OPȚIUNILE LIPSEI DE ALTERNATIVĂ

Prin multe momente grele a trecut România în ultimii 25 de ani, dar niciodată nu a fost atât de penibilă cum este astăzi, cu un premier dezertor, un președinte mut și nici un partid politic onorabil.

În acest moment toată lumea, de la PSD la șeful statului, se complace în a întreține, din motive proprii, o paiață politică – l-am numit pe Victor Ponta – ca prim ministru oficial. Victor Ponta este dezertor, fugar, aflat la Istanbul ca persoană particulară. Guvernul nu a dat nici un comunicat oficial cu privire la starea lui de sănătate. A plecat încălcând hotărârea CSAT care reglementează condițiile în care premierul și președintele pot fi tratați în străinătate, deci nu ese află în Turcia ca premier, ci în calitate de simplu cetățean. Nici nu știm dacă mai are gardă SPP, dar știm deja că nu are o linie telefonică specială.

Pot să înțeleg că PSD se agață de această ficțiune – Ponta-premier – pentru a rămâne la guvernare cât mai mult sau, în ultimă instanță, pentru a-și organiza ieșirea astfel încât să pară că este în continuare un jucător politic important. În interior însă se dau bătălii crâncene: atunci când Liviu Dragnea și Marian Oprișan repetă zilnic la televizor că Victor Ponta trebuie să se întoarcă în țară, deși premierul și-a mai acordat două săptămâni de vacanță, este limpede că nu fac altceva decât să-l submineze în ochii opiniei publice, încercând să salveze propriile facțiuni din partid. Aceste demersuri nu fac decât să sporească șansele generalului Oprea nu numai de a se menține cât mai mult în fruntea guvernului, ci chiar de a prelua PSD, partid care nu știe să trăiască altfel decât din accesul nelimitat la resursele bugetare. Or dacă Gabriel Oprea iese din coaliție și se aliază cu PNL și UDMR, guvernul cade și PSD intră în opoziție, ceea ce înseamnă că nu va organiza alegerile, ceea ce poate fi problematic pentru el. Când Gabriel Oprea dă consemn UNPR să voteze altfel decât coaliția – în numele interesului național, desigur! –  el avertizează de fapt PSD că numai alături de el se poate menține la putere, pentru că numai partidul său – care a înghițit recent și PPDD – are voturile necesare asigurării unei majorități. Iar faptul că psd-iștii și-au îngropat securea de război cu UNPR și au admis, în frunte cu Victor Ponta, că acordul de guvernare nu se referea la numirea directorilor serviciilor de informații nu face altceva decât să confirme statutul de kingmaker al liderului UNPR. Este practic o capitulare în fața lui Moș Teacă.

Ambițiile lui Moș Teacă sunt mari, cum am văzut, indirect proporționale cu capacitatea sa de a articula un mesaj politic coerent sau o viziune politică potrivită unei Românii care este membră a UE și NATO într-un moment istoric extrem de dificil. Ce o fi gândind el, de pildă, despre criza din Grecia? Dar despre politica Rusiei în Europa? Să nu ne pierdem vremea cu întrebări al căror răspuns îl cunoaștem. Să observăm însă că PSD a ajuns la mâna unui personaj mai mult decât controversat, despre care Omar Hayssam, de pildă, spunea că îi este apropiat. Cum PSD este cel mai important partid al țării și principalul partid de guvernare, țara și guvernul au ajuns să fie conduse de Moș Teacă. Ne place? Putem tolera? Deocamdată văd că da, ceea ce ne discreditiează ca națiune serioasă.

