ROMÂNIA, CAPTIVA ANTENELOR

În dezbaterea, destul de sterilă de altfel, declanșată de comportamentul incalificabil al Antenei 3, care, deși nu era o noutate, abia acum, este luat în seamă, Ioana Ene Dogioiu observă – corect – că Antena 3 își permite toate mârșăviile, de la linșajul public al personajelor care nu-i sunt pe plac la colportarea unor neadevăruri sau jumătăți de adevăr, pentru că are un public fidel, care rezonează cu discursul Antenelor. Acest public poartă și el responsabilitatea pentru poluarea spațiului public de către supușii lui Dan Voiculescu, fiindu-i de fapt complice. Îmi permit să adaog că este doar o parte a problemei, celelalte două fiind cel puțin la fel de grave: 1. refuzul CNA de a sancționa corespunzător comportamentul Antenelor, refuz datorat aservirii politice a acestei instituții, și 2. lipsa unei alternative la televiziunile mogulilor, și anume a unei televiziuni publice competitive. Singură televiziunea publică, dacă este susținută de o legislație solidă și corectă, poate reprezenta o sursă de informații nepartizane, de interes public, și nu este întâmplător că în 2012, când a fost reorganizată instituția, după schimbarea conducerii Direcției Știri în urma presiunilor exercitate de PSD și a unei campanii deșănțate a Antenei3, singurele canale care au fost desființate au fost TVR Info și TVR Cultural – adică exact canalele prin care s-ar fi realizat plenar misiunea publică a instituției, TVR Info fiind un canal care făcea concurență directă televiziunilor de știri ale mogulilor, Antena3 și RealitateaTV. Deși B1TV nu se lansase încă în actuala formulă, proiectul era foarte avansat, iar sponsorii săi politici erau bucuroși să scape de concurența unui canal public. Las la o parte istoria chinuită a nașterii TVR Info, acest canal mai mult decât necesar, căci aș obosi inutil povestind-o și m-aș deprima din nou, și nici nu mai iau în considerare reluarea emisiei sale într-o formă care nu interesează pe nimeni, sub denumirea de TVR News. Mai semnificativă este acum istoria eliminării unicei alternative pe care televiziunea publică a oferit-o vreodată publicului la televiziunile mogulilor, care se pretind „de știri” dar sunt în primul rând organe de propagandă în favoarea intereselor patronilor lor și ale sponsorilor lor politici și mafioți.

Astfel, oferta limitată de organizații media și-a cultivat publicul limitându-l și manipulându-l, căci nu numai cererea este cea care dictează. Dacă un anumit produs nu există, oamenii nici nu-l cer. Cerea cineva avocado sau alte fructe exotice înainte să se deschidă piața spre exporturi? A corespuns iPhone-ul unei presiuni din partea publicului sau a fost rezultatul inovației stimulate de dorința de a bate concurența? Ceea ce nu înseamnă că nu avem un public de televiziune majoritar lipsit de discernământ și cu exigențe de calitate și corectitudine minime. De aceea avem și clasa politică mizerabilă pe care o avem, care este rezultatul votului dat de un electorat recrutat în mare măsură din acest public. Nu mă rușinez de aceste aprecieri, căci să umpli parlamentul de penali, doar pentru că ți-au pus în brațe un litru de ulei și un pui – sau un lighean și o pătură – nu dovedește spirit civic. Cei care au votat actuala majoritate parlamentară, în care trebuie să includem și parlamentarii vechiului PNL, care erau membri USL, ca și defunctul PP-DD, să nu se plângă acum de calitatea clasei politice.

Să revenim însă la chestiunea televiziunilor. Mă tot întreb de patru ani cum de nu s-a sesizat nici un confrate jurnalist de interesul brusc manifestat de Antena3 față de televiziunea publică, cum de nu a văzut nimeni că era vorba de o reacție a dinozaurilor politici și mediatici față de o încercare de schimbare a profilului TVR, care le-ar fi putut afecta monopolul asupra informațiilor și dezbaterilor, deci asupra formării opiniilor publicului, dar și veniturile din publicitate, căci piața este oricum prea mică pentru câte televiziuni se bat pe ea. Cum de au acceptat  toți jurnaliștii independenți, care erau invitați la TVR mai des decât fuseseră vreodată și decât au fost după aceea, propaganda PSD și a televiziunilor mogulești care striga că era vorba de „televiziunea lui Băsescu”, când nici măcar președintele nu o considera ca atare, și cum de nu au vrut să înțeleagă că era vorba de asasinarea conceptului însuși de televiziune publică? De ce nu au văzut, dincolo de persoane, problema de fond? Mă mir și acum că nimeni nu se scandaliza atunci când Victor Ponta și Crin Antonescu atacau deschis televiziunea publică, iar provocatorii lor atacau carul și jurnaliștii TVR prezenți în Piața Universității în iarna 2011-2012, pentru că nu le convenea cum relatau faptele – am zis faptele, nu propaganda voiculesciană. Trupele colonelului Dogaru și ale „revoluționarului” Dorin Lazăr Maior au fost trimise la poarta TVR să desăvârșească demolarea, și tot nu s-a revoltat nimeni din cei care azi se scandalizează de comportamentul Antenelor. Cunosc cel puțin o parte din răspuns, dar nu-mi place să-l spun, iar astăzi nici nu mai contează. Îmi exprim doar regretul că nici jurnaliștii independenți, nici societatea civilă corectă, nu au înțeles importanța unor instituții media de interes public și nu au făcut absolut nimic pentru a promova această cauză. Pentru că aici contează cauza, nu persoanele, care își refac până la urmă viața, căci nu vor rămâne pe veci prizoniere ale inamicilor și torționarilor lor morali. România în schimb a rămas o captivă a Antenelor, iar dezinteresul pentru soarta TVR și SRR este în mare măsură responsabil pentru acest fenomen. De aceea insist, fără vreo dorință de a reveni în branșă, asupra nevoii de instituții media publice competitive și corecte. Pentru ca astfel de instituții să existe însă trebuie să existe și o voință politică de fier. Ea nu a existat niciodată și nu am reușit să conving nici unul din politicienii la care am avut acces de importanța ei. O fi și vina mea, deși am militat cât am putut de bine, dar mai degrabă cred că este vorba și de ceea ce am putea numi the closing of the political mind - adică un fel de opacizare a minții oamenilor politici față de tot ce reprezintă interesul public și nu este legat strict de sursele de câștig individual sau de grup pe seama bugetului public.

