ROMÂNIA, CAPTIVA ANTENELOR

În dezbaterea, destul de sterilă de altfel, declanșată de comportamentul incalificabil al Antenei 3, care, deși nu era o noutate, abia acum, este luat în seamă, Ioana Ene Dogioiu observă – corect – că Antena 3 își permite toate mârșăviile, de la linșajul public al personajelor care nu-i sunt pe plac la colportarea unor neadevăruri sau jumătăți de adevăr, pentru că are un public fidel, care rezonează cu discursul Antenelor. Acest public poartă și el responsabilitatea pentru poluarea spațiului public de către supușii lui Dan Voiculescu, fiindu-i de fapt complice. Îmi permit să adaog că este doar o parte a problemei, celelalte două fiind cel puțin la fel de grave: 1. refuzul CNA de a sancționa corespunzător comportamentul Antenelor, refuz datorat aservirii politice a acestei instituții, și 2. lipsa unei alternative la televiziunile mogulilor, și anume a unei televiziuni publice competitive. Singură televiziunea publică, dacă este susținută de o legislație solidă și corectă, poate reprezenta o sursă de informații nepartizane, de interes public, și nu este întâmplător că în 2012, când a fost reorganizată instituția, după schimbarea conducerii Direcției Știri în urma presiunilor exercitate de PSD și a unei campanii deșănțate a Antenei3, singurele canale care au fost desființate au fost TVR Info și TVR Cultural – adică exact canalele prin care s-ar fi realizat plenar misiunea publică a instituției, TVR Info fiind un canal care făcea concurență directă televiziunilor de știri ale mogulilor, Antena3 și RealitateaTV. Deși B1TV nu se lansase încă în actuala formulă, proiectul era foarte avansat, iar sponsorii săi politici erau bucuroși să scape de concurența unui canal public. Las la o parte istoria chinuită a nașterii TVR Info, acest canal mai mult decât necesar, căci aș obosi inutil povestind-o și m-aș deprima din nou, și nici nu mai iau în considerare reluarea emisiei sale într-o formă care nu interesează pe nimeni, sub denumirea de TVR News. Mai semnificativă este acum istoria eliminării unicei alternative pe care televiziunea publică a oferit-o vreodată publicului la televiziunile mogulilor, care se pretind „de știri” dar sunt în primul rând organe de propagandă în favoarea intereselor patronilor lor și ale sponsorilor lor politici și mafioți.

Astfel, oferta limitată de organizații media și-a cultivat publicul limitându-l și manipulându-l, căci nu numai cererea este cea care dictează. Dacă un anumit produs nu există, oamenii nici nu-l cer. Cerea cineva avocado sau alte fructe exotice înainte să se deschidă piața spre exporturi? A corespuns iPhone-ul unei presiuni din partea publicului sau a fost rezultatul inovației stimulate de dorința de a bate concurența? Ceea ce nu înseamnă că nu avem un public de televiziune majoritar lipsit de discernământ și cu exigențe de calitate și corectitudine minime. De aceea avem și clasa politică mizerabilă pe care o avem, care este rezultatul votului dat de un electorat recrutat în mare măsură din acest public. Nu mă rușinez de aceste aprecieri, căci să umpli parlamentul de penali, doar pentru că ți-au pus în brațe un litru de ulei și un pui – sau un lighean și o pătură – nu dovedește spirit civic. Cei care au votat actuala majoritate parlamentară, în care trebuie să includem și parlamentarii vechiului PNL, care erau membri USL, ca și defunctul PP-DD, să nu se plângă acum de calitatea clasei politice.

