PROIECTUL IOHANNIS A EȘUAT. SE PREGĂTEȘTE PROIECTUL CIOLOȘ?

Nu m-aș fi apucat să tulbur speranțele concetățenilor mei care doresc cu tot dinadinsul să creadă că din politica românească mai poate să răsară un personaj salvator. Vreau doar să atrag atenția că, după atâtea ratări, trebuie să fim foarte prudenți atunci când ni se propune un astfel de personaj din partea establishment-ului, adică din partea păpușarilor nevăzuți ai acestei nații, care controlează mass media și o parte a „societății civile” – de pildă cea care iese în stradă la comandă, apoi dispare și nu mai are nici o apariție publică multă vreme, până la noi ordine. Dar să revenim la „salvator”.

Duminică seara la Digi24 am văzut o știre care m-a făcut să simt că istoria s-a întors cu 12 ani în urmă, la campania din 2004: cu multă emoție, reporterul relata despre pregătirile elaborate pe care locuitorii din Ciugud le făceau pentru apropiata sosire a premierului în localitate. Stilul era pur nord-coreean, conținutul nu depășea pregătirea plăcintelor și degustarea vinului local. Imediat mi-am amintit de o știre pe care multă vreme am invocat-o ca exemplu de manipulare: în 2004 TVR a deschis într-o seară jurnalul cu o știre despre locuitorii unei comune care nu-și mai reveneau din extaz pentru că tocmai aterizase acolo Adrian Năstase, iar ei nu fuseseră niciodată vizitați de un premier. Ce să vezi, de parcă prim miniștri ar sta să viziteze toate satele și comunele patriei în timpul mandatului și de parcă vizita unui premier ar fi un eveniment transformator al vieților noastre! Dar ce contează rațiunea când ai de îndeplinit un ordin propagandistic, și anume să subliniezi apropierea lui Adrian Năstase de popor, de oamenii simpli, de nevoile lor? Dacian Cioloș nu este Adrian Năstase, desigur, dar promovarea lui se face, se pare, cu aceleași mijloace de propagandă. Să fie oare această continuitate asigurată de prezența în guvernul Cioloș a fostului ministru al comunicării din guvernul Năstase, Vasile Dâncu? În tot cazul, de ceva vreme asistăm la o operațiune menită să-i creeze o imagine favorabilă și putem suspecta că este pregătit pentru un rol politic major în viitor. Dacă vom continua așa, mă întreb dacă nu cumva îl vom vedea și pe domnul Cioloș ținând în brațe purcei și cosind o coastă de deal, cum l-am văzut pe Adrian Năstase în 2004. Mă rog, poate că s-au mai rafinat și metodele propagandiștilor din sistem, căci aleg și alt tip de evenimente pentru operațiunile lor de imagine. Mă gândesc la prezența premierului la lansarea cărții polițistului Marian Godină, personaj a cărui popularitate (binemeritată) trebuie să ajute, nu-i așa, la șlefuirea imaginii premierului ca om onest, care încurajează rezistența tuturor oamenilor onești la abuzurile sistemului. Nu uitați însă că același om onest l-a numit în guvernul său pe Petre „Apud” Tobă ca ministru de interne, cel acuzat de plagiat și necercetat până acum, pentru că, ne-a spus domnul Dâncu, „aceasta e o discuție care nu ține de eficiența în administrație a domnului Tobă, care este un ministru foarte bun”. Foarte bun? Atunci poate aflăm și de ce, potrivit presei, oamenii promovați de el în funcții de conducere s-au năpustit cu controalele asupra polițiștilor de la Serviciul Omoruri care, după moartea polițistului Bogdan Ghighină, au instrumentat dosarul lui Gabriel Oprea legat de coloana oficială la care nu avea dreptul. Și același om onest l-a numit în guvern ca ministru al educației pe Adrian Curaj, membru remunerat al controversatei Academii de Științe ale Securității Naționale, ale cărui proiecte în privința schimbării prevederilor din Legea Educației Naționale referitoare la doctorat au stârnit revolta unui număr considerabil de universitari valoroși – și curajoși. Este adevărat că, după scrisoarea lor de protest (dar numai după această scrisoare),  premierul l-a obligat pe ministrul Curaj să renunțe la prevederile cele mai odioase, care ar fi asigurat practic impunitatea plagiatorilor. Probabil că susținerea aberațiilor lui Curaj ar fi dăunat imaginii premierului, căci ar fi întreținut un focar extrem de vizibil de nemulțumire și critici justificate. Acum gata! nu mai vorbește nimeni despre educație, cum nu mai vorbim nici despre bebelușii contaminați cu E.coli, deși nu s-a finalizat nici o anchetă și nu s-a stabilit nici o responsabilitate. Premierul a empatizat frumos cu familiile copilașilor morți, prilejuind noi efuziuni unor reporteri mai simțitori, trimiși pe teren de editori cinici și bine instruiți, dar în rest a încercat să se țină cât mai departe de acest subiect controversat și a fost fericit când accentul s-a mutat pe cazul fabricii Lactate Brădet, care însă nu a fost în vreun fel sancționată, ci indirect apărată, pentru că premierul a găsit cu cale să-l certe pe  ministrul agriculturii Achim Irimescu, care a avertizat populația că brânza de vaci produsă de Brădet este contaminată. Ar fi dorit premierul-minune ca lumea să continue să consume acest produs contaminat? Cum a consumat copilul din Italia, care s-a îmbolnăvit? Sau era important doar să „apere industria românească” indiferent ce nenorociri generează ea? În sfârșit, și calvarul copiilor contaminați cu E.coli s-a sfârșit apoteotic cu o muștruluire administrată de premier Comisiei Europene, care, din eroarea unui operator de calculator, a emis o alertă cu privire la brânza de oaie din România, nu la brânza de vaci, cum ar fi trebuit. Dar tot CE și-a rectificat eroarea când a fost sesizată. Nu justific erorile CE și nu vreau răul industriei de lactate din România, dar nici nu vreau să mâncăm bacterii ucigașe și sesizez că ieșirile la rampă ale premierului sunt bine coregrafiate din punct de vedere mediatic astfel încât să se concentreze doar asupra temelor care „fac bine” imaginii sale. Adevăratele probleme, structurale, legate de persistența „sistemului ticăloșit”, sunt bine ascunse în spatele unei perdele de fum, pentru că de fapt premierul nu dorește să le abordeze ca să nu deranjeze sistemul. Ca o găină beată, presa urmărește, în marea ei majoritate, doar ceea ce îi servește propaganda guvernamentală și uită să gândească autonom, cu alte cuvinte critic.