Ce ar mai fi de făcut acum, veți spune, când televiziunea publică este în faliment și nu se mai uită aproape nimeni la emisiunile ei? Ei bine, s-ar putea face totul, începând cu schimbarea legii 41/1994, astfel încât 1. să dispară instrumentul primitiv de control politic, care este posibilitatea de a demite Consiliul de Administrație în fiecare an, prin respingerea raportului de activitate; 2. să se elimine conflictul de interese care a atins proporții monstruoase într-o instituție în care aproape o jumătate din membri CA sunt angajați ai TVR și hotărăsc asupra bugetelor propriilor emisiuni, iar restul pretind finanțarea unor emisiuni în care sunt implicați membri familiilor lor (a se vedea cazul psd-istei Anne Marie Rose Jugănaru, al cărei fiu prezenta în fiecare an Mamaia Copiilor); 3. să se impună o grilă severă de selecție a membrilor CA, chiar dacă sunt numiți printr-un algoritm politic, în funcție de competențe manageriale – căci astăzi orice sfertodoct poate fi membru în conducerea televiziunii publice; și 4. să se separe funcția de președinte al CA, unde numirea se face de către factorii politici, de cea de Director General, care ar trebui să fie ocupată printr-un concurs organizat în condiții de maximă transparență.

Am enumerat condițiile minime de la care cred că ar trebui să înceapă reforma televiziunii publice. Ar trebui desigur să existe și garanții privind independența jurnaliștilor, formula ideală fiind includerea unui articol de lege similar celui din legea suedeză, care cere televiziunii publice să urmărească cu maximă exigență activitatea guvernului. Dar eu nu scriu aici un proiect de lege, doar vreau să demonstrez că soluții există, dacă există și voința politică pentru reformă. Aceasta lipsește desigur, nu numai în privința televiziunii publice, ci a tuturor domeniilor. Măcar în cazul TVR au existat câteva încercări de ieșire de sub dominația PSD, și de sub influența – nedeclarată dar reală – a televiziunilor mogulești: după 1996, sub conducerea lui Stere Gulea, cu Alina Mungiu-Pippidi director la știri și apoi în 2005-2007 și 2010-2012. Ele au fost anihilate de presiunile inimaginabile ale PSD și apoi ale USL. Dar unde este presiunea publică, a societății civile, de pildă? Convingerea mea este că nimeni nu înțelege importanța subiectului, pentru că superficialitatea domină și acele secțiuni bine intenționate și necorupte ale spațiului public – pentru că nici numerită să mă refer la acele ONG preocupate de media, care însă nu ating Antenele nici cu o floare…

Așa cum este acum, TVR nu poate fi o instituție viabilă, indiferent ce iluzii își fac unii din angajații ei și ce propagandă mai emană sindicatele, profund politizate de altfel. O spun cu părere de rău pentru acea mână de profesioniști care mai viețuiește acolo. Aici este nevoie însă de construcție instituțională. Drama este că nu are cine s-o facă, căci noi suntem buni doar la demolări. Așa stând lucrurile, în absența unui spațiu de dezbatere și informare organizat și condus strict în interesul publicului, nici calitatea dezbaterii publice nu are cum să crească, nici electoratul nu are cum să se lumineze, nici clasa politică nu se va reforma și nici nu vom avea, multă vreme de acum încolo, un guvern în serviciului cetățenilor. Dacă asta dorește publicul, asta va avea!

PLIMBAREA IPOCRIZIEI

Duminică seara, după marșul manipulatorilor care controlează actuala putere , manifestație despre care s-a scris deja deci nu voi relua amănuntele, am asistat la triumful ipocriziei atât din partea unor televiziuni, cât și din partea oamenilor politici. Ce se întâmplase de fapt în fața Palatului Cotroceni?

Un exercițiu de memorie

Pentru cei care nu suferă de amnezia voluntară care lovește periodic poporul român – și este mai destructivă pentru fibra morală a națiunii decât Ebola – a fost vorba despre o nouă acțiune în forță a acelorași forțe mediatice și politice care au căutat să zădărnicească nu numai integrarea României în UE și NATO, ci și orice reformă care le amenința campania de spoliere a statului român. Același lucru s-a întâmplat și în iarna din 2011/2012, când tot Antena3, cu sprijinul neprecupețit al PSD, PNL și PC, a montat diversiunea (reușită) din Piața Universității. Mișcarea a avut puțin sprijin spontan, fiind ținută în viață de „revoluționarii” domnului Iliescu și de oamenii lui Mircea Dogaru, personaj care a și declarat cu aplomb că nu ar mai fi fost nimeni în piață dacă ar fi plecat trupele lui. Sunt sigură că avea dreptate.

