dar deocamdata nu demonstreaza decat dorinta de a acapara toate sursele de finantare din sanatate. Putem specula insa ca exista si un plan B, pentru eventualitatea in care premierul nu va ceda in fata pretentiilor sale: UDMR poate renunta la sanatate – unde se pregateste o reforma radicala  cu care probabil nu vrea sa-si bata capul – in schimbul altui minister, preferabil bine finantat. Si cum alt minister decat cel al fondurilor europene nu se intrevede, cine stie daca domnul Hunor si colegii sai nu au pus ochii pe el. Vorba cantecului, “it’s all about the money”.