Este de presupus că muțenia președintelui Iohannis ascunde un joc politic de culise. Dacă lasă PSD să guverneze până la alegeri, șansele unei victorii a PNL  în 2016 devin practic nule, iar președintele riscă să devină un fel de mazetă fără putere și fără autoritate, ușor de înlăturat în 2019. În plus, ceea este mult mai grav, nimeni nu garantează că PSD, regrupat sub comanda generalului Oprea, nu va continua asaltul asupra statului de drept și DNA. Deocamdată Moș Teacă agită stindardul statului de drept, dar putem să-l credem pe cuvânt că s-a convertit în combatant anti-corupție? Pe cuvânt nu, dar pe un eventual dosar, da. Altfel ar însemna că este singurul politician curat dintr-o coaliție de dalmațieni. Dacă un asemenea dosar există, atunci s-ar putea ca UNPR să părăsească actuala coaliție și să se alieze cu PNL pentru a forma un nou guvern, acceptându-l chiar pe Cătălin Predoiu ca premier și negociind la sânge pentru sine ministere și alte poziții importante. Probabil că este singura alternativă posibilă pentru Klaus Iohannis și incapabilul său partid, PNL. Deși pentru noi această soluție este o broască râioasă greu de înghițit, pentru PNL nu va fi atât de greu – doar au fost parteneri cu UNPR – unii în timpul guvernării Boc, alții în USL. Iată o nouă expresie a mizeriei clasei politice românești.

Realist vorbind, nu ne putem dori altceva în contextul actualei coaliții majoritare. Sigur că ar fi de dorit alegeri anticipate, dar știm că ele sunt aproape imposibil de organizat în cadrul constituțional actual. Iar alegeri anticipate organizate de guvernul PSD-ALDE, cu Moș Teacă la Interne, pot da un rezultat care ar surprinde în mod neplăcut orice imaginație. Ceea ce ridică o nouă problemă: poate un eventual guvern  Predoiu să-și permită să-l mențină la MAI pe imponderabilul Oprea, care dorește de fapt să devină liderul Stângii și să preia PSD, nu să susțină democrația liberală în România? Iată o problemă greu de rezolvat, ale cărei date cred că se negociază intens în culisele de la Cotroceni.

Tot ce am făcut în paragrafele de mai sus a fost să schițez calcule politice – nu strategii, nu proiecte de țară, nu viziuni politice. Doar calcule, din care singura rază de lumină nu poate fi decât înlăturarea de jure a lui Victor Ponta din funcția pe care nu o mai deține de facto și crearea unui culoar îngust pentru o schimbare de putere reală în 2016; o atenuare a dezastrului actual, fără a-i înlătura consecințele și rădăcinile, căci balaurul psd-ist are șapte capete, iar Făt Frumos nu există. Suntem reduși la calcule de acest fel pentru că acestea sunt partidele cu care avem de a face: corupte, putrede, cinice, rupte de societate, prea puțin preocupate de binele public.  Cu alte cuvinte, pentru că nu există o alternativă politică reală, un partid care să nu fie produsul „sistemului ticăloșit”, ci anti-sistem ticăloșit. Dar într-un organism mâncat de metastazele puterii politice instituite și definite de PSD de 25 de ani, unde am putea găsi un organ sănătos? Iată de ce vorbim de fapt doar despre niște opțiuni politice limitate, dictate de lipsa de alternativă la care ne-a condamnat clasa politică generată de PSD și de emulii săi, adică toate partidele politice parlamentare.

