REGELE ȘI PATRIA

Deși am avea toate motivele să ne gândim la lucruri frumoase când ne referim la Rege în aceste momente grele, până la urmă tot la evocarea unor lucruri urâte ajungem, așa cum pe un tablou de valoare remarci mai degrabă mizeria care s-a aruncat asupra sa decât frumusețea originalului. Ioan Stanomir a fost primul care a observat obcenitatea corului de foști fsn-iști care l-au batjocorit și insultat pe Rege în anii 1990, iar acum varsă lacrimi de crocodil în studiourile de televiziune, alături de cei care au fost întotdeauna loiali Familiei Regale, suportând batjocura celor dintâi. Ne vom aminti desigur frumoasele mesaje regale, naturalețea și eleganța Regelui Mihai la toate întâlnirile cu românii, discreția, curajul în momente cruciale și extraordinara putere de a-și duce crucea în exil,  dar ne-au marcat mai mult violența cu care a fost întors de pe A1 ca un infractor, odioasele calomnii și insulte din Adevărul lui Darie Novăceanu și Sergiu Andon, sau campania imundă a PDSR  în 1996, când monarhia era un cuvânt de ocară. Nu uităm desigur gestul reparator al guvernului Ciorbea, care a anulat decretul prin care Petru Groza îi retrăgea Regelui „naționalitatea română” – da, acel Petru Groza pe care  unii istorici s-au grăbit să-l realbiliteze după 1989! Au urmat însă, la scurt timp după aceea,  isteria lui Petre Roman după dineul din 30 decembrie 1997 si bâlbâielile lui Emil Constantinescu legate de dorința Regelui de a reveni definitiv în România. Și să nu ignorăm  reacția ostilă a multor „simpli cetățeni”, mereu dispuși să creadă tot ce este mai rău și mai urât despre Rege și despre familia sa, fără probe, doar pentru că așa le spuneau Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor și partidele lor. Înainte să se extazieze în fața Antenei3, o parte a publicului românesc l-a înjurat copios pe Rege și a răspândit toate calomniile generate pe seama lui. Poate nu este întâmplător că autorul  editorialului intitulat „Fir-ai al naibii, Maiestate!”, Sergiu Andon, este avocatul lui Dan Voiculescu, după ce a fost senator PSD. Și cum să nu-ți amintești cu dezgust de promovarea, din păcate chiar de președintele Băsescu, dar și de toată elita PSD înaintea lui, a impostorului Paul Lambrino, pe care și astăzi o prezentatoare ineptă îl numea „de România”?

Acum, desigur, este permis să-l admiri pe Rege, iar elogiile curg pe toate televiziunile. Din păcate, a fost nevoie ca tot Ion Iliescu să permită această „întoarcere a armelor” în 2000; altfel probabil că televiziunile care astăzi îl laudă pe Rege ar fi continuat să-l înjure.  Vă dați seama deci cât de puternic a fost – și încă este –  manipulată opinia publică de gașca puterii politice și mediatice constituite sub patronajul lui Ion Iliescu și Dan Voiculescu?

Acum, când Regele și-a luat rămas bun de la viața publică din România, el apare din nou ca un Gulliver printre liliputani, un personaj istoric demn și tragic, confruntat în permanență cu produsele umane mizere ale comunismului din patria sa.  Și este firesc să fie așa: nu avem nici un merit pentru calitățile Regelui, ele vin dintr-un alt univers uman și istoric; avem în schimb, ca națiune și societate, o responsabilitate pentru tot ce a făcut FSN în numele nostru. Măsuri reparatorii nu putem lua, dar putem să ne amintim mereu de meschinăriile și mizeriile care au însoțit relația Regelui cu puterea politică din România, foarte intens până în 1997 și apoi latent până în 2000, și să ne întrebăm cum de au devenit frecventabili promotorii acestor mizerii și de ce există atâția români care acceptă orice prostie propagandistică  pe care i-o servește gașca politică derivată din FSN. Probabil că succesorii FSN se bucură de retragerea Regelui, căci nu vor mai avea nici o oglindă care să le arate adevărata lor față sluțită, nici un reper cu care să fie comparați. Și cine își va mai bate capul să se întrebe cum ar fi arătat România condusă de Regele Mihai în comparație cu România condusă de Ion Iliescu?

IMENSA RĂSPUNDERE A PREȘEDINTELUI BĂSESCU ȘI GREAUA POVARĂ A CANDIDATULUI JOHANNIS

Dacă ne uităm pe hartă după votul din 2 noiembrie putem crede că Marea Unire nu a avut loc niciodată: Ardealul – spre cinstea lui – a votat compact (cu excepția Hunedoarei) împotriva PSD – iar Moldova și Muntenia l-au votat pe Victor Ponta, premierul penalilor și al Lukoil – plagiator, impostor, incompetent, adversar al statului de drept. Prima mea reacție a fost să-i propun soțului meu emigrarea în Ardeal, de unde de altfel se trag strămoșii lui, dar apoi m-am gândit că lupta trebuie dată acolo unde este greu, deci în Regat.

Nu avem încă rezultatele de la București, căci trebuie să sosească și voturile diasporei, dar peisajul nostru politic nu se va schimba fundamental după ce le vom afla – poate doar orgoliul meu de bucureșteancă să fie satisfăcut.