Un nou episod al campaniei declanșate de aceste forțe malefice grupate în jurul lui Dan Voiculescu și al USL s-a desfășurat în 2012, când au speriat lumea civilizată cu mineriada politico-juridică din iulie. Și despre aceasta s-a scris, dar merită să ne amintim că este vorba de exact aceleași forțe politice. Cum campania lor nu a reușit să blocheze justiția, pentru că țara nu prea are bani și depinde de sprijin extern pentru a obține credite la dobânzi rezonabile, iar sprijinul nu vine fără certificatul de bună purtare de la UE și FMI, am avut parte de spectacolul de duminică, în care manipulatorii din media s-au unit din nou cu politicienii PSD pentru a exercita din stradă presiuni asupra guvernului și asupra justiției. Și presiunile vor continua. Sunt nevoită să-i dau dreptate lui Sebastian Lăzăroiu, care vede în lansarea informală a candidaturii lui Mihai Gâdea la președinție o formă de presiune asupra lui Victor Ponta în scopul garantării grațierii infractorului Voiculescu. Să recunoaștem că Adrian Năstase nu a avut parte de un asemenea sprijin, ceea ce demonstrează, dacă mai era nevoie, că Dan Voiculescu ocupă un rang superior în ierarhia „sistemului ticăloșit”.

 

Exerciții de ipocrizie

Dacă avem vie în minte analogia dintre „Piața Universității” din 2011/2012 și „plimbarea împotriva statului” de duminică, este greu să te lasi impresionat de lamentațiile unor televiziuni care se revoltă acum (justificat) împotriva agresării ziariștilor de către manifestanți, după ce au fost în cel mai bun caz indiferenți acum doi ani, când aceleași trupe de șoc ale lui Dan Voiculescu agresau la fel de sălbatic echipele de filmare ale TVR, instituție aflată atunci, e drept, sub altă conducere decât cea impusă ulterior de USL, și mai ales după ce au avut ani la rând aceeași politică editorială cu cea a trustului Intact. În plus, protestul – fie și corect – sună fals când rulezi obsesiv un material despre Dan Voiculescu pe fondul muzical al melodiei „My Way” interpretate de Frank Sinatra. Mesajul subliminal este acela că „Felix” ar fi fost de fapt un tip curajos care a înfruntat lumea cea rea în numele fidelității față de propriile principii. Să fim serioși!

Tot legat de mass media, dar din perspectiva politicienilor, campionul ipocriziei se dovedește a fi premierul Victor Ponta, care, imediat după pronunțarea sentinței CAB în cazul ICA, s-a grăbit să sară în apărarea libertății de opinie și a jurnaliștilor – adică să asigure Antena3 că nu va avea probleme. Dar nu este oare vorba de același Victor Ponta care, în 2011-2012 făcea zilnic, împreună cu Crin Antonescu, o campanie feroce împotriva TVR, doar pentru că nu era aservită USL? Nimeni din breaslă nu s-a sesizat atunci de acest atac la adresa libertății de opinie și independenței media și nici măcar ziariștii nepătați nu vor să-și amintească de el.

Mai revoltătoare însă decât atitudinea lui Victor Ponta, ai cărui jandarmi i-au apărat mai degrabă pe agresori decât pe ziariști – în numele libertății presei, desigur! – este însă ipocrizia pnl-iștilor, care au defilat ieri la televiziune și pe internet revoltându-se împotriva complicității PSD la acțiunile de protest împotriva justiției. În timp ce, în studioul Antenei 3, Ecaterina Andronescu era în extaz față de protestatari și pupa tălpile „jurnaliștilor” lui Felix, liberalii, în frunte cu Ludovic Orban, au protestat cu fraze corecte împotriva agresiunii asupra ziariștilor și întregii acțiuni. Dar cum poate totuși domnul Orban, și alții ca el, să acuze PSD că l-a susținut tot timpul pe Dan Voiculescu, când el însuși, cu tot partidul lui, a încheiat o alianță politică cu PC, Alianța de Centru-Dreapta, care era partenerul PSD in USL, și când a susținut în 2011 și 2012 toate campaniile nedemocratice ordonate de Dan Voiculescu? După ce am asistat la parada ipocriziei de duminică, imi vine să mă întreb – a câta oară? – cât de amnezici și de proști ne cred oare politicienii.  Judecând după cât de bine au reușit manipulările Antenelor, mă întreb totodată de ce ne-ar crede altfel.

NIȘTE PROSTĂNACI

 


Într-o analiză publicată pe Hotnews (Cum s-a împotmolit Marea Schismă), Dan Tăpălagă oferă o explicație pertinentă a ultimului fiasco politic marca Victor Ponta: eșecul rupturii de PNL și înlocuirii sale cu o facțiune desprinsă din PDL în combinație cu fugarii din PP-DD. Cauzele identificate și documentate de autor sunt legate de faptul că faimosul Partid Popular este de fapt o înjghebare cu o soartă nesigură, căci nu ar îndeplini condițiile legale pentru a rămâne înscris după ce a obținut sub 50.000 voturi la alegerile din decembrie, iar fractura PDL nu s-a produs, deci ceata de dezertori lipsește.