Această lipsă de alternativă, percepută fie și intuitiv de cetățeni, explică probabil și apatia față de o situație care ar fi intolerabilă într-o democrație serioasă. Președintele Iohannis pare mulțumit cu această apatie, care îi permite, în primă instanță, să opereze din umbră. Poate că îi și convine ca PSD să se compromită tot mai mult, pe zi ce trece, susținând un premier care a devenit personaj de bâlci și perpetuând o manea politică. Poate că nu vrea să fie perceput ca demolatorul unui partid validat de alegeri democratice și preferă să-l lase să se distrugă singur. Sunt calcule ușor de făcut și de înțeles. Ceea ce uită domnul Iohannis este însă că nu numai PSD se erodează, ci și credibilitatea instituțiilor statului și chiar și a președinției. Cetățenii au nevoie de un reper moral care să dea o direcție țării. Ideile, valorile și principiile nu pot fi înlocuite de calcule. Doar ideile, principiile și valorile dau legitimitate și substanță unei ordini democratice, care, în esența ei, este mult mai mult decât o luptă pentru putere. Or la acest capitol domnul Iohannis eșuează – nu numai pentru că nu știe să comunice, ci pentru că nu vrea să comunice. Iar cetățenii se simt, pe bună dreptate, disprețuiți, cu excepția unui mic grup de adepți, care ne repetă tot timpul că președintele „tace și face”, fără a ne explica și ce face el, de fapt. Or comunicarea cu cetățenii face parte din fișa postului unui președinte ales prin votul direct al cetățenilor, nu de partidele din Parlament. Din cauza lipsei de comunicare a Cotrocenilor cu națiunea se ajunge la suspiciunea că domnul Iohannis este complice cu Victor Ponta, din moment ce nu a sancționat public faptul că premierul a încălcat o hotărâre CSAT plecând la tratament în străinătate din proprie inițiativă. Cum își va recâștiga el credibilitatea dacă nu cere o anchetă a CSAT în cazul plecării din țară a premierului-fantomă? De ce, în fond, acordă un răgaz atât de mare PSD ca să se reorganizeze, fie și în tranșee?

Nu am răspunsuri la aceste întrebări. Din păcate, în privința președintelui, nu avem nici opțiuni, nici alternative, deocamdată.

Nu mă număr însă printre cei care susțin apatia și je-m’en-fichisme-ul când este vorba de țara mea. Mă irită sastisirea unora și altora față de spațiul public din care spiritul public a dispărut, cum bine spune Horia Roman Patapievici, deși înțeleg că ea este justificată de spectacolul jalnic al televiziunilor. Nu avem unde fugi de acasă; nu putem transforma cultura în insulă de refugiu. Trebuie s-o integrăm și s-o impunem în cetate.

Nu pot renunța la valorile și principiile democrației liberale, chiar dacă preferințele mele politice se îndreaptă spre varianta unui conservatorism de tipul „one nation Tory” pe care nu-l văd reprezentat în țară decât de site-ul In linie dreaptă și de Ioan Stanomir. Nu țin să fiu de partea majorității cu orice preț. Uneori, majoritatea cuprinde și partea pe care mă situez, cum s-a întâmplat în 1996, 2004, 2009 și 2014. Dacă nu vine, regret că nu am putut fi convingătoare, dar nu mă duc după ea cu orice preț. În consecință, nu cred că avem dreptul să abandonăm lupta pentru eradicarea din viața publică a PSD, ca partid generator de corupție și fărădelege. Iar dacă putem cuceri o bucățică de teritoriu cu un nenorocit de guvern de coaliție PNL-UNPR condus de Cătălin Predoiu, trebuie să ne batem pentru ea, în speranța că va face o breșă, câte de mică, într-un sistem aflat în putrefacție, ne va da o gură de oxigen și va deschide eventual calea pentru o reconstrucție a spațiului politic. După cum vedeți, nu-mi fac iluzii, dar nici nu depun armele.

O MIZĂ MAI MARE DECÂT PREȘEDINȚIA

Poate că este ciudat să afirmi că miza votului de astăzi merge dincolo de viitorul ocupant al fotoliului de la Cotroceni, dar, dacă aveți puțintică răbdare, veți vedea că nu este chiar o trăsnaie.

Fără doar și poate avem mai întâi datoria să scăpăm țara de Victor Ponta, această chintesență a imposturii și a incompetenței, acest demagog populist, acest inamic al statului de drept, acest scut al corupției, această creatură a degenerescenței morale și politice reprezentate de tagma baronilor PSD, acest ipocrit care nu are nimic sfânt și profanează bisericile folosindu-le pentru promovarea unui proiect demonic pentru România, în sfârșit – această rușine națională și internațională. Deci votul nostru trebuie dat împotriva lui Victor Ponta, pentru a salva România și pe noi înșine, pentru a împiedica forța malefică a PSD-PC-UNPR-UDMR să întoarcă înapoi ceasul istoriei, să anuleze toate reformele și să ne transforme într-o cârtiță a Rusiei putiniste în UE.

