COMUNISMUL ȘI SUBALTERNII SĂI, LA 10 ANI DE LA CONDAMNARE

Astăzi, 18 decembrie, este ziua de naștere a mamei mele, care ne-a părăsit între timp. Dincolo de faptul că era una din cele mai dragi zile ale anului pentru mine, întâmplarea (?) face ca tot pe 18 decembrie să fi aflat, în 1989,de la Europa Liberă, despre evenimentele de la Timișoara, și ca în aceeași zi să fi avut loc, în 2006, și condamnarea comunismului în numele statului român. Cum mama, rusoaică de rasă pură, născută Zoia Zinovievna Tolpeghin, fugise din Basarabia în 1940, la numai 12 ani, iar tatăl ei, bunicul meu Zinovii Proklovici Tolpeghin, care mai rămăsese la Bălți o zi pentru a pune în ordine afacerile familiei, fusese arestat imediat de sovietici și deportat în Donbas și apoi în Siberia, unde a și murit, mă gândesc că nu va fi fost chiar o coincidență faptul că aceste evenimente au fost asociate cu ziua ei naștere! Și poate nu a fost o coincidență nici faptul că ieri seară, dezgustată de calitatea programelor de televiziune, am scos din cutie DVD-ul cu Istoria Sovietelor (Soviet Story), documentarul realizat în 2008 de regizorul leton Edvins Snore. Când lucram la TVR, la sugestia domnilor Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu,  filmul a fost nu numai difuzat, ci și comentat, într-o emisiune-eveniment din 2010. După care nimeni, nicăieri și niciodată nu a mai vorbit de el. Păcat – ar fi fost un bun antidot la neglijența intelectuală și spirituală care hrănește metastaza toleranței față de comunism și față de moștenirea sa.

Amintesc că în 2006, președintele Băsescu propusese ca actul de condamnare, primit în Parlament cu fluierături și huiduieli din partea PRM, sub ochii îngăduitori ai lui Nicolae Văcăroiu, în condițiile abdicării de la orice responsabilitate a președintelui Camerei Deputaților de atunci, Bogdan Olteanu, crearea unui muzeu al comunismului și elaborarea unui program de educație privind adevărul despre comunism. Știm desigur că nici unul din guvernele României, care ar fi trebuit să transpună în practică acest program, nu a avut aceste preocupări. Au făcut mai mult decât toți la un loc Ana Blandiana și regretatul Romulus Rusan.

Cel mai penibil însă pentru noi ca națiune este refuzul de a cunoaște și de a conștientiza caracterul deformant al regimului care a marcat viața a două generații de români. Responsabil pentru această amnezie este în primul rând  regimul Iliescu, care avea de instituit un regim cleptocratic susținut de stâlpii fostului regim (comunist), ceea ce s-a și întâmplat, cu consecințele pe care le vedem și le trăim astăzi. Monopolul instituit treptat asupra mass media, în special asupra televiziunilor, a făcut ca orice critică a comunismului să fie doar episodică, fără consecințe la nivelul societății. Uitați-vă puțin la soarta ICCMER, care a fost un obiectiv prioritar al zelului demolator al  guvernului Ponta1 în 2012, Vladimir Tismăneanu, autorul raportului asupra regimului comunist care a stat la baza condamnării regimului de către Traian Băsescu, fiind ejectat cu prioritate de la conducerea institutului. Un factor favorizant a fost și atmosfera internațională, în care comunismul a continuat să fie nu numai un regim acceptabil și frecventabil (este și astăzi!) ci chiar o aspirație pentru mulți. Idealizarea lui Fidel Castro și Che Guevara de către personalități politice ale lumii democratice constituie doar un exemplu (sinistru). O fi întâmplător că Radu Mazăre și Victor Ponta se numără printre admiratorii lui Che? Și uite așa am ajuns în  situația în care tot mai mulți politicieni occidentali predică despre importanța dialogului cu KGB-istul Putin. Mă rog, politica are legile ei, pe care legea morală le ignoră…

Revenind la Soviet Story, amintesc doar că realizatorul său a făcut obiectul unor proteste sălbatice din partea mișcării Rusia Tânără, în 2008. Și cum să nu fi făcut, de vreme ce a demonstrat că anihilarea fizică a celor care se opun comunismului face parte din codul genetic al acestei doctrine, fiind clamată ca necesitate de Marx și Engels, dar și de intelectuali ca Bernard Shaw, care cerea crearea unui mijloc uman („humane”), lipsit de cruzime, pentru uciderea celor care se opun „progresului”?! Aveți o înregistrare cu Shaw în documentar, dacă vă hotărâți să-l vedeți (se pare că există pe Vimeo). Mai mult, Snore demonstrează că Nazismul și Comunismul au  acționat în tandem pentru distrugerea adversarilor, colaborarea dintre Hitler și Stalin mergând până la consilierea sovietică în privința orgănizării lagărelor de exterminare. Singura diferență dintre cele două sistem totalitare a fost că regimul nazist a purces explicit și violent la exterminarea pe criterii etnice, abandonând lupta de clasă, în timp ce sovieticii au exterminat pe criterii politice și sociale, ceea ce era acceptabil pentru Stânga europeană!

Sunt multe lucruri interesante pe care toată lumea ar trebui să le știe despre Nazism și Comunism – căci ele trebuie privite împreună, ca două fațete ale aceleiași orori umane și istorice. Sunt multe clișee și mituri ce trebuie dărâmate.  De la conștientizarea acestei orori ar fi trebuit să plecăm în 1989 în reconstrucția noastră ca națiune liberă de comunism. Dar suntem noi o națiune liberă de comunism? Suntem noi o democrație? Evident, nu suntem, nu avem nici cultură civică, nici tradiții democratice, și aceasta nu numai pentru că sistemul nostru politic este complet dezechilibrat, în sensul absenței aproape totale a unei opoziții față de succesorii cleptocrați ai regimului comunist, ci și pentru că experimentul comunist de crearea a unui om nou a reușit, că doar a avut la dispoziție două generații pe care să le pervertească. Nu este tocmai omul nou din sloganurile propagandei comuniste, ci o ființă mult mai complexă, mai slabă, complice la toate malversațiunile și reticentă față de orice disciplină morală sau spirituală, cum bine a sesizat cândva Ernst Gellner. Nu generalizăm, pentru că evident nu toată lumea este așa, dar nici nu ne îmbătăm cu apă rece, pentru că acestea sunt totuși trăsăturile dominante ale societății românești contemporane – la 27 de ani de la căderea lui Ceaușescu și de la victoria subalternilor lui.