Dacă așa stau lucrurile nu putem decât să tragem concluzia că avem de a face cu niște oameni neserioși și nu prea inteligenți: cum este posibil ca un consilier prezidențial să anunțe la tv că se va înscrie într-un partid înainte să fie sigur că este vorba de o formațiune solidă, fără schelete în dulap? Cum poți să clădești o construcție politică pe expediente jalnice și să mai organizezi și un calendar pentru mișcări tectonice în politică pe o bază atât de fragilă?  

Este plauzibil să credem că tentativa de rupere a USL și înlocuire a PNL cu o armată de dezertori se va relua. În tot cazul, în ciuda unor analize aiuritoare pe care le-am citit în ultima vreme, nu cred că Victor Ponta a ieșit întărit din acest exercițiu. Dimpotrivă, cred că este discreditat, căci un premier care anunță că rupe USL dacă nu pleacă Sorin Roșca Stănescu din PNL (miză minoră) nu poate fi crezut când, la doar câteva zile după aceea, spune că nu-l interesează Roșca Stănescu și trebuie doar să renegocieze protocolul cu PNL. Este limpede că a încercat o manevră care a eșuat, iar eșecul nu te întărește în politică. Mai mult, deși tata socru (Ilie Sârbu) s-a semețit și el arenă anunțând o ruptură iminentă pentru luni 20 mai, a intrat în scenă Ion Iliescu care a dat de pământ cu ideea ruperii USL și i-a trimis pe toți acasă. Mare minune că s-a abținut să-i aplice și lui Victor Ponta eticheta de „prostănac” pe care i-a aplicat-o cândva lui Mircea Geoană. Cu sau fără etichetă iliesciană, nu este greu de priceput că nici una din părțile implicate într-un asemenea scenariu nu poate fi suspectată de exces de inteligență dacă pornește la luptă în baza unor aranjamente atât de precare.

Deci aceștia sunt oamenii care ne conduc, care se află la putere, care administrează resursele statului român: niște combinagii neserioși. De altfel nu avem nimic de așteptat de la proiectele lor, căci totul se va limita la (re)împărțirea ciolanului.

În sfârșit, nu pot să închei fără să amintesc o mostră de inteligență prim ministerială de mare excepție: întrebat, după încarcerarea lui Gigi Becali, dacă regretă cumva includerea acestuia pe listele de candidați USL, Victor Ponta răspunde calm: „Nu, de ce?”, și adaogă, ca să-și explice reacția, „e vorba de o faptă pe care a comis-o mai demult”. Da, dottore, dar 1.tot faptă penală rămâne, indiferent când a comis-o și 2. tocmai pentru că a comis-o demult, nu puteți pretexta că nu ați știut, mai ales că  toată presa a vuit și dosarul nu fusese rezolvat când Gigi a fost pus pe listele USL. Dacă l-ai pus totuși pe listă și dacă nici măcar nu regreți acest lucru înseamnă că nu dai doi bani pe integritatea morală, pe cinste și pe corectitudine. Capisci – sau e prea greu?  

CU TRISTETE DAR FARA REGRETE

Comparand amploarea pe care posturile de televiziune mogulesti au dat-o aniversarii unui an de la izbucnirea manifestatiilor de protest din Piata Universitatii cu modul in care a fost marcata implinirea a 23 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 ai zice ca primele au avut o importanta mult mai mare decat cele din urma.  Este de inteles, caci pentru USL evenimentele din ianuarie 2011 au reprezentat un moment re-fondator, in spiritul partidului italian numit Rifondazione communista – caci am ajuns, la capatul unui an complicat si marcat de lovituri politice sub centura (USL) si de tradari (PDL) pe mainile unei mafii cu discurs stangist. Nu voi spune ca am ajuns pe mana stangii, pentru ca eu cred ca in Europa exista si o stanga onorabila, care insa nu este reprezentata in Romania, cum de altfel nici dreapta onorabila nu are un partid autentic in tara noastra, ci doar un partid care se preface a avea aceasta orientare.

Din toate gesturile care au marcat aniversarea unui an de la manifestatiile din ianuarie 2011 retin, din motive lesne de inteles, remarcile senatorului USL Gabriela Firea, fosta jurnalista  in trustul Intact.  Doamna Firea se plangea de modul in care TVR a reflectat atunci protestele.  Ca fosta angajata a familiei Voiculescu are si de ce sa se planga, de vreme ce TVR nu a adoptat versiunea USL a faptelor, ci a relatat ceea ce se vedea pe teren: mult mai putini demonstranti decat urlau Antenele si Realitatea ca ar fi fost, acte de provocare la adresa jandarmilor, manipularea politica a intregii actiuni.   Pentru ca TVR nu s-a aliniat atunci la propaganda USL, echipele sale au fost agresate fizic si verbal.  Ulterior TVR Info a fost prima victima a schimbarii de putere, alaturide TVR Cultural.  A ramas in schimb neclintit TVR3!