Putem deci să dăm astăzi un vot util, pentru Klaus Johannis, răul mai mic, pentru că sondajele îl plasează pe primul loc între adversarii actualului premier. Putem însă să fim ceva mai inteligenți și, înțelegînd că Victor Ponta este doar unul din capetele hidrei psd-iste,  să ne gândim la un proiect de reconstrucție politică menit să ne scape de cancerul corupției care secătuiește resursele țării. Iar pe Klaus Johannis îl putem păstra ca variantă de avarie pentru al doilea tur al alegerilor, în speranța că s-ar putea reinventa ca președinte sub presiunea partenerilor occidentali.

Vă propun așadar să dăm un vot pentru un proiect politic pornit dinafara partidelor actuale, care s-au discreditat pe parcursul ultimilor ani și care sunt pe cale a fi destructurate de DNA sub greutatea propriei lor corupții. Dacă nu vom avea o forță politică, fie și minoritară inițial, care să se opună actualelor practici politice și să le demaște eficient, vom rămâne din nou la mâna actualei clase politice, care va căuta să-și schimbe discursul, pe ici, pe colo, dar va rămâne incapabilă să iasă din logica împărțirii mitei pentru contractele publice. Mințile politicienilor noștri sunt virusate de această logică nenorocită, după cum reiese din recentele dosare făcute publice de DNA. Iar clasa noastră politică nărăvită în rele nu se va schimba decât sub presiunea unei mișcări politice și civice exterioare și necontaminate de practicile ei nefaste și rușinoase, de filozofia cupidității și a compromisului dezonorant. Cine, înafară de Monica Macovei, poate pune bazele mișcării reformatoare de care vorbeam? Președintele Traian Băsescu promite că va transforma PMP într-o forță politică sănătoasă, curățată de corupți, dar o susține pe Elena Udrea, care datorează totul sistemului ticăloșit, cu care a fost măritată și cu care este prietenă și parteneră. Să nu uităm că toată conducerea Fundației Mișcarea Populară, condusă de distinsul profesor Marian Preda, a demisionat și s-a delimitat cât a putut de doamna Udrea și de ambițiile ei. Ce oameni curați și necompromiși vor mai veni oare acum în PMP? Eu înțeleg că domnul Băsescu își dorește un viitor politic, dar el nu mai pare a fi același cu cel de care avem nevoie, pentru că proiectul lui pleacă tot din interiorul establishment-ului dâmbovițean actual – și poate chiar al clientelei sale penale.

Pentru ca proiectul Monicăi Macovei să aibe șanse de succes, el trebuie să se bucure de o susținere semnificativă în rândul alegătorilor. Iată miza majoră a votului din primul tur: să demonstrăm că există un electorat dispus să susțină reconstrucția politicii românești. Și apoi, nu ar fi mai bine ca domnul Johannis să negocieze cu Monica Macovei sprijinul pentru turul al doilea, decît cu Elena Udrea?  Sigur Monica i-ar cere un angajament ferm în direcția anti-corupției, integrității și transparenței și ar face astfel o breșă în carapacea nesimțirii publice cu care se protejează politicienii actuali. Ce ar negocia Elena Udrea? Imunitate pentru Dorin Cocoș, Niro, Bittner și Petrache? Avem deci datoria să întărim poziția Monicăi Macovei la eventualele negocieri pentru al doilea tur și s-o slăbim pe a doamnei Udrea.

Și ar mai fi ceva: toți cei care credem în democrație, în statul de drept, în orientarea euro-atlantică, în valoarea educației, culturii și moralității și mai ales în necesitatea stârpirii corupției și a asanării mocirlei conflictelor de interese și a imoralității publice trebuie să votăm pentru Monica Macovei pentru ca să ne demonstrăm măcar nouă înșine că mai existăm și că nu putem fi striviți de masa de ignoranți amorali, inculți și agresivi, sau doar inculți și indolenți, insensibili la valorile civilizației occidentale sau chiar ale civilizației în general, pentru care democrația nu implică nici o responsabilitate, ci înseamnă doar un prilej pentru a întinde din nou mâna după orice pomană le oferă mizerabilii de la putere. Prea multă vreme am suportat ca „the great unwashed”, împreună cu cei care s-au cuibărit în sistem ca viermele în rană și nu se pot descurca înafara lui, să ne impună opțiunile lor. Suntem minoritari? Foarte bine, să fim o minoritate care luptă pentru identitatea ei și nu poate fi ignorată.