Să adunăm deci cioburile speranțelor noastre, să evaluăm dimensiunile dezastrului și să vedem încotro o apucăm. Deși Monica Macovei, pentru care am votat și am militat online, a obținut sub 5%, rezultatul ei este cel mai bun pe care un candidat independent, dinafara sistemului, l-a realizat vreodată. A avut împotriva ei toate partidele, toate televiziunile, toate prejudecățile unei populații semi-europene, și, ca bonus, și pe președintele țării. Nu știu dacă rezultatul obținut de Monica este suficient pentru lansarea unei mișcări politice noi, dar primul meu gând este că ar trebui ca ea să treacă de la „one-woman-show” la o coagulare a forțelor reformiste, atâtea câte sunt, la o muncă de echipă, dacă va avea cu cine colabora. Faptul că europarlamentarul PMP Cristian Preda a cerut demisia Elenei Udrea și reorientarea partidului spre Klaus Johannis ar trebui să fie un semnal în direcția unei noi construcții politice, dar să nu fim prea optimiști, deocamdată – pentru că PMP este proiectul politic râvnit de Traian Băsescu, marele susținător al Elenei Udrea, unul din marii responsabili pentru divizarea dreptei politice și, implicit, pentru scorul bun obținut de Victor Ponta în primul tur. Din excelenta analiză a lui Barbu Mateescu pe blogul Sociollogica, rețin aici observația că nici unul din președinții României  nu și-a pierdut electoratul la final de mandat în măsura în care a reușit s-o facă Traian Băsescu. Cu toată campania lui vehementă și toate diversiunile aferente, inclusiv îndemnul la boicotarea votului, favorita prezidențială Elena Udrea a obținut scorul penibil de puțin peste 5%, sub scorul PMP la europarlamentare. Nici măcar sprijinul nelimitat a două televiziuni – B1 și RealitateaTV – nu au putut-o ajuta, ceea ce atestă forța limitată a televiziunilor noastre controlate politic.

Traian Băsescu a pierdut sprijinul alegătorilor săi pentru că i-a trădat, devenind agentul electoral al unei nulități cu conexiuni penale. Este deci singurul responsabil pentru soarta sa. Dar nu este singurul trădător al electoratului anti-PSD. Îi stă alături Vasile Blaga, cel care și-a forțat partidul într-o alianță nefirească cu puciștii din PNL, l-a scos din joc candidatul PDL la prezidențiale, Cătălin Predoiu, și a impus un candidat despre care toată lumea știa că este cel mai slab comunicator posibil. Iar PDL, ca o turmă de oi decerebrate, nu a avut fărța să-i spună NU liderului său. Nu exclud însă ca activul PDL să nu fi „tras” prea mult pentru Klaus Johannis în primul tur, ceea ce reprezintă cea mai nedemnă atitudine.

Iată-ne deci pe marginea prăpastiei, întrebându-ne dacă merită să-l votăm pe Klaus Johannis în cel de-al doilea tur de scrutin, deși știm că nu s-a delimitat de tentativa de puci din 2012 și că este liderul unui partid cu prea mulți penali și prea puține principii. Ne spune că este singurul care poate apăra independența justiției, dar nu a luat nici o măsură împotriva fostului ministru PNL Tudor Chiuariu, care este condamnat definitiv, cu suspendare, și reprezintă cu succes PNL în Parlament. Nici nu s-a delimitat de alți pnl-iști de vază pentru care DNA a cerut încuviințarea Parlamentului în vederea urmăririi penale. Parlamentul, evident, a refuzat. Este deci de înțeles de ce spune Klaus Johannis că nu va negocia cu nici un politician sprijinul pentru turul 2: cu Elena Udrea nu are rost, pentru că s-ar compromite el însuși, iar cu Monica Macovei nu poate, pentru că Monica i-ar cere să ia măsuri împotriva penalilor din propriul partid, ceea ce, evident, nu poate face. Grea povară a devenit PNL pentru un candidat care se pretinde garantul statului de drept și al luptei anti-corupție! Cum tot grea este și sarcina candidatului Johannis de a convinge electoratul anti-PSD că va ști să blocheze elanul destructiv al acestui partid malefic, după ce a promis că va fi politicos cu Victor Ponta. Nu mă deranjează politețea, dar mă tem de lipsa de fermitate și de slăbiciunea pe care le poate masca. O fi fost iritant stilul lui Traian Băsescu, dar a fost și util de multe ori, pentru că în bătălia cu primitivismul sălbatic al PSD nu poți lupta cu mănuși, decât dacă sunt de box. Fie că ne place sau nu, avem încă nevoie de un președinte-luptător și eu nu îl văd pe Klaus Johannis în această postură.

În sfârșit, suntem îndemnați să acceptăm răul mai mic și să oprim ascensiunea lui Victor Ponta – cu alte cuvinte, să înghițim încă o broască râioasă pentru a nu fi striviți de dinozauri. Dar dacă înghițim broscoiul și totuși ne strivesc dinozaurii? Riscul este real, iar sarcina lui Klaus Johannis și a ACL este să ne convingă că reprezintă o alternativă reală la PSD. Pe mine încă nu m-au convins (cu Blaga șef de campanie nici nu văd cum s-ar putea), indiferent cum voi vota pe 16 noiembrie.

O MIZĂ MAI MARE DECÂT PREȘEDINȚIA

Poate că este ciudat să afirmi că miza votului de astăzi merge dincolo de viitorul ocupant al fotoliului de la Cotroceni, dar, dacă aveți puțintică răbdare, veți vedea că nu este chiar o trăsnaie.

Fără doar și poate avem mai întâi datoria să scăpăm țara de Victor Ponta, această chintesență a imposturii și a incompetenței, acest demagog populist, acest inamic al statului de drept, acest scut al corupției, această creatură a degenerescenței morale și politice reprezentate de tagma baronilor PSD, acest ipocrit care nu are nimic sfânt și profanează bisericile folosindu-le pentru promovarea unui proiect demonic pentru România, în sfârșit – această rușine națională și internațională. Deci votul nostru trebuie dat împotriva lui Victor Ponta, pentru a salva România și pe noi înșine, pentru a împiedica forța malefică a PSD-PC-UNPR-UDMR să întoarcă înapoi ceasul istoriei, să anuleze toate reformele și să ne transforme într-o cârtiță a Rusiei putiniste în UE.

Putem deci să dăm astăzi un vot util, pentru Klaus Johannis, răul mai mic, pentru că sondajele îl plasează pe primul loc între adversarii actualului premier. Putem însă să fim ceva mai inteligenți și, înțelegînd că Victor Ponta este doar unul din capetele hidrei psd-iste,  să ne gândim la un proiect de reconstrucție politică menit să ne scape de cancerul corupției care secătuiește resursele țării. Iar pe Klaus Johannis îl putem păstra ca variantă de avarie pentru al doilea tur al alegerilor, în speranța că s-ar putea reinventa ca președinte sub presiunea partenerilor occidentali.