Principalele ONG care se lauda ca monitorizeaza activitatea mass media nu au spus nimic atunci si nu spun nimic nici acum despre prestatia TVR.  Nici cele cateva organizatii civice care au mentinut o distanta decenta fata de protestele din piata nu au vazut atunci ca era vorba de inceputul unei lovituri de forta asupra televiziunii publice.  Nici unii, nici altii nu s-au scandalizat cand “societatea civila organizata” a colonelului Dogaru impreuna cu “revolutionarii” condusi de Dorin Lazar Maior, cel cu procesele de santaj, au luat cu asalt TVR cerand deschis schimbarea conducerii stirilor.  Si nimeni din societatea civila nu a fost deranjat cand PDG al TVR, Alexandru Lazescu, a ordonat transmiterea in direct a protestului si a declaratiilor insultatoare la adresa unor colegi ai sai, apoi i-a invitat pe domnii Dogaru si Maior in biroul sau, declarand ulterior  in direct ca a fost  “un exercitiu de normalitate”.  M-a surprins si atunci si nu inteleg nici acum de ce macar acele organizatii civice independente si decente nu au protestat fata de tentativa colonelului Dogaru de a confisca spatiul societatii civile.  Dimpotriva, toata lumea a tacut, unii pentru ca l-au subestimat, altii pentru ca probabil jucau in aceeasi echipa cu el.

A urmat neinspirata inlocuire a lui Emil Boc cu MRU si tradarea in masa a unor parlamentari pdl-isti (intamplator sau nu din tabara lui Vasile Blaga), a UNPR si a UDMR care au dus la instaurarea guvernului Ponta.  Scandalurile s-au tinut lant, ocupand 75% din timpul guvernantilor, dupa cum insusi premierul a spus-o.  Dementa suspendarii din vara ne-a facut de rasul lumii, iar rezultatul alegerilor din 9 decembrie ne-a intors la inceputul anilor 1990, in mare parte si datorita ineptiei si atitudinii non-combat a PDL.  Suntem martorii  unui asalt salbatic asupra justitiei, pentru ca – nu-i asa – ce i s-a intamplat lui Adrian Nastase nu trebuie sa i se mai intample nici unui usl-ist.  ANI si DNA sunt si ele in vizorul barbarilor politici din noul Parlament, exact asa cum a cerut colonelul Dogaru si cum s-a angajat USL printr-un protocol semnat de cei trei co-presedinti ai sai. Degeaba dau lectii de buna guvernare in presa personalitati academice din societatea civila.  Nici lui Gigi Becali, nici lui Victor Ponta nu le pasa de bunele practici europene, si cu atat mai putin preocupat de ele este Crin Antonescu.

In ceea ce ma priveste, avand in vedere ce a urmat, cred ca a fost mai bine ca am plecat atunci.  Je ne regrette rien/ni le bien, ni le mal.  As mai face insa o remarca: acum un an, Alexandru Lazescu, si nu numai el, imi cerea sa ma retrag pentru binele institutiei. Ma intreb acum, privind retrospectiv anul ce s-a scurs: oare institutiei ii merge mai bine? Judecand dupa audiente nu s-ar zice.  Dar cine mai judeca astazi dupa audiente? Sau, mai bine zis, mai judeca oare cineva?

VINA LUI VLADIMIR TISMANEANU

In timp ce majoritatea USL din Parlament a amanat din nou ridicarea imunitatii deputatului PSD Ion Stan, acuzat de DNA de luare de mita, Victor Ponta si guvernul sau se napustesc cu toata reaua credinta de care sunt capabili asupra lui Vladimir Tismaneanu și a echipei sale de la IICMER.  Infractorul este desigur presedintele Comisiei prezidentiale pentru analiza regimului comunist, nu deputatul care, conform materialelor aparute in presa, trafica bani si beneficii in campanie.  Nu cred in ruptul capului ca  Vladimir Tismaneanu si colegii sai  platesc pentru că au vorbit prea mult la telefon, ci mai degraba pentru ca au cercetat arhivele si au facut public ceea ce au gasit.  De aceea a si fost indepartat Vladimir Tismaneanu cu brutalitate si fara nici o explicatie si nici o evaluare a activitatii de la conducerea Consiliului stiintific al IICMER, asa cum Horia Roman Patapievici a fost demis din fruntea ICR si pentru Politice si pentru restul scrierilor academice si jurnalistice.  

Normal ar fi ca guvernul Ponta, daca tot vrea sa ne demonstreze ca a avut dreptate sa-l inlocuiasca pe Vladimir Tismaneanu macar din punct de vedere financiar (caci din punct de vedere stiintific nu are absolut nici un argument), sa ne spuna daca actualul presedinte al Consiliului stiintific este remunerat de la buget si eventual cu cat; daca foloseste masinile institutiile si daca i se deconteaza convorbirile telefonice. Imi este greu sa cred ca toate aceste lucruri nu se intampla.

Si atunci? Ce rost are sa insulti un universitar american cu o reputatie internationala bine consolidata? Este oare bine ca, in semn de protest, un alt profesor american de prestigiu, Mark Kramer, a demisionat si el din Consiliul stiintific al IICMER? Dar ce vorbesc eu aici despre Mark Kramer! Victor Ponta si oamenii sai probabil ca nu habar nu au ca este coordonatorul Centrului de studiere a Razboiului Rece de la Harvard – caci Harvard este o universitate la care nu vor avea acces nici ca vizitatori.  