Nu voi uita niciodată cum, în decembrie 2006, Traian Băsescu, susținut de o minoritate a PDL și a societății civile, a reușit să pronunțe condamnarea comunismului în ciuda vacarmului de nedescris al PSD și PRM, cu pnl-iștii ascunși în fundul sălii, jenați de propria lașitate. Este momentul acum ca, în același vacarm al unor televiziuni scelerate, prin care politicienii venali și fără scrupule operează marea manipulare a populației, să pronunțăm, prin vot, condamnarea post-comunismului eșuat în corupție. Abia apoi ne vom putea gândi la reconstrucția democratică a țării noastre.

DESPRE POLITICA SI CORUPTIE – SPECULATII DE WEEKEND

Nu m-am numarat niciodata printre adeptii diverselor teorii ale conspiratiei universale sau locale. Dar nici in coincidente nu cred, mai ales in politica. Constienta ca tot ce scriu va fi rastalmacit in fel si chip, nu ma pot abtine sa observ ca, pentru o institutie care nu face politica, DNA a reusit sa loveasca exact in centri nervosi ai PDL, adica in sefii unor organizatii puternice din Ardeal, fieful traditional al partidului condus de clujeanul Emil Boc. Ca bucuresteanca, ma amuz ca ardelenii, care stramba din nas cand aud de « sudisti », care s-au saturat de Romania  si se cred mai muncitori si mai corecti decat restul compatriotilor, sunt protagonistii unor scandaluri de coruptie demne de Vlasca si Teleorman, dar aici se incheie aceasta paranteza rautacioasa.

Coborata drept din Arta Razboiului lui Sun Tzu, recenta suita de anchete a DNA se concentreaza in mod vizibil asupra principalului partid de guvernamant, pe care este pe cale sa-l paralizeze. Nu ne deranjeaza, in principiu, pentru ca orice fapta de coruptie trebuie demascata si sanctionata, iar cazul Apostu este revoltator, ca si cazul Bian. Despre Brasov nu stim inca prea multe, pentru ca acolo este vorba de cercetari preliminare, dar suspiciunile sunt alimentate de modelul de administrare pe care il cunoastem cu totii. Si tocmai aceasta este problema : cunoastem acest model din experienta tuturor oraselor, comunelor si sectoarelor bucurestene, desi impresia care predomina in acest moment este ca, din toata coalitia de guvernare, PDL ar fi singurul corupt. UNPR este o colectie de violete de Parma, UDMR o gradina cu trandafiri de Damasc, iar in Moldova, Muntenia si Oltenia, primariile sunt ocupate de crini imaculati. Convingerea mea personala este insa ca nu exista primarie necorupta in toata Romania, inclusiv in Capitala. Unde sunt asadar ceilalti primari ? Cum se face ca Marian Vanghelie, de pilda, nu este atins nici macar cu o floare ? Oare pentru ca este prieten de taina cu UNPR?