Vă propun așadar să dăm un vot pentru un proiect politic pornit dinafara partidelor actuale, care s-au discreditat pe parcursul ultimilor ani și care sunt pe cale a fi destructurate de DNA sub greutatea propriei lor corupții. Dacă nu vom avea o forță politică, fie și minoritară inițial, care să se opună actualelor practici politice și să le demaște eficient, vom rămâne din nou la mâna actualei clase politice, care va căuta să-și schimbe discursul, pe ici, pe colo, dar va rămâne incapabilă să iasă din logica împărțirii mitei pentru contractele publice. Mințile politicienilor noștri sunt virusate de această logică nenorocită, după cum reiese din recentele dosare făcute publice de DNA. Iar clasa noastră politică nărăvită în rele nu se va schimba decât sub presiunea unei mișcări politice și civice exterioare și necontaminate de practicile ei nefaste și rușinoase, de filozofia cupidității și a compromisului dezonorant. Cine, înafară de Monica Macovei, poate pune bazele mișcării reformatoare de care vorbeam? Președintele Traian Băsescu promite că va transforma PMP într-o forță politică sănătoasă, curățată de corupți, dar o susține pe Elena Udrea, care datorează totul sistemului ticăloșit, cu care a fost măritată și cu care este prietenă și parteneră. Să nu uităm că toată conducerea Fundației Mișcarea Populară, condusă de distinsul profesor Marian Preda, a demisionat și s-a delimitat cât a putut de doamna Udrea și de ambițiile ei. Ce oameni curați și necompromiși vor mai veni oare acum în PMP? Eu înțeleg că domnul Băsescu își dorește un viitor politic, dar el nu mai pare a fi același cu cel de care avem nevoie, pentru că proiectul lui pleacă tot din interiorul establishment-ului dâmbovițean actual – și poate chiar al clientelei sale penale.

Pentru ca proiectul Monicăi Macovei să aibe șanse de succes, el trebuie să se bucure de o susținere semnificativă în rândul alegătorilor. Iată miza majoră a votului din primul tur: să demonstrăm că există un electorat dispus să susțină reconstrucția politicii românești. Și apoi, nu ar fi mai bine ca domnul Johannis să negocieze cu Monica Macovei sprijinul pentru turul al doilea, decît cu Elena Udrea?  Sigur Monica i-ar cere un angajament ferm în direcția anti-corupției, integrității și transparenței și ar face astfel o breșă în carapacea nesimțirii publice cu care se protejează politicienii actuali. Ce ar negocia Elena Udrea? Imunitate pentru Dorin Cocoș, Niro, Bittner și Petrache? Avem deci datoria să întărim poziția Monicăi Macovei la eventualele negocieri pentru al doilea tur și s-o slăbim pe a doamnei Udrea.

Și ar mai fi ceva: toți cei care credem în democrație, în statul de drept, în orientarea euro-atlantică, în valoarea educației, culturii și moralității și mai ales în necesitatea stârpirii corupției și a asanării mocirlei conflictelor de interese și a imoralității publice trebuie să votăm pentru Monica Macovei pentru ca să ne demonstrăm măcar nouă înșine că mai existăm și că nu putem fi striviți de masa de ignoranți amorali, inculți și agresivi, sau doar inculți și indolenți, insensibili la valorile civilizației occidentale sau chiar ale civilizației în general, pentru care democrația nu implică nici o responsabilitate, ci înseamnă doar un prilej pentru a întinde din nou mâna după orice pomană le oferă mizerabilii de la putere. Prea multă vreme am suportat ca „the great unwashed”, împreună cu cei care s-au cuibărit în sistem ca viermele în rană și nu se pot descurca înafara lui, să ne impună opțiunile lor. Suntem minoritari? Foarte bine, să fim o minoritate care luptă pentru identitatea ei și nu poate fi ignorată.

Nu voi uita niciodată cum, în decembrie 2006, Traian Băsescu, susținut de o minoritate a PDL și a societății civile, a reușit să pronunțe condamnarea comunismului în ciuda vacarmului de nedescris al PSD și PRM, cu pnl-iștii ascunși în fundul sălii, jenați de propria lașitate. Este momentul acum ca, în același vacarm al unor televiziuni scelerate, prin care politicienii venali și fără scrupule operează marea manipulare a populației, să pronunțăm, prin vot, condamnarea post-comunismului eșuat în corupție. Abia apoi ne vom putea gândi la reconstrucția democratică a țării noastre.

SFÂRȘIT DE EPOCĂ

SFÂRȘIT DE EPOCĂ

Iată-ne la 25 de ani de la prăbușirea comunismului, în cea mai cumplită criză de personal la nivel înalt: nici unul din probabilii succesori ai președintelui Băsescu, Victor Ponta și Klaus Johannis, nu este demn de încredere, iar decimarea PSD și a altor partide prin dosare penale ne îndeamnă să ne întrebăm cine poate veni la conducere după ce actuala clasă politică va fi scoasă din scenă.

Nu mă număr printre cei care îi neagă acum lui Traian Băsescu toate meritele. Dimpotrivă, pentru mine au contat mult sprijinul pentru reformarea justiției, condamnarea comunismului și predarea arhivelor fostei Securități, reforma educației și consecvența în politica euro-atlantică și fermitatea față de Moscova. Pentru toate acestea l-am susținut și nu mă voi dezice de această susținere, chiar dacă mi-aș fi dorit mai  mult de la el. Mi-aș fi dorit de pildă să fi fost cu adevărat un reformist și în domeniul administrației publice și al economiei, ceea ce ar fi evitat tăierea dureroasă de salarii din 2010. Am sperat ca președintele să fi promovat idei economice cu adevărat de dreapta, să fi curățat Garda financiară și ANAF de corupți, să se fi ocupat de încurajarea unui sector privat sănătos, favorabil întreprinzătorilor onești. Nu am avut nici un semn în această direcțe, iar din partea lui Emil Boc încă și mai puține.  Personal, mi-aș mai fi dorit să fi promovat o nouă lege a mass media publice, pentru a reforma singurele instituții menite să promoveze interesul public și un climat corect al dezbaterii publice. Nici el, nici Emil Boc, nu au făcut-o – deși am apreciat imens că nu au făcut presiuni asupra presei. M-a durut  când președintele s-a complăcut în șuetele neprofesionale de la B1 și am fost neplăcut suprinsă de cooptarea în anturajul prezidențial a unor personaje ca Paul Lambrino și soția lui Lia. Niciodată însă nu mi-aș fi închipuit că voi trăi momentul când președintele va încerca să-l apere pe Dorin Cocoș, cum a făcut-o pe 30 octombrie, sau să susțină la prezidențiale un politician mediocru, fără substanță, fără viziune și fără discurs, cu tușe groase de vulgaritate, cum este Elena Udrea. Nu cred în ruptul capului că președintele nu știa nimic despre operațiunile de care este acuzat Dorin Cocoș sau de asocierea doamnei Udrea cu personaje ca Victor Ponta, Petrache și Bittner – dar să lăsăm justiția să-și urmeze cursul. În sfărșit, niciodată nu aș fi crezut că Traian Băsescu o va prefera pe Elena Udrea Monicăi Macovei, că-l va lăuda pe Crin Antonescu și că îl va demola pe Cătălin Predoiu, singurul care putea fi un contracandidat viabil al lui Victor Ponta.