Imi dau seama insa ca pledez in zadar: guvernul Ponta si toata suita de non-valori intelectuale si stiintifice pe care le promoveaza si ocroteste nu numai ca nu au nevoie de prezenta in viata stiintifica romaneasca a oamenilor de stiinta consacrati pe plan international; ei  au nevoie tocmai ca acesti oameni sa nu fie prezenti in universul nostru stramt.  Numai asa se vor putea impauna Ponta & Co.  cu titlurile obitinute prin frauda intelectuala, cu articolele fara nici o  valoare publicate prin reviste obscure, cu pozitii confortabile de profesori in universitati fara prestigiu. Nu a blocat guvernul Ponta din primele zile ale guvernarii sale, accesul la baza de date Thomson Reuters? Nu a scos acelasi guvern oamenii de stiinta straini si romani  care lucreaza in strainatate din toate forurile de atestare stiintifica din Romania?

Pana la urma, tot ce se intampla este logic: comunismul a promovat non-valorile intelectuale si s-a temut de cei ce gandesc si se exprima liber; a practicat standarde duble si s-a bazat pe oportunisti, impostori si non-valori. La fel si guvernul Ponta, USL si suita. Vina lui Vladimir Tismaneanu, a lui H.R. Patapievici si a altora asemenea lor este nu numai ca au criticat si critica practicile totalitare, ci si ca au o certa valoare intelectuala. In comunism  asa ceva este inadmisibil. Sub guvernarea USL este la fel.

CE FEL DE OPOZITIE?

In ziua alegerilor locale, Nicoleta Savin, o jurnalista pe care o pretuiesc, a trimis pe internet un text in care ne chema la vot impotriva USL si justifica o serie de masuri politice luate de PDL. Interesant este ca nu ne-a indemnat sa-l votam pe Prigoana (nici nu aveam de gand!), ci pe Nicusor Dan (cum am si facut), si a citat exact acele paragrafe din articolul lui Dan Turturica pe care le-am selectat si eu pe FB.  Nu voi analiza lungul text al Nicoletei Savin, tocmai pentru ca este foarte lung. Voi spune insa clar de la bun inceput ca nu impartasesc decat partial opiniile exprimate in acest manifest, pentru ca nu ma pot identifica cu o retorica anti-capitalista si anti-privatizare.  Nu pot sa inteleg de ce e rau ca a fost privatizat turismul. Eu cred, dimpotriva, ca este foarte bine. Cred de asemenea ca si companiile de stat trebuie privatizate, pentru ca nu fac altceva decat sa-i imbogateasca pe bani publici (adica ai nostri) pe baietii destepti din toate domeniile. Statul are destule intrumente prin care poate apara interesele cetatenilor si bugetul de stat, dar nu le foloseste. Mentinerea companiilor in proprietate de stat este in tot cazul   cea mai rea solutie, de care nu beneficiaza decat clientela politica a celor aflati la putere.

Pentru mine textul ridica insa o problema de fond: ce fel de opozitie practicam? O opozitie indreptata pur si simplu impotriva USL cu liderii sai reali Ion Iliescu si Dan Voiculescu, dublati de liderii sai de parada Victor Ponta si Crin Antonescu, sau o opozitie bazata pe principii, valori si adevar? Sa sustinem PDL doar pentru ca este putin mai putin rau decat USL si se declara de dreapta, desi a practicat clientelismul si coruptia, sau o forta politica promotoare a unor principii democratice autentice si sustinuta de personaje credibile?  Sigur ca nu avem acum o astfel de forta, dar la fel de sigur este ca argumentul „raului celui mai mic” nu mai tine. Avem nevoie de angajamente politice clare  - nu de seminarii teoretice pe banii fundatiilor straine – de optiuni politice si economice si de politicieni care au dovedit ca nu fac compromisuri majore pe principii. Sa ne amintim de Corneliu Coposu, care declarase „negociem orice, inafara de principii”.

Asa cum a demonstrat miscarea Carta 77 din Cehoslovaia, comunismul s-a prabusit in Europa pentru ca oamenii – mai intai o parte si apoi tot mai multi – au refuzat sa mai traiasca in minicuna.  Nici noi nu mai trebuie s-o facem, si trebuie sa incepem prin a refuza minciunile, compromisurile si jumatatile de adevar pe care ni le servesc partidele parlamentare, de la USL la UDMR trecand prin PDL si fara a exclude UNPR.  De PP nici nu este cazul sa vorbesc aici, deocamdata.

In 2004 PDL si Alianta D.A. a fost intr-adevar o speranta, dupa abominabila guvernare Nastase care ne-a inscris in UE la capitolul corupti. In 2008, dupa despartirea dureroasa de PNL, care a preferat alianta mult mai practica cu PSD, PDL ramasese ultimul bastion al opozitiei la PSD si de aceea a primit cele mai multe mandate in Parlament. Din pacate – nevoit sau voit – a ales sa guverneze cu PSD in dezastruoasul an 2009, apoi in 2010 cu UNPR si UDMR. Guvernarea intr-o perioada de criza l-a erodat, dar a scos la iveala si contradictiile sale interne:  faptul ca a sustinut reformele (in special in educatie) doar de frica lui Traian Basescu, nu din convingere, incapacitatea de a gasi solutii de fond la problemele generate de criza economica, luptele dintre tabere, rezistenta la reforma interna, toleranta fata de corupti – vezi cazul Boldea, printre altele –  conflictul dintre spiritele liberale si vechiul fond FSN-ist. Mai grav este insa ca PDL nu s-a deschis catre societate si a ramas un cerc inchis al vechilor cadre si al acolitilor sau copiilor lor.  Monica Macovei, Cristian Preda, Teodor Baconschi, etc. au fost primiti datorita presiunilor lui Traian Basescu si au ramas neasimilati. Intelectualii au facut si ei pasi inapoi, ceea ce nu este resimtit ca o pierdere de catre activistii partidului care si asa nu-i suportau, caci fondul FSN-ist este profund anti-intelectual.  Iar la capitolul „comunicare” PDL a fost absolut catastrofal exact atunci cand ar fi trebut sa fie magistral.