Nu apar PDL, dar nici nu pot sa nu vad aceste discrepante, pentru care nu am o explicatie, dar o caut. Pot face o teorie, nu si o demonstratie, pornind de la putinele elemente din spatiul public.  Stim de pilda ca presedintele Basescu s-a declarat dezamagit de PDL si ca a afirmat despre pe cei anchetati de DNA ca au bagat banii din spagi in buzunarele proprii, nu in cele ale partidului. Partidul de altel se afla intr-o certa deriva, iar dupa alegerile din mai nu a produs nici o strategie, nici o idee, nici un program. Presedintele va fi sesizat inaintea celorlalti degringolada din interior si  – poate – a decis ca trebuie starpit raul si salvat ce mai e de salvat – daca mai e. Pentru ca totusi guvernul trebuie sa functioneze, mai ales pe timp de criza, si are nevoie de o coalitie parlamentara care sa-l sustina, celelalte partide ale coalitiei sunt (deocamdata ?) crutate. In acest scenariu, PDL fie se reformeaza cu adevarat si se salveaza de la disparitie la urmatoarele alegeri, fie va fi inlocuit, partial, de o noua constructie politica, la care lucreaza din umbra Sebastian Lazaroiu. Presedintele nu si-a ascuns simpatia pentru aceasta directie de actiune, desi a exprimat-o rezervat. Vom observa ca noua constructie are sanse doar daca vechea constructie a PDL se naruie si terenul este (aproape) gol. In sfarsit, ducand aceasta speculatie mai departe, ne putem intreba daca este vorba despre o strategie de reforma, sau despre o strategie de supravietuire politica a taberei care se defineste prin opozitie fata de USL si prin loialitate fata de seful statului. Indraznesc sa cred ca este vorba de o strategie care prevede exact atata reforma  cat este nevoie pentru supravietuire – nici un miligram in plus !

Si uite asa, ca tot romanul, am emis si eu o explicatie ipotetica pentru evenimentele politico-judiciare recente. Nu stiu cat este adevarata, dar trebuie sa recunoasteti ca este macar o constructie coerenta !

 

PARTIDELE-ACVARII

Putem sa ne amuzam cand vedem ca fosti psd-isti cu vechime lanseaza o noua platforma de dialog si actiune civica, asa cum face UNPR cand lanseaza Uniunea Social-Progresista. Vom fi probabil cu totii de acord ca si acronimul “USP” a fost conceput astfel incat sa fie confundat de alegatorii mai putin informati cu “USL”.  Nu e elegant, dar e simplu si poate fi eficient.Lansand USP, Marian Sarbu si colegii sai au scos in evidenta acest lucru si au oferit o alternativa la PSD. Cat de atractiva va fi aceasta alternativa pentru tineri vom vedea – si vom comenta la timpul respectiv. Nu este un secret pentru nimeni UNPR a fost promovat de PDL tocmai pentru a atrage voturile electoratului de stanga si a slabi astfel PSD. Este la fel de adevarat ca PDL si-a plasat toti primarii penali in UNPR, calculand ca electoratul – cel putin acel electorat care poate fi manipulat de UNPR asa cum a fost manipulat si de PSD – nu va fi sensibil la dosarele lor de coruptie. Doar traim intr-o tara care a internalizat coruptia! Electoratul urban stramba din nas – si are dreptate, dar practicienii politicii se gandesc la tactici de castigare a alegerilor. A la guerre, comme a la guerre! Si Lenin era de acord cu asta…

Dincolo de aceste trucuri, trebuie sa recunoastem insa ca, strict din punctul de vedere al tacticii politice, UNPR a dat o lovitura, pentru ca a facut ceea ce nici un partid politic nu a reusit sa faca, si anume sa incerce o deschidere a partidului catre societate. In acest moment partidele politice, inclusiv PDL si PSD, sunt ca niste acvarii, adica spatii inchise, ocupate de oameni care se vad doar intre ei si au uitat demult de unde au plecat si care le este rostul intr-o democratie. Nu a mai venit nimeni catre ele demult, inafara poate de cativa oportunisti. Nu este deci de mirare ca USL scade in sondaje – ar fi, dupa unele surse, undeva pe la 47% in sondajele reale – iar PDL nu creste. Si nimeni din interiorul acestor doua partide-acvarii nu are nici o idee privind iesirea din impas. A propos, PDL si-a rezervat marca “Miscare Populara” si a promis ca o va umple de continut in doua saptamani. Asta se intampla acum o luna si jumatate! A mai auzit cineva ceva despre Miscarea Populara?