Problema noastră nu mai este însă Traian Băsescu, ci succesorul său. Victor Ponta ar fi o rușine națională – căci ce țară poate ține fruntea sus dacă este condusă de un plagiator, care sabotează independența justiției, este incompetent în privința economiei, pierde bani europeni pe bandă rulantă și vorbește ca un golan de după blocuri? Klaus Johannis, deși și-a îmbunătățit discursul în ultimele săptămâni, nu ne poate convinge că și crede ceea ce spune când vorbește de combaterea sistemului reprezentat de PSD. Faptul că vom fi poate nevoiți să-l votăm în al doilea tur ca să-l oprim pe abominabilul Victor Ponta nu este nici o bucurie, ci doar consecința ticăloșiei liderului PDL, Vasile Blaga, care și-a vândut partidul puciștilor din PNL și l-a scos din cursă pe Cătălin Predoiu, tocmai când acesta căpătase alură de prezidențiabil. Cei care suspectează un blat al domnului Blaga cu PSD pentru refacerea USL la putere au destule argumente. Iată tristul tablou al opțiunilor noastre politice în 2014!

Nu am făcut nici un secret din faptul că o votez pe Monica Macovei în primul tur, pentru tot ce a făcut ca ministru al justiției și ca europarlamentar pe linia combaterii corupției și promovării integrității în funcția publică, pentru fermitatea liniei euro-atlantice și pentru curajul de a fi înfruntat cele mai abjecte calomnii și atacuri din partea USL și a Antenelor. Mi se pare și mie puțin hazardat să apelezi tot timpul la referendum, dar apreciez ideea transparenței și implicării civice pe care vrea s-o promoveze. Știu, de bună seamă, că, spre rușinea nației, șansele ei sunt mici și că Elena Udrea stă mai bine în sondaje. Dar țin să sprijin cât pot o inițiativă politică menită să pună sub semnul întrebării modul în care este guvernată România în acest moment și să zguduie din temelii acest sistem ticăloșit blestemat care ne-a făcut prizonierii unei clase politice nedemne. Dacă Monica Macovei urmărește crearea unei platforme politice care să promoveze ulterior un alt tip de partid, bazat pe valori democratice și alcătuit din oameni necompromiși, atunci din nou are sprijinul meu, pentru că avem nevoie ca de aer de un astfel de partid.

În sfârșit, revin la problema enunțată în deschidere: cine va lua locul actualei clase politice, după ce ultimii ei mohicani (în mizerie) vor fi scoși din scenă de magistrați? Partidul Monicăi Macovei nu va fi suficient. Va avea nevoie de câteva puncte de sprijin în ruinele PDL, dacă se va găsi o facțiune care să se rupă de Vasile Blaga și să-l urmeze eventual pe Cătălin Predoiu. Din PNL nu este nimic de recuperat. Nu am prea mari speranțe iar în guvernele de tehnocrați nu cred. Societatea civilă e anemică, inertă și divizată de simpatii politice. Cum spuneam, stăm prost la capitolul resurse umane la nivel înalt. O epocă este sigur pe cale să se încheie: cea a tranziției frauduloase, în care ni s-a promis democrație și economie de piață, dar am primit democrație originală și capitalism de cumetrie, instituții democratice slabe și imunitate pentru politicienii penali. Din păcate, viitorul este incert și riscă să fie un nou șir de compromisuri, din lipsă de ceva mai bun. Certe sunt doar ruinele primului sfert de veac post-comunist. Certe și binevenite!

 

 

 

GOING TO THE DOGS

Să lăsăm la o parte strigătele de neputință și revoltă în fața morții unui copilaș sfâșiat de câini, căci nu vom rezolva nimic, ci doar vom prilejui ieșiri populiste din partea politicienilor. Să nu-i ascultăm nici pe cei care cer ca problema câinilor fără stăpân „să nu fie politizată” – căci tot dezastrul este rezultatul unor decizii politice. S-a văzut clar din semnăturile liderilor USL pe infamul protocol încheiat cu Federația pentru Protecția Animalelor (FPAM) a lui Marius Marinescu (zis cândva și Bidet), prin care opțiunea eutanasierii este exclusă. Uitați-vă bine și veți vedea la loc de frunte semnătura premierului Victor Ponta, cel care refuză să acționeze în vreun fel pentru stârpirea flagelului în care s-au transformat maidanezii. Am toate motivele să cred că primul plagiator al țării va aștepta să treacă furtuna și își va respecta angajamentele asumate față de ONG-iștii domnului Marinescu – altfel oaspete frecvent și respectat, alături de Paula Iacob, la B1.