Daca se gandeste sa redevina principalul partid de opozitie, PDL trebuie sa se reinventeze profund, nu de fatada, sa adopte criteriile de integritate in viata interna si viata publica, sa nu mai accepte scursorile altor partide, sa puna in aplicare un program cu adevarat de dreapta, in care sa si creada si de la care sa nu se abata. Dar mai ales trebuie sa-si faca ordine in cadre, sa gaseasca lideri care sa poata exprima un mesaj principial autentic si puternic. Astazi nici macar nu are cine sa vorbeasca in  numele lui daca nu vine Monica Macovei de la Bruxelles – caci pe Cristian Preda l-a redus la tacere dupa ce mai intai a vrut sa-l excluda.  MRU nu poate vorbi in numele PDL, pentru ca nu-l reprezinta si, pe de alta parte, pentru ca nici el nu ne-a convins ca are valori solide. Cine este cu adevarat liberal nu scoate din lege restitutia in natura a proprietatilor.

Ma indoiesc ca PDL are in adancul fiintei sale capacitatea de a se reinventa.  Suspectez – sa dea Domnul sa ma insel! – ca dupa alegerile locale va urma o serie de acuzatii reciproce si o campanie pentru executarea vinovatilor de eventualele esecuri. Vinovatii trebuie executati politic dar nu este suficient. Daca totul se va limita la inlocuirea lui Emil Boc cu Vasile Blaga – marele adversar al reformelor Monicai Macovei – atunci este cazul sa cautam in alta parte o opozitie pe care s-o sustinem. Poate ca Noua Republica a meritat mai multa atentie decat i-am acordat, de pilda.

In tot cazul, nu avem nevoie de o opozitie de conjunctura, injghebata de tot felul de consilieri si „experti” bine platiti de unii si de altii. Orice decizie am lua insa trebuie sa aibe la baza intransigenta fata de principiile democratiei si ale economiei de piata corect reglementate. Daca noi, cetatenii, nu le vom cere imperativ, nu le vom avea niciodata. Daca ne vom lasa atrasi de toti iepurii scosi din joben de grupurile de interese ascunse in spatele televiziunilor si trusturilor de presa atunci nu vom iesi niciodata din marasmul spiritual si valoric in care ne aflam.  Nu stiu de ce, desi nu am nici un element concret, indraznesc totusi sa sper ca vom iesi!

CONSTITUTIA, UN MOFT

Citesc cu stupoare declaratia de ieri a lui Ion Iliescu.  Intrebat daca alegerile parlamentare pot fi devansate cu o luna cu respectarea Constitutiei, cum propune Victor Ponta, liderul de facto al PSD a raspuns: “”Nu ştiu. Trebuie să se poată. Constituţia este opera oamenilor şi dacă există un consens general al partidelor este practic bine”.  Putem deduce din acest raspuns ca legea fundamentala a unui stat poate fi modificata prin vointa partidelor politice. Ar mai trebui sa tinem cont si de vointa populara, exprimata prin referendum, dar domnul Iliescu nu face referire la ea. El stie bine ca orice lege poate fi modificata in functie de interesele de moment ale partidelor majoritare.

Ca domnul Iliescu gandeste asa nu ne miram, cunoscandu-i istoria personala si conditiile in care s-a format ca om politic.  Dar Victor Ponta, care se lauda ca ar reprezenta o noua generatie in politica, nu este departe nici el de aceasta mentalitate care pune vointa partidului conducator mai presus de lege. Domnul Ponta este cel care a propus devansarea alegerilor desi stie foarte bine ca declansarea alegerilor anticipate – caci despre asta este vorba, de vreme ce Constitutia prevede mandatul parlamentar de patru ani incheiati – este un proces anevoios, care nu a reusit niciodata. Pe scurt, presedintele tarii poate (nu este obligat) sa dizolve Parlamentul “daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura”.  Greu de realizat, mai ales ca nici nu mai sunt 60 de zile pana la incheierea sesiunii parlamentare. In plus, PDL nu are nici un motiv sa fie de acord si poate nici UDMR, desi cu aceasta formatiune totul se negociaza. UNPR este o necunoscuta dar nu vedem de ce ar fi avantajat de alegerile inainte de termen.

Chestiunea alegerilor anticipate a aparut in spatiul public la putina vreme dupa ce domnul Ponta a lansat alta idee dubioasa din punct de vedere constitutional, si anume supraimpozitarea bugetarilor cu salarii de peste 4500 lei. Lasam la o parte faptul ca propunerea tradeaza lipsa de resurse financiare a guvernului pentru generozitatea manifestata in ultima vreme in scop electoral, adica pentru satisfacerea electoratului PSD. Important este ca si aceasta propunere sfideaza Constitutia, pentru ca ii discrimineaza pe bugetari fata de celalalte categorii de salariati. Dar ce conteaza Constitutia cand guvernul are de dat pomeni si privilegii in schimbul voturilor?