Cel mai recent exemplu din această salbă de operațiuni de imagine este raportul guvernului cu privire la reacția autorităților în cazul incendiului de la clubul Colectiv. Disfuncțiile sunt identificate, dar sancțiunile sunt evitate și nimeni nu se atinge de mitologicul Raed Arafat, nici de fostul ministru al sănătății Nicolae Bănicioiu. Și totuși, cine a întors din drum ambulanțele private, deși cele ale statului nu erau suficiente? Și cine a refuzat să ceară imediat ajutorul CE, deși putea s-o facă? Sistemul este alcătuit din oameni, care trebuie numiți, căci sunt plătiți de contribuabili pentru a îndeplini un serviciu public.

Fără a nega meritele premierului Cioloș, vă îndemn totuși să ne întrebăm ce folos avem de pe urma unui premier cu comportament decent, nepătat de scandaluri de corupție, dacă el nu rezolvă marile probleme care macină instituțiile statului și pun în pericol siguranța noastră – alimentară și sanitară, de pildă? Care lasă educația așa cum o vrea Ecaterina Andronescu, nu cum a reformat-o Daniel Funeriu, iar de sănătate nu se atinge? Pot fi de acord cu o serie din deciziile și afirmațiile premierului, dar remediile lui trebuie să meargă direct la cauzele profunde ale înapoierii noastre, nu să ne amețească cu programe anti-sărăcie iluzorii și „comisii de tăiat hârtii.” Să vedem mai întâi reforma drastică a administrației și apoi vom vorbi despre reducerea eficientă a birocrației – de care într-adevăr avem nevoie ca de aer.

Pe scurt, temerea mea este că Dacian Cioloș s-ar putea dovedi doar o față mai acceptabilă a aceluiași sistem nenorocit care a îngropat șansele României post-comuniste. Oamenii sistemului ocupă posturi importante în guvern și sunt deranjați doar de DNA. Până și de politicienii încarcerați a avut grijă guvernul Cioloș, când a refuzat să abroge aberantul articol de lege care prevede scurtarea pedepselor pentru cei care „scriu lucrări științifice”, deși astfel de lucrări nu au cum să fie scrise în penitenciar. Ministrul justiției, Raluca Prună, a propus abrogarea, dar colegii ei, inclusiv Vasile Dâncu, s-au opus, iar premierul i-a susținut.