Povestea de dragoste dintre ong-urile câinești și PSD este veche și datează de pe vremea guvernului lui Adrian Năstase. Atunci, când Traian Băsescu, Primarul Capitalei, încerca să stârpească haitele de câini vagabonzi, premierul Năstase l-a blocat legislativ și a preluat personal problema, numindu-l pe doctorul veterinar Liviu Harbuz consilierul său personal în probleme sanitar-veterinare. Mult promovatul pe atunci Harbuz avea, se pare, o clinică pentru sterilizarea câinilor și printre ziariști se vorbea intens și de interese în afacerile legate de distribuția hranei pentru câini. Cert este că de atunci s-a impus mantra sterilizării, care, de peste zece ani, iată că nu aduce deloc reducerea numărului de câini vagabonzi, ci doar îmbogățirea celor care practică sterilizarea. Din acest motiv nici nu este profitabil să stârpești maidanezii, ci rentează să-i menții în permanență pe străzi, indiferent câți copii sau adulți vor sfâșia aceștia – să ne amintim și de bietul japonez ucis de un maidanez acum un număr de ani, în plin centrul Capitalei. Avem noi ce avem cu japonezii, de îi omorâm cum încearcă să ne facă vreun bine…

Pe scurt, în acest oraș în care ong-urile câinești fac legea în cârdășie cu autoritățile locale, acoperind o rețea generatoare de profituri pe seama banului public,  dezastrele umanitare nu sunt nici „accidente”, cum spun ong-iștii cinici, care sugerează că de fapt vina este a copilului care s-a speriat și i-a provocat pe câini, nici „întâmplări tragice”, ci pur și simplu rezultatele logice, firești, ale unor decizii politice cinice luate de politicieni venali. Nu am nici o jenă să-i plasez în această categorie pe Adrian Năstase și pe Victor Ponta, căci cel dintâi a blocat în mod deliberat rezolvarea problemei câinilor vagabonzi, iar cel de-al doilea a continuat această politică; mai mult, a inclus FPAM în Consiliul Economic și Social. De altfel, relațiile sale cu FPAM pot fi ilustrate de un discurs rostit la semnarea protocolului de colaborare mai sus menționat și pe care l-am regăsit pe site-ul FPAM (http://fpam.ro/protocoale-de-colaborare/) Dacă aveți răbdare, veți vedea că în acel discurs se referă și la nocivitatea cianurilor!Altfel, site-ul nu oferă nici o informație privind finanțarea organizației, doar cereri de donații, iar discursul premierului avea un pronunțat caracter electoral, ceea ce ne face să suspectăm că FPAM a folosit și ca vehicul de atragere a simpatiei pentru USL din partea unor personalități publice, dintre care mulți actori, bine tămâiați de plagiatorul șef al țării. Cu regret, l-am regăsit pe lista membrilor de onoare și pe fostul ministru Valentin Ionescu, pe care nu-l puteam asocia în nici un fel cu Marius Marinescu. Dar câte asocieri de acest fel nu au fost pentru mine de neimaginat! Nici despre orașul meu, nici despre țara mea nu mi-am imaginat că va fi condusă de oameni care compromit securitatea cetățenilor pentru a profita de pe urma haitelor de câini vagabonzi. Moartea atroce a unui copil de patru ani a scos însă la iveală tot putregaiul moral din spatele guvernării, toate metastazele unui organism politic distrus de cancerul venalității.  Expresia englezească „going to the dogs” („a se duce de râpă”) pare să fi fost inventată mai degrabă pentru noi, decât pentru britanici.

Este bine că acum Crin Antonescu și-a călcat pe orgoliu și susține soluția singurului politician român care a încercat să rezolve realist problema câinilor vagabonzi, Traian Băsescu pe când era Primar General, deși este adversarul său declarat. Nu am identificat semnătura sa pe protocolul mai sus menționat, dar nu nici nu-mi amintesc să fi dezavuat acest document.

Soluția nu se află însă în mâinile politicienilor, ci ale cetățenilor, care ar trebui să protesteze susținut, nu episodic, împotriva cinismului autorităților. Iar mass media, în loc să se văicărească și să difuzeze „boturi” cu Marius Marinescu și Paula Iacob, ar putea încerca de pildă să învestigheze interesele financiare care leagă PSD de ong-urile câinești. Ca să vă surprind, voi încheia citându-l pe premier, care, în acel dezlânat și populist discurs de la FPAM, spunea că trebuie „să apărăm nu doar un câine micuț de un președinte mare și rău, ci o mulțime de copii micuți de o mulțime de oameni politici mari și răi.” Gura păcătosului, adevăr grăiește! După câte se vede însă Victor Ponta are mai multe afinități cu câinii decât cu copiii…  

 

THE SILLY SEASON, SAU VARA PROSTIILOR

 

Ca să nu fiu acuzată că am obsesii legate de anumite persoane (nu am, mă preocupă principiile, atitudinile și fenomenele, nu persoanele ca atare), mă grăbesc să-mi exprim acordul față de analiza pe care Sebastian Lăzăroiu a postat-o duminică pe FB în legătură cu scandalul “Jobbik”, pe care l-a catalogat o construcție mediatică „vizibilă chiar și pentru amatori” și l-a rezumat după cum urmează: „Niste extremiști de la Budapesta fac declarații de prost gust la o tabără de vară. MAE reacționează de parcă Ungaria ar fi declarat război României. Un deputat USL specializat în “vadimisme” cere ca liderul Jobbik să fie declarat persona non grata. MAE îi raspunde lui Diaconu că nu se poate (!!!!). E ca în desene animate.” În sfârșit, domnul Lăzăroiu diagnostichează corect toată vânzoleala mediatică drept o diversiune menită să distragă atenția de la „noile măsuri fiscale, CFR Marfă și alte teme grele pe agenda guvernului aflat în vacanță…

Ceea ce înțeleg mai greu este cum de reacția președintelui Băsescu a ignorat total analiza pertinentă a consilierului său și a avut accente atât de dure nu numai la adresa partidului Jobbik (care nu merita atenția unui șef de stat, fiind în opoziție), sau împotriva exagerărilor disperate ale lui Laszlo Tökes (care nu ar intra în Parlament dacă ar candida, atât de redus este sprijinul său), ci a înseși Ungariei, pe care a declarat-o „focar de instabilitate” și, indirect, țintă a unei campanii românești de „leadership”.  Se înțelege oare prin Ungaria și guvernul ei? Același guvern al cărui șef, Viktor Orban, le-a dat instrucțiuni clare anul trecut maghiarilor să nu participe la referendumul de suspendare, ceea ce a contribuit la diminuarea prezenței totale și indirect la salvarea mandatului domnului Băsescu și a stabilității României? Căci maghiarii l-au ascultat atunci pe Viktor Orban, nu pe Kelemen Hunor, care votase pentru suspendare.