Să revenim însă la chestiunea televiziunilor. Mă tot întreb de patru ani cum de nu s-a sesizat nici un confrate jurnalist de interesul brusc manifestat de Antena3 față de televiziunea publică, cum de nu a văzut nimeni că era vorba de o reacție a dinozaurilor politici și mediatici față de o încercare de schimbare a profilului TVR, care le-ar fi putut afecta monopolul asupra informațiilor și dezbaterilor, deci asupra formării opiniilor publicului, dar și veniturile din publicitate, căci piața este oricum prea mică pentru câte televiziuni se bat pe ea. Cum de au acceptat  toți jurnaliștii independenți, care erau invitați la TVR mai des decât fuseseră vreodată și decât au fost după aceea, propaganda PSD și a televiziunilor mogulești care striga că era vorba de „televiziunea lui Băsescu”, când nici măcar președintele nu o considera ca atare, și cum de nu au vrut să înțeleagă că era vorba de asasinarea conceptului însuși de televiziune publică? De ce nu au văzut, dincolo de persoane, problema de fond? Mă mir și acum că nimeni nu se scandaliza atunci când Victor Ponta și Crin Antonescu atacau deschis televiziunea publică, iar provocatorii lor atacau carul și jurnaliștii TVR prezenți în Piața Universității în iarna 2011-2012, pentru că nu le convenea cum relatau faptele – am zis faptele, nu propaganda voiculesciană. Trupele colonelului Dogaru și ale „revoluționarului” Dorin Lazăr Maior au fost trimise la poarta TVR să desăvârșească demolarea, și tot nu s-a revoltat nimeni din cei care azi se scandalizează de comportamentul Antenelor. Cunosc cel puțin o parte din răspuns, dar nu-mi place să-l spun, iar astăzi nici nu mai contează. Îmi exprim doar regretul că nici jurnaliștii independenți, nici societatea civilă corectă, nu au înțeles importanța unor instituții media de interes public și nu au făcut absolut nimic pentru a promova această cauză. Pentru că aici contează cauza, nu persoanele, care își refac până la urmă viața, căci nu vor rămâne pe veci prizoniere ale inamicilor și torționarilor lor morali. România în schimb a rămas o captivă a Antenelor, iar dezinteresul pentru soarta TVR și SRR este în mare măsură responsabil pentru acest fenomen. De aceea insist, fără vreo dorință de a reveni în branșă, asupra nevoii de instituții media publice competitive și corecte. Pentru ca astfel de instituții să existe însă trebuie să existe și o voință politică de fier. Ea nu a existat niciodată și nu am reușit să conving nici unul din politicienii la care am avut acces de importanța ei. O fi și vina mea, deși am militat cât am putut de bine, dar mai degrabă cred că este vorba și de ceea ce am putea numi the closing of the political mind - adică un fel de opacizare a minții oamenilor politici față de tot ce reprezintă interesul public și nu este legat strict de sursele de câștig individual sau de grup pe seama bugetului public.

Ce ar mai fi de făcut acum, veți spune, când televiziunea publică este în faliment și nu se mai uită aproape nimeni la emisiunile ei? Ei bine, s-ar putea face totul, începând cu schimbarea legii 41/1994, astfel încât 1. să dispară instrumentul primitiv de control politic, care este posibilitatea de a demite Consiliul de Administrație în fiecare an, prin respingerea raportului de activitate; 2. să se elimine conflictul de interese care a atins proporții monstruoase într-o instituție în care aproape o jumătate din membri CA sunt angajați ai TVR și hotărăsc asupra bugetelor propriilor emisiuni, iar restul pretind finanțarea unor emisiuni în care sunt implicați membri familiilor lor (a se vedea cazul psd-istei Anne Marie Rose Jugănaru, al cărei fiu prezenta în fiecare an Mamaia Copiilor); 3. să se impună o grilă severă de selecție a membrilor CA, chiar dacă sunt numiți printr-un algoritm politic, în funcție de competențe manageriale – căci astăzi orice sfertodoct poate fi membru în conducerea televiziunii publice; și 4. să se separe funcția de președinte al CA, unde numirea se face de către factorii politici, de cea de Director General, care ar trebui să fie ocupată printr-un concurs organizat în condiții de maximă transparență.

Am enumerat condițiile minime de la care cred că ar trebui să înceapă reforma televiziunii publice. Ar trebui desigur să existe și garanții privind independența jurnaliștilor, formula ideală fiind includerea unui articol de lege similar celui din legea suedeză, care cere televiziunii publice să urmărească cu maximă exigență activitatea guvernului. Dar eu nu scriu aici un proiect de lege, doar vreau să demonstrez că soluții există, dacă există și voința politică pentru reformă. Aceasta lipsește desigur, nu numai în privința televiziunii publice, ci a tuturor domeniilor. Măcar în cazul TVR au existat câteva încercări de ieșire de sub dominația PSD, și de sub influența – nedeclarată dar reală – a televiziunilor mogulești: după 1996, sub conducerea lui Stere Gulea, cu Alina Mungiu-Pippidi director la știri și apoi în 2005-2007 și 2010-2012. Ele au fost anihilate de presiunile inimaginabile ale PSD și apoi ale USL. Dar unde este presiunea publică, a societății civile, de pildă? Convingerea mea este că nimeni nu înțelege importanța subiectului, pentru că superficialitatea domină și acele secțiuni bine intenționate și necorupte ale spațiului public – pentru că nici numerită să mă refer la acele ONG preocupate de media, care însă nu ating Antenele nici cu o floare…

Așa cum este acum, TVR nu poate fi o instituție viabilă, indiferent ce iluzii își fac unii din angajații ei și ce propagandă mai emană sindicatele, profund politizate de altfel. O spun cu părere de rău pentru acea mână de profesioniști care mai viețuiește acolo. Aici este nevoie însă de construcție instituțională. Drama este că nu are cine s-o facă, căci noi suntem buni doar la demolări. Așa stând lucrurile, în absența unui spațiu de dezbatere și informare organizat și condus strict în interesul publicului, nici calitatea dezbaterii publice nu are cum să crească, nici electoratul nu are cum să se lumineze, nici clasa politică nu se va reforma și nici nu vom avea, multă vreme de acum încolo, un guvern în serviciului cetățenilor. Dacă asta dorește publicul, asta va avea!