Imi vor spune unii că nu avem ce face, că nu putem distruge sistemul, ci doar să acceptăm reforma marginală a acestuia, în speranța că UE și NATO se vor ocupa de restul. În fond, și sistemul a mai dat înapoi, în fața presiunii populare și a celei externe; astăzi se caută candidați fără probleme de corupție și cu o competență demonstrată. Foarte bine, dar un candidat mai decent în spatele căruia se află tot sistemul ticăloșit nu va rezolva nimic, decât perpetuarea viciilor de fond pe care le plătim noi, nu ei.

Este limpede că sistemul are acum nevoie de un candidat credibil, pentru că marioneta Klaus Iohannis a devenit bătaia de joc a națiunii, subiect de bancuri cum nu a fost nici unul din antecesorii lui. Dacian Cioloș e tocmai bun, dacă este bine controlat – și este. Știu, domnul Cioloș a spus că nu dorește să conducă PNL și nu vizează funcții politice în viitor. Dar atunci de ce a acceptat să devină premier? Dacă a făcut-o ca să salveze patria, atunci s-o salveze de sistemul ticăloșit; dacă menajează sistemul, atunci înseamnă că face și el parte din el, pe undeva, prin segmentele sale mai acceptabile, să zicem. În fond, noi nici nu știm cine l-a chemat de la Bruxelles, adică i-a spus lui Klaus Iohannis să-l cheme, când nu fusese niciodată vorba de el? Și atunci este logic să suspectăm că nici decizia în privința viitorului nu îi aparține în totalitate și nu este exclusă promovarea sa în politică. Fie! – că doar nu voi schimba eu mersul unui sistem mai puternic decât poporul român. Dacă tot nu putem avea un candidat dinafara sistemului, măcar să-l avem pe cel mai puțin nociv, vor spune mulți. S-ar putea să fim din nou prinși în logica fatală a „răului mai mic”…. Dar chiar dacă îi cedăm, să știm ce facem, să nu ne îmbătăm cu apă rece – și să distingem propaganda de realitate.

BATALIA PENTRU VIITOR

Absolut din intamplare am fost sunata ieri de o tanara din Cluj care m-a chestionat pentru un sondaj IRES.  Am acceptat, amuzata, sa iau parte la acest exercitiu, ca personaj anonim dintr-o masa de respondenti.  La un moment dat tanara m-a intrebat daca desemnarea domnului George Maior, directorul SRI, ar fi o idee buna, foarte buna, proasta sau proasta.  De unde si pana unde? Cum a aparut George Maior in ecuatie? Trebuie sa fie totusi o varianta de lucru la Cotroceni din moment ce domnul Dancu este preocupat de imaginea sa. Pentru cei (putini) care nu stiu precizez ca Vasile Dancu, prieten al lui Ioan Rus, este cel care conduce IRES.

Dupa ce am urmarit interventia televizata a presedintelui de la B1 si am corelat cele doua elemente cu eforturile disperate ale lui Victor Ponta de a se prezenta drept candidat eligibil pentru functia de premier – prin interviuri aranjate in presa straina si lobby plangacios pe langa François Hollande – am ajuns la concluzia ca miza bataliei politice in acest moment este numirea premierului, iar pentru Traian Basescu eliminarea din joc a lui Victor Ponta reprezinta un obiectiv de etapa.  Trec peste stilistica interviului de ieri seara, nu numai pentru ca este un subiect dezagreabil, ci mai ales pentru a ma concentra asupra jocului politic din care face parte.

