THE SILLY SEASON, SAU VARA PROSTIILOR

 

Ca să nu fiu acuzată că am obsesii legate de anumite persoane (nu am, mă preocupă principiile, atitudinile și fenomenele, nu persoanele ca atare), mă grăbesc să-mi exprim acordul față de analiza pe care Sebastian Lăzăroiu a postat-o duminică pe FB în legătură cu scandalul “Jobbik”, pe care l-a catalogat o construcție mediatică „vizibilă chiar și pentru amatori” și l-a rezumat după cum urmează: „Niste extremiști de la Budapesta fac declarații de prost gust la o tabără de vară. MAE reacționează de parcă Ungaria ar fi declarat război României. Un deputat USL specializat în “vadimisme” cere ca liderul Jobbik să fie declarat persona non grata. MAE îi raspunde lui Diaconu că nu se poate (!!!!). E ca în desene animate.” În sfârșit, domnul Lăzăroiu diagnostichează corect toată vânzoleala mediatică drept o diversiune menită să distragă atenția de la „noile măsuri fiscale, CFR Marfă și alte teme grele pe agenda guvernului aflat în vacanță…

Ceea ce înțeleg mai greu este cum de reacția președintelui Băsescu a ignorat total analiza pertinentă a consilierului său și a avut accente atât de dure nu numai la adresa partidului Jobbik (care nu merita atenția unui șef de stat, fiind în opoziție), sau împotriva exagerărilor disperate ale lui Laszlo Tökes (care nu ar intra în Parlament dacă ar candida, atât de redus este sprijinul său), ci a înseși Ungariei, pe care a declarat-o „focar de instabilitate” și, indirect, țintă a unei campanii românești de „leadership”.  Se înțelege oare prin Ungaria și guvernul ei? Același guvern al cărui șef, Viktor Orban, le-a dat instrucțiuni clare anul trecut maghiarilor să nu participe la referendumul de suspendare, ceea ce a contribuit la diminuarea prezenței totale și indirect la salvarea mandatului domnului Băsescu și a stabilității României? Căci maghiarii l-au ascultat atunci pe Viktor Orban, nu pe Kelemen Hunor, care votase pentru suspendare.

O să mi se spună că politica este o femeie ușoară și că acum este vorba de interesul național, etc., etc., iar eu o să întreb cum de am reușit să trăim în bună pace cu Ungaria, fiind chiar susținuți de ea în vederea aderării, în ciuda atacurilor de tip Jobbik pe care timp de peste două decenii le-a lansat PRM  în sens invers.  Bineînțeles că acest lucru a fost posibil pentru că liderii celor două țări au ignorat extremismul pierzător de suflet și au acționat ca ființe raționale, în spirit european, acceptând că extremiști au existat și vor exista în ambele țări, dar că ei nu pot fi executați pentru declarațiile lor, oricât ar fi de supărătoare, și nici nu trebuie luați în seamă atâta vreme cât sunt în minoritate și retorica lor este fără consecințe.

Mai mult, pusă în contextul excelent descris de Anca Cernea pe În Linie Dreaptă, Jobbik este asociat mai puțin cu guvernul de la Budapesta, care a și răspuns calm la toate acuzațiile aruncate în direcția sa, cât cu Mișcarea pentru Eurasia, gândită și moșită la Moscova de ideologul lui Putin, Aleksandr Dughin, „care a amestecat într-o singură teorie bolşevismul, nazismul, ortodoxia rusă şi gnostico-păgânismul”.  Cam sinistră tovărășie și mult mai amenințătoare. Să nu fi știut președintele Băsescu nimic despre ea? Mă îndoiesc, este prea bine informat. Mai degrabă cred că a prevalat tentația unor puncte obținute ușor, căci retorica anti-maghiară vinde bine.

Aștept acum să văd și eu ce se va întreprinde anul viitor, în conformitate cu legislația europeană,  împotriva taberelor de vară de la Tușnad și din alte părți și, mai ales, cu cât va crește prestigiul României pe plan internațional, de pe urma exacerbării tensiunilor interetnice. Probabil că nu se va întâmpla însă nimic, și totul va fi pus ulterior pe seama a ceea ce în Anglia se numește „the silly season”, adică lunile de vară când nu se întâmplă prea multe și presa se ocupă de prostii.