A aparut in schimb Noua Republica, tot “pe dreapta”, care critica PDL. Nu stiu ce viitor are, dar vad ca ii enerveaza pe “reformistii” din interiorul PDL. De ce oare?

 

 

MAI LA STANGA, MAI PUTIN LA DREAPTA

 

In Anglia jurnalistii numesc vara « the silly season », pentru ca nu sunt stiri si cele mai bizare idei ajung in jurnalele de actualitati din lipsa de ceva mai bun. Incepand de ieri cred ca putem numi si in Romania vara « anotimpul prostiilor », caci ne-a adus  o initiativa care nu are nici o legatura cu tot ce predica guvernul de doi ani si jumatate : austeritate, reducerea cheltuielilor bugetare, masuri de dreapta, etc. Devenit subit amnezic, guvernul Boc a adoptat miercuri un memorandum privind crearea unor magazine de tip economat in care pensionarii vor putea cumpara produse alimentare de baza la preturi de productie. Daca citim si ascultam atent declaratiile promotorilor de la UNPR, in frunte cu Valeriu Steriu, (http://www.tvr.ro/?play=107270; http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-9571599-guvernul-aprobat-memorandum-privind-cosului-solidaritate-pentru-pensionari.htm)  constatam ca este vorba de fapt de reinfiintarea comertului socialist de stat, sub egida autoritatilor locale, care vor infiinta societati comerciale pentru ambalarea si transportul (probabil) al marfurilor si pentru comercializarea lor. Toate bune si frumoase, dar cu ce bani si cu ce profit?

Desi domnul Steriu, crezandu-ne probabil prosti, sustine ca nu este vorba de subventii, este limpede ca lumina zilei ca tocmai de subventii este vorba. Cheltuielile cu salarizarea personalului, regia cladirilor, ambalarea, comercializarea si transportul marfurilor vor reveni autoritatilor locale – adica tot contribuabilului – si nu vor putea fi recuperate, din moment ce nu se vor regasi in pret. Iar daca marfurile nu se vor vinde tot autoritatea locala, adica tot contribuabilul, va suporta pierderile. Se mai incadreaza cineva in tinta de deficit bugetar convenita cu FMI ? Din punct de vedere totul este un nonsens, cum bine a afirmat Varujan Vosganian, care a adaugat si ca este vorba de populism la maximum. Asa si este, iar Varujan pare sa fi redescoperit liberalismul in opozitie. Nu mai spun ca tot proiectul miroase de la o posta a clientelism, caci ne putem imagina cum vor fi organizate licitatiile « transparente » si cine le va castiga, mai ales daca modelul urmat este, cum declara UNPR, cel al programului « cornul si laptele ». Unde era ieri premierul Emil Boc care infiereaza « uniunea socialista » si se lauda cu consecventa politicilor sale de dreapta, explicandu-ne cum nu putem cheltui mai mult decat producem ? Iata ca putem !

Mai interesant este ca PSD a salutat proiectul, uitand ca UNPR era nu demult doar o banda de tradatori, cu care refuza sa discute. Totodata, Valeriu Steriu este presedintele comisiei prezidentiale pentru agricultura si vorbeste convins despre « capitalismul salbatic » din comert. Ce vor fi gandind despre planurile sale Dacian Ciolos sau colegul sau din CE care se ocupa de piata libera si competitie ? La noi, Consiliul Concurentei tace, caci seful sau este numit si el politic si nu tulbura apele in coalitie, desi este vorba de o interventie nerusinata a statului in piata libera. Si nu va imaginati ca este un proiect eminamente social, caci toti pensionarii – adica si cei cu pensii rezonabile sau chiar « nesimtite » – vor avea acces la produsele alimentare ieftine. Nu era mai decent, cum spunea Preda Nedelcu, de la Asociatia pensionarilor, sa maresti pensiile mici ?

Abia astept sa vina toata armata de ideologi liberali de la PDL sa-mi explice care sunt meritele acestei constructii socialist-populiste. Ma rog, poate ca la toamna ratiunea economica va reveni in coalitie. Deocamdata stim doar atat : vara nu este un sfetnic bun.