Este limpede ca principalul obiectiv al domnului Basescu a fost distrugerea imaginii lui Victor Ponta, cu orice pret, chiar cu pretul compromiterii propriei imagini.  Televiziunile partenere ale USL vor tipa si vor urla importriva atacului lansat de presedinte, dar vor fi nevoite sa repete la infinit cuvintele “porc”, “pisic” si “mincinos”, cu care a fost gratulat ieri premierul.  Replica infantila a acestuia din urma – “pisica blanda zgarie rau” – este de-a dreptul penibila si sugereaza reactia unui pusti gonit cu suturi din curtea scolii. Poate ca limbajul interviului nu a fost tot timpul prezidential, dar nici reactiile domnului Ponta nu pot fi numite prim-ministeriale – cum de altfel intreg comportamentul sau este departe de a fi prim-ministerial, oricat s-ar stradui politologii din solda sa sa-l interpreteze favorabil.  Oricat se va infuria USL, imaginea lui Victor Ponta este acum grav compromisa, si nimeni nu o va mai putea repara, cum nimeni nu l-a mai putut repara pe Humpty-Dumpty in poezioara englezeasca (And all the king’s soldiers/And all the king’s men/Could never put Humpty Dumpty together again).  Victor Ponta o merita din plin, judecand dupa prestatia sa ca premier, si mai ales merita sa fie tratat fara menajamente, asa cum sunt tratate elementele slabe ale unei gasti pe dupa blocuri.  Daca presedintele este cel care trebuia sa-i frece nasul in tarana este alta discutie, dar se vede treaba ca nu s-a gasit altcineva care sa se faca auzit.  Acum doua seri, MRU facea consideratii stilistice si literare la adresa lui Crin Antonescu intr-un limbaj elegant. Nu cred ca a retinut cineva interventia sa.

Asadar, à la guerre comme à la guerre pare sa-si fi spus presedintele, avand in minte gravitatea consecintelor unei victorii coplesitoare a USL in alegerile din 9 decembrie: distrugerea statului de drept, pulverizarea economiei, prabusirea finantelor publice, izolarea in Europa.  Nu sunt speculatii, semnele exista deja si se vad cu ochiul liber de catre cei care privesc si vad, nu doar privesc fara sa vada.

Probabil ca domnul Basescu stie ca USL va castiga alegerile si ca va fi obligat sa numeasca un premier din randurile sale – sau acceptabil acestei formatiuni.  Tot ce poate face este sa-l excluda din competitie pe Victor Ponta, sluga prea plecata si prea manipulata a lui Dan Voiculescu, si sa caute o alternativa, adica un personaj care poate rupe destule factiuni din diferite partide pentru a alcatui o noua majoritate de stransura.  Aceasta ar asigura o guvernare cu care presedintele sa poata coabita.  George Maior ar fi o astfel de varianta, care ar mai avea si avantajul de a scoate de pe agenda suspendarea presedintelui, caci este clar ca, in ciuda tuturor asigurarilor date de premier, o majoritate de 60%  controlata de USL va declansa  imediat procedura de suspendare, pentru ca domnii Iliescu si Voiculescu nu vor lasa la latitudinea presedintelui numirea procurorilor si a sefilor de servicii de informatii.  Ei nu renunta niciodata, iar acum este o chestiune de viata si de moarte, adica de libertate sau puscarie.

Poate presedintele sa zadarniceasca planurile USL de a-l cocota din nou pe Victor Ponta in fruntea guvernului desi s-a facut de ras pe mapamond? Constitutia ii pune la dispozitie mijloacele necesare: daca nici la al treilea vot Parlamentul nu investeste noul guvern, Parlamentul poate fi dizolvat si alegerile reluate.  Parlamentarii proaspat alesi nu vor dori sa reia din nou exercitiul costisitor al campaniei inainte de a fi recuperat “prin mijloace specifice” investitia facuta si vor vota pana la urma candidatul propus de presedinte. Acest rationament a functionat pana acum, desi nu s-a ajuns pana la o amenintare cu dizolvarea efectiva a unui parlament nou ales. De data aceasta insa miza este atat de mare si de grea incat presedintele nu are alta sansa decat sa mearga pana la capat, adica pana la dizolvarea Parlamentului.

Suntem intr-un razboi dur, a carui gravitate multi nici nu vor s-o vada, desi au ochi; un razboi pentru viitorul acestei tari, la capatul caruia toate castigurile democratice obtinute cu truda si sacrificiu in ultimii ani pot fi spulberate.  Ostile democratiei sunt insa risipite si slabe (nu au fost ele niciodata prea puternice); au ramas in actiune doar cateva grupari din trupele de soc.  Nimeni nu se intreaba daca metodele acestora din urma sunt elegante cand este in joc existenta cetatii. Nu este deloc concluzia la care as fi dorit sa ajung, dar logica si realitatea mi-au impus-o.  Puteam sa tac, dar m-am gandit ca nu am dreptul.