Faptul ca domnii Iliescu si Ponta cred ca prevederile constitutionale pot fi ocolite prin manevre politice ne aminteste de celebra pronuntare a fostului sef al statului asupra proprietatii private pe care a etichetat-o drept “un moft” – desi este fundamentul democratiei pentru ca nu poti avea cetateni daca acestia nu detin nimic si depind de stat. Proprietatea este cea care le confera independenta economica si curajul de a emite pretentii fata de politicienii care le cer votul. Ca si proprietatea privata, Constitutia devine la randul ei un moft, daca interesele partidului o cer. Ne adunam, negociem si gasim noi o cale de o ocoli, nu-i asa?

In final, imi permit o consideratie personala. Cred ca propunerea premierului Ponta privind devansarea alegerilor este o dovada de slabiciune. Nu vrea alegeri anticipate decat un partid care se afla in scadere de popularitate si se teme ca nu va castiga majoritatea daca alegerile au loc la termen. Iar daca nici un partid nu are o majoritate absoluta totul se joaca la Cotroceni, la negocieri.  Este limpede ca domnul Ponta a inceput sa se teama de aceasta situatie. Interesant.

 

 

DE-A RASU’-PLANSU’ LA TVR

Trebuie sa recunoastem ca TVR bate toate recordurile de oportunism politic. Asediata de ANAF, datoare pana in gat, institutia convoaca o sedinta de CA pentru a gestiona criza. Si ce decide in final? Sa scoata din nou la concurs postul de director al directiei stiri si sport, vacantat dupa revocarea subsemnatei – tot la presiunile total ilegale ale CA. Amintim celor care nu au urmarit odiseea stirilor TVR din ultima vreme ca PDG a organizat deja doua concursuri pentru ocuparea acestui post pe care nu le-a putut duce la capat din cauza presiunilor externe contradictorii pe care nu le poate gestiona si nici respinge.

Intrebarea este insa ce legatura are concursul pentru conducerea DEIS (Directia Emisiuni Informative si Sport) cu situatia financiara a TVR? Nu ar fi trebuit discutate masuri de rationalizare a cheltuielilor, eventual de reducere temporara a activitatii unor canale la care nu se uita nimeni? (Monitorizarea audientei TVR3 de pilda a incetat la cerere TVR.) Cheltuielile DEIS sunt cele mai transparente si usor de controlat; le poti reduce daca reduci numarul de emisiuni informative. Daca nu, nu. Concursul ar fi trebuit sa fie ultima preocupare a CA, dar iata ca nu a fost, dimpotriva, si aceasta pentru ca de fapt miza presiunilor financiare asupra TVR este eminamente politica, fiind vorba de controlul asupra stirilor intr-un an electoral. Calculul care transpare din aceasta decizie este ca TVR ofera USL conducerea stirilor in schimbul clementei fata de proasta gestiune financiara a banului public in institutie. Vom vedea cum se va termina concursul – daca se va termina vreodata – si vom sti daca am avut dreptate sau nu.

Intre timp insa iata ca Lucia Hossu Longin ameninta ca jurnalistii de la EVZ, Revista 22 si Romania Libera nu vor mai fi platiti pentru colaborarile lor la TVR. Este vorba de jurnalisti excelenti ca Dan Turturica, Cristian Campeanu, Mircea Marian, Ioana Lupea, Tia Serbanescu, Cristian Patrasconiu. Marturisesc ca eu i-am invitat sa colaboreze la emisiunile noastre informative si ma bucur ca am putut oferi telespectatorilor posibilitatea de a auzi si alte voci decat cele rulate la nesfarsit la televiziunile mogulesti. Dar acest “dezmat” trebuia sa se termine odata si odata, nu-i asa?

Un cuvant despre blocarea conturilor TVR de catre ANAF: intr-adevar TVR este practic in faliment, dar nu de acum, ci cel putin din 2006, an in care a ajuns pe pierdere potrivit documentelor oficiale.  Nimeni nu le-a reprosat aceasta situatie lui Tudor Giurgiu sau lui Alexandru Sassu, desi ar fi trebuit, daca ANAF si-ar fi facut datoria. Tehnic, ANAF are dreptate, dar nu putem sa nu sesizam presiunea politica, atata vreme cat – cum bine observa Mircea Marian – companiile de stat si private cu datorii mult mai mari  la stat nu sunt tratate cu aceeasi severitate – si nu sunt. Cat am fost in TVR am fost o voce solitara in favoarea restructurarii si reducerii activitatilor lipsite de audienta (sunt destule).  Reteaua de interese era insa prea puternica si nimeni nu a indraznit s-o destructureze.

In sfarsit, amintesc un amanunt semnificativ, care scapa adesea atentiei publicului: nici o decizie a CA, inclusiv epurarea politica a colaboratorilor, nu ar putea fi pusa in practica fara vointa PDG, semnatarul tuturor contractelor si hotararilor. In plus, 6 din membri CA fie sunt angajati, fie sunt colaboratori ai TVR, deci depind direct de PDG. Cum de petrecut se petrec tot felul de lucruri in TVR, ar fi mai corect sa nu o mai consideram o reduta a fostei puteri. Ea a fost cucerita de USL cu mult inainte de instaurarea guvernului Ponta. Sau oferita pe tava. Ce conteaza? Rezultatul este acelasi.