O să mi se spună că politica este o femeie ușoară și că acum este vorba de interesul național, etc., etc., iar eu o să întreb cum de am reușit să trăim în bună pace cu Ungaria, fiind chiar susținuți de ea în vederea aderării, în ciuda atacurilor de tip Jobbik pe care timp de peste două decenii le-a lansat PRM  în sens invers.  Bineînțeles că acest lucru a fost posibil pentru că liderii celor două țări au ignorat extremismul pierzător de suflet și au acționat ca ființe raționale, în spirit european, acceptând că extremiști au existat și vor exista în ambele țări, dar că ei nu pot fi executați pentru declarațiile lor, oricât ar fi de supărătoare, și nici nu trebuie luați în seamă atâta vreme cât sunt în minoritate și retorica lor este fără consecințe.

Mai mult, pusă în contextul excelent descris de Anca Cernea pe În Linie Dreaptă, Jobbik este asociat mai puțin cu guvernul de la Budapesta, care a și răspuns calm la toate acuzațiile aruncate în direcția sa, cât cu Mișcarea pentru Eurasia, gândită și moșită la Moscova de ideologul lui Putin, Aleksandr Dughin, „care a amestecat într-o singură teorie bolşevismul, nazismul, ortodoxia rusă şi gnostico-păgânismul”.  Cam sinistră tovărășie și mult mai amenințătoare. Să nu fi știut președintele Băsescu nimic despre ea? Mă îndoiesc, este prea bine informat. Mai degrabă cred că a prevalat tentația unor puncte obținute ușor, căci retorica anti-maghiară vinde bine.

Aștept acum să văd și eu ce se va întreprinde anul viitor, în conformitate cu legislația europeană,  împotriva taberelor de vară de la Tușnad și din alte părți și, mai ales, cu cât va crește prestigiul României pe plan internațional, de pe urma exacerbării tensiunilor interetnice. Probabil că nu se va întâmpla însă nimic, și totul va fi pus ulterior pe seama a ceea ce în Anglia se numește „the silly season”, adică lunile de vară când nu se întâmplă prea multe și presa se ocupă de prostii.

În final, cred că Gabor Vona, liderul Jobbik, se miră și el de ecoul elucubrațiilor sale, de cât de ușor și-a atins ținta de a crea tensiuni în relațiile dintre București și Budapesta. De altfel, este un lucru știut că pretutindeni teroriștii mizează pe atenția mediatică pentru a se legitima. Iată, le-am oferit-o pe tavă, căci la noi, pe plaiurile mioritice, „the silly season” este un fenomen mult mai serios și deloc trecător.

 


 

VIVE LES VACANCES!

 

Își mai amintește cineva de vacanțele premierului Boc? Cred că a fost prim ministrul cu cele mai scurte și mai modeste vacanțe din toți cei pe care i-am numărat după 1989 și fără îndoială cel mai muncitor dintre toți. Dar nici poporul român, nici măcar propriul partid, nu l-au mai vrut pe Emil Boc, ci au preferat un playboy de la periferia Europei, un golănaș incapabil să iasă din registrul stilistic al bășcăliei indiferent de gravitatea problemei pe care o discută, ca să nu mai zic că este și un plagiator, ceea ce este echivalent cu un impostor, un „băiat de băiat”, care s-a grăbit să plece în vacanță lăsând vraiște treburile guvernării.

Nu mă deranjează faptul că premierul își face vacanțele înafara țării. Și premierii britanici o fac, de la Tony Blair la David Cameron, și nu protestează nimeni, pentru că majoritatea britanicilor pleacă și ei din țară în vacanță. La fel fac și mulți români, deși nu majoritatea. Sincer, nu văd de ce te-ai duce pe litoralul românesc dacă nu beneficiezi de o vilă de protocol gradul 0 și nu cred că prim ministrul trebuie neapărat să facă băi de mulțimi la târguri ca să demonstreze că este un bun român. Este suficient să dovedească responsabilitate și competență în acțiunea guvernamentală.

Am totuși două mari probleme cu vacanțele americane (?) ale domnului Ponta: 1. sunt foarte scumpe și nu cred că le poate plăti, pentru patru persoane, din salariul de europarlamentar al soției, pentru că nu cred că familia Ponta economisește tot anul pentru o „vacanță de vis” odată pe an, și 2. un premier  care pleacă în vacanță lăsând în suspensie chestiuni atât de serioase ca privatizarea CFR Marfă este un pericol public, fie pentru că nu înțelege gravitatea chestiunii, fie pentru că încearcă s-o rezolve prin subterfugii dubioase, cum este avizul CSAT, chipurile necesar pentru semnarea contractului. Știe și el, știe și echipa lui de zgomote, care se agită acum pe toate ecranele, că acest aviz a fost doar un pretext pentru a tergiversa semnarea contractului de  privatizare. Poate că – ce să vezi! – iese din termen și Gruia Stoica primește despăgubiri de la guvern, în loc să dea el banii promiși…

Imensa eroare făcută de golănașul nostru guvernamental a fost însă să-i ofere pe tavă președintelui Băsescu un prilej pentru a-l sancționa. Iar președintele a punctat perfect, ca un animal de pradă, adică un combatant politic, și și-a întărit poziția de lider al opoziției.

Mi-aș fi dorit desigur ca liderul opoziției să fie un politician mai puțin uzat, la începutul carierei politice sau la apogeul ei, care să reprezinte viitorul, să ofere perspective. Mi-aș fi dorit de asemenea ca agenda publică să nu fie dominată doar de temele care-l interesează pe Traian Băsescu, oricât de legitime ar fi. Poate am fi putut dezbate ceva mai mult modificările propuse de aleșii locali pentru legea ANI, de pildă, sau fantasmagoriile lui Eugen Nicolăescu, de care nu se ocupă decât Vlad Mixich, din păcate. Ce să-i faci însă? Se pare că exact acei tineri politicieni care aveau ceva de demonstrat în opoziție au plecat în vacanță, ratând ocazia de a se afirma. Nu vor fi toți la Miami, dar sigur nu sunt acolo unde ar fi trebuit să fie.