În final, cred că Gabor Vona, liderul Jobbik, se miră și el de ecoul elucubrațiilor sale, de cât de ușor și-a atins ținta de a crea tensiuni în relațiile dintre București și Budapesta. De altfel, este un lucru știut că pretutindeni teroriștii mizează pe atenția mediatică pentru a se legitima. Iată, le-am oferit-o pe tavă, căci la noi, pe plaiurile mioritice, „the silly season” este un fenomen mult mai serios și deloc trecător.

 


 

CIOARA VOPSITA DE LA PDL

 

Aflat in campanie la Iasi cu liderii „Miscarii Populare”, consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu ne anunta ca ar fi posibil “sa apara un grup parlamentar nou, format din alesi care sa se desprindă de PDL.” Domnul Lazaroiu nu a dat alte informatii si nici nu i-a asociat pe posibili fugari din PDL cu Fundaţia «Mişcarea Populară», dar declaratia sa probabil ca nu este intamplatoare.

In privinta „desprinderii” unor parlamentari PDL de sub tutela lui Vasile Blaga este usor de imaginat ca este vorba de sustinatorii Elenei Udrea. In fond, victoria lui Vasile Blaga la Conventia Nationala a fost pe muchie de cutit, iar rezultatul a demonstrat ca PDL este de fapt puternic divizat. Putem presupune asadar ca se pregatesc unele „defectiuni” ale celor nemultumiti, ceea ce va da o lovitura serioasa PDL, care va deveni tot mai putin relevant in Parlament.  

Se nasc cel putin doua intrebari: 1. cui i se vor alatura evadatii si 2. ce se va intampla cu PDL. La prima intrebare ar fi usor de raspuns: fugarii din PDL se vor alatura formatiunii pe care o va initia sau conduce Elena Udrea, fie ca aceasta formatiune se va numi Partidul Popular sau altcumva. Este de presupus insa ca, inainte de a pleca din PDL, vor cere si vor primi garantii ca noua afiliere va fi mult mai avantajoasa (altfel,de ce ar pleca?). Sa insemne aceasta o apropiere de PSD? Nu este exclus, avand in vedere faptul ca doamna Udrea nu odata a facut aprecieri pozitive la adresa lui Victor Ponta, colegul ei de generatie, si a PSD.

La a doua intrebare e mai complicat de raspuns. Daca ar fi vorba de alta personalitate decat Vasile Blaga, liderul PDL ar folosi prilejul limpezirii situatiei din partid pentru a consolida PDL ca alternativa reformista de dreapta, militand pentru reducerea rolului statului, pentru integritate si pentru statul de drept – adica adevarata opozitie, aflata acum in suferinta. In felul lui, Vasile Blaga incearca sa ocupe acest spatiu, cea mai recenta tentativa de a se re-pozitiona ca lider reformist si iubitor de anti-coruptie fiind declaratia sa in favoarea rocadei Morar-Kovesi. O tentativa zadarnica insa. In primul rand pentru ca nu este ideea lui, ci a lui Catalin Predoiu. In al doilea rand, mai grav, nici el nu crede ce spune si nu reuseste sa mascheze acest lucru. Iar publicul nici nu vad cum l-ar putea crede, decat daca este complet amnezic si uita toate atacurile si tot sabotajul lui Vasile Blaga la adresa masurilor de integritate ale Monicai Macovei si la adresa micutei grupari reformiste din PDL.  

Cu un discurs de imprumut si un machiaj strident – adica cu cioara vopsita – nu convingi pe nimeni si e timpul ca Vasile Blaga si echipa lui sa inteleaga acest lucru. Singura sansa ca PDL sa se reinventeze ca autentic partid de dreapta si de opozitie la USL  este plecarea, de preferinta de buna-voie si cat mai curand, a lui Vasile Blaga. Abia atunci PDL va avea ocazia sa se gandeasca serios la identitatea sa si la viitor si, poate, va avea curajul sa devina ceea ce tot spune ca este dar a uitat cum sa devina. Altfel, daca se mocaie pana la europarlamentarele de anul viitor, cum a sugerat Adriean Videanu, va face tot mai greu fata concurentei nu numai din partea Miscarii Populare si a partidului Elenei Udrea, dar si a lui MRU sau a unui partid nou si necompromis.  Totodata, va pierde startul pentru prezidentiale – daca nu l-a pierdut deja. Nu poti opri insa un partid sa fie autist daca si-o doreste cu atata ardoare, cum pare sa si-o doreasca partidul domnului Blaga!