CU TRISTETE DAR FARA REGRETE

Comparand amploarea pe care posturile de televiziune mogulesti au dat-o aniversarii unui an de la izbucnirea manifestatiilor de protest din Piata Universitatii cu modul in care a fost marcata implinirea a 23 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 ai zice ca primele au avut o importanta mult mai mare decat cele din urma.  Este de inteles, caci pentru USL evenimentele din ianuarie 2011 au reprezentat un moment re-fondator, in spiritul partidului italian numit Rifondazione communista – caci am ajuns, la capatul unui an complicat si marcat de lovituri politice sub centura (USL) si de tradari (PDL) pe mainile unei mafii cu discurs stangist. Nu voi spune ca am ajuns pe mana stangii, pentru ca eu cred ca in Europa exista si o stanga onorabila, care insa nu este reprezentata in Romania, cum de altfel nici dreapta onorabila nu are un partid autentic in tara noastra, ci doar un partid care se preface a avea aceasta orientare.

Din toate gesturile care au marcat aniversarea unui an de la manifestatiile din ianuarie 2011 retin, din motive lesne de inteles, remarcile senatorului USL Gabriela Firea, fosta jurnalista  in trustul Intact.  Doamna Firea se plangea de modul in care TVR a reflectat atunci protestele.  Ca fosta angajata a familiei Voiculescu are si de ce sa se planga, de vreme ce TVR nu a adoptat versiunea USL a faptelor, ci a relatat ceea ce se vedea pe teren: mult mai putini demonstranti decat urlau Antenele si Realitatea ca ar fi fost, acte de provocare la adresa jandarmilor, manipularea politica a intregii actiuni.   Pentru ca TVR nu s-a aliniat atunci la propaganda USL, echipele sale au fost agresate fizic si verbal.  Ulterior TVR Info a fost prima victima a schimbarii de putere, alaturide TVR Cultural.  A ramas in schimb neclintit TVR3!

Principalele ONG care se lauda ca monitorizeaza activitatea mass media nu au spus nimic atunci si nu spun nimic nici acum despre prestatia TVR.  Nici cele cateva organizatii civice care au mentinut o distanta decenta fata de protestele din piata nu au vazut atunci ca era vorba de inceputul unei lovituri de forta asupra televiziunii publice.  Nici unii, nici altii nu s-au scandalizat cand “societatea civila organizata” a colonelului Dogaru impreuna cu “revolutionarii” condusi de Dorin Lazar Maior, cel cu procesele de santaj, au luat cu asalt TVR cerand deschis schimbarea conducerii stirilor.  Si nimeni din societatea civila nu a fost deranjat cand PDG al TVR, Alexandru Lazescu, a ordonat transmiterea in direct a protestului si a declaratiilor insultatoare la adresa unor colegi ai sai, apoi i-a invitat pe domnii Dogaru si Maior in biroul sau, declarand ulterior  in direct ca a fost  “un exercitiu de normalitate”.  M-a surprins si atunci si nu inteleg nici acum de ce macar acele organizatii civice independente si decente nu au protestat fata de tentativa colonelului Dogaru de a confisca spatiul societatii civile.  Dimpotriva, toata lumea a tacut, unii pentru ca l-au subestimat, altii pentru ca probabil jucau in aceeasi echipa cu el.

A urmat neinspirata inlocuire a lui Emil Boc cu MRU si tradarea in masa a unor parlamentari pdl-isti (intamplator sau nu din tabara lui Vasile Blaga), a UNPR si a UDMR care au dus la instaurarea guvernului Ponta.  Scandalurile s-au tinut lant, ocupand 75% din timpul guvernantilor, dupa cum insusi premierul a spus-o.  Dementa suspendarii din vara ne-a facut de rasul lumii, iar rezultatul alegerilor din 9 decembrie ne-a intors la inceputul anilor 1990, in mare parte si datorita ineptiei si atitudinii non-combat a PDL.  Suntem martorii  unui asalt salbatic asupra justitiei, pentru ca – nu-i asa – ce i s-a intamplat lui Adrian Nastase nu trebuie sa i se mai intample nici unui usl-ist.  ANI si DNA sunt si ele in vizorul barbarilor politici din noul Parlament, exact asa cum a cerut colonelul Dogaru si cum s-a angajat USL printr-un protocol semnat de cei trei co-presedinti ai sai. Degeaba dau lectii de buna guvernare in presa personalitati academice din societatea civila.  Nici lui Gigi Becali, nici lui Victor Ponta nu le pasa de bunele practici europene, si cu atat mai putin preocupat de ele este Crin Antonescu.

In ceea ce ma priveste, avand in vedere ce a urmat, cred ca a fost mai bine ca am plecat atunci.  Je ne regrette rien/ni le bien, ni le mal.  As mai face insa o remarca: acum un an, Alexandru Lazescu, si nu numai el, imi cerea sa ma retrag pentru binele institutiei. Ma intreb acum, privind retrospectiv anul ce s-a scurs: oare institutiei ii merge mai bine? Judecand dupa audiente nu s-ar zice.  Dar cine mai judeca astazi dupa audiente? Sau, mai bine zis, mai judeca oare cineva?