MISTIFICAREA REALITATII

 

Doi dintre ministri de justitie care au colaborat bine cu presedintele Basescu. Monica Macovei si Catalin Predoiu, au criticat in ultimele doua zile schimbarea sa de atitudine fata de justitie.Luati in ordine cronologica, domnul Predoiu a fost primul, deplangand fara echivoc,  duminica seara la Digi24, indepartarea lui Daniel Morar. Domnul Predoiu s-a facut astfel ecoul dezamagirii celor – printre care ma numar – care l-au sustinut pe Traian Basescu impotriva curentului general de ostilitate generata de televiziunile mogulesti tocmai pentru ca era sustinatorul echipei de procurori care pornisera razboiul impotriva coruptiei, pentru ca promisese ca va lupta impotriva sistemului ticalosit (La tepe, in Piata Victoriei! – va amintiti?) si in mare masura se tinuse de cuvant. Domnul Predoiu a fost insa mai rezervat in criticile la adresa noii echipe de procurori pe care ne-o pregateste sistemul. Mult mai categorica a fost luni seara la B1 Monica Macovei, care l-a rugat public pe presedinte sa nu semneze decretul de numire a lui Tiberiu Nitu in functia de procuror general, adaugand ca nici Alina Bica nu este potrivit pentru functia de sef a DIICOT pentru ca, atunci cand era secretar de stat, a semnat note de fundamentare pentru avize de legalitate care pot face parte din dosare penale. Daca devine sef al DIICOT ar insemna ca se va ancheta pe sine in acele dosare, ceea ce nu este acceptabil.

Alt  lucru interesant spus de Monica Macovei este ca testul integritatii si independentei politice a noilor procurori va fi trimiterea – sau nu – in instanta a dosarului lui Liviu Dragnea, invinuit pentru fraude la referendum, dosar care a fost instrumentat sub directia lui Daniel Morar si asteapta de cateva luni aceasta decizie. Personal cred ca masura independentei noilor sefi din parchete este deja cunoscuta, dar suntem obligati sa asteptam faptele.  

Mama, Doamne, ce omerta s-a dezlantuit in presa dupa aceste declaratii publice! Azi dimineata site-urile de stiri aveau cu totul alte prioritati, cu exceptia notabila a lui Ondine Ghergut de la Romania Libera si a Revistei 22. Cu prudenta, unii au selectat doar declaratiile legate de confiscarea extinsa sau chiar un citat favorabil lui Victor Ponta  “Daca este vorba despre confiscarea averilor ilicite, ma bucur daca Victor Ponta plagiaza”. Litera citatului o fi corecta, dar spiritul declaratiilor Monicai Macovei a fost deformat.Tot astfel, luni, din declaratiile lui Catalin Predoiu “presa” a preferat sa retina doar intentia fostului ministru de a reveni in politica.

Mi se pare evidenta intentia majoritatii covarsitoare a institutiilor media care au ramas pe piata de a inchide subiectul dureros al numirilor scandaloase ce se pregatesc in fruntea parchetelor (cu una sau doua exceptii), cand datoria lor ar fi fost sa tina subiectul “cald” pentru a genera o presiune publica in directia refuzului unui compromis dezonorant.  Se pare insa ca nimeni nu mai vrea sa-si ridice in cap guvernul si presedintia, desi misiunea sacra a presei este “to speak truth to power”, adica sa-i spuna puterii adevarul in fata, caci altfel nu ii este de folos societatii. Mistificarea realitatii, cum doresc politicienii, nu numai ca naste monstri, dar ii mai si hraneste si inmulteste, dupa cum vedem zilnic in jur.

La ora la care scriu nu stiu daca Traian Basescu va semna decretul de numire a lui Tiberiu Nitu in functia de procuror general, suspectez doar ca o va face. Nu vreau sa speculez asupra intentiilor si motivelor presedintelui, pentru ca astfel de speculatii sunt, dupa parerea mea, contrare deontologiei si bunului simt. Nu stii, nu vorbesti – caci nu poti inlocui informatia cu speculatia. Stiu insa ca printre politicieni circula un sondaj care situeaza anti-coruptia pe locul 7 in preocuparile romanilor, dupa sanatate, locuri de munca, etc. Unii oameni politici au inteles de aici ca este “liber la coruptie” si ca, in consecinta, pot sa-i dea cu tifla Monicai Macovei si lui Daniel Morar si sa se semeteasca in arena publica. Ceea ce nu inteleg acesti oameni este ca, mai devreme sau mai tarziu, populatia, cat o fi ea de ignoranta si amorala, tot va pricepe ca mizeria i se trage de la coruptie. Mai mult, politicienii care vor reusi sa articuleze acest mesaj vor avea mari sanse de succes la alegerile viitoare, cu conditia sa gaseasca modalitati de comunicare care ocolesc presa infratita cu sistemul mai rau decat era pe vremea lui Adrian Nastase. Deocamdata acesti politicieni nu exista, dar imi fac curaj cu dictonul englezesc ”politics abhors a vacuum”, sperand ca intr-o zi va fi valabil si in Balcani.

 

USOR CU GENERATIA PE SCARI

Dupa cum toata lumea stie, nu fac parte din generatia de 30-40 de ani, deci PDL, in cazul in care va fi condus de Elena Udrea, nu are nevoie de votul meu. Sunt in schimb mama unui fizician care se incadreaza in aceasta categorie de varsta, dar care nu are nevoie nici de Elena Udrea, nici de PDL, in primul rand pentru ca traieste foarte departe de Romania si in al doilea rand pentru ca nu stiu ce ar putea sa-i spuna vreunul din politicienii romani, care, de la primul pana la ultimul, se situeaza sub nivelul lui de pregatire, asa cum se situeaza si sub nivelul de pregatire al tuturor colegilor lui de generatie si chiar de scoala,  care au facut cariere stiintifice frumoase peste ocean.  Fie ca va place, fie ca nu va place, floarea generatiei pe care zice ca o vizeaza doamna Udrea a plecat si nu se mai intoarce.  Raman tinerii din Romania, care sunt raspanditi atat in mediul rural, cat si in mediul urban, in administratia de stat, in politie, in universitati, in afaceri si in politica. Ma indoiesc ca exista un numitor comun al tuturor acestor categorii. Ce sa aibe in comun tanarul studios de 35 de ani, sa spunem, cu absolventul unei fabrici de diplome cu creierii spalati de Antene (a propos, si acolo lucreaza tineri de 30-40 de ani)? Dar cu functionarul ANAF corupt de aceeasi varsta care percepe taxe de protectie de la firmele private? Poate cu un politician tanar ca Dan Pasat sau Alin Trasculescu? Nici cu Victor Ponta sau cu Nelu Banicioiu nu cred ca s-ar identifica! Merg mai departe si spun ca nici macar un om de afaceri care a avut curajul sa-si deschida o firma la inceputul anilor 90, cand avea putin peste 40 de ani, nu se califica astazi dupa criteriul generational, chiar daca firma ii functioneaza de 20 de ani, plateste impozite si mentine locuri de munca. La gunoi cu el si cu toti cei ca el!