ALBA CA ZAPADA NU EXISTA

Din primavara ni se vorbeste pe un ton misterios despre o ipotetica formatiune politica numita Alba ca Zapada, care ar trebui sa revolutioneze politica romaneasca. De cand tot auzim de ea fara s-o vedem la fata, ne vine parca sa exclamam, ca in cantecul cu Alice, “who the…is Alba ca Zapada?”. Nu mai spun ca la un moment dat din surse politice se sugera chiar ca UNPR ar fi Alba ca Zapada. Ei da, curat revolutionar!

Nu cred insa ca Sebastian Lazaroiu, care a lansat denumirea si conceptul, se gandea la oastea lui Gabriel Oprea. Este adevarat ca EVZ, care graviteaza in jurul UNPR, i-a inchinat ministrului muncii un articol elogios dincolo de hotarele jurnalismului, dar iata ca si Blogary se implica in promovarea ideii de innoire, dupa cum aflam dintr-o sueta la Sulina intre Mihai Neamtu si Sebastian Lazaroiu. Aflam din aceasta discutie – si din alte declaratii facute prin tara -  ca domnul Lazaroiu isi doreste o miscare de centru dreapta care sa schimbe tot ce nu functioneaza in politica romaneasca. Comentatorii grabiti au trecut repede peste distinctia dintre partid si miscare si s-au repezit sa anunte aparitia iminenta a unui nou partid in perspectiva alegerilor din 2012. Distinctia dintre miscare si partid este insa importanta si ne poate da cheia unor proiecte politice despre care cred ca nu sunt inca bine definite, chiar daca Ioana Basescu a inregistrat la OSIM marca “Miscarea Populara”.

Amintesc doua lucruri: 1. inainte de Conventia Nationala a PDL, Traian Basescu a respins categoric ideea unui nou partid, cu Monica Macovei in frunte; 2. tot prin primavara, cand ideea a fost “pusa pe piata”, Cristian Ghinea a lansat un apel la actiune, din care nu s-a ales nimic. Se vede treaba ca infiintarea unui partid este mai complicata decat redactarea unor articole inteligente. Daca ar fi fost sa avem un nou partid, ar fi trebuit pana acum sa existe un grup de initiativa si o miscare de sustinere bine structurata; sa stim care ar fi programul si obiectivele noii constructii si eventual sursele sale de finantare; sa existe deja comitete de intiativa in plan local si sa fi inceput strangerea de semnaturi. Nimic de acest fel nu a aparut pe ecranele radar. Mai mult, “reformistii” din PDL, cu exceptia lui Cristian Preda, si-au gasit locuri in conducerea PDL aleasa la Conventia Nationala, si nu mai dau cu batul pe gard. Cum bine a zis Lyndon Johnson acum patru decenii despre J. Edgar  Hoover, “It’s probably better to have him inside the tent pissing out, than outside the tent pissing in”.

Nu cred asadar ca vom fi blagosloviti cu un nou partid de centru-dreapta (neaparat de centru, ca sa nu speriem lumea!) mai curat si mai uscat decat cel(e) existent(e). Cu miscarea este insa altceva, pentru ca o miscare poate ingloba partide, grupuri de intiativa, ONG, sindicate, asociatii si personalitati independente. Miscarea – populara sau crestin-democrata – ar putea fi un de fapt un bun colac de salvare pentru PDL, pentru ca ii ofera ocazia sa se reinventeze in planul imaginii fara sa schimbe prea multe in interior, exact cum propunea Farfuridi. Unii vor tine discursul reformist, iar altii, aparatul de partid, se va ocupa de bucataria alegerilor. Sa nu ne imbatam cu apa rece: aici vorbim de strategii de castigare a alegerilor din 2012, nu de revolutionarea politicii romanesti, sau,daca vreti, de revolutionarea politicii romanesti exact atat cat va fi nevoie pentru a permite supravietuirea actualei coalitii dupa viitorul scrutin. De altfel, comasarea alegerilor locale cu alegerile parlamentare are si ea acest scop, pentru ca asigura organizarea alegerilor de catre primarii coalitiei aflati acum in functie. Ei sunt cheia succesului!

Revenind la Alba ca Zapada, cred ca ea este doar un joc de umbre; un joc, sa zicem intelectual, prin care se intentioneaza crearea unei asteptari. In functie de succesul acestui demers se va decide probabil daca Alba ca Zapada va prinde viata cu adevarat. Pentru sceptici ca mine ea nu are sanse sa fie mai mult decat un artificiu, pentru ca nu mai cred demult in povesti.