Daca aplic insa criteriul generatiei, invocat de Elena Udrea si Traian Basescu, atunci  eu si toti cei trecuti de 50 de ani, ar trebui sa ne simtim mai apropiati de Vasile Blaga.  Dar eu una nu ma simt deloc atrasa nici de domnul Blaga, nici de echipa sa, pe care ii consider responsabili de esecul catastrofal al dreptei la alegerile din 9 decembrie si de performanta penibila a opozitiei in actualul parlament.  Merg mai departe si spun ca, daca aplici criteriul varstei, ajungi la rezultatul aberant ca oameni ca Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu ar trebui sa fie adeptii naturali ai lui Vasile Blaga.  In tot cazul inteleg ca doamna Udrea nu are nevoie de ei.

Prietenii mei si cu mine am fi mai degraba atrasi de intelectualii reformisti din PDL, dar presedintele ne-a avertizat in termeni categorici ca nu au nici o sansa daca incearca o a treia motiune la Conventia Nationala a PDL.  Rezulta deci, in mod logic, ca nu avem nimic de asteptat de la un PDL redus la disputa Elena Udrea – Vasile Blaga si ca trebuie sa ne cautam reprezentarea politica inafara PDL, poate intr-o forta noua, care sa se bazeze pe valori si principii temeinice, nu pe conceptul primitiv al grupelor de varsta.  Pana cand o asemenea forta politica isi va face aparitia si ne va convinge, credeti-ne ca avem o multime de lucruri interesante de facut – mult mai multe si mai interesante decat au semidoctii din politica.

CINE SE DEZICE DE TRAIAN BASESCU?

O disputa inutila bantuie internet-ul: Sebastian Lazaroiu ii acuza pe Adrian Papahagi si pe Mihai Razvan Ungureanu ca s-au dezis de Traian Basescu dupa ce acesta i-a lansat in politica. Nu intram in stilistica acestei polemici si nici nu discutam ce i se cuvine sa faca unui consilier prezidential,  ca sa nu ne enervam si sa nu enervam.  Observam totusi ca acuzatorul nu este de o corectitudine ireprosabila, si aceasta pentru ca in cazul lui Adrian Papahagi nu este vorba de dezicere sau de critica la adresa presedintelui. Dimpotriva, desi observa pertinent ca in campania prezidentiala din 2014 nu ar avea sanse personalitatile politice lansate de Traian Basescu, domnul Papahagi spune explicit ca acest lucru este “ingrat”. De altfel si presedintele subliniaza de cate ori poate ca este supus unui tratament injust. Cu ce a gresit deci Adrian Papahagi? Cam cu ce a gresit si Cordelia. In plus,  nu presedintele Basescu l-a lansat in politica pe universitarul clujean, iar profesorul Papahagi l-a aparat fara rezerve pe presedinte in vara, in timp ce o seama de vechi pdl-isti se ascundeau pe sub palmieri.

Mai complicat este cazul lui MRU.  Problema nu este ca in noiembrie, inainte de alegeri, afirma ca domnul Basescu, desi “reprezentativ pentru generatia sa”, nu este un model desi este “un presedinte foarte bun”.  Putem chiar fi de acord cu el. Ce ne facem insa cu tirada tinuta la RTV acum cateva zile, cand facea o descriere a profilului viitorului prezidentiabil care putea fi interpretata si ca o critica la adresa sefului statului? Culmea ambiguitatii a fost atinsa cand a precizat ca presedintele trebuie sa fie un arbitru, dar unul respectat, nu unul care este fluierat cand intra pe teren (citez din memorie).  Numele domnului Basescu nu figureaza in citatele pe care le-am gasit transcrise in presa, dar aluzia era stravezie.  In plus, daca a fost gresit inteles, domnul Ungureanu avea destul timp sa faca precizarile necesare si sa-si clarifice mesajul.

Problema este ca, spre deosebire de Adrian Papahagi, domnul Ungureanu ii datoreaza cariera sa publica presedintelui Basescu.  Fiecare poate judeca si singur eleganta – sau ineleganta – comportamentului actual al fostului director al SIE.  Totusi, cum explica MRU faptul ca, desi numit de impopularul Traian Basescu, a pornit la drum cu o popularitate record, in jur de 30%? Faptul ca a pierdut pe drum aproape jumatate din aceste procente o fi tot vina domnului Basescu? Sau poate MRU si-a dezamagit alegatorii, ceva mai exigenti decat media? Nu cumva are prea putina substanta politica?  Din toate manifestarile sale publice eu – care ar trebui sa fac parte din electoratul sau natural – nu am inteles care este proiectul sau politic, care ii sunt valorile si care sunt solutiile sale la problemele stringente ale tarii, incepand cu cele economice.  Mai mult, desi nu am nimic de recuperat, am fost oripilata din principiu de ideea limitarii despagubirilor acordate fostilor proprietari la 15% din valoarea proprietatii, cu atat mai mult cu cat o serie de proprietati ar putea fi inca restituite in natura.  Apoi, l-am cautat in campanie si nu l-am gasit. Il aud in schimb mai des acum, cand se lauda cu cei patru parlamentari ai Fortei Civice (3 no names + el insusi), si se agita pentru a fi nominalizat rapid candidat la presedintie. Ce sa spunem? Cu caracterul o sta cum o sta MRU, dar cu simtul realitatii sigur sta prost.

In privinta presedintelui Basescu, cred ca o analiza sine ira et studio a mandatelor sale s-ar impune, desi, in climatul politic actual, orice spui va fi folosit impotriva ta de toata lumea.  Este totusi un demers de la care spiritele lucide nu pot abdica.